PUDRIERA

constantin-miu-biblioteca

Const. MIU

Când şi-a dat seama că noile camere de supraveghere video nu-i reţin imaginea, s-a bucurat enorm.
A simţit că i s-a luat o piatră de pe inimă şi nemaifiind stresată că e urmărită, putea să-ntârzie şi să intre la ore după bunul plac. Dacă până atunci, elevii se bucurau că ora de matematică începe la şi zece şi, spre nemulţumirea lor, se termină la fix, după montarea camerelor video, profesoara venea pe la fără douăzeci şi, după ce striga de două ori catalogul şi se răţoia la elevii săi că sfidează Regulamentul de ordine interioară şi că nu poartă uniformă, pe la fix îşi aducea aminte că mai are şi de predat. De ascultat, nu asculta decât rareori justificările elevilor, care încercau să se disculpe la acuzaţiile ei, de cele mai multe ori fie nefondate, fie închipuite.
Pentru că Lenuţa Chitra făcea pe mai departe tot ce-o tăia capul şi orele de matematică însemnau de fapt minutele prelungite de întârziere şi nu de verificare şi de predare a materiei, direcţiunea şcolii a angajat special un paznic, acestuia spunându-i-se că are s-o supravegheze pe profesoara rebelă şi să-i verifice discret prezenţa.
Nici când a apărut şi cel de-al doilea paznic, situaţia profesoarei invizibile pe imaginile captate de camerele video nu s-a ameliorat! Dimpotrivă, cei doi noi angajaţi se pândeau unul pe celălalt, supraveghindu-se ca să nu adoarmă. Prima dată s-a crezut că de la încălţăminte li se trage starea de somnolenţă. Când directorul i-a strigat supărat unuia dintre aceştia: „’Nea Petrică, dormi în papucii statului şi iei bani degeaba!”, el s-a conformat, fără a comenta, şi de a doua zi s-a prezentat la program în bocanci.
Li s-a interzis elevilor să mai ia cafea de la automatul de pe holul de la intrare în şcoală, ca să aibă ce consuma paznicii. Printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie, aceştia erau obligaţi să bea zilnic 15-20 de cafele – toate gratis. Dar ei continuau să doarmă şi mai vârtos, cu sforăituri, chiar şi în bocanci!
Ştiind că elevii sunt mai vigilenţi, directorul a obţinut aprobarea Consiliului de Administraţie pentru triplarea serviciului pe şcoală. Fără vreun rezultat! Elevii de serviciu erau găsiţi dormind duşi, iar profesoara de matematică continua să susţină sus şi tare că ea nu întârzie la ore nici măcar un minut. Când au fost întrebaţi elevii claselor la care aceasta preda, ei de fiecare dată căscau şi spuneau că nu stau cu ochii pe ceas, să vadă când începe şi la cât se sfârşeşte ora.
Soluţia salvatoare a venit indirect, de la un elev. Revăzând a nu ştiu câta oară imaginile stocate de la orele de matematică ale doamnei profesoare, rulându-le cu încetinitorul, directorul a observat că un singur elev, care sta în banca de la fereastră, avea nasul borcănat şi mereu roşu. La chemat la cabinet.
– Cum te cheamă pe tine, meştere?
– Isăilă Bogdan.
– Faceţi orele de matematică?
– Da.
– Ia, spune: doamna profesoară întârzie la ore?
– Nu ştiu, dom’ director, că nu mă uit la ceas, să văd când vine sau cât stă…
– Sigur?
– Pă cuvântu’ meu!… Mamaia m-a-nvăţat să nu mint, că mă bate Dumnezeu!
– Pân’ la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!
– D-aia o fi aşa aglomerat calendaru’!…
– Eşti cam impertinent, domnule!
– Nu vă mint, domnu’!… Să moară mama!
– Nu jura strâmb!
– Nu, că mama nu e strâmbă… Şi mamaia m-a-nvăţat să nu mint, zău!
– Ai mai spus asta!
– Dacă nu o fi aglomerat, măcar se-nghesuie şi ei p-acolo… Ne zicea doamna de religie o chestie – cică sfinţii sunt cam risipitori…
– Lasă presupunerile!… Spune-mi de ce ai nasu’ roşu?
– Doar la orele de mate…
– Ei, cum aşa?
– Păi, la fiecare oră, profa tre’ să deschidă fereastra. Cică e claustrofobă…
– Altă invenţie de-a ei…
– Daaa… Şi cân’ ridică braţu’, că n-ajunge la ivăr, tre’ să mă ţin cu mâna de nas!…
– Şi ce-i cu asta?
– Păi… Se chinuieşte, săraca!
– Şi tu de ce nu-i dai o mână de ajutor?
– Ooo, da’ ce i-aş mai da!…
– Şi de ce n-o faci?
– Sunt stângaci, şefu’!… Iar eu nu po’ să fac două treburi cu o mână…
– Şi de ce ziceai că te ţii cu mâna de nas?
– Să vă spun: cân’ doamna ridică braţu’, i se văd lianele, iar mie mi se face rău!
– Pune-ţi şi tu o mască medicinală, cum au chirurgii!… Găseşti la farmacie – cinzeci de bani bucata… Uite-aici banii ăştia, să-ţi iei cinci duzini!

Pentru că se apropia 8 martie, directorul a dat fiecărei femei din şcoală câte un mic cadou. Lenuţa Chitra a primit o pudrieră specială, pentru glandele sudoripare.
Din acea zi, profesoara de matematică a apărut în imaginile captate de camerele video – dovadă că i-a fost de folos pudriera. Iar directorul avea grijă ca la fiecare zi de opt martie Lenuţa Chitra să primească mereu acelaşi cadou: pudriera odorizantă – pentru lianele de sub braţ.