DESCOPERIRE BOMBĂ: RUŞII AU ORIGINI TĂTARO-FINLANDEZE NU SLAVE

rusii-tataro-mongoli

Cercetătorii ruşi au făcut o descoperire senzaţională, care va schimba cu siguranţă percepţia lumii faţă de etnia și istoria Rusiei.
Potrivit lor, populaţia rusă nu ar avea nimic în comun cu slavii estici, ba din contra, aceştia ar fi fino-tătari. Mai mult ca atât, nici belaruşii sau ucrainenii nu s-au dovedit a fi slavi, aceştia fiind mai apropiaţi de polonezi. Textul a fost publicat pe glavpost.com.ua.
Rezultatele ultimelor cercetări realizate de către oamenii de știinţă ruşi despre genofondul naţiunii ruse resping cu vehemenţă conceptul „slavilor estici”, inclusiv mitul că ruşii şi belaruşii ar fi acelaşi popor. Din punct de vedere genetic, belaruşii sunt foarte îndepărtaţi de ruşi, fiind în schimb aproape identici cu polonezii şi înrudiţi cu cehii şi slovacii. Pe de altă parte, ruşii ar fi mult mai apropiaţi de finlandezi, de cât de belaruşi.

Rezultatele vorbesc de la sine: sub aspect genetic, ruşii nu sunt „slavi estici”, ci fini. Nici belaruşii nu sunt „slavi estici”, ci occidentali. Drept urmare, belaruşii practic nu se deosebesc de polonezi, de aceea, ei ar trebui consideraţi fraţi cu polonezii nu cu ruşii. Mai mult decât atât, grupul „slavilor estici” ar fi fost o invenţie de propagandă încă de pe timpurile Rusiei Ţariste, pentru a justifica astfel înrobirea popoarelor vecine. Nici ucrainenii nu au nimic în comun cu „slavii estici” şi nici cu slavii în general!
Despre acest studiu senzaţional scrie Vadim Rostov, pe gumilev-center.ru
„Cercetătorii ruşi se pregătesc să publice primul studiu major despre genofondul poporului rus. Rezultatele pot avea consecinţe imprevizibile atât pentru Rusia, cât şi pentru ordinea mondială” – anunţă revista rusească „Vlasti”.

Ruşii s-au dovedit a fi finlandezi

Antropologii au reuşit să identifice imaginea tipică a omului rus. El are o înălţime şi greutate medie, păr şaten şi ochi suri sau albaştri. Concomitent, a fost realizat şi portretul ucraineanului tipic. Astfel, un ucrainean se deosebeşte de un rus prin culoarea pieli, a părului şi a ochilor – el este brunet cu piele măslinie şi ochi căprui.
În prezent ştiinţa practică cele mai exacte metode a biologiei moleculare, care permit citirea tuturor genelor umane, iar cea mai avansată tehnică pentru analiza ADN-ului, este secvenţierea (citirea codului genetic) al ADN-ului mitocondrial şi ADN-ul cromozomului uman Y.
ADN-ul mitocondrial este transmis genetic pe linia feminină, din generaţie în generaţie încă de pe timpurile Evei. Cromozomul Y îl au doar bărbaţii şi, de asemenea, este transmis din generaţie în generaţie fără schimbări, în timp ce restul cromozomilor moşteniţi de urmaşi sunt amestecaţi ca şi cărţile de joc.
Spre deosebire de dovezile indirecte (exteriorul, proporţionalitatea corpului) secvenţierea mitocondrială ADN-ului explică în mod clar gradul de rudenie dintre oameni, scrie revista „Vesti”.
Mai bine de 20 de ani, geneticii din occident folosesc cu succes această metodă. În Rusia, ea a fost aplicată doar o singură dată, pe la mijlocul anilor 90, pentru a identifica osemintele regale. Abia în anul 2000 a fost posibilă studierea naţiunii titulare ruseşti. Rezultatele studiului vor fi publicate în curând la editura „Luci”. Revista „Vlasti”, aduce câteva detalii ale cercetării.
Distanţa genetică dintre ruşi şi finlandezi, în funcţie de cromozomul Y, nu depăşeşte 30 de unităţi convenţionale (rudenie apropiată), iar apropierea genetică dintre ruşi şi aşa zisele popoare fino-ugrice (marijcami, vepsami, mordvini) care trăiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse este egală cu două unităţi. Cu alte cuvinte, genetic ele sunt identice.
Dacă cele mai apropiate grade de rudenie pentru ruşi sunt estonii şi ugro-finii, atunci glumele ruşilor despre „estonienii lenţi” sunt un pic stranii.
O altă problemă destul de gravă pentru Rusia este auto-identificarea lor ca „slavi”, deoarece, genetic, poporul rus nu are nici o atribuţie la poporul slav. Geneticii spun cu tărie: „ruşii nu au nimic de la slavi”. Chiar şi în lexicul rus, circa 60-70 la sută din vocabular nu este slav. De aceea, ruşii nu sunt în stare să înţeleagă limbile slavilor.
Rezultatele studiului au arătat că în afară de finlandezi, ruşii au un grad apropiat de rudenie şi cu tătarii. Astfel, distanţă genetică dintre ruşi şi tătari e aceeaşi, de 30 de unităţi convenţionale.
Nu mai puţin senzaţionale sunt rezultatele din Ucraina. S-a demonstrat genetic că populaţia din estul Ucrainei provine de la ugro-fini, ucrainenii estici practic nu se deosebesc de ruşi şi mordvini. În schimb, în cazul ucrainenilor din vestul ţării rezultatele sunt şi mai neaşteptate. Aceştia nu sunt nici slavi, nici ruso-fini, ci cu totul altă etnie: între ucrainenii din Lvov şi tătari, distanţa genetică este doar de zece unităţi.
O rudenie atât de apropiată dintre ucrainenii din vest cu tătarii poate fi explicată, probabil, cu rădăcinile sarmatice a vechilor locuitori din Rusia Kieveană. Desigur, unele componente slave în sângele ucrainenilor totuşi există (genetic ei sunt mai apropiaţi de slavi decât ruşii), cu toate acestea, ei nu sunt slavi, ci mai degrabă sarmaţi. Trăsăturile lor se exprimă prin pomeţii evidenţiaţi, părul închis la culoare şi ochii căprui.

Cum rămâne cu mitul potrivit căruia ruşii sunt slavi?

Având în vedere aceste rezultate, strategii ruşi primesc „o sabie cu două tăişuri”: în acest caz, ei trebuie să revizuiască toată autoidentificarea naţională a poporului rus ca „ slav” şi să renunţe la concepţia de „rudenie” cu belaruşii şi toată naţionalităţile slave, atât la nivel ştiinţific, cât şi la nivel politic.
Sub aspect geografic, genele ruşilor s-au păstrat pe un teritoriu care „coincide cu Rusia de pe timpurile lui Ioan Groznâi”.
Populaţia din Breansk, Kursk şi Smolensk nu este rusă (adică finlandeză), ci belaruso-poloneză, pentru că are gene identice cu ale belaruşilor şi polonezilor. Este interesant şi faptul că în evul mediu hotarul dintre Marele Ducat al Lituaniei şi Moscovia – a fost anume graniţa etnică dintre slavi şi finlandezi, (apropo, atunci, acolo trecea şi hotarul Europei de Est). În continuare, Imperialismul Moscoviei- Rusiei îşi alătura teritoriile vecine, depăşind limitele etnicilor moscoviţi.

Ce este Rusia?

Aceste descoperiri ale cercetătorilor ruşi oferă o nouă privire asupra politicii Moscoviei medievale. În concepţia istoricilor ruşi şi a Bisericii Ortodoxe Ruse, aşa-zisa „Rusie Sfântă” s-a format după impunerea Moscovei în interiorul Hoardei de Aur, şi, după cum a scris Lev Gumilev în cartea „De la Rusia Kieveană până la Federaţia Rusă” , din acelaşi motiv ucrainenii şi beloruşii au încetat să se considere rusini şi să facă parte din Rusia.
Este clar că pe atunci existau două „Rusii” diferite. Una, la vest care mai apoi s-a unit în Marele Ducat Lituanian şi Rus. Şi cealaltă „Rusie” – de est (mai exact Moscovia – deoarece pe atunci nu putea fi considerată nici Rusia) a făcut parte din Hoarda de Aur timp de 300 de ani. Cea de-a doua Rusie a fost denumită de către istoricii ruşi şi Biserica Ortodoxă Rusă „Rusia Sfântă”, privând astfel Rusia de Vest de tot ce este rusesc şi obligând tot poporul Rusiei Kievene să se identifice nu ca rusini, ci ca ucraineni.
Lupta de secole dintre Marele Ducat Lituanian şi Moscovia a fost o confruntare a ţărilor cu diferite etnii. Marele Ducat Lituanian a adunat slavii, pe când Moscovia – finii. Drept urmare, secole de-a rândul, aceste două Rusii şi-au opus rezistenţă.
Acest lucru poate fi explicat şi prin faptul că Moscovia niciodată, cât a făcut parte din Hoarda de Aur, nu a vrut să se întoarcă la Rusia, să-şi câştige libertatea faţă de tătari şi să intre în componenţa Marelui Ducat Lituanian. De altfel şi cucerirea Novgorodului a fost menită de a împiedica oraşul de a adera la Marele Ducat Lituanian. Această ruso-fobie a Moscovei şi „mazochismul” ei pot fi explicate de diferenţele etnice cu originale Rusie şi apropierea etnică cu poporul Hoardei de Aur.
Diferenţă genetică faţă de slavi explică de ce Moscovia respingea modul de viaţă european şi apropierea de slavi şi de ce avea o mare atracţie pentru spaţiul estic şi tradiţiile asiatice.

Despre belaruşi

Un punct deosebit în această cercetare l-a ocupat identitatea genetică a belaruşilor şi polonezilor. Faptul identităţii apropiate dintre polonezi şi belaruşi nu este surprinzător. Paşaportul lor genetic este atât de apropiat de cel slav, încât este aproape imposibil să găseşti deosebirea între genele slavilor, a prusilor şi mazurilor. Acest fapt îi uneşte pe belaruşi şi polonezi, care sunt consideraţi urmaşii balticilor vestici slavonizaţi.
Renumitul istoric belarus V. Lastovskii scrie în „Scurt istoric despre Belarus” (Vilnius 2010) că tentativele de înfiinţare a uniunii statului belaruşilor şi polonezilor au fost întreprinse de cel puţin zece ori: în 1401, 1413, 1438, 1451, 1499, 1501, 1563, 1564, 1566, 1567 şi abia încercarea din 1569 a avut succes.
Studiul cercetătorilor genetici ruşi ne oferă posibilitatea să privim altfel istoria ţării, întrucât multe evenimente politice ale popoarelor europene se explică tocmai prin genetica grupului lor etnic – un element care rămânea ascuns de istorici. Anume genetica şi relaţia de rudenie dintre grupurile etnice erau puterile principale ale proceselor politice în Europa medievală.

Concluzii

Rezultatele studiului efectuat de oamenii de ştiinţă ruşi despre genofondul poporului rus vor fi asimilate mult timp de către societate, întrucât aceştia resping în totalitate toate cunoştinţele noastre de până acum, aducându-le la nivelul unor mituri neştiinţifice. Aceste descoperiri nu necesită atât înţelegerea, cât obişnuinţa. Astfel, concepţia „slavilor de est” este acum absolut neştiinţifică.
În urma cercetărilor, poporul rus a fost numit fin, la fel ca ucrainenii din estul Ucrainei. În schimb, populaţia Ucrainei de vest provine de la sarmaţi. Adică nici poporul ucrainean nu s-a dovedit a fi de etnie slavă.
Descoperirea cercetătorilor nu este pur şi simplu senzaţională, ci o adevărată bombă, care poate submina toate cunoştinţele existente despre conceperea popoarelor de până acum.

Sursa: glavpost.com.ua