VASILE D. CIUBUC: BASARABIA ŞI TRANSNISTRIA – RESTANŢE ALE ISTORIEI

v-ciubuc-basarabia-si-transnistria

DE CE ROMÂNII MOLDOVENI DIN DREAPTA ŞI STÂNGA NISTRULUI AU FOST PRIVAŢI DE IDENTITATEA LOR NAŢIONALĂ

După 28 iunie 1940, soluţionarea corectă a unei probleme de o asemenea anvergură ca identitatea unui popor presupunea, în primul rând, şi buna intenţie de a fi studiată. Era de ajuns să se fi deschis dicţionarul enciclopedic rus, editat la Sankt-Petersburg la începutul sec. al XX-lea, la cuvântul „români”, pentru a se citi cât se poate de clar: „în prezent românii locuiesc compact în Regatul România şi în Basarabia rusească şi în cea mai mare parte a Bucovinei…” Dacă această informaţie n-ar fi fost suficientă, s-ar fi adresat şi operelor lui K. Marx şi F. Engels, veneraţi de comuniştii sovietici, unde pe lângă multe alte zeci de pagini imparţiale despre istoria şi destinul poporului român, putea fi citit şi pasajul: „Valahii sau dacoromânii, care constituie majoritatea în ţinutul situat între Dunărea de Jos şi Nistru…” Confirmaţii că în Imperiile Rus şi Austro-Ungar, care la începutul secolului al XX-lea aveau hotare comune, locuiesc părţi considerabile ale poporului român puteau fi găsite şi în scrierile lui V. Lenin: „Românii din Rusia trăiesc mai rău ca românii din Austria”. Iar dacă ar fi fost consultat şi L.S. Berg, membru al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, competent în materie, şi acesta le-ar fi explicat clar: „Moldovenii sunt români ce populează Moldova, Basarabia şi regiunile vecine cu Basarabia, părţi ale guberniilor Podolie şi Herson; într-un număr mai redus trăiesc, de asemenea, în gubernia Ekaterinoslav”. Aceste constatări incontestabile, dar şi multe altele din izvoarele, fie şi cele doar ruseşti, i-ar fi lămurit cu siguranţă pe politicienii sovietici că moldovenii cuceriţi de imperiile vecine sunt aceiaşi români.
Dar să nu uităm că după 28 iunie 1940 în Europa era război, iar U.R.S.S. realiza în comun cu prietena sa, Germania nazistă, prevederile Acordului secret Stalin-Hitler din 23.08.1939. Aceste ţări totalitare îşi realizau tendinţele hegemoniste în Europa. În fapt, realizau paşi la scară globală, deoarece „…comunismul, la fel ca şi naţional-socialismul, tindea spre dominaţie mondială”. Atunci agresorii Europei nu se gândeau la adevăr, dreptate şi echitate faţă de ţările şi popoarele victime, ci doar îşi justificau fărădelegile cu perfidie şi multă impertinenţă.
„Argumentarea” din Nota ultimativă a Guvernului Sovietic din 26 iunie 1940, trimisă Guvernului Român, precum că Basarabia este populată „în principal de ucraineni”, confirmă că conducerea U.R.S.S. mai executa zelos indicaţiile fostului Comisar al Afacerilor Externe G.V. Cicerin, care, în Nota sa din 3 martie 1924 adresată faimosului şi vigilentului V.M. Molotov, sublinia că nu e bine să fie stabilit un „număr atât de mare de moldoveni, adică români, pe teritoriul ucrainean…” iar după 28 iunie 1940 – şi pe viitorul teritoriu preconizat de ei a fi „ucrainean” – Basarabia şi nordul Bucovinei.
E lesne de înţeles că tertipurile legate de vigilenta atenţionare a lui G.V. Cicerin au dus şi la evitarea premeditată de către Biroul Politic al CC. al P.C.(b) al U.R.S.S. a noţiunii adecvate de „români moldoveni autohtoni” din prima Hotărâre directorie, din 10 iulie 1940, privind formarea R.S.S.M., care, stând la baza deciziilor ulterioare, au fost „favorabile” unor idei şi interpretări eronate, precum şi unor acţiuni premeditat nelegitime de reanexare arbitrară a teritoriului naţional al românilor moldoveni.

DIVIZAREA TERITORIILOR ROMÂNEŞTI OCUPATE LA 28 IUNIE 1940

La 22 iulie 1940, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene, M. Greciuha, ignorând drepturile naţiunii-victimă şi realitatea istorică incontestabilă, i-a expediat secretarului CC al P.C. (b) din U.R.S.S., Gh. Malenkov, „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a R.S.S. Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea M. Greciuha scrie: „Bucovina de nord (474 617 de locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau, cum li se mai spune, rusini şi huţuli, precum şi de o parte neînsemnată a unor popoare de alte naţionalităţi, care nu au nimic în comun cu partea moldovenească autohtonă a populaţiei. De aceea nu trezeşte niciun fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de nord trebuie să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”.
Prin această manevră abilă M. Greciuha face jocul tendinţelor anexioniste ale U.R.S.S. Deşi scrie despre „partea autohtonă moldovenească a populaţiei”, adică despre faptul că moldovenii din Bucovina sunt autohtoni, adevărul despre numărul lor real a fost dat peste cap, aşa cum le-ar fi plăcut celor din conducerea Ucrainei şi U.R.S.S.
Semnate de un demnitar de rang înalt (preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene), aceste plăsmuiri n-au fost puse la îndoială, fiind vehiculate ulterior şi de către Gh. Malenkov ca pur adevăr. Dacă s-ar fi luat în considerare argumentele şi datele expuse de partea moldovenească, lucrurile ar fi luat o altă turnură, deoarece peste doar cinci săptămâni după ce nordul Bucovinei fusese „alipit” la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene din 31 august 1940″), 136 184 de persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121 265 de persoane (26,48%) – că sunt români. Astfel cei care, potrivit lui M. Greciuha, nu aveau „nimic în comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate 55,8% din întreaga populaţie a nordului Bucovinei.
În cazul judeţului Hotin, M. Greciuha a procedat similar. Ocolind în punctul 2 al Notei informative datele statistice oficiale, el „argumentează”: „Nu-i nevoie să demonstrăm şi oportunitatea alipirii judeţului Hotin la R.S.S. Ucraineană, unde locuiesc în marea lor majoritate ucraineni (adică, rusini şi chiar huţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni…” Aceste argumente sunt în total dezacord chiar cu datele recensământului din anul 1927, neatestate oficial, dar recunoscute de M. Greciuha, pe care le dă în pagina a doua a aceleiaşi note, în care moldovenilor le revin 48,3% din totalul populaţiei din judeţul Hotin. Însă „Datele statistice ale R.S.S. Moldoveneşti” denotă că acest „număr neînsemnat” de moldoveni constituia, de fapt, circa 47%, de ucraineni – circa 25%, de ruşi – 13,6%, de evrei – 9,2%, alte naţionalităţi – circa 5%. Curios e şi faptul că în vara anului 1940 cei 1 589 de bieloruşi şi 2 193 de polonezi din judeţ au fost înregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur ucrainene.
Acelaşi preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene îi scria lui Gh. Malenkov: „În judeţul Akkerman locuiesc 368 252 de persoane, inclusiv 39,1% de ucraineni şi ruşi, iar moldoveni – doar 19,6%. Ţinând seama de acest fapt, consider că judeţul Akkerman de asemenea trebuie alipit în întregime la R.S.S. Ucraineană”. Şi aici conducerea Ucrainei a recurs la mistificări inadmisibile în detrimentul „poporului moldovenesc-frate”. Dacă în cazul judeţului Hotin, pur şi simplu, au iost ignorate datele statistice cu minciuni şi impertinenţe, apoi în cazul judeţelor Akkerman şi Ismail s-a recurs la şiretlicul comasării procentelor etnicilor ucraineni cu cei ruşi, ajungându-se la 39,1% (adică, suma dintre 14,1% ucraineni şi 25,0% ruşi). S-a manipulat şi cu procentul moldovenilor doar de 19,6%, explicându-se gestul prin faptul că românii i-au inclus pe „moldoveni împreună cu românii, în aceeaşi rubrică”, atunci când au efectuat recensământul. Şirul „raţionamentelor” continuă: „poporul ucrainean, fiind speriat încă de ţarism, temându-se de mânia autorităţilor româneşti, la rândul său, se declară rus, sau chiar ruşi haholi. Pornind de la acest fapt, considerăm că a-i despărţi acolo pe ucraineni de ruşi nu se poate şi nu ar fi corect”. Evident că toate acestea nu sunt doar pretexte lipsite de temei, ci un adevărat sacrilegiu.
Din conţinutul Notei Ucrainei se întrezăreşte pretextul admiterii comasării cifrelor procentuale ale ucrainenilor cu cele ale ruşilor, motivându-se prin faptul că în registrele recensămintelor din Basarabia moldovenii şi românii figurau la aceeaşi rubrică. Ca contraargument în vederea contracarării gestului românilor, conducătorii ucraineni au propus şi ei comasarea cifrelor, prezentându-le ca motiv pentru înstrăinarea teritoriilor naţionale ale românilor moldoveni. Indiferent de nelegiuirile şi excesul de zel al liderilor ucraineni, adevărul că moldovenii sunt aceiaşi români persistă, iar vina pentru faptul că în judeţul Akkerman, la acel moment, rămăseseră doar 19,6% de români moldoveni o poartă jugul naţional colonial rus şi distrugătoarele războaie duse pe acest teritoriu în interesele Imperiului Rus.
Argumentele lui M. Greciuha au fost luate de către Moscova drept temei şi în cazul judeţului Ismail. Conducerea de la Kiev a „contopit” şi în cazul judeţului Ismail procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor, obţinând în total 34,7 procente. În timp ce datele reale erau următoarele: „În judeţul Ismail moldovenii constituiau 32%, iar ucrainenii doar 4,7%”. Referitor la acest judeţ, M. Greciuha, dând dovadă şi de alte „ingeniozităţi”, scrie Moscovei: „Consider că judeţul Ismail trebuie cedat R.S.S. Ucrainene, pornind de la următoarele considerente: a) însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate cu ucraineni şi parţial de ruşi; b) bulgarii şi găgăuzii, care constituie 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de slavi au mai multe în comun cu ucrainenii decât cu moldovenii; c) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată de Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă a R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă, atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”. Conducerea de la Kiev prin tendinţa sa de acaparare a judeţului Ismail, împreună cu importantul său port maritim, îşi dezvăluise încă o dată intenţiile sale anexioniste.

DEZMEMBRAREA R.A.S.S.M. – CONSECINŢĂ A ACŢIUNILOR ANEXIONISTE ALE U.R.S.S.

În acţiunile de după 28 iunie 1940, înalţii demnitari de la Kiev şi-au dat frâu liber şi faţă de R.A.S.S. Moldovenească, chiar dacă de mult şi-o aveau în directă subordonare şi în mare supusă. În faimoasa notă din 22 iulie 1940 adresată lui Gh. Malenkov, secretarul CC. al P.C.(b) din U.R.S.S., M. Greciuha, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene, după ce terminase de scris opinia oficială privind felul cum trebuie diriguită soarta ulterioară a populaţiei şi teritoriilor româneşti ocupate, trecuse nerăbdător şi la problema integrităţii teritoriale a Republicii Autonome Moldoveneşti: „Şi, în sfârşit, problema teritoriilor R.A.S.S. Moldoveneşti. În R.A.S.S. Moldovenească sunt înregistraţi 572 339 de locuitori, dintre care 30,2% sunt moldoveni, 12% – alte naţionalităţi şi 57% de ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Codâma, Pesceanka, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansk, Balta, Kotovsk”. Ucraina, care printr-o serie de contrafaceri neverosimile, va anexa, cu acordul Moscovei, nordul Bucovinei, ţinuturile Herţa, Hotin, Akkerman şi Ismail, populate în majoritate de românii moldoveni, va hăcui destul de îndrăzneţ şi teritoriul naţional al moldovenilor din R.A.S.S.M. Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene va prezenta argumente „tari” şi în cazul republicii-surori: „Eu consider că nu e raţional să lăsăm aceste raioane pur ucraineşti… în componenţa R.S.S. Moldovenească, ţinând seama şi de faptul că la formarea R.S.S. Moldoveneşti şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la limba moldovenească şi acolo poate dispărea limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu R.S.S. Ucraineană”. R.A.S.S.M., ca entitate statală naţională, avându-şi valabile documentele juridice de întemeiere, urma să stea integral la baza preconizatei republici unionale, încercând să-i dea noii formaţiuni R.S.S. Moldoveneşti o oarecare motivare juridică, cel puţin de ochii lumii. Dar atotputernicii politicieni n-au avut inteligenţă să se îngrijească cel puţin de acest aspect, fapt ce divulgă încă o dată politica lor murdară. După „înţeleptele argumente” ale lui M. Greciuha, exponent al conducerii de la Kiev, R.A.S.S. Moldoveneşti, din cele 14 raioane pe care le avea în componenţa ei, i-au fost smulse tocmai 8 (!). Conform opiniei înalţilor demnitari de la Kiev, moldovenii, locuitori autohtoni ai raioanelor ce urmau a fi înstrăinate nu aveau aceleaşi drepturi la limba lor maternă, azi pomenindu-se în mare parte ucrainizaţi. Dacă conducătorii de la Kiev cereau alipirea la Ucraina chiar şi a judeţului Ismail, ce avea doar 4,7% de ucraineni, cererea lor fiind aprobată de Moscova, era firesc ca şi conducerea R.A.S.S.M. să pretindă la menţinerea în componenţa R.S.S. Moldoveneşti a raioanelor a căror populaţie autohtonă moldovenească era, conform datelor statistice sovietice, de câteva ori mai mare. Spre exemplu: Anani-ev – 29,3%, Kotovsk – 28,5%, Valea Hoţului – 28,4%, Cerneansk – 19% şi Codâma – 15%. Anexarea de către R.S.S. Ucraineană a teritoriilor naţionale ale R.A.S.S. Moldoveneşti, fără a realiza vreun referendum în această republică naţională autonomă, fără a dispune de acordul Sovietului Suprem al R.A.S.S.M., organul legislativ suprem, completează şirul de subterfugii diplomatice de tip sovietic din această perioadă. Dezmembrarea teritorială a R.A.S.S.M., chiar conform art. 151 al Constituţiei R.A.S.S.M. a fost un act ilegal, anticonstituţional din partea R.S.S. Ucrainene, dar şi din partea conducerii supreme a Moscovei, care acceptase acest rapt. Unul dintre drepturile fundamentale ale R.A.S.S.M. era şi dreptul constituţional la suveranitate teritorială, conform căruia teritoriul republicii nu putea fi modificat fără permisiunea ei, drept consfinţit chiar şi de Constituţia R.S.S. Ucrainene, al cărei art. 4 prevedea: „Teritoriul R.A.S.S.M. nu poate fi schimbat fără acceptul acestei republici”. De aceste drepturi constituţionale, dar şi de alte drepturi fundamentale, conducerea Moscovei nu va ţine cont atunci când va lua deciziile hotărâtoare referitoare la soarta R.A.S.S.M. şi a poporului ei titular. Moscova va susţine şi va aproba doar propunerile Ucrainei. Acestea constituind cel de-al doilea proiect de formare a R.S.S.M., propus de conducerea Ucrainei, şi acceptat complet de conducerea Moscovei. Au fost înaintate şi propuneri din partea oficialilor R.A.S.S.M., care constituiau cel de-al treilea proiect de formare a R.S.S.M., dar, din cele propuse de ei, niciun punct (!) n-a fost acceptat. Faptul acesta dovedeşte că R.S.S. Ucraineană era întru totul de acord cu Moscova, care îşi revizuise politica faţă de ţările limitrofe, apropriindu-şi vechea politică expansionistă a Imperiului Rus. O deficienţă a Imperiului Sovietic, ce-i devenise proprie, era şi faptul că conducerea lui nu mai respectă nici angajamentele externe faţă de ţările Europei, nici propriile legi interne, asumându-şi dreptul de a pecetlui doar soarta altora fără drept de apel. Dezmembrarea teritoriilor româneşti ocupate (Basarabia şi nordul Bucovinei), la 2 iunie 1940, şi a R.A.S.S. Moldoveneşti sunt acte ilegale de dictat ale Moscovei, realiza te doar în baza propunerilor Kievului. Astfel, atât conducerea R.S.S. Ucraineană, cât şi cea a U.R.S.S. au încălcat chiar propriile legi fundamentale, marcând tragic atât soarta românilor moldoveni, cât şi a întregii naţiuni române.
Imediat după anexare, circa 90 de mii de oameni au devenit victime ale execuţiilor şi deportărilor sumare. Către sfârşitul lunii octombrie 1940 numărul celor refugiaţi în România s-a ridicat la peste 100 000 de persoane. Cu acestea doar începuse flagelul provocat de U.R.S.S. pe teritoriile românilor moldoveni aflate sub stăpânirea comuniştilor sovietici.
Nenumăratele argumente, expuse şi în materialele publicate anterior, dovedesc elocvent că problemele fundamentale ale românilor moldoveni, provocate de tendinţele şi acţiunile anexioniste ale U.R.S.S. şi R.S.S.U, sunt probleme internaţionale încă nerezolvate. Acestea, fiind lăsate prea mult timp doar pe seama ţărilor vizate, au recidivat, acumulând mai multă duplicitate, devenind mai acute şi mai grave. Un exemplu elocvent în acest sens este şi nodul de probleme nerezolvate şi acumulate pe teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului.
Depăşirea eficientă şi echitabilă a nenumăratelor consecinţe ale nelegiuirilor provocate în urma realizării criminalului Acord secret Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, necesită directa implicare şi a organismelor internaţionale cu efectivele şi pârghiile lor eficiente.

Va urma