ASOCIAŢI

constantin-miu-biblioteca2

CONST. MIU

Pe blogul personal, notase, la loc vizibil:

CEI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC
MOR DE FOAME ŞI MAI ALES DE SETE!
EU SUNT PĂŢITĂ!
De aceea, se orientase spre ceva practic şi grabnic aducător de profit: îşi deschisese în cel mai aglomerat cartier o casă de mediere. Deviza ei, inscripţionată pe toţi pereţii era:
„Să-ţi iubeşti aproapele
nu ca pe tine însuţi,
ci ca pe el însuşi!”

Curios din fire, un client a întrebat-o într-o bună zi cum i-a venit această idee genială. Bucuroasă că în sfârşit a găsit şi ea pe cineva care s-o asculte, fără să adoarmă sau să moară de plictiseală, Taşa Pelteu i-a dezvăluit cu mândrie concepţia sa:
– Domnule, dragă, eu şi finuţa mea avem bunul obicei să servim câte un ceai şi să ne conversăm…
– Interesant…
– Ştii, suntem vegetariene înrăite şi, spre deosebire de alea de la cancelarie, care toacă toată ziua, noi două filosofăm!
– Ce-ar putea alea toca?
– Pe toată lumea. Nimeni nu scapă!
– Ce rele sunt!…
– Mie-mi spui!
– Nu vă spuneam, făceam şi eu o constatare…
– Ai dreptate, că noul ministru a dat dispoziţie ca la început de nou an şcolar, la vizita medicală – zice-se obligatorie – să se facă şi un serios control dentar.
– Am auzit şi eu de chestia-asta… Cică în urma unor studii îndelungate, s-a ajuns la concluzia că rezultatele dezastruoase de la bac s-ar datora faptului că domnii profesori au carii, iar doamnelor le cam pute gura… Aşa o fi?
– Dom’le, studiu’-ăla e real!… Cercetările s-au făcut la noi în şcoală, că e unitate pilot în tot judeţu’ şi mâine-poimâine, în toată ţara!… E normal să le pută gura, la cât rahat mănâncă!
– Felicitări!
– Urmează masa şi dansu’, că ălora numai la aşa ceva le stă gându’!
– Înseamnă că suntem o societate consumistă…
– Dacă ar fi să ne luăm după dentiţia tocătoarelor din cancelarie, cu siguranţă ele sunt etalon!
– Cum de v-aţi dat seama?
– La experienţa mea şi flerul neadormit al finuţei mele, căreia nimic nu-i scapă, e moştenire de familie!… Vezi acolo! îndemnă ea, arătând spre un morman de dosare.
– Nimic nu vă scapă!
– Eu cred că în altă viaţă, caţele-alea au fost hiene…
– De unde ştiţi? Aţi fost şi dumneavoastră?
– Dacă ai vedea ce colţi au şi o gură cât o şură, mi-ai da dreptate!
– Se vede că le iubiţi…
– Cum să nu, ca pe aproapele nostru!
– De-aici v-o fi venit ideea dictonului pus pe toţi pereţii…
– Finuţa l-a găsit, că ea e femei frumoasă şi cultă! se lăudă Taşa.
– Bravo ei!
– Este intelectuală de rasă!
– Are pedigree?
– Neamu’ lu’ Ţibanu e cunoscut în zona Tecuciului… Ei au făcut prima fabrică de muştar din lume. Au şi brevet de inventator!
– Tocmai pentru asta am venit şi eu…

Taşa Pelteu făcu ochii mari. Avea în faţă un inventator. Sări de la birou şi se îndreptă spre mini-barul de lângă fereastră. Luă de acolo o sticlă de whisky şi două pahare.
– Aşa ceva trebuie sărbătorit! decretă ea, în timp ce turna în pahare.
– Cuburi de gheaţă aveţi, că am învăţat de la preşedinte cum se bea…
– Dă-l repede p-ăsta pe gât şi aduc imediat şi cuburile…
– Aaa, o luăm de la-nceput! se bucură omul.
– Ia, zi, dom’le, ce vânt te-aduce pe la noi? deveni curioasă Taşa, după ce sorbi din licoare.
– Domniţă, dragă, eu sunt patron market-ul de vizavi…
– Şi ce dacă.
– Păi, da, că s-ar putea să mi-l închidă…
– Ei, cum aşa?
– Uite-aşa! şi pocni din degete.
– Nu se poate!
– Ba s-ar putea să se poată…
– Da’, spune-o dat’ ce s-a-ntâmplat, nu mă mai fierbe! se enervă gazda.
– Păi, cum vă spuneam… S-ar putea să-nchidă market-ul…
– Cine să-l închidă?
– Cum cine?… Ăia de la Protecţia consuma-torului!…
– De ce să-l închidă?
– De tot!
– Dumneata eşti sănătos?
– Tun!
– Atunci, spune ce caută ăia de la Protecţia consumatorului?
– Dacă or să ia la mână toate borcanele de conserve, îi apucă Revelionu’, iar eu nu mai fac vânzare şi poate dau şi faliment! se tângui patronul.
– Stai, nene, că nu-i chiar aşa… Spune-mi repede cine te-a reclamat?
– E o zăludă, care-i mereu nemulţumită de tot ce cumpără de la noi…
– Eşti sigur?
– Da, doamnă, toată lumea o ştie pe breaza-asta cu gura mare şi, pe deasupra, reclamagioaică, mamă-mamă, clasa-ntâi!
– Zău?
– Da-da… Am aflat şi cum o cheamă şi unde lucrează.
Femeia deschise o agendă, luă un pix. Apoi comandă scurt:
– Nume, prenume, cenepe!
– Ale mele sau ale ei?
– Ale ei, mai întâi!
– Cenepeul ei nu-l ştiu, da’ vă spun cum o cheamă pe zuză…
– Aşa… S-auzim…
– Marina Copchilescu îi zice.
– Extraordinar! Asta-i colegă de-a mea, la şcoală, se minună Taşa pentru descoperire.
– Nu ştiam…
– Praf o facem! ameninţă femeia.
– Doamnă, eu n-am venit să reclam ca tuta-aia, eu vreau să mă sfătuiţi cum să mă-mpac cu ea, ca să nu-mi închidă ăia magazinu’!…
– Aşa e, ai dreptate… Numele mi-e aşa de familiar, c-am şi uitat ce treabă am eu pentru dumneata!…
– Ce mă sfătuiţi să fac?
– Ce nu-i convine doamnei Marina?
– A găsit într-un borcan de ghiveci o lingură de viermi.

Omul îi spuse mediatoarei că toată noaptea n-a dormit din cauza viermilor. Nu voia în ruptul capului să i se închidă magazinul! Ce vină avea el că zăltata a avut ghinionul să găsească viermi în borcaanu’-ăla? Şi nu era decât o linguriţă, hai, două! Cucoana-aia exagerase, că doar gustase şi el!… Spre dimineaţă, i-a venit ideea… Tot răul e spre bine, nu-i aşa?… O să deschidă o fabrică de produse alimentare ecologice. Totul cu produse de la mama natură!… Cum cele tradiţionale din carne sunt pe cale de a se epuiza, s-a gândit la mâncarea viitorului nu prea îndepărtat. Produsele vor fi diversificate. Îi întinse un dosar, unde el notase ce sortimente avea să producă:
– supă de viermi
– tocăniţă de muşte
– pateu de limbrici
– musaca de râme
– compot de gândaci de bucătărie
– acadele din penis de bondari

– Aici am notat tot: materie primă, preţurile de cost pentru procesul de fabricaţie şi, desigur, profitul din comercializare…

Taşa Pelteu mai turnă un rând în pahare. Pe-al său îl goli dintr-o înghiţitură. Omul rămase gură-cască. Ea scutură din cap şi, după ce se uită cu ochii întredeschişi la clientul său, îi spuse:
– Uite la ce m-am gândit… O inviţi aici, la mine… Ai grijă cum vorbeşti! S-o iei cu zăhărelul, ca să se înduplece… Apoi, o lăsăm să verse din ea tot ce i s-a pus pe suflet şi după aia începem noi… Dumneata tre’ să fii calm, orice ar zice şi să ai încredere în mine!
– Am, domniţă, că d-aia am venit, făcu patronul încrezător.
– Aşa, aşa te vreau!
– Şi p-ormă?
– P-ormă, repetă ea, îi propunem să intre în afaceri. Şi ca să fim şi mai convingători, îi arătăm dosaru’-ăsta!
– Şi dacă nu se lasă convinsă?
– Ne facem asociaţi, iar pe Marina Copchilescu, dacă mai strâmbă din nas, s-o mănânce viermii!
– O să avem materie primă din belşug!… se bucură omul nostru. Iar în cazu’-ăsta, deschid şi un restaurant de lux. Din viermii-ăia facem felu’-tâi, o fripturică-n sânge şi desert!
– Atunci, mă angajezi bucătar, că am nişte reţete de la finuţa, de te lingi pe bot!