TRAIAN VASILCĂU: ARTA IERTĂRII, CÎNTEC DE VIITOR

traian-vasilcau

ARTA IERTĂRII

Sub cerul unde liniştea m-aşteaptă
Cu crini în mîini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Şi împăratul clipei, mai ales,
Și-adesea—avocatul Veşniciei
Și-abia acum, tîrziu, am înţeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvîntul meu a-ncendiat tăcerea
Și-a-ngenuncheat în faţa unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfîntă-n amintirea de neşters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Ce unică-i femeia, cea creată
Din vraja Adevărului Suprem,
Fără de care-s piatră răsturnată
Peste-al lui Christ mormînt, să mă tot tem

Și-n lipsa Ei să nu-mi găsesc o poartă
Prin care aş fugi de prealumesc
S-o cer lui Dumnezeu, să mi-o dea toată
Și-atunci pe loc să simt că-nmuguresc

Și crengile cu fructe se îndreaptă
Spre îngerii văzduhului ales.
Ce nobilă-i femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Un dangăt nesfîrşit în spovedire,
O turlă de sublim sub prima stea,
Ce poate fi-ntregită mănăstire
Doar cu altarul care este Ea!

CÎNTEC DE VIITOR

În ziua cînd ai să revii,
Iisuse drag, din veşnicie,
Pe aripe de ciocîrlii,
La flaute cînta-voi Ţie.

Pe lacrima mea răstignit
Să-Ţi cer iertări: o nesfîrşire
Şi-n loc de-al veşniciei schit
Să-mi dai potopuri de iubire.

Şi rîuri de blagoslovenii
Şi trepte mii spre absolut
Şi, răsărit între smerenii,
Cuvîntul – armă de temut.

Ca să Te apăr eu pe Tine,
Cel neînvins în lumi divine!