RECITAL

constantin-miu

Const. MIU

– Domnule Vorniciuc, iar chiuleşti?… Eşti cam rar la vedere, în ultima vreme, spuse profesoara, răsfoind nervos catalogul.
Nu i se răspunse. Asta o enervă şi mai tare. Nu concepea să fie ofensată, şi tocmai cum – prin tăcere! Continuă şi mai furioasă răsfoirea catalogului, de astă dată de la sfârşit. Când ridică privirea, rămase surprinsă, văzând că elevii erau încă în picioare. Rămăseseră aşa, pentru că profesoara nu încuviinţase ca ei să ia loc. La intrarea în laboratorul de biologie, se aşezase la catedră şi, fără a se fi uitat la elevi, se apucă de răsfoit zgomotos catalogul, semn că era îmbufnată.
Încă de la prima oră de dirigenţie, din clasa a IX-a, profesoara Nineta Nicolaescu făcuse cunoscute elevilor săi regulile de comportament, la intrarea ei în laborator şi în timpul orelor de curs: să o aştepte în picioare şi să nu ia loc, decât după ce îi salută. Nimeni nu are voie să vorbească neîntrebat sau să comenteze fie şi în şoaptă! Nu se pun întrebări; numai ea are voie să întrebe, iar răspunsurile se dau totdeauna stând drepţi!
– Aaa, am uitat să vă zic Bună ziua! încercă profesoara o scuză. Luaţi loc. Şi fără vorbă! atenţionă ea.
– Domnule Vorniciuc, te-ai boierit? reluă ea tirul întrebărilor.
– Doamna dirigintă, e-adevărat că noi ne tragem din boieraşi, de la ţară, de pe vremea lui Ştefan, îndrăzni o explicaţie cel atenţionat.
– Nu te-am întrebat arborele genealogic!… Mai e mult până la lecţia aia! anunţă deranjată femeia.
– Dar era o glumă…
– Cum îţi permiţi, măi? Tu ştii cu cine vorbeşti?… Mai eşti şi obraznic!… Măi, de unde ai căpătat tupeul-ăsta, să răspunzi ne-ntrebat?
– Dar dumneavoastră aţi întrebat…
– Nu te-am întrebat nimic!… Făcusem doar o remarcă!
– Aşa o fi…
– Măi, cum îţi permiţi?… Iar eşti obraznic!… Şi nesimţit pe deasupra!
– Cum spuneţi dumneavoastră, aprobă flăcăul.
– Spun ce văd, că nu te văd în clasă!

Rumoare. Elevii îşi dau coate şi şuşotesc.

– Imediat termin cu dumnealui şi urmează Nicolae, că şi el mă tratează cu prezenţa prin absenţă! avertiză profesoara.

Se făcu imediat linişte. Mormânt!

– Ia, zi: de ce n-ai fost la ora mea, alaltăieri?
– Nu mă simţeam bine.
– Normal, după atâtea cafele!
– Nu-mi ardea mie de cafea, doamna dirigintă, spuse flăcăul. Vă rog să mă credeţi: nu mă simţeam bine.
– Şi tocmai la biologie, la ora mea, ţi s-a făcut rău!
– Nu doamnă!… De dimineaţă mă simţeam cam rău şi l-am rugat pe profu’ de română să mă lase afară, că mă luase aşa… cu nişte călduri…
– Ei, da, că în cabinetu’-ăla zici că eşti la baia cu aburi turcească!…
– Nu, doamna dirigintă, eu vorbesc serios! se apără cel care nu era crezut.
– Aşaa?… Mă faci neserioasă?! se supără Nineta.
– Vai de mine, cum aş putea?
– Măi, nici prin gând să nu-ţi treacă!… Auzi, nici prin gând să nu-ţi treacă!
– Păi, numai la bio mi-e gându’!
– Joci teatru cu mine, domnule Vorniciuc?
– N-am faţă nici de sufleor, d-apoi de actor, recunoscu acesta cu amărăciune.

În spatele clasei se auziră chicoteli.

– O să vorbesc eu cu mamă-ta, spuse repede diriginta, fără a lua în seamă reacţia colegilor. Şi o să o-ntreb de ce n-ai fost la ora mea. Ştie şi ea că biologia e importantă, că doar e medic… Sunteţi clasă de profil… Iar acum, să vă pregătiţi de un test, că daţi bacul la biologie!

*
Când a sunat ceasul la acea oră matinală, Nineta Nicolaescu avu impresia că nici n-a dormit. După cearta groaznică avută cu soţul, acesta o gonise pe balcon şi, printre înjurături şi ameninţări, desluşi că e pedepsită ca trei luni să doarmă acolo.
În sufragerie se aprinse lumina, semn că fiul ei, Serj, se trezise. Se apropie de uşa balconului şi bătu discret în geam, făcând semne disperate cu mâinile.
– S-a trezit nebunu’?
– Doarme dus, lămuri băiatul.
– ’Ai repede, la bucătărie, să-ţi pregătesc ceva de mâncare!… Da’, mai bine mănânci şi tu ce găseşti prin frigider… Eu mă grăbesc, am ore de la opt… Pa, mami!

*
La şcoală, aveau de recuperat una din zilele decise prin ordonanţă de guvern a fi libere, cu ocazia lui întâi mai şi a Paştilor. La intrarea în laborator, Nineta era aşteptată de două eleve.
– Ce-i cu voi, fetelor?
– Doamna profesoară, ne scuzaţi!… îndrăzni una din cele două eleve.
– Nu se poate, să nu v-aud! le-o reteză furioasă. V-am scuzat şi ora trecută!… Biologia e importantă… Sunteţi clasă de profil şi vă trebuie la bac, nu ne jucăm!
– Dar nu noi, clasa…
– Ce clasă?
– Clasa noastră.
– Toţi n-au învăţat, toată clasa?… Nu se poate!… Biologia e foarte importantă!… De ce n-aţi învăţat?
– Ba am învăţat, doamnă. Dacă vreţi, ne puteţi asculta.
– Poftiţi în laborator! invită profesoara, după ce descuie uşa. Ceilalţi unde sunt?… Să vină mai repede!
– Păi, ştiţi… tocmai asta e…
– Adică?… Ei, cum adică?… Ce-i atitudinea asta?
– Vă rugăm să ne-nvoiţi şi pe noi, că… ştiţi… vine întâi mai… Şi pe noi nu ne-aţi învoit niciodată!
– Cristina, tu eşti şefa clasei… Du-te şi anunţă-i pe colegi că pentru ora viitoare au de învăţat Celenteratele… Iar lecţia asta o recuperăm după mini-vacanţă… Iar tu, Larisa, rămâi aici, comandă profesoara.

După ce şefa clasei a părăsit încăperea, Nineta Nicolaescu alergă şi încuie repede uşa, răsucind cheia de două ori. Ba puse şi lanţul opritor, după ce se asigură că fata rămasă nu vede ce face ea la uşă.

– Bă, fraţilor, voi ştiţi de ce i-a predat diriga numai Larisei? întrebă Alex Vorniciuc.
– Că-i favorita ei.
– Nu, mă, fraiere!… Învăţase lecţia pe de rost şi îi era frică să nu uite până data următoare… Aşa că i-a dat numai ei recital.
– Ei, na! zise un coleg, neîncrezător.
– Pe bune!… Dacă-i învoia pe toţi, ar fi însemnat să vorbească la pereţi!… Unde ai mai văzut tu recital fără spectatori?