VASILE D: CIUBUC: BASARABIA ŞI TRANSNISTRIA – RESTANŢE ALE ISTORIEI

v-ciubuc-basarabia-si-transnistria

SCOPURILE MONDIALE ŞI DREPTURILE AUTOHTONILOR DIN STÂNGA NISTRULUI LA AUTODETERMINARE

În componenţa U.R.S.S., R.A.S.S.M. a fost constituită în perioada când sistemul sovietic era în principiu deja stabilit. Statul Sovietic, la început în frunte cu Lenin, ca prim-regizor şi actor al acestuia, era pretins succesor al Imperiului Rus. În cadrul acestui stat Lenin anatemiza tot ce nu se încadra în noţiunea de dictatură a proletariatului. Oficial această viziune de mult a rămas o relicvă regretabilă a istoriei. Dar în anii ’30-’40 ai secolului XX „dogmele de clasă, ce exprimau rasismul social, îndreptăţeau orice violenţă asupra societăţii, moralităţii, omului…”. Scopul final declarat de Lenin în martie 1919 rămăsese ca scop de stat al U.R.S.S. încă zeci de ani: „crearea unei republici sovietice mondiale…; scopul era aprinderea flăcării incendiului mondial”. Convingând reprezentanţii diferitor organe ale puterii comuniste, Lenin era şi mai determinat: „foarte curând …toţi vor vedea cum va fi întemeiată Republica Sovietică Federativă Mondială”.
Acesta a fost contextul istoric în care a apărut R.A.S.S.M.. Formarea ei ca fapt istoric şi ca problemă a fost analizată, comentată şi apreciată din diverse aspecte. Această animozitate poate fi explicată prin variatele viziuni, interese şi poziţii ale părţilor cointeresate. Azi, în condiţiile când teritoriul naţional de pe ambele maluri ale Nistrului abundă în grave şi variate probleme, se impune îndreptarea atenţiei noastre şi asupra realităţilor obiective care au stat la bază, cât şi asupra aspectului legitimităţii constituirii R.A.S.S.M.. Faptul că a existat o bază socială naţională pentru formarea şi organizarea R.A.S.S.M. a fost şi este o realitate incontestabilă. Prezenţa de veacuri pe acest teritoriu a poporului autohton – românii moldoveni – a determinat, până la urmă, decizia autorităţilor ucrainene sovietice, dar şi centrale de la Moscova să accepte formarea Republicii Autonome Moldoveneşti. Constituirea acestei unităţi politice era şi în interesele poporului autohton, deşi se ştie că în paralel regizorii politici urmăreau şi scopuri politice geostrategice. Astăzi nu putem nega faptul incontestabil că R.A.S.S.M. a fost constituită în conformitate cu legislaţia de atunci a R.S.S. Ucrainene şi a U.R.S.S.. Organele Puterii Sovietice Centrale de la Kiev şi Moscova, chiar dacă urmăreau propriile scopuri, n-au ezitat să-i asigure noii R.A.S.S.M. drepturi constituţionale bine formulate. Deci R.A.S.S.M., deşi a fost creată, urmărindu-se expansiunea spre Vest, totuşi n-a fost o simplă butaforie, ci o formaţiune naţională statală cu acte în regulă la toate nivelurile, fie ele şi de tip sovietic: local, ucrainean şi unional. Existenţa organului suprem legislativ – Sovietul Suprem al R.A.S.S.M. – şi a Constituţiei îi confereau acestei formaţiuni o pondere juridică (articolele 19 şi 21 ale Constituţiei R.A.S.S.M.).
Situată la periferia R.S.S. Ucrainene şi a U.R.S.S., R.A.S.S. Moldovenească avea, conform Constituţiei, largi drepturi autonome, dar şi anumite drepturi constituţionale suverane. Astfel modificarea Constituţiei şi a teritoriului R.A.S.S.M. nu putea fi realizată fără aprobarea Sovietului Suprem al R.A.S.S.M. (Constituţia R.A.S.S.M., articolul 15). Este evident că Legea fundamentală a R.A.S.S. Moldoveneşti definitiva legitimitatea statalităţii naţionale a moldovenilor din Transnistria în conformitate cu legile valabile de atunci ale regimului sovietic.

REPUBLICA MOLDOVENEASCĂ – O ENTITATE AUTONOMĂ BAZATĂ ŞI PE DREPTURILE AUTOHTONILOR?

În contextul formării R.A.S.S.M. sunt evident semnificative şi memorabilele afirmaţii şi constatări ale lui VP. Zatonski, reprezentant al puterii centrale a Ucrainei la Sesiunea a IV-a a Comitetului Executiv Gubernial Odessa din 27 septembrie 1924: „Eu, care asist aici ca reprezentant al Guvernului Sovietic din Ucraina – al Consiliului Comisarilor Poporului şi Comitetului Executiv Central din Ucraina -, trebuie să vă spun că sesiunea a trezit într-o măsură mare interesul meu prin mişcarea despre a cărei desfăşurare deja se ştie la Harkov – mişcarea pentru renaşterea naţiei moldoveneşti şi delimitarea regiunii cu populaţie moldovenească într-o republică aparte. Trebuie să consimţim că în primii ani ai revoluţiei n-am acordat suficientă atenţie populaţiei moldoveneşti din Cisnistria… Noi nu ne temem să acordăm tuturor naţiunilor posibilitatea deplină de a se dezvolta…
Noi mergem cu dragă inimă în întâmpinarea tovarăşilor moldoveni, care revendică dezvoltarea culturii naţionale. Noi nu ne temem să spunem că pe teritoriul sovietic sunt circa 300 000 de moldoveni… Noi nu ne temem să organizăm Republica Moldovenească de partea aceasta a Nistrului…”
Aceste afirmaţii urmau să pună în umbră atitudinea de până atunci nu tocmai corectă şi nu tocmai echitabilă a politicienilor şi demnitarilor faţă de cea mai numeroasă minoritate naţională ce locuia compact în stânga Nistrului. Istoricii sovietici constată că până în 1924 „în scopul creării unor condiţii prielnice pentru dezvoltarea minorităţilor naţionale pe teritoriul Ucrainei au fost organizate 12 raioane naţionale, dintre care 7 nemţeşti, 3 bulgăreşti, unul polonez şi unul evreiesc”. Este evident că în acea perioadă minoritatea naţională moldovenească a fost omisă din acel program. Care au fost cauzele ce determinaseră acea atitudine discriminatorie? Un răspuns clar la această întrebare îl găsim şi în Nota din 3 martie 1924 a lui G.V. Cicerin, comisar al poporului pentru afacerile externe ale U.R.S.S., adresată lui V.M. Molotov, secretar al CC. al RC.(b) din toată Rusia, în care scrie: „…Crearea R.S.S. Moldoveneşti este prematură pentru momentul dat… Stabilirea unui număr atât de mare de moldoveni, adică români, pe teritoriul ucrainean ar consolida poziţia românilor aflaţi în litigiul cu privire la Basarabia… Chestiunea să fie amânată…”
La Sesiunea a IlI-a a Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene din 11 octombrie 1924, unde se examina problema formării R.A.S.S.M., luase cuvântul şi preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S. Ucrainene, V. Ciubăr, care constata: „Moldovenii locuiesc în guberniile Odessa şi Podolia în mase destul de compacte şi au acolo organe administrative – soviete săteşti şi raionale, care îi reprezintă pe muncitorii şi ţăranii moldoveni. Noi trebuia să adunăm împreună sistemul acesta de organe sovietice, constituind un organ, unul singur, care să asigure locuitorilor moldoveni posibilitatea de a se dezvolta autonom…
Dumneavoastră vedeţi aici, pe hartă, graniţele acestui ţinut în care populaţia moldovenească constituie în medie 58% din numărul total de 400 000 de locuitori, adică reprezintă majoritatea absolută a populaţiei…” Dacă am ţine cont doar
de aceste cifre prezentate şi am face mici calcule pe baza lor, am ajunge la nişte concluzii de rigoare simple şi evidente. 58% din 400 000 de locuitori constituie cca 232 000 de moldoveni. Dacă din cei 300 000 de locuitori recunoscuţi de înaltul demnitar Zatonski scădem 232 000, rămân cea 68 000 de moldoveni care, conform calculelor şi logicii lui V. Ciubăr, urmau să rămână în afara hotarelor R.A.S.S.M., adică în componenţa R.S.S. Ucrainene. Cu regret, argumentele şi cifrele prezentate de preşedintele Executivului Republicii Ucrainene Forului Legislativ Suprem, până la urmă, vor fi ignorate. „Soluţia” finală aleasă pentru R.A.S.S.M. de către „binevoitori” va fi în concordanţă cu Nota lui G.V. Cicerin din 3 martie 1924 adresată lui V.M. Molotov, în care atenţiona, de fapt, indica, că nu e bine să fie stabilit un „număr atât de mare de moldoveni, adică români, pe teritoriul ucrainean…” Tertipurile legate de această atenţionare vigilentă a lui G.V. Cicerin nu s-au lăsat mult aşteptate. În anul 1924, etniei titulare a R.A.S.S.M., în raport cu numărul întregii populaţii a republicii, îi reveneau doar 34,2%, în anul 1926 – 30,1%, iar în ianuarie 1939 – 28,54%.
În 1926, în R.A.S.S.M. demarase „politica de moldovenizare”. O grupare din conducerea Republicii Moldoveneşti (P. Chior-Ianachi, E. Arbore-Rali, M. Kornev ş.a.), fiind conştientă de complicaţiile şi greutăţile ce stăteau în calea realizării acestui deziderat al vremii, s-au pronunţat deschis în favoarea corectării graniţelor R.A.S.S.M. prin retragerea locuitorilor cu populaţie ucraineană şi includerea satelor moldoveneşti care rămăseseră în afara hotarelor R.A.S.S.M. Aceste eforturi insistente n-au fost însă luate în seamă de către organele centrale de stat. Kievul şi Moscova aveau voinţă doar pentru a urmări cu totul alte interese.
În acest context merită a fi evidenţiată şi opinia lui A. Buţenko, unul dintre exponenţii politicii oficiale de atunci, secretar al Comitetului Executiv Central din Ucraina, care, în articolul Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, publicat în ziarul Pravda la 18 octombrie 1924, scria: „…În timpul tratativelor dintre U.R.S.S. şi România, noi am declarat, declarăm şi vom insista că Basarabia este o parte din teritoriul Uniunii R.S.S. şi are o cultură comună cu poporul moldovenesc… Organizând o Moldovă autonomă, noi totuşi suntem departe de năzuinţele imperialiste… Politica noastră iubitoare de pace a fost demonstrată de multe ori şi o demonstrăm şi acum întregii lumi…” Cât de iubitoare de pace a fost politica statului sovietic, au dovedit-o şi acţiunile lui ulterioare, dar rămâne cert faptul că R.S.S. Ucraineană, acceptând constituirea R.A.S.S.M., conştientiza şi recunoştea că în Transnistria există o populaţie autohtonă moldovenească (românească), în număr de câteva sute de mii de locuitori, care are dreptul la viaţă şi dezvoltare liberă, că are dreptul la formaţiunea sa na-ţional-statală.
Deci, indiferent de pronunţatul caracter politic al formării R.A.S.S.M., indiferent de scopurile strategice urmărite de U.R.S.S., formarea acestei entităţi a fost bazată şi pe dreptul istoric şi etnic al moldovenilor. Din nefericire, „În R.A.S.S.M. n-au fost incluse multe localităţi cu populaţie moldovenească majoritară cu denumirile lor pur româneşti…”. Cu toate aceste dificultăţi, R.A.S.S.M. „a fost un factor pozitiv în revenirea naţională a moldovenilor la identitatea lor română. Ea confirmă romanitatea Transnistriei, a fost o garanţie a supravieţuirii acestei ramuri a neamului, a păstrării graiului strămoşesc, a datinilor, folclorului şi apartenenţei la neamul românesc a moldovenilor din stânga Nistrului” (B. Vizer). Dacă până-n anul 1924 oficialităţile sovietice contestaseră existenţa unei comunităţi româneşti moldoveneşti dincolo de Nistru, apoi „prin crearea R A S S M se recunoştea implicit că între Nistru şi Bug locuiesc doar în zona centrală, unde fusese creată o republică respectiva, cel puţin 400 000 de oameni reprezentând comunitatea in cauză” (N. Enciu).

R.S.S. MOLDOVENEASCĂ – UN PRODUS AL CONJUNCTURII INTERNAŢIONALE DICTATE DE AGRESORII EUROPEI

RS.S. Moldovenească este un produs direct al conjuncturii internaţionale apărut şi în urma realizării Tratatului secret Stalin-Hitler. Fiind o frântură de ţară, R.S.S.M., condiţionată categoric şi de acest acord secret, a devenit o jertfă directă a stipulărilor acestui document nelegitim şi criminal, ce stipula şi despre „interesul deosebit al U.R.S.S. pentru Basarabia”. Acest document secret confirmă în scris, încă o dată, că U.R.S.S. nu renunţase la vechea ei pretenţie permanentă, aberantă şi criminală, care urma să se transforme într-o mare nedreptate. Tendinţele expansioniste periculoase ale U.R.S.S. au condiţionat în mare declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, vechea pretenţie a U.R.S.S. şi faţă de teritoriul naţional al României demonstra clar că Puterea Sovietică nutrea tendinţe imperialiste. Ambiţia de reanexare a Basarabiei a constituit şi ea o cauză, alături de altele, a declanşării sângeroasei conflagraţii mondiale.
Semne evidente de revenire la vechea politică imperialistă rusă au fost revenirea, în anul 1938, a autohtonilor din R.A.S.S.M. la grafia chirilică, precum şi noua lege despre cetăţenia U.R.S.S. din 19 august 1938, articolul 2 al căreia îi declara cetăţeni ai U.R.S.S. pe toţi foştii supuşi ai Imperiului Rus. Aceste acţiuni oficiale deschise erau indicii sigure că statul sovietic se pregătea pentru noi cuceriri teritoriale, ceea ce trebuia să pună în gardă ţările lumii.
În toamna anului 1938, comisarul poporului pentru afacerile externe al U.R.S.S., M. Litvinov, şi ambasadorul german la
Moscova, W. von Schulenburg, ajunsese la înţelegerea privind suspendarea la radio şi în presă a atacurilor la adresa persoanelor din conducerea ambelor state. Această apropiere de Germania avea rădăcini mult mai adânci. Încă în februarie 1921, reprezentantul sovietic la Berlin, Kopp, îi scria lui Lenin, Troţki şi Cicerin că nemţii propun ocolirea Tratatului de la Versailles şi începerea unei colaborări militare convenabile Germaniei şi Rusiei sovietice. Pentru aceasta, comunica Kopp, „sunt atrase în condiţii extrem de conspirative firmele BLOM şi FOSS” (submarine), „ALIBATROSWERKE” (aviaţia) şi „KRUPP” (armament obişnuit). Lenin nu ezită să pună rezoluţia: „T. Skleanski! Scrieţi repede, răspundeţi şi cum. Eu cred că da. Întocmiţi aceasta. Lenin. Secret. Februarie 1921″.
Este evident că baza sistemului conspirativ de colaborare militară, în vederea înarmării Germaniei, a fost pusă de Lenin. Iar rezultatul acestei colaborări, până la urmă, a fost înarmarea până în dinţi a acestor doi agresori. Gândurile şi acţiunile lui Lenin erau în conformitate cu directiva sa: „dictatura înseamnă – luaţi aminte o dată pentru totdeauna – putere nelimitată, bazată pe forţă, şi nu pe lege”. Această directivă leninistă a fost realizată ulterior cu fidelitate şi de către Stalin.
E cutremurător când ne gândim la faptul că ideile şi acţiunile „învăţătorului” şi ale „elevului” erau esenţa politicii de stat a unei ţări enorme, erau „metodologia gândirii şi acţiunii a milioane de oameni, o formă monstruoasă de înstrăinare de libertate”.
Epoca istorică dominată de Stalin a fost una sângeroasă… „Pe parcursul multor ani Stalin şi opricinicii săi cekişti îi împuş-cau pe «naţionalişti», adesea doar pentru năzuinţa de a păstra cultura şi conştiinţa popoarelor lor”. Având nenorocul să fie ocupate în 1940, Basarabia, Ţinutul Herţa şi Bucovina de Nord au devenit poligon de experimente şi fărădelegi în stil stalinist.
Puterea ideii nu e identică cu ideea puterii. Puterea „criminalilor politici se vede dacă iei în mâini stenogramele plenarelor CC. al PC. (al B.C.C.(b)) ale acelor ani nebuni”. Ce scopuri urmărea U.R.S.S. şi care a fost aportul ei la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial putem vedea chiar din cuvântarea lui Stalin la şedinţa Biroului Politic al PC. (b) al U.R.S.S. din 19 august 1939: „.. .Dacă vom accepta propunerea Germaniei privind semnarea pactului de neagresiune cu ea, Germania, desigur, va ataca Polonia şi amestecul Franţei şi al Angliei în acest război va deveni inevitabil… în aceste condiţii, avem mai multe şanse să rămânem în afara conflictului şi putem spera la o intrare avantajoasă în război”. Unul dintre scopurile mai vechi urmărite de U.R.S.S. era să provoace ţările capitaliste, să le facă să se încaiere între ele. În acest sens, în cuvântarea sa, Stalin trasa şi sarcini concrete: „Aşadar, sarcina noastră este de a face ca Germania să continue războiul cât mai mult posibil, astfel ca Anglia şi Franţa să fie extenuate într-o asemenea măsură, încât să nu fie în stare să distrugă Germania sovietizată. Respectând neutralitatea şi aşteptându-şi ora, U.R.S.S. va oferi ajutor actualei Germanii, asigurând-o cu materie primă şi produse alimentare… Pentru realizarea acestor planuri este necesar ca războiul să continue oricât e posibil”. Stalin nu numai că nu se temea de război, ci îl şi accepta, chiar el provocându-1 prin iniţiativa sa categorică de a semna, neapărat, cu Germania la 23 august 1939, şi un protocol secret. Stalin ştia că războiul îi va aduce U.R.S.S. noi victorii şi cuceriri. „Experienţa ultimilor douăzeci de ani demonstrează că în Europa, pe timp de pace, nu este posibilă o mişcare comunistă puternică în măsură ca partidul bolşevic să poată cuceri puterea. Dictatura acestui partid devine posibilă numai în urma unui mare război.” În susţinerea ideii privind necesitatea declanşării acestui mare război, Stalin în cuvântarea sa mai adaugă: „Tovarăşi, este în interesul U.R.S.S. – patria muncitorilor – ca războiul să fie declanşat între Reich şi blocul capitalist anglo-francez. Pentru extinderea celor două tabere, trebuie să facem tot posibilul ca acest război să dureze cât mai mult. Anume din această cauză este necesar să acceptăm semnarea pactului propus de Germania şi să activăm în aşa fel, ca războiul, odată declanşat, să continue un timp cât mai îndelungat”. Textul acestei cuvântări a lui Stalin este un document istoric fundamental, ce dovedeşte încă o dată implicarea directă a U.R.S.S. în declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

( Va urma)