ANTONELA ADELA CRISTINA MARIAN : VERSURI

antonela-adela-cristina-marian

MÂINILE TALE

Prinţesa ta azi ţi-a îmbrăţişat privirea,
din dor cu dor primită a fost învăluirea –
mâinile tale-şi căutau suave cuiburi,
iar buzele gustau tăcutele-i săruturi.

O lume ce cântă în interiorul ei
se zbate precum o pasăre în cuşca cu lei,
freamătă din toată fiinţa dezgolită…
de mâinile tale cercetată…pitită.

Fiecare sărutare a aşezat mici urme – fiori,
iar castelul ei a revărsat tăcut roua de culori;
dulci culcuşuri îmbrăcate-n parfume
ţi-a pus pe buze dorinţe picurate cu nume.

De vrei cu adevărat să-i cunoş ti petalele
Iubeşte-i eternitatea lumii – buzele…
cu aripi dincolo de spaţiu al ei simbol,
în noaptea nopţilor azi, visul e …gol…

CÂT DE MULT…

Cât de mult te iubesc nu pot descrie-n cuvinte,
Cât de mult te iubesc spun nopţilor fără veşminte.

Cât de mult te iubesc când plânge-n surdină vioara,
Cât de mult te iubesc mă-n-văluie-n cânt înserarea.

Cât de mult mă iubeşti răsună în mine cuvântul,
Cât de mult mă iubeşti şopteşte în noapte şi vântul.

Cât de mult mă iubeşti e tremur de trupuri tăcute,
Cât de mult mă iubeşti sunt timpuri gustate ştiute.

CUNUNI DE GÂNDURI

Un cântec vechi ce-aduce în inimi doruri
uitate într-un cuib secret, acorduri din fioruri,
o melodie picurată din lacrimi de vioară
răsună-n noaptea-ntunecată, acum e frig afară.

Un gri ce-abundă-n trupul meu din întrebări uitate
răspunsuri sunt doar buze reci cu – patimă…sărutate
şi nu voi şti nimic acum din dulcea nebunie –
frânturi de doruri sau doar doi nebuni au vrut să fie.

A fost un vis reîntregit c-o poezie? …
din rime note de-aramă au vrut să reînvie,
cununi de gânduri risipite la cumpăna-nserării,
acum îmi par necunoscute şi vreau să las uitării…

ÎNVĂLUIRI RISIPITE-ŞI CAUTĂ MUZE

Nu-mi spui nimic şi totuşi acum, ceva –
Torni peste mine toată dragostea ta,
Presari uşoare întrebări în juru-mi
Şi-aştepţi tăcut ale mele răspunsuri.

De unde ai vrea sa încep?
De ce oare simțurile mele-și petrec?
Când ziua se scurge concep
Un nou vers, o nouă zi cu tine petrec…

Sunt acasă, cuibărită în braţele tale,
Aş sta încremenită, îngheţată pe cale
Şi sunt amintirea gustată pe buze
Când zilele trec încercând să ne-amuze.

Vise încrustate la porţile cortinelor sacre
Când noaptea se lasă descriind noi acte,
Jocul tăcut adus din neştiut musteşte
Se revarsă în cupele poeţilor…clocoteşte.

Un simplu început deja renaşte
Bătând din aripi căutându-şi vechi aştrii,
Sclipiri picurate-n săruturi dulci pe buze
Risipite, acum pe cer îşi caută muze…

VORBELE-N CUGET SFÂRŞESC

Te reverşi în mine umplându-mi potirul trupului,
mă cuprinzi de-antregul cu nostalgia trecutului
şi nu şti dacă e realitate sau o nărăvaşă dorinţă,
fiindcă uneori tremuri şi tu din întreaga fiinţă.

Din petalele mele te-nfrupţi şi-mi bei iubirea
privindu-mi zbaterea când vorbele-n cuget sfârşesc,
în pumn îmi ţi inima să-i simţi fericirea –
o păstrezi, nu-i pierzi urma…să nu-ţi lipsesc…

Susură-n sânge un cânt ce-l cânt cu tine –
îmbrăţişări din lumină scăldate-n parfum de verbine…
arcuşul e la tine, doreşti şi şti cum să-l foloseşti,
iar eu sunt vioara ce-ţi dăruie ceea ce tu iubeş ti.

NEPUTINŢA DE A SPUNE CEVA

Tremurul meu n-a coborât singur din vis,
îţi simt mângâierile târzii şi simplul demers
sunt tot ceea ce sunt – parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.

Neputinţa mea se ridică din cenuşă,
se revarsă şi renaşte dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetaşe –
veşmânt din miresme calde, buclucaşe.

Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii
când se lasă noaptea sfeşnice – stele…iluzii
scapără uşor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.

Cu taina îmbrăcată-ntr-un simţ necuprins
păşesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
şi nu ştiu dacă e secret sau dorinţă –
ard totuşi…ca un rug aprins din întreaga fiinţă.

PSIHOZE

Răsună pribeag dorul, îi simt din nou fiorul
E un chin, uneori aş vrea să-ţi cer ajutorul –
Să dorm tăcută pe-alte nisipuri plutitoare-n castel,
Când sângele creionează schiţe în noul pastel.

E un veşnic tablou ce locuieşte simplu în mine
Când amintiri se topesc din gheaţa trupului…aline –
Sunt rătăciri ce îşi caută ceasul înserării,
Nemuritoare acorduri ascunse-n fundul zării.

Mă preling stingheră în noaptea tăcută
Căutând o poveste, gustată, ştiută…
Acum nu mai sunt havuza-nnoptată
Ce-ascultă durerea veche cântată…

Tăcere… sunt femeia, felină cu ochi stranii
Ce-aşează simple linii în aureola lunii –
Respirând pitită parfum suav de roze,
Desene, schiţe…însângerate psihoze.

Dor frământat în mi şi mi de cuvinte,
Ajur de stele, petalae mici veşminte –
Un copil ce doarme legănat de îngeri
Ce-și adună în palme suave plângeri.

VEŞMÂNT AL LINIŞTII

Zâmbetul din palmele mamei e ajur armonios,
bucurie şi lumină presărat în trupul curios –
daruri ce vibrează din cuvinte simple, duioase
e freamăt de inimi răspândit în daruri frumoase…

Țesătură fină din cuvinte alese îmi coase
picături magice cu drag presară în case,
e zâna bună; inima-mi tresare prinsă-n cânt –
Da, e – MAMA ce-mămbracă-n al liniştii veşmânt.

PAŞII TĂI…

În templul liniştii mele e MAMA,
un soare prins în ajur de stele
ce gustă simfonia de lumină – anima
ca un pui legănat ce-şi scutură pletele.

Acum vreau să-ţi spun că: ,,te iubesc’’
mi-e dor în fiecare zi de ochii ce zâmbesc,
de parfumul ce-l simt în braţele tale
și da, mi-e dor de paşii ce trec agale.

TRUPUL TE CAUTĂ

Fiecare picătură din mine ţi-a îmbrăţişat iubirea,
iar pieptul a gustat cu buzele mierea şi fericirea;
strânge-mi inima în palmă, e tristă curată,
însă se scurge mai mult ca niciodată.

Când eşti stăpânul meu, sufletul se zbate –
prins în răsăritul dimineţilor o rază răzbate
şi trupul te caută cu aripile întinse spre nori,
fiindcă simte căuşul de linişte ce-i dă fiori.

ACASĂ

Nu te simţi iubit, singuratic visător… şi totuşi ai plâns
pentru o iubire pierdută cândva în braţe m-ai strâns –
o ghirlandă de amintiri, bijuterii ce ne înconjoară…
e totuşi iarnă albă acum, e frig tăios afară.

Mi-ai aşteptat îmbrăţişarea învăluit în gânduri,
ai cules din aminitiri un cuib de rânduri
şi-ai aşezat în inima mea doar regăsirea –
din dor cu dor mi-ai pus pe buze doar iubirea.

Acum şopteşte-mi la ureche că sunt ,,acasă’’,
când lacrimile dor ţi-am fost mireasă,
aripi de zefir mi-au desenat pe cer culoare…
curcubee ce cântă doruri şi dulcea visare.

NELINIŞTEA NEBUNĂ

Când eşti singur în noapte pierdut într-o lume nebună,
Când zilele trec singuratice şi-ncep să apună,
Când nepăsarea oamenilor doare şi nu mai sunt raze de soare
Te pierzi în nisipul jilav ce curge murmurând doar…o întrebare.

Câţi oameni au inimi curate?…Vorbiţi-mi voi clopote!…
Sunaţi, aduce-ţi cântul ridicat pe buze de ropote –
Şi acum vreau să-mi alungaţi neliniştea nebună
Din trupul ce frământă… dospind noi nori de furtună.