GEORGE ENESCU ŞI COPIII-MINUNE

enescu-g

Adrian Bucurescu

Luni, 25 martie, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional ”George Enescu”, din Bucureşti, a avut loc o serată închinată marelui muzician care patronează această instituţie.

Sub titlul ”George Enescu, promotor al copiilor-minune”, a fost vernisată o expoziţie documentară, realizată de dr. Adina Sibianu, cu grafica semnată de Aurelian Popovici. Vernisajul a fost precedat de un moment muzical, susţinut de Sânziana Voinea Manea – pian, Mircea Dumitrescu – vioară şi Andrei Licareţ – pian. Programul a cuprins Variaţiuni pentru pian de Carl Maria von Weber, ”Banjo and Fiddle” de William Kroll, Suita ţărănească de Vasile Filip, Vals de Frederic Chopin şi Pavana din Suita pentru pian op. 10 de George Enescu. A acompaniat, la pian, prof. Smaranda Ilea.

Interpreţii au fost prezentaţi de prof. univ. dr. Viorel Cosma ca fiind şi ei ”copii-minune”. Tot maestrul Cosma, ca întotdeauna plin de amintiri şi informaţii în domeniul muzicii, a fost şi cel care a vorbit pe larg despre omul şi artistul George Enescu şi despre discipolii acestuia. De altfel, cele mai multe informaţii în acest sens le-am preluat de la cunoscutul muzicolog Viorel Cosma, care este şi consultantul ştiinţific al acestei expoziţii şi care, foarte curând, va împlini frumoasa vârstă de 90 de ani.

Una din calităţile fundamentale ale omului George Enescu, cunoscută de aproape toţi discipolii şi colaboratorii săi apropiaţi, dar mai ales de cercetători, a fost generozitatea. Calitatea aceasta l-a făcut să instituie Premiul Naţional de Compoziţie ce-i poartă numele, singura distincţie şi răsplată materială pentru creatorii din ţara noastră între anii 1912 şi 1946.

Modestia de care a dat dovadă George Enescu toată viaţa a tăinuit mult timp încă o însuşire excepţională a acestui muzician de geniu, anume dragostea faţă de micii artişti, mai ales faţă de copiii-minune, speranţe ale muzicii autohtone. I-a descoperit astfel pe Socrate Barozzi, Mircea Bârsan şi Vasile Filip la Iaşi, pe Mândru Katz la Buzău, pe Valentin Gheorghiu la Galaţi, pe Mihai Constantinescu la Chişinău, aducându-i la Bucureşti pentru studii profesionale superioare, trecând peste concepţiile sociale conservatoare, tradiţionale, ale României din prima jumătate a secolului trecut.

Casa maestrului, din spatele Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei, astăzi Muzeul Naţional ”George Enescu”, le-a fost permanent deschisă copiilor-minune. Rând pe rând, cântăreaţa Rodica Bujor, pianista Maria Fotino, compozitorul Aurel Stroe, violonistul Mihai Constantinescu sau dirijorul Constantin Silveştri au avut prilejul să asiste la repetiţiile maestrului, la diferite recitaluri instrumentale sau întâlniri între muzicieni.

Personalitate dominantă a culturii muzicale autohtone din prima jumătate a veacului trecut, George Enescu, artist polivalent de statură intelectuală renascentistă, a pătruns în conştiinţa noastră spirituală – alături de poetul naţional Mihai Eminescu şi sculptorul Constantin Brâncuşi – drept un ctitor de artă românească şi universală.

Născut în satul Liveni-Vârnav, din judeţul Dorohoi, la 7/19 august 1881, George Enescu a fost el însuşi un copil-minune, dezvăluindu-şi geniul muzical de la vârsta de 5 ani, impresionând prin memoria fabuloasă, auzul desăvârşit, inteligenţa sclipitoare.

La recomandarea lui Eduard Caudella, a studiat vioara şi compoziţia la Viena, cu Joseph Hellmesberger-junior şi Robert Fuchs. A continuat la Paris, cu maeştri de faimă mondială şi a debutat strălucitor cu suita simfonică ”Poema Română” (1897) în capitala Franţei, anunţându-se drept un compozitor de viitor în peisajul artistic al vremii. Cele două ”Rapsodii Române” (1901), care s-au bucurat de unanim succes încă de la prima audiţie, i-au asigurat un loc important în galeria marilor compozitori ai secolului XX.

Interpret polivalent – violonist, pianist, organist, dirijor – şi-a consolidat cariera internaţională deosebită, desfăşurând o prestigioasă activitate concertistică. Premiera tragediei lirice ”Oedipe” la Paris, în 1936, a confirmat pe deplin harul său componistic. În acelaşi timp, personalitatea lui George Enescu s-a manifestat prin excepţionale calităţi de pedagog: Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Ida Haendel, Arthur Grumiaux, Henryk Szeryng sau Ute Ughi sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi violonişti care s-au perfecţionat în arta interpretativă sub îndrumarea lui.

”Nu în ultimul rând – adaugă profesorul Viorel Cosma – George Enescu şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi s-a implicat în promovarea artei româneşti, contribuind la recunoaşterea internaţională deopotrivă a compozitorului şi interpreţilor din România”.

Expoziţia deschisă la Palatul Cantacuzino este împărţită cronologic: Copilăria – cu fotografii înfăţişându-i pe George Enescu copil şi pe Eduard Caudella, primul său profesor, şi cu două desene de Cik Damadian, reprezentând scene din copilăria muzicianului

Perioada studiilor la Viena (1888-1894) – cu fotografii reprezentându-l pe Josef Hellmesberger jr., profesorul de vioară al lui Enescu la Conservatorul din Viena; un afiş cu audiţia publică a orchestrei elevilor Conservatorului din Viena, 16 ianuarie 1893; o pagină dintr-un carnet de însemnări ale elevului Enescu, în care sunt notate impresiile sale de spectator la concerte;

Perioada studiilor la Paris (1895-1899) – cu fotografii reprezentându-i pe: tânărul Enescu la masa de scris; pe dirijorul şi violonistul Edouard Collone; pe principesa Elena Bibescu, cea care l-a promovat pe George Enescu în lumea muzicală pariziană, pe Enescu violonist; cu un afiş al unui concert cu prime audiţii ale compozitorului la Salle Pleyel din Paris (11 iunie 1897); o partitură din prima pagină a manuscrisului ”Poemei Române” (compusă în 1897); diploma de absolvire a Conservatorului parizian (2 august 1899), cu Premier Prix de Violon;

Momente din activitatea concertistică desfăşurată în ţară, în primele decade ale secolului XX, cu fotografii ce prezintă: un portret al lui George Enescu; un concert la Castelul Peleş, în compania reginei Elisabeta a României; cvartetul de coarde ”Carmen Sylva”; afişe cu George Enescu şi ”Cvartetul bucureştean”, Bucureşti, Sala ”Liedertafel”, 8 şi 17 aprilie 1915; cu un concert simfonic (Ateneul Român, 25 mai 1919) al Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice, dirijor George Enescu (prima audiţie a ”Simfoniei nr. 3 în Do major”).

Tot cronologic sunt reprezentaţi în expoziţia de la Palatul Cantacuzino unii dintre discipolii lui George Enescu şi activitatea lor muzicală. Aceştia sunt: Yehudi Menuhin (1916-1999), Dinu Lipatti (1917-1950), Radu Mihail (1911-1950), Lola Bobescu (1919-2003), Mihai Constantinescu (1926-1987), Mândru Katz (1925-1978) şi Valentin Gheorghiu (n. 1928).

Tinerii care au cântat la serata ”George Enescu, promotor al copiilor-minune” au fost aplaudaţi îndelung de cei care i-au ascultat. De altfel, am observat, de-a lungul vremii, că tinerii interpreţi sunt foarte des invitaţi la Muzeul Naţional ”George Enescu”, meritul principal avându-l desigur Cristina Andrei, director general al acestei prestigioase instituţii.