DACII, LA ROMA

columna-traian

Scene de pe Columna lui Traian din Roma (Florin Eşanu/Epoch Times)

Adrian Bucurescu

Muzeele şi unele pieţe din Roma sunt pline de statui de daci, dar nu în lanţuri, cum ar fi fost de aşteptat după victoria romanilor, ci, dimpotrivă, cu figuri de învingători, decorând importante monumente ale urbei. Niciunui alt popor cucerit de romani nu i s-a acordat atâta atenţie din partea învingătorilor, în acest sens stând mărturie şi celebra Columnă a lui Traian. De altfel, de-a lungul timpului, cele mai multe statui de daci au fost descoperite în Forul lui Traian.
Prejudecăţile istoricilor au făcut ca aproape tuturor acelor statui să le fie pusă eticheta de ”prizonier dac”, cu toate că reprezintă daci cu priviri mândre, cu o atitudine liniştită, cum nu au niciodată cei învinşi. Cercetătorii nu au dat încă o explicaţie convingătoare asupra acestei prezenţe numeroase a strămoşilor noştri la Roma, iar pe istoricii români nu-i prea interesează dacii, preferându-i vădit pe cuceritorii şi jefuitorii de odinioară. Unde, pe lumea aceasta, se vor mai găsi atâtea străzi cu numele şefului invadatorilor, cu atâtea lucrări plastice care-l reprezintă şi cu laude deşănţate la adresa lui în imnul naţional?!
Pe vremea lui Burebista şi a lui Cezar, imperiile pe care le conduceau aveau cam aceeaşi forţă şi cam acelaşi număr de militari şi nu vom şti niciodată care ar fi fost rezultatul înfruntării pe care o pregăteau , fiindcă, după cum se ştie, amândoi suveranii au fost asasinaţi în acelaşi an, probabil în urma eforturilor serviciilor lor secrete.
A trecut timpul şi Imperiul Roman a ajuns cu frontiera nordică la Dunăre. Era de aşteptat ca, în scurtă vreme, să înceapă ostilităţile. Astfel, în iarna anilor 85-86, oastea regelui dac Duras a atacat provincia romană Moesia. În anul următor, Domiţian a organizat o campanie împotriva Daciei. Generalul roman Cornelius Fuscus a trecut Dunărea, cu cinci sau şase legiuni. Armata romană a fost zdrobită la Tapae de dacii conduşi de principele dac Diurpaneus-Decebal, care apoi va ajunge rege.
Apoi, în anul 88, ofensiva romană a continuat, şi o armată comandată de Tetius Iulianus i-a învins pe daci, tot la Tapae. După această bătălie, Decebal şi Domiţian au încheiat pace în avantajul primului, care a primit bani, meşteri şi maşini de luptă de la Imperiul Roman! Spre a răzbuna această ruşine a Romei, dar şi pentru a pune mâna pe imensele bogăţii ale Daciei, noul împărat, Traian, a pus la cale un război decisiv împotriva Daciei.
Ofensiva romană avea în frunte două legiuni, care mărşăluiau spre inima Daciei, arzând oraşele şi satele din drum. Apoil, Traian a învins o oaste dacică. În iarna anilor 101-102, Decebal a reuşit să blocheze armata romană, ba chiar a trecut la contraatac, însă fără succes. În decursul anului 102, Decebal a fost nevoit să se predea. Războiul s-a terminat cu victoria romanilor. O delegaţie dacică a fost invitată la Roma pentru a ratifica tratatul de pace, iar în iarna următoare, Imperiul Roman a deschis baza de la Sarmizegetusa. Totuşi, romanii au considerat atunci că ”au pierdut pacea”!
După înfrângerea din primul război cu Traian, regele Decebal a respectat un timp înţelegerea cu Roma, dar nu mult după aceea a început să incite la revoltă triburile învecinate, pustiind şi coloniile romane din dreapta Dunării. Atunci, în anul 105,Traian şi-a strâns încă o dată toate forţele, pentru al doilea război împotriva Daciei. Aflată în faţa oastei lui Decebal, aliată cu mai multe triburi străine, armata romană nu a izbutit să obţină repede o victorie hotărâtoare.
Cum se ştie, în cele din urmă Roma a triumfat şi a ocupat cam un sfert din Dacia Mare. Sarmizegetusa a fost incendiată, iar Decebal a ales să se sinucidă decât să se dea prins. Din pricina trădării unui comandant străin, ce fusese aliat cu Decebal, romanii au găsit o parte din tezaurul dacic în râul Sargetia, estimată de istorici la 165.500 kg de aur şi 331.000 kg de argint.
În urma victoriei asupra dacilor, la care probabil nu se aşteptase, Traian a anunţat 123 de zile de sărbătoare în întreg Imperiul. În schimb, mulţi civili din Dacia cucerită au fost ucişi cu sălbăticie, inclusiv copii, femei şi bătrâni, iar alţii duşi în sclavie, sub pretextul de a descuraja alte rebeliuni. Asta, ca să ne intre bine în cap de ce cântăm cu atâta foc că ”în a noastre piepturi purtăm cu fală-un nume / Triumfător în lupte, un nume de Traian” şi de ce acestui tâlhar i-a fost sculptat chipul şi pe Arcul de Triumf din Bucureşti!
Şi totuşi… Chiar şi după cucerirea unui sfert din Dacia, romanii s-au temut în continuare de supuşii de la Nord de Dunăre, lucru ce l-a făcut pe urmaşul lui Traian, împăratul Adrian, să dorească retragerea din noua provincie, fiind însă împiedicat de Senat să realizeze acest lucru.
De fapt, poate că nu atât de daci se temeau romanii, ci, mai ales, de divinităţile acestui pământ. În acest sens, chiar la baza Columnei lui Traian, de unde începe relatarea luptelor, se vede cum romanii îi aduc jertfe semizeului dac Danubius. Romanii de atunci trebuie să fi recunoscut acest lucru, dar trufia urmaşilor lor a făcut ca această spaimă să rămână necunoscută.
Printre altele, ei au distrus mărturiile. Astfel, retorul şi filosoful Dion Chrysostomos a ajuns în anul 87 în ţinuturile getice de la Marea Neagră. Se presupune că ar fi ajuns chiar la Sarmizegetusa, în preajma războiului daco-roman. Dion a scris o carte intitulată ”Getica” sau ”Istoria geţilor”, astăzi pierdută. Din această lucrare s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575) de la curtea regelui Teodoric, din Italia, care a scris o mare istorie a goţilor, pierdută şi ea, iar mai târziu, s-a inspirat şi Iordanes.
Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, a scris şi el o ”Getica”, de asemenea pierdută. Despre daci a scris şi împăratul Traian o importantă operă ce se va fi numit ”Dacica” sau poate ”De bello dacico”. Din această lucrare s-au păstrat doar cinci cuvinte, într-un manual de gramatică întocmit în secolul VI de Priscianus.
La războaiele purtate de Traian în Dacia a participat direct şi medicul împăratului, T. Statilius Criţo, grec din Heracleea Kariei. El a scris o carte cu titlul ”Getica”, din care s-au păstrat doar două fragmente. Războaiele daco-romane au mai fost amplu prezentate de către Apianus (circa 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanţi istorici din secolul II, care a scris ”Istoria Romei”, în 24 de cărţi. El înfăţişează cucerirea diferitelor popoare de către romani. ”Cartea a XIII-a”, pierdută în întregime, se referea la luptele cu dacii.
Din ”Istoria” lui Ammianus Marcellinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traian. Multe alte cărţi sau fragmente din lucrările istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut. Este limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor, între care şi misterul puzderiei de statui de daci de la Roma, inclusiv de la Vatican.
Stârneşte şi astăzi mirare prezenţa a opt nobili daci pe Arcul de Triumf, de la Roma, al lui Constantin cel Mare, uitându-se ca împăratul însuşi era geto-dac, născut în cetatea Naissus, din Moesia Inferior, astăzi oraşul Niş, din Serbia. Constantin a avut pentru cetatea lui natală o grijă deosebită, întemeind aici suburbia Mediana şi ridicând un strălucitor palat. Toată viaţa lui, Constantin a fost interesat de Dacia, pe care iniţiaţii o numeau Ţara Zeilor.
La 26 iunie 316, aflându-se la Roma, împăratul Constantin cel Mare inaugura Arcul de Triumf, care de atunci îi poartă numele. Monumentul se remarcă în mod deosebit prin bogăţia reliefurilor reprezentate, ca şi prin valoarea lui artistică. Pe acest arc triumfal domină opt statui de daci, impresionante ca dimensiuni, peste 3 m înălţime, aşezate deasupra coloanelor care decorează cele două feţe ale Arcului. Dacii poartă tunici strânse la mijloc cu o cingătoare, pantaloni lungi, răsfrânţi şi strânşi la gleznă, şi o mantie fără mâneci, prinsă pe umărul drept cu un ac sau fibulă.
Aceşti opt daci uriaşi erau consideraţi de geto-daci divinităţi ocrotitoare. Patru dintre ei erau semizeii care punctau momentele unei zile întregi, împărţite în câte şase ore. Ei fuseseră mari conducători şi profeţi ai dacilor şi se numeau Dionys, Oiagru, Orfeu şi Morfeu. Ei au rămas în mitofolclorul nostru cu numele de Zorilă, Nămiezilă, Murgilă şi Miezilă. Ceilalţi patru fuseseră fraţii de lapte ai Gemenilor Divini. De la aceştia provine, desigur, numele satului Patru Fraţi, din judeţul Ialomiţa, precum şi al unei cruci de piatră din satul Broşteni, acelaşi judeţ.
Că aceşti opt protectori sacri făceau parte din panteonul strămoşilor noştri o demonstrează localitatea OPT-ATIANA, din Dacia, al cărei nume se tălmăceşte prin ”Opt Apărători; Opt Divini” (cf. rom. opt, a se aţine; Odhin – zeul suprem al germanicilor), şi actualul sat Optaşi, din judeţul Olt. Fiind divinităţile sale protectoare, geto-dacul Constantin i-a plasat pe Arcul său de Triumf. Însuşi Traian, care, cum am mai scris, i se închina semizeului Danubius, a socotit că e bine ca pe trofeul bifacial de la Adamclisi să fie sculptat celebrul Cavaler Trac, spre a-i obţine bunăvoinţa.
Astfel se explică, parţial, şi prezenţa masivă a statuilor de daci de la Roma, mare parte reprezentând divinităţile poporului lor, poporului nostru.