„MAREA PROBLEMĂ ROMÂNEASCĂ” ŞI „FENOMENUL ROMÂNESC”

stefan-dumitrescu

ŞTEFAN DUMITRESCU, SCRIITOR

ARTICOLUL 5

Am văzut în articolul precedent că dacă poporul român a avut un destin nefericit, după înfrângerea lui Decebal, după cucerirea şi jefuirea Daciei de către romani, pe parcursul întregului mileniu I, a fost pentru că Decebal şi poporul dac au pierdut războiul cu Traian. Şi lucrul acesta s-a datorat în primul rând:
1. faptului că Decebal nu a fost un Mare Gânditor politic şi un Mare Om politic, faptului că nu a fost geniu politic, aşa cum au fost predecesorii lui, Preotul Deceneu şi regele Burebista…Dacă ar fi fost un Gânditor politic genial (adică dacă ar fi fost Mintea care ar fi gândit în Plan mental Soluţia, strategia, Calea prin care putea să-l înfrângă sau să-l îndepărteze pe Traian, astfel încât să-şi salveze poporul şi ţara) ar fi ales, ar fi gândit un Plan, un Scenariu, o Strategie de război mai bună, prin care l-ar fi învins pe Traian. În situaţia lui s-a găsit, cum spuneam, peste 1200 de ani Domnitorul Basarab I, când a fost atacat de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, cu care a dus un război de uzură, de guerilă, şi pe care l-a atras într-un loc favorabil lui, la Posada, unde pur şi simplu l-a zdrobit pe nefericitul rege ungar.
2. regele Decebal nu a fost un Om politic mare, un Mare Conductor, şi nici un Om politic genial. Spre deosebire de Gânditorul politic mare sau genial, care gândeşte în plan mintal, în plan teoretic cea mai bună Soluţie pentru salvarea poporului lui, pentru destinul poporului lui, Omul politic mare, sau Omul politic genial este cel care reuşeşte datorită calităţilor lui de Conducător, de bun strateg, să aplice în practică cea mai bună soluţie, cea mai bună strategie prin care îşi scoate poporul, ţara din situaţia grea în care se găsesc. Şi reuşeşte să îşi salveze poporul. Fie ca Proiectul mental, gândit teoretic, prin care îşi salvează poporul a fost gândit de un alt Gânditor politic, iar el a preluat Planul, Calea prin care poate să îşi salveze neamul, fie că a gândit chiar el acel Plan, acea Soluţie prin care poate să-şi salveze ţara, în acest caz el fiind şi un Mare Gânditor politic şi un Om politic mare. Decebal nu a reuşit lucrurile acestea.
3. Decebal a pierdut războiul cu romanii, nu numai datorită lui (deşi un Om politic mare, sau genial, în mod normal lua şi posibilitatea aceasta în calcul, luând toate măsurile pentru a contracara posibilitatea trădării, pentru a o anula) ci şi faptului că a fost trădat. Datorită trădării. Dacă nu ar fi existat TRĂDAREA ar fi fost posibil ca regele Decebal să nu fi pierdut acest război. Rezultatul războiului să fi fost unul nehotărât, aşa cum a fost, aşa cum s-a terminat războiul anterior cu Domiţian, când Decebal a ştiut să profite de această situaţie, şi l-a determinat pe Domiţian să-i dea meşteri cu care să-şi întărească cetăţile. Situaţie pe care Traian ulterior nu a mai acceptat-o.
Să notăm de asemenea faptul că regele Decebal a fost trădat de : 1. tarabostes în Banat, şi 2., de oamenii din apropierea lui, din nivelul 2, să folosim această noţiune modernă, aşa cum mai târziu în secolul XX, Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu, au fost trădaţi de oameni din preajma lor, din nivelul 2.
Să ne imaginăm că Decebal nu ar fi fost învins, că Dacia nu ar fi fost cucerită, că Statul dac nu ar fi dispărut o dată cu Decebal. În cazul acesta în care Dacia şi statul dac, condus de regi daci, ar fi continuat să existe pe parcursul mileniului I, armata dacă ar fi spulberat de fiecare dată popoarele migratoare care intrau în spaţiul dacic. În al doilea rând Dacia ar fie ieşit întărită, poporul dac s-ar fi dezvoltat şi mai mult. Altfel spus Statul dac şi Ţara Daciei nu ar fi dispărut (poporul dac am spus că nu a dispărut o dată cu înfrângerea lui Decebal, ci a continuat să existe în istorie, fiind poporul român de astăzi)
Aşadar noi considerăm că nenorocul şi tragedia, care durează şi astăzi, a poporului daco-român a început cu această Înfrângere şi trădare a lui Decebal. Dacă Decebal ar fi ieşit învingător, sau dacă ar fi reuşit să salveze Statul dac şi ţara Dacia, poporul daco-român ar fi avut un destin istoric mult mai bun. Înfrângerea lui Decebal a fost Clipa astrală de la care istorie noastră putea s-o apuce pe calea cea Bună, dar din păcate a apucat-o pe cale cea rea. De aici de la această Înfrângere ni se trage nouă nenorocul şi destinul tragic.
Să consultăm şi alte păreri ale minţilor mari pe care le-a avut poporul român, şi de care ne-am bătut joc. Cităm tot din Mircea Eliade (Mircea Eliade – „Teroarea istoriei” si destinul României) : „Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înţeles admirabil consecinţele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriaşul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spaţiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv şi de-sine-statator în Istorie. Politiceşte Thracii au pierit fără urmaşi…”
Marele istoric Nicolae Iorga crede că nenorocul poporului român ni se trage de la Alexandru Machedon, sau Alexandru cel Mare, Fiul lui Filip al II-lea, rege al triburilor de traci macedoneni din sudul Dunării şi din nordul Greciei. Este rege al Macedoniei între anii 336-323 î. e. n. Iorga crede aşadar că dacă Alexandru Machedon ar fi avut inspiraţia să-şi orienteze campania lui de cuceriri înspre vest, i-ar fi învins pe romani, distrugând astfel Imperiul roman, ale cărui baze se punea acum, şi care nu s-ar mai fi dezvoltat în istorie. Nu ar mai fi fost Imperiul roman aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. În acest caz nu ar mai fi existat un Traian care să cucerească Dacia, regat care ar fi continuat să existe în istorie.
Cu tot respectul faţă de marele istoric nu suntem de acord cu el. În primul rând că Alexandru Machedon, este un caz rarisim şi aparte în istoria umanităţii. Se aseamănă cu Napoleon , sau cu Atila, ori cu Gingis Han. Este într-adevăr un strateg militar genial, ca şi Napolen. Dar el este tipul strategului militar genial, care este un cuceritor genial. Dar nu este un Constructor de stat, un Creator de popor. A ajuns cu cuceririle până în India, dar nu a mai avut timp (şi nici vocaţia aceasta nu a avut-o) de a construi, de a consolida ce a cucerit. Da, a avut un mare rol în vehicularea culturii greceşti, a răvăşit state şi populaţii, făcând valorile culturale să circule în tot orientul. Dar nu şi-a consolidat poporul lui, nici poporul grec nu a ieşit consolidat în urma cuceririlor sale. Alexandru Machedon a fost tipul geniului militar, cuceritor teribil, sorbit de nebunia gloriei şi a succesului, DAR NU A FOST OMUL POLITIC CARE SĂ CONSOLIDEZE CE A CUCERIT ŞI CARE APOI SĂ CONSTRUIASCĂ MAI DEPARTE. Dumnezeu le-a dăruit, peste numai trei secole, tracilor un astfel de geniu militar cu vocaţia consolidării, a Construirii unui Stat, a unui regat, şi acesta a fost regele Burebista. Să ne gândim numi la faptul că din 13 ani cât a domnit Alexandru cel Mare, el mai mult şi i-a petrecut în campaniile de cucerire, decât să fi stat în ţara lui… A fost într-adevăr un geniu militar, dar nu a fost nici pe departe un Creator de popor, de stat, de Regat.
În al doilea rând, Alexandru cel Mare (356-323) înainte de a pleca în campania din orient, el a încercat să cucerească triburile de traci, făcând o incursiune în nordul Dunării. A trecut cu armata sa Dunărea în dreptul Călăraşilor, pătrunzând în spaţiul locuit de triburile de geţi. Nu cunoaştem cine era Conducătorul geţilor în acel moment, însă acesta a aplicat tactica retragerii din faţa duşmanului şi a războiului de guerilă, pe care l-a folosit peste un mileniu şi jumătate Basarab I, primul Domnitor al Ţării Româneşti, strategie pe care trebuia s-o utilizeze şi Decebal. Alexandru cel Mare a pătruns cu trupele în spaţiul geţilor, înţelept Conducătorul geţilor s-a tot retras din calea lui, lăsându-l pe Alexandru să se lupte cu nimeni, să bântuie prin bălţile Dunării şi prin câmpia română. După ce a dat ocol prin zona Bărăganului, mâncat de ţânţari şi cu armata epuizată, Alexandru a trecut Dunărea înapoi.
Lui Alexandru Machedon nu i-a trecut niciodată prin minte să unească triburile trace, (pe cele din sudul Dunării cu cele din nordul Dunării, care erau mai numeroase, având o populaţie mai mare), şi care erau de acelaşi neam cu tracii macedoneni. Pentru că nu era un Geniu creator de neam, de popor. El n-a simţit „chemarea sângelui” fiind mai degrabă un aventurier. Un aventurier bolnav de absolut, de glorie.
După moartea lui Alexandru cel Mare unul dintre generalii săi, este vorba de Lisimah (sfârşitul secolului IV î. e n), Conducător al regatului macedonenilor din sudul Dunării, a întreprins şi el o campanie de cucerire în nordul Dunării. Dromichete, un rege get, Conducătorul unei Uniuni de triburi gete din Câmpia română de azi, l-a aşteptat pe Lisimah la o Posadă, l-a învins şi la luat Prizonier. Într-o zi l-a invitat pe Regele Lisimah, acesta fiind prizonierul lui, la un ospăţ, împreună cu oamenii săi, luaţi prizonieri. La acest ospăţ Dromicete le-a pus macedonenilor mâncarea şi băutura în vase de aur şi de argint, iar Dromichete şi generalii lui, oamenii lui au mâncat în vase de lemn sau de lut. Lisimah s-a mirat şi l-a întrebat pe Dromiochete ce înseamnă lucrul acesta ? Dromichete i-ar fi răspuns înţelept aşa : pentru că sunteţi mai bogaţi decât noi, şi mâncaţi şi beţi din vase de aur şi de argint, nu trebuia să veniţi să ne jefuiţi pe noi, care fiind mai săraci şi mâncăm din vase de lut şi de lemn !
Legenda este prea cunoscută ca să o mai comentăm. Dar ea ne spune că geţii erau oameni inteligenţi dacă au putut să dea conducători înţelepţi ca Dromichete. Ce bine era dacă mai târziu regele Decebal ar fi fost mai înţelept decât viteaz !
Peste trei secole din zona Argeşului, a Bucureştiului de astăzi se ridica un tânăr rege, care avea să unească toate triburile trace din câmpia română. Apoi a trecut în Ardeal şi împreună cu un Mare Gânditor politic, un Marele educator, una din marile minţi ale timpului, este vorbe de Preotul Deceneu, au reuşit să unească toate triburile trace, din nordul Mării Negre, până la munţii Tatra, iar în sudul Dunării până la graniţa cu grecii, reuşind să ridice pe acest pământ CEA MAI MARE CONSTRUCŢIE SOCIAL – POLITICĂ ŞI MILITARĂ. Este vorbe despre Statul centralizat al tracilor şi despre Regatul trac condus de regele Burebista.
Da, regele Burebista (împreună cu Preotul Deceneu) a fost şi un Mare Gânditor politic, (cel mai mare Geniu politic dat de acest pământ) şi un Strateg mare şi un Om politic genial, tipul geniului politic constructor, creator de stat şi de neam, opus lui Alexandru cel Mare, tipul geniului aventurier, obsedat de glorie şi de cuceriri.
În anul 44. î. e. n, aşa după cum se ştie, un Complot (organizat probabil de câteva Căpetenii de triburi trace, dornice să-i ia ele locul lui Burebista) l-a asasinat pe regele Burebista. Este cea mai neagră clipă Astrală din istoria acestui pământ. Din momentul în care şi-au asasinat Conducătorul, tracii s-au nenorocit, şi-au semnat sentinţa la moarte, la dispariţie în istorie.
Da, şi acest moment astral, asasinarea regelui Burebista, ca şi trădarea şi înfrângerea regelui Decebal, sunt momentele de la care a început NENOROCUL POPORULUI TRACO-DACO-ROMÂN. Dacă regele Burebista nu ar fi fost asasinat, şi regatul său ar mai fi durat câteva decenii, NEAMUL TRACILOR, STATUL TRAC S-AR FI SUDAT MAI MULT, S-AR FI CONSOLIDAT ŞI NU S-AR MAI FI DEZMEMBRAT ATÂT DE UŞOR. De ce totuşi s-a dezmembrat atât de repede Statul trac centralizat şi Regatul tracilor condus de Burebista ? Pentru faptul că tracii au avut în codul lor genetic, în subconştientul lor colectiv acele două tendinţe-defecte negative pe care ni le-a spus Herodot : 1. tendinţa către dezunire, 2 tendinţa de a nu asculta de un Conducător unic. Aceste două tendinţe din psihologia celor care l-au asasinat i-au făcut să nu „suporte” conducerea, Puterea, Gloria lui Burebista. Voiau ei să fie în locul lui. Îl invidiau, îl urau, nu suportau Conducerea lui.
Aşadar aceste două mari Asasinate şi trădări, 1. trădarea şi asasinarea lui Burebista, şi trădarea lui Decebal sunt Evenimentele care au nenorocit pentru totdeauna poporul traco-daco-român. De la aceste evenimente ni se trage nenorocul şi nenorocirea, nouă, strămoşilor şi urmaşilor noştri. Nu de la Alexandru Mechedon, aşa cum credea Nicolae Iorga.
Mircea Eliade, unul dintre marii cărturari ai poporului daco-român, propune şi el un nou punct de vedere care ar explica nenorocul nostru, al daco-românilor în istorie, tragedia destinului nostru: „ O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofa de incalculabile consecinţe pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica şi s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV după Christos, România), a fost definitiv sfărâmată. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în munţii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceşte, romanitatea sud-dunăreană va fi condamnata; ca şi Thracia, după Alexandru Machedon, România orientala va servi destinele altora. Posibilităţile unui organism politic unitar, zămislindu-se în spaţiul întregii România, au fost definitiv anulate prin aşezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica”.
Deci Mircea Eliade crede că venirea slavilor, popor migrator, în mai multe valuri, în spaţiul Daciei, apoi faptul că au trecut Dunărea şi au înfiinţat popoare şi state în Balcani a fost pentru poporul român „o catastrofa de incalculabile consecinţe pentru istoria Romanilor”. Este adevărat că dacă nu ar fi venit începând cu secolele 3- 4 popoarele migratoare în spaţiul Daciei, poporului daco-român i-ar fi fost mai bine…Dar iarăşi spunem, că dacă Burebista nu ar fi fost trădat şi asasinat, Regatul trac poate că ar fi continuat să existe, condus de regi traci, având o armată puternică, întinzându-se din nordul Mării Negre, până la munţii Tatra, în centru Europei, şi până la graniţa cu Grecia în sud. În acest caz, când regatul tracilor condus de regi traci ar fi continuat să existe, având o armată puternică popoarele migratoare nu ar mai fi putut să intre în spaţiul regatului trac, căci ar fi fost imediat spulberate, întoarse din drum şi aruncate în stepele Asiei. Şi în acest caz nu ar mai fi venit nici slavii în spaţiul Daciei, şi nu ar mai fi trecut nici Dunărea ca să întemeieze popoare şi state în Balcani. Acelaşi lucru s-a fi întâmplat dacă nu ar fi fost trădat regele Decebal şi dacă el n-ar fi pierdut războiul cu romanii. Dacia ar fi continuat să existe, condusă de regi daci, având o armată puternică, iar din secolul III când popoarele migratoare au început să vină în spaţiul Daciei ar fi fost respinse şi azvârlite în stepele din care au venit. Şi altfel ar fi arătat atunci istoria poporului daco-român. Strămoşii noştri şi noi am fi avut un destin cu mult mai fericit…
Trădându-l pe Decebal, trăind şocul înfrângerii şi interiorizându-l, apoi venind peste noi popoarele migratoare, iar noi fugind de fiecare dată în codri ca să ne salvăm, în subconştientul nostru colectiv s-a format şi s-a întărit, cum spuneam, reflexul fricii şi al fugii din calea invadatorilor. În câteva secole din poporul viteaz care au fost dacii am devenit un popor retractil, slab, fricos, care ca să supravieţuiască fugeau şi se ascunde în codri. În loc să lupte cu invadatorii care ne călcau pământul şi ne luau bunurile, aşa cum făceau strămoşii noştri daci, noi ne îndoiam acum şi ne plecam în faţa lor.
După ce popoarele migratoare se instalau pe locurile bune de păşunat, în locurile deschise ieşeau şi ei, strămoşii noştri, temători din codri, să încerce cum sunt noii veniţi pe pământurile lor. Ce fel de oameni sunt, daca se poate trăi cu ei. Ieşeau din codri căciulindu-se, înclinându-se, şi sărutând mâna Ocupanţilor, pe care îi recunoşteau astfel de stăpâni. Practicat secole şi generaţii de-a rândul gestul acesta de supunere şi colaborare cu Duşmanul au văzut că este benefic şi le-a intrat în reflex. De aici le-a intrat în comportamentul şi în subconştientul colectiv. Aşa s-au născut proverbele „Capul aplecat sabia nu-l taie” şi „Pupă-l în bot şi papă-i tot”. Am devenit vicleni colaborând cu Noii Stăpâni. Supunându-ne lor am ajuns să convieţuim cu ei, achiziţionând astfel alte defecte care ţin de viclenia şi de maleabilitatea noastră în faţa Primejdiei, a celui puternic, a Străinului. Am pierdut simţul demnităţii, al onoarei, şi al vitejiei, şi am căpătat comportamentul viclean şi slugarnic care ne-a marcat în mod negativ şi dureros toată istoria de aici înainte.
Viclenia şi faptul că ne dădeam bine cu Duşmanii ne-au ajutat ce este drept să supravieţuim. Noii veniţi nu ne-au tăiat capul, iar noi am putut să convieţuim cu ei. VAI, DAR NE-AM ÎMBOLNĂVIT DE TOATE BOLILE VICLENIEI ŞI SLUGĂRNICIEI, CARE S-AU COMBINAT CU TENDINŢELE DEFECTE MOŞTENITE DE LA TRACI, DESPRe CARE AM VORBIT MAI SUS, astfel că firea noastră, CARACTERUL şi psihologia poporului român s-au schimbat şi mai mult în rău. După înfrângerea Domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir în 1711 şi fuga lui la Petru cel Mare, şi după tăierea capului Domnitorului Ştefan Cantacuzino, fiul marelui învăţat, Stolnicul Constantin Cantacuzino în 1716, (cel care l-a trădat turcilor pe nepotului de soră, pe bunul Domn Constantin Brâncoveanu, ca să vină fiul lui pe tronul Ţării Româneşti) Poarta nemaiavând încredere în Domnitorii pământeni a adus în Ţările Române Domnitorii fanarioţi. Aceştia au venit cu neamurile şi cu oamenii lor pe care i-au pus în Dregătoriile Ţării, ca să poată controla şi jefui şi mai bine Ţările Române…Căci pentru asta cumpăraseră Domnii fanarioţi Domniile în Ţările Române cu pungi multe, ca să vină, să le jefuiască pentru a se îmbogăţi şi mai mult… Sărmanele Ţări Române, erau o Ţară bogată şi mândră şi un popor viteaz şi demn pe vremea lui Decebal, acum au ajuns nişte turme bune de jefuit… Grecii fanarioţi, vicleni, balcanici, unşi cu toate alifiile, venind în ţară au adus cu ei viclenia orientală, balcanismul, lipsa de moralitate, de demnitate, setea de înavuţire cu orice preţ. Boierimea din Ţările române şi-a căsătorit fiii şi fiicele cu odraslele Domnitorilor şi dregătorilor fanarioţi, s-au dat şi ei cu cei Puternici, (aveam doar în codul genetic comportamentul asimilat în primul mileniu când ieşeam din codri şi ne plecam capul în faţa popoarelor migratoare) s-au plecat în faţa fanarioţilor, s-au încuscrit cu ei ca să ajungă şi ei în Dregătoriile Ţării. Aşa se face că în locul clasei boiereşti tradiţionale, aşa cum a fost ea în secolele trecute, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Ştefan cel Mare, a lui Mihai Viteazul, s-a născut în generaţiile următoare o clasă boierească (politică) stricată, coruptă, fără caracter şi demnitate, setoasă doar de înavuţire…
Sărmanii de noi, şi de aici se trage nenorocirea poporului român, de la stricarea morală a clasei conduătoare…Când Tudor Vladimirescu numea clasa politică-boierească a vremii lui „tagma jefuitorilor” el avea, săracul, perfectă dreptate… Ei bine, după două secole de la Tudor Vladimirescu, acum, în perioada postcomunistă, am văzut îngroziţi cum sub ochii noştri în numai câţiva ani a reapărut aceiaşi „tagmă a jefuitorilor” care a jefuit pur şi simplu Economia românească, resursele şi bogăţiile Ţării de s-a ales praful. Incredibil, ne-am spus noi, îngroziţi. Din păcate este foarte adevărat. Această clasă politică românească postcomunistă, vine de departe din Istorie, din epoca fanariotă, din subconştientul nostru colectiv, ba mai de departe, fiind expresia patologiilor psihologiei poporului român, despre care o să vorbim mai jos, şi ea pune în pericol însăşi existenţa poporului daco-român. Aceasta este Problema clasei politice româneşti, una dintre cele mai grave probleme ale poporului daco-român, ajuns acum în cea mai tragică şi periculoasă situaţie, şi ea ar trebui, în mod normal, s-o rezolvăm cât mai repede. Nu ştim însă dacă vom putea face lucrul acesta. Credem mai degrabă că poporul român va dispărea din istorie.