ANTONELA ADELA CRISTINA MARIAN

antonela-adela-cristina-marian

TRUP ŞI RĂSUFLET

Tremură trupul prins în încleştarea absidă,
e o pradă tăcută pentr-o singură ursidă…
ascultă, plânge-n tăcere inima mea iubite
din cântul ei acorduri fine – ostenite.

Azi îţi mulţumesc pentru daruri – săruturi
si-ţi dau în dar doar petale din ale mele scuturi,
parfum suav în falduri albe îngheţate,
învăluirea lină a prinţesei cu pietate.

Fulgi de zăpada din căuş de inimi,
atingeri suave şi simţurile înălţimii –
un munte de iubire crescut doar în noi
când nisipul se scurge tăcut pentu-amândoi…

Din străluciri, o ploaie albă de stele
risipite peste tine precum visele mele,
tăcute flori de gheaţă răsfrânte în suflet
când cântul trupului meu nu are răsuflet.

MĂNUNCHI DE SĂRUTURI NINSE

Fă-ţi timp să cântăreşti veşmântul aripilor, lumina mea,
cercetează adevărurile pitite în palma grea
mireasma grăbită ce-n simţuri o petreci,
trăieşte-o şi-ascultă misterul ce-l treci.

E ritmul meu ce mă-nconjoară… parfumul?
sunt flori ce-mi îmbracă în culoare drumul
şi mâinile tale caută acum acordul lor,
fiindcă ştiu că-ţi vor rămâne urme de dor.

Un foc e fiorul ce-l gust cu tine
parfum revărsat din lan de verbine –
sub cupola misterioasă o inimă în taină
cântă în sânge, fierbe în prinţesa cu flori de iarnă.

Mănunchi de săruturi ninse, catifelate
atingeri, note suave demult uitate
zăbrele tăcute sub pleoapele mele –
întrebări roiuri, nu știu ce fac cu ele…

ZEFIRUL DE SARE

Nostalgice clipe şi-nvăluire de parfum,
îmbietoare gânduri răsfirate pe drum,
atingeri gingaşe şi limbi de apă –
mă scufund tăcută în oceanul de noapte.

Cu picioarele goale ating agale marea,
mă dezmiardă trasându-mi liniştită calea,
o urmă din pasul singuratic dispare
contopită în spuma marginilor mi-e cărare.

Azi partener de vise e zefirul de sare…
mă-mbată ducând trupul legănat pe creste amare,
sunt un pescăruş cu o aripă albastră frântă –
veghez singuratic pe un colţ de stâncă.

PRIVIRI

Simte-mi dorul, îmi plouă în palme
lacrimi ce azi se scurg din priviri
şi gustă visele pitite în basme,
când pagini întregi culcă amintiri.

Îmbrăţişează-mi trupul ce-acum stă să cadă
prins în ajur de stele, ţesut în cascadă
de tremurul meu… tăcut te miri –
şi soarbe-mi plinătatea ascunsă-n priviri.

Hai vorbeşte-mi, astâmpără-ţi dorul,
fiindcă-ţi citesc din inimă drumul…fiorul –
nostalgice treceri, vechi scrieri…ţintiri
deschide-mi acum uşa plină de amintiri.

Eu sunt doar femeia ce-ţi picură rouă
în schiţe vechi, limpezirii pentru domniri –
aici poate muza ce-n suflet iţi plouă
când noaptea aşterne ritmul ce-l respiri.

SACRE CĂUTĂRI

Sub plapuma străvezie stă un trup de femeie,
Pitită în voalul albicios caută o cheie –
din scheletul nopţilor albe ia o gustare
şi pune învăluirea drept semn-de-ntrebare.

Sacre căutări contopesc universul
când noaptea se lasă, ea ştie demersul,
rătăciri din trup tremurând îşi caută seminţe
pentru un nou început…sorbind dorinţe.

Picură lacrimi din geana prelungă
dor, iluzii mute, prinse-n tristeţea-nserării
locuri atât de cunoscute, rotunde albastre
purtate printre oameni şi-n minunatele astre.

RĂTĂCESC PIERDUTĂ ÎN NOAPTE

Am oboist –
Privesc cerul
Şi-l rog să-mi dea
Ziua.

Privesc stelele
Aş vrea să fiu prinsă-n
Ajurul lor…
Aş vrea să gust
Înălţarea
Şi strălucirea…

Iubesc, fiindcă pot iubii
Dincolo de oameni.
Iubesc frumuseţea,
Strălucirea din nopţi târzii
De iarnă.

Rătăcesc în locuri minunate,
Departe de ochii –
Profani,
Departe – în cuiburi
De stele,
Aici sunt zilele mele…

Sunt prinsă-n ţesătura
Universului întreg,
Chiar dacă azi –
Stelele
Nu mai au…muze.

Sunt prinsă-n sloave…
Versuri –
Zadarnic gândul
Vreau să mi-l întorc
Şi caut să gust
Iubirea-n ghioc…

Crengile mi-au rămas
Nude –
Simple feude,
Bântuite de vânturi
Hoinare,
Zălude…

Azi când iubirea mea
E întregită doar –
De tine,
De gândul meu
Rătăcitor,
De florile verbine…

Acum iubirea ta
E dor din ţări străine;
Ţesut în simţuri –
De bărbat,
Cevreasă-mi fie …
Bine.

Şi iată cum iubirea mea
În noapte rezonează –
E singură,
E stea
Şi simplu –
Luminează…

În doruri sufletul
Rebel,
În doruri stă să cadă,
Exact ca-n poezia…
Mea –
Veghează.

MI-E DOR…
Mi-e dor de verde şi răcoare,
atingeri tumultoase, parfum de boare –
firişoare de lumină într-un nor tremurând
mă inundă, trăiesc contopită în gând.

Săruturi gustate din trup fremătând –
sunt doar femeia rozelor trecând…
învăluire în rochie de-mbrăţişări
şi multă energie într-un ocean de sori.

Răsfăţ în grădina nisipului de aur
sub ploaia cercetaşă a mândrului faur,
bagheta magică trasând un ajur
în cercuri de lumină făcând un tur.

Mi-e dor de zefirul cu aripi albastre,
de visul culoarelor şi minunatele astre…
mi-e gândul rătăcitor printre ploi
când picuri cristalini îmi dau fiori.

SĂRUTURI CE MĂ DOR

Cântă-n surdină doar vântul
acum iarna îmbracă pământul,
frigul ţese tăcut o haină
sub paşi delicaţi de doamnă.

Prinsă-n ritmul alert
prinţesa plânge discret –
ascunsă-n palmele-ncleştate
nu vrea ziduri nici palate.

Păşeşte strident într-o lume trecută
armura de-altădată a fost ruptă
cu-aceleaşi întrebări prinse-n tăceri
cântăreşte trist ziua de ieri…

Încremenit, el cercetează,
îi ascultă trupul şi rezonează,
din săruturi bijuterii de cuvinte –
sunt noile ei veşminte.

Atingeri ce dor, acelaşi joc
dorinţe ţesute la un loc,
lacrimi cristaline stau să cadă…
din nou el, să nu o vadă.

……………………………….

În timp ceşti că e zadarnic
amăgiri ce dor amarnic,
încă-un sărut aşterni cu foc
făcând buchete la un loc.

Culegi parfumul, lacom, senzual,
învăluiri stridente, nimic banal
secunde de-încredere…am obosit,
fiindcă visele nopţii s-au pitit.

CINE ESTI TU?

Eşti focul ce arde licărind pe pământ,
Dulceaţa veşnică învelită-n veşmânt.
Eşti apa cristalină, izvor din cer senin
Ce susură lină notele dintr-un suspin.

Eşti cântec din vârtejuri învolburate de munte,
Învăluiri tumultoase din văile mărunte –
O bucurie în haină albă aşezată peste noi,
Lumină din culoare buchete parfumate de flori…