PAUL GOMA, PROPUS LA PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ, SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 IUNIE-3 IULIE SAU BASARABIA ŞI EVREII

paul-goma1

CONSTANTIN CODREANU

Întotdeauna m-am întrebat de ce a existat de-a lungul istoriei o atitudine diferenţiată atunci când a venit vorba de victimele Holocaustului versus victimele comunismului, aşa-zisul “Holocaust Roşu”? De ce în primul caz vorbim despre o zi instituită la nivel mondial de către Organizaţia Naţiunilor Unite, iar într-al doilea caz nu? Mai ales în condiţiile în care numărul victimelor comunismului, de exemplu, a fost semnificativ mai mare şi rândurile acestora sunt îngroşate an de an din cauza regimurilor antiumane din China sau Coreea de Nord, hibrizi ai acestei ideologii oribile.
De ce în primul caz observăm autorităţi ale diferitelor state simţindu-se obligate să participe an de an, pe 27 ianuarie, la ceremonii organizate de reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti, neacordând la fel de multă atenţie unor zile despre care mulţi nici nu au auzit? Zile cărora le lipseşte inclusiv interesul din partea mass media de care beneficiază ziua de 27 ianuarie, deşi ele există – 23 august, Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului sau 7 noiembrie, Ziua Internaţională a Victimelor Comunismului, denumita Memento Gulag.
De ce numărul simpozioanelor, conferinţelor, monumentelor sau chiar muzeelor este în creştere pentru primul caz şi pentru al doilea nu? Inclusiv în Republica Moldova, la Chişinău, urmează să fie deschis un muzeu al Holocaustului în viitorul apropiat. Despre aceasta au anunţat oficialităţile prezente la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului care a avut loc duminica trecută.
De ce această atitudine duplicitară în cele 2 cazuri?
Mai mult, au devenit din ce în ce mai dese cazurile când, folosind paravanul antisemitismului, sunt atacate persoane, idei şi opinii opuse, alte grupuri minoritare sau religioase. Paul Goma cu un loc aparte în istoria acestui neamului nostru, este un exemplu în acest sens.
După cum bine ştiţi sau, dacă nu ştiţi, aflaţi acum, scriitorul şi disidentul Paul Goma a fost propus pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură de către Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, fiind pentru prima dată când este făcută publică o informaţie privind propunerea oficială a unui scriitor de origine basarabeană pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură.
Reacţia Comunităţii evreilor din Republica Moldova a fost una bolnăvicioasă. Iosif Belous, vicepreşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi ai ghetourilor şi lagărelor de concentrare, susţine “că Goma nu merită acest premiu prestigios deoarece este un antisemit”, adăugând că ceea ce scrie Goma în eseul „Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia şi Evreii“ este „o falsificare a faptelor istorice“.

evreii

Belous a subliniat că există o mulţime de documente care demonstrează că Goma a denaturat faptele istorice în cărţile lui: „Potrivit datelor Tribunalului Bucureşti, atunci când românii ieşeau din Basarabia, ei făceau pogromuri şi împuşcau evrei“. Oare? Cum rămâne cu Masacrul de la Fântâna Albă, domnule Belous? Avem mărturii ale supravieţuitorilor dacă sunteţi interesat.
Culmea, în demersul său, distinsului domn de la Asociaţia foştilor deţinuţi ai ghetourilor şi lagărelor de concentrare este susţinut de un deputat al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova – Inna Şupac. Ea a amintit drept un exemplu pozitiv că în anul 2008, pe vremea guvernării comuniste, Procuratura Generală din Moldova a deschis un dosar penal pe faptul editării şi distribuirii volumului „Săptămâna roşie 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii“ pentru „incitare la ură naţională, rasială sau religioasă“.
Ironia sorţii. Această asociere multor le aduce aminte de crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina, în special în vara lui 1940, fapte care sunt parte a Holocaustului Roşu.
De ce adică să avem încredere în cele spuse de unii şi să negăm vehement aruncând la gunoi cele spuse de alţii? Mai ales în condiţiile în care primii sunt şi cei care promovează prin denumirea lor o ideologie care a cauzat cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti din istorie…
Nu este intenţia mea să neg faptul că ambele tabere au avut de suferit. Au murit şi au fost prigoniţi atât evrei, cât şi români. Nu cred că poate cineva îndrăzni să spună că unii au fost sfinţi şi au avut doar ei de pătimit. Ceea ce deranjează este felul în care unii ajung să se creadă mai egali decât ceilalţi cerând egalitate şi chemând la toleranţă. Este de-a dreptul strigător la cer că oamenii aceştia organizează ceremonii în Republica Moldova şi invită la ele autorităţile acestui stat, dar vorbesc în limba unui alt stat. Preacurvia liderului PLDM, premierul Vlad Filat şi a liderului PD, speakerul Marian Lupu, nu mai miră pe nimeni, aceştia până şi cu subalternii la o nevoie ajung să vorbească în limba rusă fără a se gândi la cât de anormală e această situaţie sau, mai nou, semnează necrologuri, alături de preşedinte Nicolae Timofti, aducând elogii unuia din prigonitorii cei mai mizerabili ai acestui neam. Aşa că, la prea multă demnitate şi verticalitate de la domnii respectivi nu ai cum să aştepţi.
Deranjează faptul că liderii Comitetului American Evreiesc „Joint” (da, ştiu! : ) ) din Republica Moldova şi cei ai Centrului Cultural Evreiesc KEDEM, organizatorii ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului discriminează populaţia majoritară a acestui stat nevorbind limba oficială la evenimentele pe care le organizează. Nu e strigător la cer oare? Dragii mei, unde e îndemnul la respect reciproc? Nu vă miroase oare a românofobie un pic?
Este exact aceeaşi situaţia cu ce se întâmplă la Bălţi zilele acestea, unde în centrul municipiului apar mesaje în limba rusă despre cât de falsă este Istoria Românilor şi cât de adevărată e cea a Moldovei. În plus, cei care vor ca în Republica Moldova, în mintea bolnavă a celor care au postat aceste pancarte, să se vorbească limba română, limba de stat, sunt, prin excelenţă… naționalişti. Vai ş-amar!

evreii-1

Pentru aceşti oameni certaţi cu bunul-simţ şi cu elementara logică avem un citat din atât de veneratul, de unii dintre ei, Karl Marx.

protest

Să nu cunoască limba ţării în care trăieşte poate un oaspete, un idiot sau un ocupant care îşi impune limba.
Efectiv, nu poţi călca în picioare demnitatea cuiva, discriminându-l şi nesocotindu-i valorile, nu te poţi crede mai egal între egali şi să ceri pe un ton imperativ anumite lucruri.
2 comentarii la o discuţie pe această temă.

1. EVREII BASARABENI poartă o mare vină pentru aducerea Ciumei bolsevice în Basarabia, şi nu numai. Evreii basarabeni sunt în multe cazuri vinovaţi pentru ,,identificarea,, deportaţilor duşi în Siberia.Mulţi evreii au lucrat în serviciile de reprimare, maltratare şi ucidere în masă a intelectualilor moldoveni, inclusiv a oamenilor înstăriţi şi feţilor bisericeşti.Mai citiţi documentele de constituire a Internaţionalelor criminale, lista celor ce au adus bolşevizmul în Rusia şi în alte ţări.Faceţi cunoştinţă cu numele de familie ale anchetatorilor şi procurorilor care au semnat sentinţe la moarte pentru sute şi mii de moldoveni.Noi nu am uitat de aceste lucruri,dar nu Vă scoatem ochii. Dar voi, deveniri prea obraznici! Nu ne dictaţi cine ar trebui să fie ,,eroii,, noştri,, şi nu Vă amestecaţi în discuţiile privind Limba, Istoria şi Cultura noastră, noi nu ne amestecăm în treburile voastre.Dacă deveniţi mai obraznici,răbdarea noastră nu e fără limite. Ajunge,pînă aici!!!!
2. Sigur în intr-o ţară foarte civilizată Paul Goma ar fi fost făcut pachet şi expediat în lagăr să crape acolo. Aşa se facea în vremurile bune ale lui Stalin pentru cele mai cumplite crime din lumea comunistă: gândirea liberă şi delictul de opinie. Nu mă miră că bolşevicii de ieri (comuniştii “democraţi” azi) zbiară ca nişte porci înjughiaţi “Antisemitism, huo, huo”. Cărui criminal îi place să-şi vadă faptele expuse? Dar este ruşinos pentru noi românii faptul că unul din foarte puţinii noştri dizidenţi adevăraţi, om care şi-a ţinut verticalitatea şi convingerile (bune sau rele) cu îndrazneală este în continuare apatrid şi nu i-a fost restituită cetăţenia înapoi. În acelaşi timp toate leprele venite de te miri unde, coborâţi din bananier, capătă “cetăţenia” română. Dacă noi nu ne respectăm între noi (şi cu atât mai mult valorile) cum putem pretinde ceva de la ceilalţi?

*****

Scriitorul Paul Goma trăieşte în prezent la Paris, unde a ajuns împreună cu familia în 1977, având statut de refugiat politic. Relaţiile sale cu statul român au fost tot timpul deosebit de reci. În timpul comunismului, scriitorul a avut probleme cu Securitatea, iar după publicarea, în 1997, a incomodului său “Jurnal”, Paul Goma a fost hărţuit şi marginalizat de elitele româneşti ale momentului pentru că “prea critica pe toată lumea”. În 1980, scriitorul a refuzat cetăţenia franceză, considerând că este prea târziu pentru aceasta, iar, timp de mai mulţi ani, Goma s-a declarat apatrid.
În 1977, o scrisoare deschisă prin care Paul Goma cerea respectarea drepturilor omului în România a fost citită la Radio România Liberă, rezultatul fiind excluderea lui din Uniunea Scriitorilor din România (USR). Scriitorului i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România în noiembrie 2011.
Unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul României comuniste şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia, pe 2 octombrie 1935. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism. A reuşit totuşi să se înscrie la liceul “Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susţinut simultan examene de admitere la Universitatea din Bucureşti, la filologie română, şi la Institutul de literatură şi critică literară “Mihai Eminescu”. A reuşit la amândouă, dar a ales institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie “judecat” de rectoratul universităţii. A apărut pentru prima dată “cazul Goma”. După înfrângerea revoluţiei maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiaşi an, Paul Goma şi-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.
A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de “tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”. În martie 1957, el a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.

paul-goma-1

În martie 1977, a reuşit să publice în revista România literară un scurt articol, “Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.
În 1977, Goma a reuşit să trimită la postul Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în ţară. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecinţă, a fost permanent urmărit, apoi arestat şi bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.
La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia şi copilul, au fost decăzuţi din calitatea de cetăţeni români şi expulzaţi în Franţa. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.
Printre cărţile lui Goma se numără “Jurnal de apocrif” (1999), “Garda inversă” (1997) şi “Basarabia” (2002), ” Din calidor” etc.