CÂŢI DINTRE ROMÂNI AU HABAR DE CEEA CE MĂNÂNCĂ?

petrovai-g

George PETROVAI

1.Hrana – bomba pe care omenirea îşi edifică viitorul

Cândva, nu cu mult timp în urmă, un reputat medic nord-american îşi încheia expozeul despre alarmanta frecvenţă a îmbolnăvirilor pricinuite de alimentaţie, cu umătoarea întrebare-avertisment: „Ce vreţi, ca oamenii să moară de foame la 20 de ani, ori de cancer la 50 de ani?”.
Te-ai fi aşteptat ca această întrebare brutală şi care închide în sine o întreagă filosofie despre cel mai popular genocid de rang planetar (oamenii salvaţi de la moartea prin inaniţie, mor câţiva ani mai târziu, cel mai adesea în chinuri cumplite, din cauza cancerului provocat de alimentele contrafăcute!), te-ai fi aşteptat, deci, ca semnalul de alarmă tras cu vigoarea exasperării de către medicul american, să-i trezească din dulcele somn al obişnuinţei şi comodităţii sinucigaşe pe foarte mulţi dintre pământeni: pe consumatorii produselor de-a valma din supermagazine, dar şi pe producători, procesatori, comercianţi şi politicieni, care – dincolo de omerta încrengăturilor şi profiturilor – la urma urmei şi ei sunt tot nişte consumatori, ceea ce înseamnă că cercul neiertător al nechibzuinţei şi lăcomiei se închide ca o dreaptă pedeapsă peste tot ce mişcă-n lumea asta.
În ceea ce mă priveşte, din două motive aşteptam după acest sever avertisment o reacţie mai energică din partea consumatorilor, altfel spus o reacţie de conştientizare a pericolelor care-i pândesc zi de zi şi ceas de ceas pe toţi aceia ce se îndoapă cu asemenea alimente şi băuturi, atât de atrăgătoare în formă (ambalaj, miros, culoare) şi atât de nesănătoase în conţinut (e-uri, aditivi, înlocuitori):
a) Întrucât opinia aparţine unei autorităţi mondiale în materie, ea nu poate fi nici măcar minimalizată, necum ignorată;
b) Specialistul în cauză este cetăţean al Statelor Unite, o ţară despre care se ştie prea bine că nu s-a dat nicicând în lături să asigure confortul şi prosperitatea cetăţenilor săi printr-o gamă diversificată de mijloace politico-militare şi economico-diplomatice de spoliere a restului lumii. Un exemplu elocvent în acest sens: Deşi americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populaţia de peste şapte miliarde a Terrei, ei consumă an de an circa 25% din rezervele de energie ale planetei!
Ori, când un ilustru specialist şi cetăţean american se hotărăşte să spună lucrurilor pe nume, în condiţiile în care unul ca el are acces nelimitat la puţinele alimente ecologice de pe Pământ, trebuie să fie limpede pentru orice om cu scaun la cap că situaţia este extrem de gravă, alimentele chimizate de azi reprezentând bomba cu efect întârziat pentru omenirea de mâine!
Sau – mai ştii? – pesemne că asta se doreşte de către mai marii lumii (politicieni, generali, bancheri, industriaşi), mai exact de către acel guvern mondial din umbră, despre care tot mai insistent se scrie în ultima vreme pe internet că ar avea ca obiectiv reducerea populaţiei globului până la maximum două miliarde.
Chiar dacă un asemenea plan megamonstruos este greu de închipuit de către o minte sănătoasă şi cu frică de Dumnezeu, căci atunci zecile de milioane de morţi şi mutilaţi din cele două războaie mondiale, precum şi milioanele de morţi din lagărele de exterminare ale Vestului şi Estului sunt floare la ureche în comparaţie cu el, totuşi, nu numai că are şanse de înfăptuire cu ajutorul crizelor provocate tot acuşi-acuşi (îndeosebi crizele economico-financiare) şi pe seama disperării miliardelor de nevoiaşi şi dezrădăcinaţi, dar atent condus pe calea pavată cu false bune intenţii, el poate părea umanitar în ochii naivilor (prin hrănirea viitorilor canceroşi cu surogate) şi aducător de mari profituri prin uriaşele vânzări de alimente şi băuturi cauzatoare de boli incurabile (cancer, diabet, boli cardio-vasculare), iar mai apoi, chipurile pentru tratarea celor cu premeditare îmbolnăviţi, prin vânzarea munţilor de medicamente din nenumăratele farmacii, care medicamente contribuie la reala şi totala vindecare a unui atât de mic număr de bolnavi, încât fără teama de păcat se poate spune că ele sunt concepute doar pentru a-i ajuta pe aceștia să treacă în lumea drepţilor. Fireşte, după o lungă perioadă de speranţă, care de fapt se compune din suferinţă şi cheltuială…
A nu se uita un alt avantaj notabil pe care-l urmăresc aceşti siniştri manevranţi din umbră ai destinelor umane – puterea absolută, edificată prin cunoaşterea gândurilor tuturor pionilor de pe tabla de şah a lumii cu ajutorul cipurilor implantate în scăfârliile acestora.
Ori pentru aşa ceva sunt de-ajuns două miliarde de sclavi moderni, aduşi la condiţia mankurţilor, care, după cum se ştie, au obligaţia să execute fără crâcnire dispoziţiile stăpânului, situaţie în care libertatea devine o cruntă amăgire şi facultatea de-a gândi o inutilă povară.
Unde mai pui faptul că două miliarde de mankurţi sunt mult mai lesne de hrănit ca şapte miliarde…

2.La aşa cap, aşa…mâncare

De când am aflat că pe lumea asta sunt autotrofi, altfel spus persoane care se hrănesc doar cu energie solară, printr-un proces deocamdată inexplicabil din punct de vedere ştiinţific (se presupune că-i ceva asemănător cu fotosinteza), din acel moment am fost nevoit să admit două lucruri: că omul posedă resurse nebănuite şi că pâinea noastră cea de toate zilele este indispensabilă doar în forma sa spirituală, deodată ce aceste neobişnuite fiinţe îşi extrag cele necesare trupului (hrana şi apa) din lumina şi căldura solară, adică – ne învaţă plantele – din cele două elemente esenţiale, fără de care viaţa pe Terra este de neimaginat.
Dar iarăşi spun că cei care-şi ţin zilele cu mâncare şi apă, iar aceştia sunt cei mulţi, trebuie să-nveţe să mănânce în general şi să mănânce sănătos în special. Căci nu de florile mărului practica yoga îmbinată cu filosofia yoghină se constituie în izvor garantat de sănătate pentru mereu grăbitul şi atât de necumpătatul om al zilelor noastre („Nu-i chiar aşa de important ce mănânci ca şi cum mănânci”, ne asigură aceşti neobosiţi căutători de prana, energia ascunsă în atomii de hrană, apă şi aer; respectiv: „Masa de dimineaţă să o mănânci singur, cea de prânz să o împarţi cu prietenul tău, iar cea de seara să o dai duşmanului tău”), la fel cum întreaga înţelepciune antică, inclusiv cea creștină, despre moderaţie şi simplitate va rămâne de-a pururi actuală: „Trăieşti ca să mănânci, ori mănânci ca să trăieşti?”; sau: „Omul îşi sapă mormântul cu propriii lui dinţi”.
Însă astăzi, când oamenii îşi permit să dea uitării eternul de dragul efemerului, cine-şi mai bate capul cu trinomul hrană-sănătate-armonie, singura modalitate de-a cunoaşte bucuria adevărului cuprins în dictonul antic Mens sana in corpore sano?
…Aşezaţi statornic la coada ţărilor din Uniunea Europeană, românii nu-ţi mai tulbură resemnarea cu „flecuşteţe” precum hrana ecologică autohtonă şi sănătatea care cu necesitate înfloreşte din ea, ci, foarte mulţumiţi de ei, continuă să-şi facă aprovizionarea din supermagazinele ce-au luat cu asalt România postdecembristă, fără să se ruşineze câtuşi de puţin că galantarele acestora gem doar de produse străine, fireşte, impecabil ambalate şi intens chimizate.
Căci, după ce pădurile ţării au fost măcelărite, livezile şi viile devastate, iar milioane de teren arabil sunt lăsate an de an în paragină, cui îi mai pasă că circa 80% din alimentele zilnice de pe mesele românilor sunt cumpărate pe bani grei şi că aceşti bani sunt împrumutaţi cu dificultate şi cu dobânzi împovărătoare de la organismele financiare internaţionale, pentru ca fiecare trăitor pe aceste meleaguri să-şi poată umple maţul după posibilităţi?
Sigur că da, în faza de-nceput (până la înşfăcarea împrumutului), le pasă şi încă foarte mult guvernanţilor. Că doar investiţiile mai pot să aştepte, cum aşteaptă de atâţia ani, însă poporul, îndeosebi cel nemuncitor, dar cu drept de vot, trebuie hrănit, nu atât pentru promisiunile din campania ce-a trecut, căci oricine ştie că multe se promit şi aproape nimic nu se realizează, cât mai ales în perspectiva viitoarelor alegeri.
Însă îndată ce împrumutul s-a dus pe apa consumului, nu doar că taxele şi impozitele existente se umflă zdravăn în pene, dar apar diverse alte angarale, astfel că toţi românii încep să aibă dureri de cap, dacă nu pentru altceva, măcar aşa ca să simtă fiecare dintre ei cum este să trăieşti de azi pe mâine într-o ţară care, prin vrerea Atoatefăcătorului, cândva a fost frumoasă şi bogată, iar prin vrerea tâlhărească a celor puţini şi prin condamnabila nepăsare a celor mulţi, a ajuns, iată, slută şi săracă…
Cu toate astea, România se poate salva prin agricultură, mai exact prin producerea de alimente ecologice, atât pentru nevoile interne (sursă de sănătate pentru populaţia tot mai suferindă), cât şi pentru export (sursă de venituri pentru ţară).
Iar bazele viitoarei agriculturi, în acelaşi timp modernă şi performantă, trebuie puse încă de-acum, inclusiv prin înfiinţarea unui Departament al Poliţiei pentru Controlul Alimentelor (DPCA) în cadrul Ministerului de Interne.
Roadele acestei iniţiative cu DPCA s-ar vădi îndată prin apreciabila reducere a cheltuielilor suportate de stat cu consumatorii care se îmbolnăvesc fie din cauza alimentelor infestate, fie din cauza acelora cu termenul de garanţie depăşit.
Fără un set coerent de măsuri profilactice la scară naţională, procesul de îmbolnăvire se va accelera, fapt ilustrat atât de creşterea de-a dreptul exponenţială a numărului de farmacii din toate localităţile urbane şi rurale ale României, cât mai ales de alarmanta sporire a numărului bolnavilor de cancer, diabet şi boli cardio-vasculare, precum şi a numărului decedaţilor din rândul acestora.

Sighetul Marmaţiei,
21 ian. 2013