„MAREA PROBLEMĂ ROMÂNEASCĂ” ŞI „FENOMENUL ROMÂNESC”( 4 )

stefan-dumitrescu1

ŞTEFAN DUMITRESCU, SCRIITOR

Să ne continuăm demersul nostru de suflet şi de conştiinţă, meditaţia noastră asupra destinului nefericit al poporului român…Mircea Eliade, una dintre cele mai Mari Minţi date de acest pământ românesc, afirmă că noi, românii, suntem cel mai nenorocos neam al lumii : „Printre neamurile fără noroc, ne număram în frunte noi, Românii”. Or noi în Scrisoarea politică precedentă am pus în discuţie această temă, fără să formulăm o concluzie bătută în cuie. Este posibil să nu fim noi CEL MAI NENOROCOS POPOR AL LUMII ! (Se putea să nu fim noi, moţ în frunte, la capitolul nenoroc şi nefericire ! La capitolul fatalism !) Este posibil să fi existat în istorie, şi să existe şi azi popoare mult mai nenorocoase decât noi. „Ca sa supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească pământul”, spune în continuare domnul profesor Mircea Eliade, pe care noi îl preţuim şi îi iubim enorm, fără să fim însă de acord cu afirmaţia dumnealui. Şi anume că noi, ca să supravieţuim în istorie, am cheltuit mai mută energie, decât au cheltuit romanii sau turcii, de pildă în campaniile lor de cucerire de noi teritorii. Nu este adevărat. Ba, dimpotrivă, adevărul este că noi, daco-românii, nu am cheltuit prea mult, nu ne-am sforţat din toate puterile ca să supravieţuim. Şi ce este şi mai trist „că nu am dat prea mult în istorie!”. Iată raţionamentul nostru..
De când începe tragedia poporului daco-român, altfel spus de când începe Problema românească, pe care o studiem noi de zeci de ani, pe care vrem s-o cunoaştem cât mai profund, rugându-L pe Dumnezeu să ne ajute să descoperim, să găsim calea prin care poporul român se poate salva în istorie, prin care poate deveni un popor normal, bogat, care nu mai poate dispărea din istorie. ? Problema şi tragedia poporului daco-român, care suntem noi, începe, credem noi, din momentul în care regele Decebal este învins, şi se sacrifică împlântându-şi pumnalul în inimă. Din momentul acesta dispare Statul dac, pentru totdeauna, subliniem, iar poporul daco-român începe să urce drumul calvarului cu crucea în spate, drum pe care îl continuă şi astăzi. Drum care este posibil să se oprească o dată cu dispariţia previzibilă în viitorul imediat a poporului român !
Din ce cauză începe acest calvar al poporului daco-român ? Din cauza nenorocului ? Nu ! 1. Din cauza lipsei de genialitate, ca Gânditor politic şi ca Om politic a regelui Decebal, care trebuia să fi gândit o altă tactică, o altă Strategie în confruntarea cu Traian. Şi 2. Din cauza trădării oamenilor lui. Decebal şi o dată cu el Ţara Daciei şi poporul dac, a fost trădat, A. de tarabostesi, adică de nobilimea dacă din Zona Banatului pe care Decebal îi trimisese ca să-i oprească pe romani, să lupte cu romanii. Or tarabostesii ce au făcut ? L-au trădat pe Decebal şi i-au primit cu pâine şi sare pe romani. B. Nici populaţia din zona Olteniei, tribul burilor, care trebuia să ducă un război de uzură cu romanii, să-i împiedice să înainteze, nu şi-au făcut datoria, lăsându-i pe romani să treacă prin ei ca prin brânză. 2 Decebal şi armata sa retrasă între zidurile Cetăţii Sarmisegetuza ar mai fi putut rezista, dacă unul din oamenii lui Decebal, deci dacă un dac trădător (sau mai mulţi) nu le-ar fi arătat romanilor apeductele prin care apa venea în cetate. Romanii au tăiat apeductele, iar dacii însetaţi n-au mai putut să lupte. 4 Încercuit fiind şi cetatea căzând în mâinile romanilor, Decebal cu un pâlc de călăreţi reuşeşte totuşi să se strecoare afară din cetate, încercând să ajungă la dacii liberi din Nordul Ardealului şi din Moldova, pentru a strânge o noua oaste. Decebal a fost şi de data aceasta trădat. Li s-a arătat romanilor încotro a fugit Regele dac, romanii l-au ajuns, l-au încercuit, iar ultimul rege dac s-a sacrificat. Din acest moment începe Marea tragedie, sau Marea Problemă a poporului daco-român, a noastră. Este absolut necesar să cunoaşte acest adevăr. Noi, ca popor nu vom învăţa nimic din istorie şi nu ne vom putea schimba pe noi, nu vom putea avea o soartă istorică mai bună, dacă nu ne vom asuma aceste Adevăruri. Şi dacă nu vom învăţa nimic din aceste Adevăruri, din aceste greşeli şi din defectele noastre, din întreaga tragedie a poporului român.
Aşadar, la baza Tragediei româneşti, a probleme româneşti stă trădarea regelui Decebal, războiul pierdut de Decebal împotriva lui Traian. LA BAZA DESTINULUI DUREROS, TRAGIC, NENOROCIOS AL POPORUL ROMAN STA TRĂDAREA ! Cine a plătit, cine a suferit în urma acestor trădări ? NU au plătit trădătorii lui Decebal, (bine că trebuie să fi plătit şi ei în faţa Domnului !) a plătit poporul daco-român, generaţie după generaţie, toată istoria până azi. Chiar şi noi, românii de azi, plătim trădarea lui Decebal şi înfrângerea dacilor din anul 106. Şi o vom plăti în continuare până când vom pieri ca popor !
Aplecându-ne asupra afirmaţiei lui Mircea Eliade „Ca sa supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucerească pământul.”, despre care spuneam că nu este adevărată, vom observa următoarele. 1. Da, dacii din spaţiul Daciei cucerit de romani, Banatul, Oltenia, Ardealul de mijloc, ştim că acesta a reprezentat numai 14 la sută din întregul teritoriu al Daciei. Pe restul de 86 la sută din teritoriul Daciei au continuat să trăiască dacii liberi. De ce nu s-au unit dacii liberi, care formau 80-86 la sută din populaţia Daciei sub sceptrul unui Conductor, de ce nu au format o Armată organizată care să-i atace şi să-i alunge pe romanii ce colonizaseră numai 14 la sută din teritoriul Daciei ? Adevărul este că au existat mai multe răscoale ale dacilor liberi care au năvălit în spaţiul colonizat de romani, dar au fost sporadice, de mici dimensiuni. Nu a fost vorba de o Armată organizată şi de un Război dus împotriva Ocupantului sub comanda unui conducator. De ce, după plecarea Administraţiei romane din nordul Dunării, dacii nu s-au unit ca să refacă la loc regatul lui Decebal ?
Răspunsul la aceasta întrebare este acesta: dacii nu s-au organizat din nou într-un Regat dac, în spaţiul locuit de dacii liberi, şi nici după ce romanii au părăsit Dacia în anul 271. e. n, în timpul domniei lui Aurelian, şi nu s-au organizat într-o Armată eliberatoare, pentru că moşteneau în codul lor genetic şi în subconştientul colectiv cele două însuşiri-defecte ale tracilor, pe care ni le-a spus Herodot.: „”După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. „Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”.
Mărturisim că de mulţi ani stăm aplecaţi asupra acestor cuvinte geniale, de o clarviziune milenară ale marelui Istoric Herodot. Avem în aceste cuvinte revelaţia întregii istorii a poporului traco-daco-român văzut în continuitatea sa milenară. Şi ce ne spune marele istoric grec ?
1. Că neamul tracilor este cel mai mare după al inzilor, acesta fiind un lucru bun.
2. Nu sunt uniţi, asta însemnând că au tendinţa către neunire, către divergenţă, (şi în cuget şi în faptă) fapt real, pentru că triburile trace, din mileniul II până la dispariţia lor de pe scena istoriei, s-au tot războit între ele, aici în creuzetul carpato-istro-pontic unde s-a format poporul daco-român, poporul român care suntem astăzi.
3. Dacă suntem profunzi observăm că Herodot ne spune un lucru extraordinar, tracii nu erau uniţi, şi că erau dezbinaţi, în cuget. Cuget însemnând, în gândirea lor, în modul lor de a simţi şi gândi, în firea lor, în psihicul lor nu erau uniţi. Altfel spus în subconştientul lor colectiv şi în codul lor genetic aveau înclinaţia către dezbinare. De aceea s-au tot luptat, decimat între ele triburile trace, iar multe din triburile pelasgo-trace datorită acestei tendinţe către dezbinare din subconştientul lor colectiv, din codul lor genetic, au născut fenomenul de roire al triburilor din spaţiul carpato-istor-pontic întins pe mai multe milenii şi veacuri. Această roire a triburilor trace însemnând faptul că ele s-au desprins de trunchiul neamului trac şi au plecat în cele patru vânturi. Unele au plecat prin nordul Mării Negre ajungând în Asia, altele către sud est, ajungând în Asia Mică unde au fondat civilizaţii înfloritoare, cum au fost Civilizaţia hitită, sumeriană, troiană. Alte triburi, cum au fost etruscii, ligurii, etc într-o epocă ulterioară au migrat către peninsula Italică, fondând mai târziu baza Imperiului Roman.
4. Având în subconştientul lor colectiv, în firea, în psihologia lor tendinţa către dezbinare, ei nici nu au putut să aibă o Conducere unică. Decât foarte târziu când Marile Genii politice date de acest pământ, Preotul Deceneu şi regele Burebista, au realizat pentru scurt timp Unitatea Neamului trac, formând Marele Regat trac condus de regele Burebista. Tot tendinţa către dezbinare şi tendinţa de a nu asculta, de a nu accepta o Conducere Unică, Un Conducator unic, însuşiri-atitudini-tendinţe pe care tracii le aveau în subconştientul lor colectiv a fost cauza care a dus la asasinarea Regelui Burebista, în anul 44 î. e. n. Fapt care a dus la destrămarea regatului trac, şi la dispariţia lor de pe scena istoriei. 5 – Herodot ne spune clar ca dacă tracii nu ar fi avut aceste defecte-înclinaţii către dezbinare, şi câtre neintegrarea într-un Organism social mai mari având o singură Conducere, ei ar fi de neînfrânt. Adică ar fi fost un neam mare, cum sunt inzii şi chinezii, şi ar exista şi acum, DAR NEAVÂND TENDINŢA CĂTRE UNIRE, ŞI AVÂND TENDINŢA CĂTRE DEZBINARE, „unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască”, ne spune Herodot, (CEEA CE S-A ŞI DEMONSTRAT ÎN REALITATE) „de aceea sunt ei slabi”. Şi ca atare fiind slabi, ne continuăm noi raţionamentul, ei vor dispărea din istorie, ceea ce s-a şi întâmplat, cum spuneam.
Tot ceea ce am afirmat mai sus este extraordinar de important pentru noi, pentru poporul român, căci aceste defecte ale noastre, semnalate de istoricul Herodot explică în mare parte istoria nefericită, plină de umilinţă a poporului daco-român. Din cauza acestor defecte pe care le-am avut în codul genetic şi în subconştientul colectiv poporul daco-român a fost de la dispariţia lui Decebal până astăzi un Popor victimă al istoriei, un popor umil, umilit şi jefuit în istorie. Un popor care cu rare excepţii a fost incapabil să se regăsească pe sine în istorie, să devină un popor puternic, unit, bogat stăpân pe destinul său istoric. Şi tot datorită acestor defecte pe care noi, românii, le-am moştenit prin daci de la traci ESTE POSIBIL CA POPORUL ROMÂN SĂ DISPARĂ ÎN CURÂND DIN ISTORIE… De aici, de la aceste tendinţe-defecte pe care le-am avut şi le avem în subconştientul nostru colectiv ni s-a tras nouă răul în Istorie. Aceasta este cauza fundamentală a tragediei istorice a poporului daco-roman.

Şi acum să revenim la poporul daco-român în primele secole de la dispariţia lui Decebal şi a Statului dac. Pentru că, se ne fie clar, o dată cu dispariţia lui Decebal a dispărut pentru totdeauna Statul dac. Şi un popor fără Conducator şi fără stat este o turmă fără păstor, ca o pleavă în bătaia vântului…Abia după ce am făcut acest excurs în psihologia şi în istoria poporului dac înţelegem foarte bine de ce protoromânii, (românii din primele secole ale mileniului I) nu s-au unit sub conducerea unui rege ca să refacă la loc regatul lui Decebal, Dacia Mare, cum zicea Mihai Viteazul. Din această cauză: pentru că strămoşii noştri în loc să se unească la loc după dispariţia Regelui Decebal, sub conducerea unui alt Rege, în loc să aibă o Armata puternică, vitează aşa cum a avut Decebal, DACO-ROMÂNII AU PREFERAT SĂ TRĂIASCĂ ÎN SĂTUCELE LOR ÎNFIRIPATE ÎN POIENELE CODRILOR, PE MALUL APELOR, ŞI CARE SE ÎNTINDEAU DE LA BUG ŞI DE LA NISTRU PESTE CÂMPIA PANONIEI PÂNĂ LA MUNŢII TATRA, iar în sud până la Apolonia, adică în tot spaţiul fostei Dacii şi al regatului Trac al lui Burebista…
Nefiind uniţi într-un Stat, într-un regat condus de un Conducator, având Armata lui, trăind atomizaţi, risipiţi în tot spaţiul fostei Dacii, când au început să vină în valuri popoarele migratoare, sătucele protoromânilor care se întindeau pe tot spaţiul Daciei au fost victima sigură a popoarelor migratoare. În realitate popoarele migratoare fiind nişte „roiuri, nişte cete migratoare” conduse de un Conducator, care venind din stepa Rusiei s-au împins unele pe altele în spaţiul fostei Dacii…Aşa au fost avarii, gepizii, hunii…Slavii, ultimul popor migrator după ce s-au stabilit o perioadă în spaţiul Câmpiei române, convieţuind cu băştinaşii, au trecut Dunărea şi s-au stabilit în Peninsula Balcanică, din sinteza lor cu a tracilor sud-dunăreni, care erau temelia genetică, rezultând mai târziu poporul bulgar, şi poporul sârb. În secolul IX venind din stepele Asiei, trecând Carpaţii Orientali spre vest, au venit şi s-au stabilit în Câmpia Panoniei, triburile hunice, care dislocând populaţia protoromână din acest spaţiu, pe care a împins-o în jos, în peninsula Balcanică, au format mai târziu poporul ungar de astăzi. Cum maghiarii erau războinici şi-au întins cuceririle către Răsărit, învingând şi supunând cnezatele lui Gelu, Menumerut şi Glad din spaţiul Transilvaniei noastre. Dacă Gelu, Menumert şi Glad, cei care au condus aceste cnezate, s-ar fi unit i-ar fi învins desigur pe unguri. Dar nu s-au unit pentru că românii, fiind urmaşii dacilor, aveau în codul lor genetic şi în subconştientul lor, înclinaţia către dezbinare, moştenită de la traci. Înclinaţie pe care o moştenim şi noi, românii, de azi, din epoca postcomunistă, lucru care se vede foarte bine, atât de evident în viaţa noastră politică şi socială, că suntem îngroziţi.
Dacă protoromânii, după părăsirea Daciei de către administraţia romană în anul 271, ar fi avut în subconştientul lor, în cugetul lor, tendinţa către Unire, şi nu către dezbinare, ar fi format Regatul dac la loc. Ar fi avut un Conducator şi Armată care ar fi spulberat „popoarele migratoare” şi le-ar fi alungat în spetele Asiei de cum ar fi intrat pe pământul nostru. Aşa, neavând în noi tendinţa către unire, am continuat pe parcursul mileniului I să trăim atomizaţi în sătucele noastre risipite în spaţiul fostei Dacii. Şi de cum auzeau pământul duruind sub copitele cailor năvălitorilor, strămoşii noştri, protoromânii, îşi luau avutul ce le era necesar traiului, îşi părăseau sătucele, şi fugeau să se ascundă în codri, unde trăiau ani de zile, până când plecau invadatorii. …Generaţie după generaţia aşa au trăit strămoşii noştri, aşa au reuşit românii în mileniul întâi să supravieţuiască. Se salvau prin fuga în adâncul codrilor. Se salvau fugind individual, fiecare cu familia lui, în grupuri mici ! Ideea aceasta a fugii o aveau în subconştientul lor, ideea aceasta le venea în minte de cum auzeau duruitul copitelor năvălitorilor, să fugă în adâncul codrilor. ŞI NU LE VENEA ÎN MINTE, ŞI NU L-EA VENIT ÎN MINTE PE TOT PARCURSUL MILENIULUI ÎNTÂI IDEEA DE A SE ADUNA ÎN GRUPURI, în cete mari înarmate cu ghioage, cu coase, cu topoare, ca să-i izbească pe năvălitori, care nu erau nici pe departe popoare, ci dor nişte cete de năvălitori, pornite în căutare de păşuni şi de hrană pentru caii lor şi pentru ei.
Înţelegeţi ? Aceasta a fost una din cauzele fundamentale ale tragediei poporului român, ale Problemei româneşti, FAPTUL CĂ NU NE-A VENIT ÎN MINTE IDEEA SĂ NE STRÂNGEM, SĂ NE ORGANIZĂM ÎN CETE MAI MARI, SĂ NE UNIM ÎN CNEZATE ŞI ÎN VOIEVODATE, CA SĂ FACEM O ŢARĂ.
Sigur că până la urmă ideea aceasta ne-a venit, sătucele din dreapata şi din stânga Oltului s-au organizat în Cnezate, Cnezatul lui Ion, Farcaş, al lui Litovoi şi Seneslav, dar asta foarte târziu, abia în secolul al XIII-lea, deci după o mie de ani…Bine că nici atunci nu a fost târziu, şi decât de loc, vorba românului, mai bine mai târziu. („Dă, Doamne, mintea românului, a de pe urmă”, proverb care vorbeşte prin excelenţă de această lipsă de reacţie, sau de reacţie întârziată a daco-românului !) Dar bine era să ne fi unit imediat după ce Decebal a fost învins. Dacii liberi din restul de peste 80 la sută din teritoriul Daciei s-ar fi putu uni, ar fi putut forma o Armată, care i-ar fi izgonit pe romani…Sau , şi mai bine, ne-am fi putut uni după anul 271, anul retragerii Administraţiei romane din Dacia. Dar nu ne-a venit în minte ideea aceasta.
Şi de ce nu ne-a venit în minte ideea aceasta genială şi salvatoare, care ar fi făcut ca poporul român să aibă o soartă mai bună în istorie ? Pentru simplu fapt că noi aveam în subconştientul nostru „tendinţa nu către unire, ci către dezbinare”, şi „tendinţa de a nu asculta de o Conducere unică”, pe care le-am moştenit de la traci, aşa cum ne spune Herodot…
De-a lungul mileniului I protoromânii s-au salvat în istorie fugind din faţa popoarelor migratoare şi trăind ascunşi în codri până trecea primejdia, după care se întorceau în sătucele lor să facă agricultură, să-şi continue viaţa. Aşadar nu are dreptate marele scriitor Mircea Eliade când afirmă că pentru a supravieţui „ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucerească pamatul”. Ne-am istovind fugind în codri. De ce am adoptat această atitudine şi acest tip de reacţie, fuga ?
Este o întrebare asupra căreia nu putem să nu ne oprim. Este adevărat că dacii au fost un popor viteaz, ofensiv, căci de multe ori treceau Dunărea făcând incursiuni în Imperiul roman. O astfel de stratagemă l-a pierdut pe Decebal, căci văzând că Romanii vin asupra Daciei, a atacat Imperiul în Moesia inferioară, în sudul Dobrogei, pentru a atrage armatele romane în acea zonă. Bătălia s-ar fi dat la Adamclisi… Din păcate Decebal a fost înfrânt pierzând o mare parte dintre oameni.
Cum spuneam, dacă dacii au fost un popor viteaz, după cele două războaie daco-romane, când o parte a Daciei intră sub stăpânirea romană, Dacia fiind jefuită de bogăţiile ei, cu poporul dac se petrece un fel de recluziune. Şocul înfrângerii, suferinţele imense suferite de către daci, jefuirea Daciei, au produs în sufletul lor, în memoria lor colectivă, în psihicul lor un şoc, o suferinţă imensă, o teamă teribilă de duşman. De Străinul care vine în ţara lor. Acest şoc, această teamă suferinţă a fost interiorizată de memoria colectivă, de subconştientul colectiv a dacilor… Cu alte cuvinte „a intrat frica, spaima în ei”. Le-a intrat frica în oase, adică în codul genetic. Din poporul unit, viteaz, trăind într-un Stat organizat, condus de un rege, a devenit un popor atomizat, ale cărui sătuce se întindeau pe întreaga suprafaţă a Daciei. Intrând spaima, suferinţa, teama în sufletul lor, protoromânii au devenit în câteva decenii, în câteva generaţii, un popor slab, retractil, defensiv, care nu mai are curajul să mai înfrunte duşmanul, CI SE RETRAGE, FUGE DIN CALEA LUI să se ascundă în codri. Această atitudine defensivă a fost întărită, prin actul reflex repetat generaţie după generaţie, şi asimilat de codul genetic al poporului daco-român. De aceea suntem noi, românii un popor slab, un popor defensiv, individualist (de la gene dezbinării), un popor care îşi pleacă de fiecare dată capul în faţa duşmanului ca să nu i-l taie. De aici s-a născut, cum spuneam, proverbul, „Capul aplecat sabia nu-l taie”. De aceea îşi trădează poporul român aliatul ca să se dea cu cel puternic aşa cum a făcut în cel de al doilea război mondial, pentru că ne- am învăţat să ne plecăm în faţa celui Puternic, ne îndoim în faţa lui ca trestia aplecată de vânt…Nu avem coloană vretebrală.
Domnul Mircea Eliade nu are deci dreptate când spune că în istorie ca să supravieţuim ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească istorie. (Mai degrabă ne-am conservat fugind în codri) Da, dacă ne-am fi luptat cu invadatorii, dacă ne-am fi încordat ca popor din toate puterile, ne-am fi istovit. Dar noi ne-am „istovit” fugind din faţa Invadatorului în adâncul codrilor. Aşa am procedat în mileniul I. Şi aproape la fel am procedat şi în mileniul II. Noroc cu Dumnezeu care ne-a dăruit câţiva Mari Conducători care realmente ne-au salvat. Dar este meritul mai mult al lor decât al Poporului. Este vorba de genialul Basarab I, Primul mare Gânditor politic şi Om politic al poporului român de la Deceneu şi Burebista încoace, fiul lui Tihomir, cel care a unit cnezatele din dreapta şi din stânga Oltutului, şi a reuşit să închege Ţara Românească. Următorul Mare Conducător, Gânditor politic şi Om politic mare a fost Mircea cel Bătrân, urmat de Ştefan cel Mare, în Moldova, şi apoi de genialul Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti, care reuşeşte pentru un scurt timp să refacă Dacia lui Decebal.
Observăm acel lucru foarte important, când vorbim despre poporul daco-român şi Conducătorii lui, despre relaţia dintre Conducător şi poporul român…Aşa slab, defensiv, cu frica intrată în oase, cum a fost poporul român, atunci când la cârma lui s-au aflat Mari Conducători, Mari Minţi care să-l conducă, el a devenit deodată un Popor extraordinar, un popor care a făcut minuni în istorie. Aşa cum a fost la Rovine, la Podul înalt, la Călugăreni, în Primul război mondial…Din păcate Domnul ne-a dăruit foarte puţini Conducători mari, care s-au pus în slujba neamului lor şi foarte mulţi Conducători mici, care şi-ai plătit Scaunul domnesc cu pungi de aur, Cotropitorului străin, fie că acesta s-a numit Poarta Otomană, Imperiul rusesc, Austro-ungar, Uniunea Europeană, etc. Dar asupra acestei realităţi o să revenim pe larg în următoarea Scrisoare politică.
Mai subliniem şi acest lucru…Aşa cum am fost în istorie , un popor slab, defensiv, umilit, jefuit, noi am fost cei care am apărat Europa de invazia turcească. Aici la Carpaţi s-a oprit din expansiunea ei Poarta Otomană. Dacă ar fi trecut şi de noi turcii ar fi ajuns la Atlantic, şi astăzi Europa ar vorbi turceşte… Măcar pentru atâta lucru ar trebui ca Europa, Occidentul să ne fie recunoscător, şi să nu ne fi făcut atât de mult rău. În primul război mondial nu am fost invadaţi de Germania şi de Austro-Ungaria ? În al doilea Război mondial nu le-a dat Germania prin pactul Ribbentrop Molotov Basarabia şi Bucovina lui Stalin, sfâşiindu-ne Ţara, care în sfârşit era Dacia reîntregită ? Nu ne-au vândut apoi la Ialta Englezii şi Americanii lui Stalin, împingându-ne în Gulagul comunist ? Şi nu ne face şi acum, în epoca postcomunistă, un rău imens Occidentul, atrăgându-ne în capcana Uniunii Europene, distrugându-ne Economia ca să ajungem piaţă de desfacere pentru ei, şi Colonie ? Ba da !
Deci nu este adevărată afirmaţia lui Mircea Eliade că noi, poporul daco-român ne-am fi istovit prea mult în istorie ca să supravieţuim. Da, ne-am târât prin istorie ca un câine bătut de toţi, plecând capul şi îndurând, aşa cum am făcut în perioada interbelică, în perioada comunistă, şi în perioada postcomunistă, când poporul român, din cauza acelor defecte din subconştientul nostru colectiv şi din codul genetic, ne găsim în cea mai dezastruoasă situaţie din istorie.