CE OPTIMIZĂM: BANII PUBLICI ori PROGRAME SUB ESCROCI ?

herta-maria

Maria Herţa

Dacă banul destinat pentru învăţământ, este pus sub „optimizare” doar pentru a-l economisi, e un procedeu prost. Se cunoaşte faptul că educaţia, şi învăţămîntul mereu au nevoie de o bună finanţare şi un management calitativ.
Raportat la situaţia din R.Moldova, ce să înţelegem prin proiectul „optimizarea „ în educaţie şi învăţământ? Găsirea şi aplicarea unor soluţii economice perfecte ori revenirea la gicantomanie, căci,
asta subânţelegem acum, când elevii mai multor şcoli sunt transferaţi în aşa-numitele „şcoli de circumscripţie”, iar celelate sunt închise.
Se vehiculează şi ideea că în urma „optimizărilor” în învăţământ vom avea şcoli-licee pompoase, cu săli de clasă mobilate la superlativ, cu calculatoare performante. Posibil. Se prea poate să fie şi asta o realitate, în care, după statistici şi pronosticuri, să întrezărim copiii rămaşi neprihăniţi în faţa luxului material din şcolile de circumscripţii.
Ca atare, optimizarea este un proiect, o oportunitate,un experiment asupra copiilor. În cazul când părerile sunt contradictorii, majoritatea ideilor şi propunerilor având dreptul la viaţă, oare este normal ca Ministerul Educaţiei să-şi asume decizii, într-un fel dictatoriale? Cât de corectă este pusă însăşi sintagma „optimizare”?
Noi, cei trecuţi prin şcolile „comunismului ştiinţific”, cunoaştem cum pe timpuri, se punea întrebarea, dacă „comunismul ştiinţific”cu adevărat este ştiinţă. Răspunsul este negativ, deoarece este legat de soarta, de viaţa omului. Se ştie faptul că toate experementele din ştiinţă, se produc asupra animalelor.
În cazul dat este vorba despre copii şi nu numai. A-şi mai zice aici că e o mare tragedie să experimentezi pe soarta unui popor căruia, în toţi aceşti ani de independenţă, i s-au neglijat multe lucruri, chiar şi în sectorul educaţiei/ învăţământ de toate nivelele.
Acum, sub alte timpuri, cu alte proiecte şi programe de tipul „ optimizarea şcolilor”, sub lozinca economisirii banului şi pretinsului management economic, o pot lua la vale dragostea faţă de satul natal, apoi de casa părintească şi de identitatea noastră naţională .
Nu-i exlus ca multrâvnita economisire a banului public să producă mai mult efecte negative. Istoria ne demonstrează că orişice tip de „imperii”, gicantomania, concentrările masive şi centralizările exesive, în ultimă instanţă se distrug din interior.
Tot din istorie cunoaştem şi exemple când anumiţi „excroci economici” propuneau idei şi tot ei, înfăptuiau „programe de economisire a banului public”. Deci, pînă la înfăptuirea definitivă a acestui program, nu-i exclus că se vor mai găsi persoane, grupuri de persoane cu „idei” de a se îmbogăţi personal, astfel statul cheltuind şi mai mult.
Dacă totul este finit, în această societate, unde se credea că doar „pământul este infinit”, de ce am crede că şi banul vine odată cu ploaia, ninsoarea ori, doar prin reducerea numărului de şcoli?
Datele statistice ne arată că „în ultimii nouă ani numărul elevilor din Republica Moldova s-a redus cu o treime. Din lipsă de elevi, în ultimii ani, s-au închis 144 de şcoli”.
Mergând pe calea noii economii mondiale, care presupune transformarea banilor în capital, iar a capitalului în bogăţie, avere, în cazul R.Moldova este prea naiv să vorbim despre multitudinea de oportunităţi ce-ar influenţa o populaţie săracă spre venituri mari doar prin „optimizarea” şcolilor.
Numai atunci, când vom conştientiza cine suntem şi vom încerca să ne integrăm, cu toţii ca o naţiune cu rădăcini adânci în istorie, vom vedea şi capitalul nostru pe care este nevoie să-l transformăm în bogăţie. Cel mai mare capital al unei naţiuni sunt copii, tineretul ei fiind viitoarele părghii prin care putem prospera cu minţile noastre autohtone.
Greşelile în educaţie costă mult, iar recuperarea pierderilor şi mai mult.
Repet. În toată chestia asta cu „optimizarea” şcolilor, ni se impune ideea că s-ar urmări reducerea cheltuielilor bugetare în educaţie şi învăţământ, însă, ca atare, la suprafaţă pot „răbufni” alte chestii mai grave.
Cazul cu supracheltuielile în achziţionarea autocarelor, prea scumpe şi cu probleme, este deja un semn rău. Mai departe. Pentru BAC-ul viitor se planifică bani penru aparate video şi scanere, iar pentru majoritatea şcolilor de circumscripţii, sunt preconizate noi achziţii: mobilier, calculatoare şi alte pasive de „lux”.
Mai puţin se accentuiază asupra investiţiilor capitale în active: pregătiri de cadre noi, stagieri şi completări de cadre în circumscripţiile cu probleme, în cele unde predarea în limba română duce lipsă de cadre naţionale calificate ori de cadre tinere şi bineşcolite.
Cum să-i atragem pe copii alolingvi în şcolile cu predarea în limba română fără prea multă politică sterilă? De ce ucrainenii, gagauzii, bulgarii din R Moldova învaţă în şcoli cu predare în limba rusă, doar ei nu sunt etnici ruşi şi nu locuiesc în Rusia? Se ştie, că capitalul, producănd bogăţie, avere, pe parcurs, poate deveni un bun public care, la rândul său, se transformă în interes public.
Căt de mult cunoaşte Ministerul Educaţiei mediul unde încearcă nişte schimbări, încearcă marketingul, prin care crede că va prospera ori, „optimizarea” şcolilor presupune, în esenţă, micşorarea cheltuelilor bizare şi investirea finanţelor în instruire, studiere şi cunoaştere, în pregătirea tineretului pentru nişte oportunităţi crescânde pe care le înaintează economia de piaţă.
Ţările deştepte, pe parcursul anilor, au ştiut din start că investiţiile în educaţie şi învăţământ aduc dividente. Nu încetez să dau ca exemplu Japonia de după război, care într-o sărăcie cumplită anume în educaţie a şi investit cel mai mult. Astăzi rezultatele sunt la suprafaţă.
Un alt exemplu poate fi SUA, unde, de prin anii 1950 numărul funcţionarilor cu studii medii şi superioare îl depăşea pe cel al muncitorilor necalificaţi. Deci, banii s-au investit primordial în studii şi specializări, în educarea noilor întreprinzători şi oameni de afaceri, care au adus pe parcus şi plusvaloarea, avuţia, bogăţia în ţara lor. Nu înzadar, astăzi, rata şomajului în UE este cu mult mai mare vizavi de cel din SUA, iar nostalgiile sociale ale unor ţări europene (că cineva le va aduce peştele mereu la masă) le menţin încă în sărăcie.
Trebuie să muncim, mult să muncim, şi nu cu sapa, ci cu mintea, investind în oameni, în educaţie, instruire şi cunoştinţe, investiind în copii şi tineret.
Şi încă ceva. Finanţarea instituţiilor preuniversitare, dupa principiul „banii urmează elevul” rezultă că elevul este asemănat cu cheltuelile pentru confecţionarea unui bun material produs la uzină, la fabrică sau în agricultură.
Evident că banul cere socoteală, numai nu, în cazul dat, unde se prevede că „producerea” (investiţi în învăţămînt) unui elev este egală cu 6282 lei. De ce nu 6200, 6300, ci exact 6282 lei? De ce pentru şcolile mari şi mijlocii vor fi alocaţi mulţi bani, pentru care se mai adaugă încă 380285 lei. Să întrevedem aici repet, revenirea la politicile de altă dată ale gicantomaniei sovietice?
La început de an 2013, Ministerului Educaţiei al R.Moldova a mai dat ştirea că nu în toate cazurile copiii vor fi transferaţi în şcolile de circumscripţie. „Şcolile primare mici, cu un număr de pînă la 41 de elevi ponderaţi, precum şi gimnaziile, cu pînă la 91 de elevi ponderaţi, nu vor putea fi închise, dacă la o distanţă de 10-15 kilometri nu există o altă instituţie similară, cu aceeaşi limbă de predare.”- ne dă ştirea Ministerul în cauză.
Aşa şi nu am înţeles – ştirea se referă doar la şcolile cu predare în limba rusă ori şi la cele cu predare în limba română?…
Atunci, de ce unicul gimnaziu din s. Valea-Perjei, Taraclia, despre care am mai scris, cu predare în limba română în rază de vre-o 60 km din regiunea rusificată de bulgari şi gagauzi, a fost închis în grabă anul trecut, chiar dacă părinţii şi elevii au fost în grevă timp de o săptămînă?
Situaţia cu acest gimnaziu nici pînă astăzi nu-i rezolvată, chiar dacă adresările din acel sat către
diverse instanţe continuă…
Ori, „optimizarea cheltuelilor pentru învăţămînt”, în cazul dat, să însemne un tăvălug peste sufletul copiilor şi al părinţilor din această localitate, peste demnitatea naţională a acelei „insule” a vorbitorilor de limbă română?…