EPOPEEA TRĂDĂRII ŞI VÂNZĂRII BASARABIEI CĂTRE GAZPROM ( 2 )

gaz

Victor Parlicov, Tudor Şoitu
IDIŞ Viitorul

2.4. Remanierile patrimoniale la constituirea „Gazsnabtranzit” în 1995

Ignorând dezavantajele vădite ale sub-evaluării proprietăţii de Stat şi umflării datoriilor pentru cetăţenii Republicii Moldova, în ciuda evidenţelor prezentate de noi mai sus, la 6 decembrie 1994 Parlamentul Republicii Moldova adoptă Hotărârea nr.305 „Privind propunerea Guvernului de creare a societăţii pe acţiuni moldo-ruse…”. Conform articolului 1 al acestei Hotărâri, s-a acceptat propunerea Guvernului de a transmite o parte din complexul patrimonial al concernului de stat „Moldovagaz” în contul achitării datoriei R.Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” cu titlu de cotă parte în societatea mixtă, care urma a fi creată ulterior. În această secţiune vom examina detaliat acest proces.
În primul rînd, trebuie să menţionăm că deşi în secţiunile precedente am privit Republica Moldova în întregime, atât din punct de vedere a patrimoniului său, cît şi a populaţiei, formată din cetăţeni ai statului independent şi suveran pe plan internaţional, Republica Moldova, de facto la acel moment situaţia juridico-administrativă a ţării nu era deloc omogenă, o parte din populaţie, un segment al teritoriului naţional şi importante cote de patrimoniu (inclusiv ale sistemului de aprovizionare cu gaze naturale) se găseau sub controlul efectiv al autorităţilor separatiste din Tiraspol. Monopolistul de gaz rusesc era foarte avantajat de această stare de lucruri, ceea ce şi-a găsit reflectarea şi prin faptul că la fondarea societăţii mixte sus-menţionate au participat nu două, ci chiar trei părţi: S.A.R. „Gazprom”, cu 50% plus o acţiune cu drept de vot, în contul datoriilor create artificial ale consumatorilor locali de pe ambelor maluri ale Nistrului (vezi secţiunea 2.3), Î.R.G.M. „Moldovatransgaz” cu 39%, în contul cedării la preţ subestimat (vezisecţiunea 2.2) a proprietăţii asupra gazoductelor magistrale din dreapta Nistrului şi „Tiraspoltransgaz” cu 11%, în contul gazoductelor magistrale aflate sub controlul regimului autoproclamat. Mai jos vom examina cum s-au format aceste cote şi cum ar fi trebuit să fie divizate acestea pornind de la situaţia de la sfârşitul anului 1994, moment care s-a luat drept referinţă şi la fondarea noii societăţi mixte moldo-ruse.
În 1994 părţii transnistrene îi reveneau 47,5% din datoria totală a R.Moldova pentru gaz…
La constituirea „Gazsnabtran-zit” în 1994, „Tiraspoltrans-gaz”-ul a participat cu gazoducte magistrale din partea dreaptă a Nistrului…
La 31 decembrie 1994, datoria totală a Republicii Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” pentru gazul livrat constituia aproape 191 milioane dolari SUA (fără penalităţi), inclusiv 100 milioane aferente părţii drepte a Nistrului şi 91 milioane aferente părţii stîngi. În acelaşi timp, valoarea patrimoniului cu care participau ambele maluri ale Nistrului în noua societate mixtă era divizată altfel: 80,33 milioane $ aferente malului drept (echivalent a 343 milioane lei1) şi 22,7 milioane $ (echivalent a 96,8 milioane lei). După cum s-a menţionat în secţiunea 2.1, în anul 1994 nu au fost prezentate date pertinente (verificabile), care să poată confirma suma declarată a proprietăţilor aflate sub controlul autorităţilor transnistrene, valoarea proprietăţilor controlate de către acestea fiind acceptată de către partea moldovenească în baza unui simplu act de inventariere efectuat tot de către „Tiraspoltransgaz”, fără a se cunoaşte valoarea iniţială în baza căreia s-a făcut inventarierea. Mai mult ca atît, în actul de inventariere menţionat „Tiraspoltransgaz” indică lungimea gazoductelor magistrale pe care le declară ca fiind proprietatea sa, inclusiv: 39,5 km din gazoductul ATI (din 18,8 km care realmente se află pe teritoriul controlat de autorităţile transnistrene) şi 34,0 km din gazoductul RI (din 24,3 km reale). În acelaşi timp, nu se regăsesc în acest act de inventariere porţiunile celorlalte două gazoducte magistrale care traversează regiunea separatistă (15 km din ADCB şi 23,1 km din ŞDKRI), ceea ce caracterizează exhaustiv calitatea evaluării efectuate de către partea tiraspoleană, şi ne sugerează ce nivel de încredere putem avea în acest document care a stat la baza delimitării structurii de proprietate în compania Moldova-Gaz. Evidenţele demonstrează că, în anul 1994, la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, partea tiraspoleană a participat cu o parte a patrimoniului malului drept, această excrocherie fiind şi ea ignorată de către Guvernul de la Chişinău.
Astfel, în condiţiile în care nici una din cifrele oficiale referitoare la patrimoniul de gazoducte magistrale şi la datoriile Republicii Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” nu reflectau adecvat realitatea, atît Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, cît şi Ministerul Finanţelor nu au acceptat proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la societatea pe acţiuni mixtă moldo-rusă de tip închis „Gazsnabtranzit””, fapt dovedit prin inclusiv prin lipsa contrasemnăturilor ministerelor respective. Cu toate acestea, Guvernul Republicii Moldova, încălcând grav procedurile, adoptă totuşi la 12 mai 1995 Hotărârea nr.302 prin care creează Compania„Gazsnabtranzit”. Este important de remarcat în acest context că această Hotărîre aşa şi nu a fost publicată în „Monitorul Oficial”, ceea ce de jure o invalidează. Cu toate acestea, această întreprindere nou formată a fost înregistrată imediat, în baza permisului de înregistrare emis de către Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, care anterior refuzase să contrasemneze proiectul de Hotărâre privind crearea acestei întreprinderi.
Astfel, procesul lansat cu multiple încălcări ale legislaţiei în vigoare în Republica Moldova a condus, la data de 11 august 1995, la constituirea S.A. „Gazsnabtranzit”, cu un Capital Social de circa 439,9 milioane lei (343,1 sub-estimate aferente malului drept şi 96,8 declarate de către malul stîng în baza unui act de inventariere cu sume aleatorii). În noua societate comercială, concernul rus S.A.R. „Gazprom” contribuia efectiv cu doar 51,5 milioane dolari SUA, şi acestea extrase din datoria ridicată artificial a Republicii Moldova (de pe ambele părţi ale râului Nistru), obţinând astfel 50% plus o acţiune cu drept de vot, „Moldovatransgaz”-ului şi „Tiraspoltransgaz”-ului revenindu-le câte 39% şi 11% respectiv .

3. După cum s-a menţionat în secţiunea 2.2, valoarea gazoductelor magistrale sub controlul Î.R.G.M. „Moldovatransgaz” a fost sub-evaluată de 9 ori.

Este notabil faptul că şi în baza acestor date complet irelevante, patrimoniul trebuia repartizat altfel: în funcţie de contribuţia netă a fiecărei părţi. Cu alte cuvinte, din contribuţia patrimonială a Î.R.G.M. „Mol-dovatransgaz” trebuia scăzută datoria aferentă părţii drepte a Nistrului din cele 51,5 milioane $, iar din contribuţia patrimonială a „Tiraspoltransgaz”-ului trebuia scăzută datoria aferentă malului stîng.
Datorită dezechilibrului semnificativ între repartizarea patrimoniul de gazoducte magistrale (chiar şi în baza datelor luate în calcul de autorităţi 78% patrimoniu reveneau malului drept şi 22% -malului stâng) şi repartizarea datoriei (52,5% – malului drept şi 47,5% malului stîng), efectuând aceste calcule vom obţine că malul drept a contribuit net la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului cu 51,8%, iar partea transnistreană cu -1,8%.
Cu alte cuvinte, Tiraspolul trebuia să mai achite Republicii Moldova aproximativ 7,8 milioane de lei, iar proprietatea asupra sistemului de gazoducte magistrale (inclusiv partea lor din stânga Nistrului) trebuia împărţită 50 la 50 între S.A.R. „Gazprom” şi Î.R.G.M. „Moldovatransgaz”. Mai jos vom prezenta calculele în baza valorilor reale a datoriilor şi patrimoniului.
Repartizarea cotelor de proprietate la constituirea „Gazsnabtranzit” în 1995 Tiraspoltransgaz; 15,85%
Reieşind din faptul că valoarea economică a business-ului de tranzitare a gazului în Balcani (fără gazoductul ADCB) constituia la momentul formării societăţii mixte moldo-ruse „Gazsnabtranzit” aproximativ 4 miliarde lei, dintre care aproape 3 miliarde aferente Î.R.G.M. „Moldovatransgaz”, cotele de proprietate a părţilor la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului în baza micşorării datoriei faţă de S.A.R. „Gazprom” cu 220 milioane lei (echivalent a 51,5 milioane dolari SUA) ar fi trebuit să fie repartizate în felul următor: S.A.R.
„Gazprom” – 5,51%, Î.R.G.M. „Moldovatransgaz” – 72,11%, „Tiraspoltransgaz” – 22,38%, iar dacă R.Moldova la acea etapă hotăra să-şi răscumpere prin patrimoniu toate datoriile reale faţă de S.A.R. „Gazprom”, care realmente constituiau, inclusiv penalităţile, cel mult 180 mln dolari la acea etapă, atunci proprietatea asupra „Gazsnabtranzit” trebuia să aibă următoarea structură: „Gazprom” – 19,24%, „Moldovatransgaz” – 64,91%, „Tiraspoltransgaz”- 15,85% . Observăm că astfel s-ar putea evita şi calcularea ulterioară a penalităţilor pentru achitare întîrziată a datoriilor şi în acelaşi timp R.Moldova îşi păstra puterea de negociere asupra preţului la tranzitul gazului pe teritoriul său.
Diagrama 2. Repartizarea cotelor de proprietate la constituirea „Gazsnabtranzit” în 1995

Tiraspoltransgaz; 11%
Moldovatransgaz ; 39%

Gazprom; 50%
Tiraspoltransgaz; 22,38%
Gazprom; 5,51%

Moldovatransgaz ; 72,11%
Gazprom; 19,24%

Moldovatransgaz ; 64,91%

2.5. Creşterea artificială a datoriilor R.Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” în 1995-1997

După înfiinţarea noii societăţi mixte moldo-ruse”Gazsnabtranzit”situaţia din punct de vedere a proprietăţii asupra sistemului de aprovizionare a R.Moldova cu gaz natural a continuat să evolueze în direcţia trasată în 1994: prin diferite mijloace se acumulau datorii enorme de consum pentru ca ulterior, acestea să fie convertite în diverse forme de proprietate asupra patrimoniului real aparţinând Republicii Moldova. Mai mult ca atît, în urma acestei politici de „umflare” a datoriilor s-a distorsionat situaţia privind structura datoriilor la gaz aferente malului drept al Nistrului şi părţii transnistrene.
Pentru evaluarea corectă a impactului şi rezultatelor efective ale acestor acţiuni, trebuie să pornim de la cîteva date de reper, şi anume:
• Preţul gazului natural livrat R.Moldova în perioada 1995-2004 a fost stabilit constant la nivelul de 80 dolari SUA pentru 1000 m3.
• Preţul tranzitului gazului natural prin R.Moldova din 1995 pînă în prezent a rămas neschimbat la nivel de 2,66 dolari SUA pentru 1000 m3 tranzitaţi pe 100 km.
• Rata penalităţilor impuse R.Moldova pentru fiecare zi de neachitare la timp din 1995 a fost fost fixată la 0,02% pe fiecare zi de întîrziere (comparativ cu 0,35% în 1994).
• De la 1 ianuarie 1995 pînă la 1 ianuarie 1998 Republica Moldova a consumat 9,43 miliarde metri cubi de gaz, inclusiv 5,68 dintre care au aparţinut exclusiv malului drept.
• În aceeaşi perioadă prin R.Moldova doar în Balcani au tranzitat aproximativ 78 miliarde metri cubi de gaz.
• Datoriile acumulate ale R.Moldova (ambele maluri) au crescut de la aproximativ 190 milioane dolari SUA plus circa 140 milioane penalităţi (la sf. anului 1995) pînă la 361,6 milioane dolari SUA plus peste 149 milioane penalităţi la 1 ianuarie 1998.
• În aceeaşi perioadă R.Moldova a achitat datorii în sumă de aproximativ 378,4 milioane dolari, inclusiv 357,3 de către malul drept.
Fără să repetăm cele explicate în capitolele precedente cu privire la „umflarea datoriei” R.Moldova cu peste 150 milioane dolari către începutul anului 1995, vom examina situaţia ce ţine de formarea şi gestionarea datoriilor pentru gaz în trei ani care au urmat după aceasta.
Datorită neajustării proporţionale a preţului la tranzitul gazului în 1997-1999, R.Moldova a ratat un profit de 35,6 milioane $…
În primul rând trebuie să menţionăm că, deşi preţul pentru tranzitul gazului în Balcani a fost ridicat de la 1,5 la 2,66 dolari pentru tranzitarea 1000 m3 la 100 km, această majorare nu a fost proporţională creşterii preţului la gaz. Dacă această ajustare era făcută (ceea ce era posibil în cazul în care R.Moldova nu ceda „Gazprom”-ului peste 50% din proprietate în „Gazsnabtranzit”), apoi preţul avea să constituie 3,117 dolari pentru 100’000 m3.km. Doar datorită acestui fapt Republica Moldova (ambele maluri) au ratat în aceşti trei ani (1995¬1997) un profit de circa 35,6 milioane dolari, cu care trebuia micşorată datoria faţă de S.A.R. „Gazprom”.
O altă metodă prin care s-a umflat această datorie a fost că datoriile R.Moldova erau stinse în mod cel puţin iraţional, ca să nu-l numim iresponsabil sau criminal. Din cîte am menţionat, în anul 1994 penalităţile pentru întârzierile la achitarea gazului erau fixate la nivel de 0,35% pentru fiecare zi de întârziere, iar din 1995 această rată a fost redusă la 0,02%. Însă, deşi datoria R.Moldova (fără penalităţi) la sfârşitul anului 1994 atinge cifra de 190 milioane dolari, iar în perioada 1995-1997 Moldova a achitat datorii în valoare de 378,4 milioane dolari, potrivit actului de verificare a datoriilor S.A. „Moldovagaz” faţă de S.A.R. „Gazprom” la 1 ianuarie 1998 penalităţile calculate pe parcursul anilor 1995-1997 aferente gazului ne¬achitat din 1994 constituiau aproape 39,3 milioane dolari SUA, sumă umflată de cel puţin 17,5 ori (0,35/0,02), dar de fapt şi mai mult, dat fiind faptul că din sumele achitate în această perioadă s-au acoperit datorii asupra cărora se calculau penalităţi în sumă de 0,02% pe zi, în loc să se achite datoriile penalităţile pe care constituiau 0,35% pe zi. Astfel, doar în aceşti 3 ani penalităţile R.Moldova au mai fost umflate cu 37 milioane dolari.
Situaţia cu datoriile Republicii Moldova a mai fost distorsionată şi prin faptul că gazul tranzitat pe teritoriul ei nu era fizic achitat de către S.A.R. „Gazprom”, dar în baza unor calcule preţul gazului pentru R.Moldova a fost redus cu 22 dolari SUA pentru 1000 m3. Acest procedeu a fost utilizat de către S.A.R. „Gazprom” şi în relaţiile cu alte ţări, deşi atît consumul intern al fiecăreia din ele, cît şi volumul gazului natural tranzitat pe teritoriul lor variau independent, legătura între ele fiind slab justificată. Însă ţara noastră mai avea şi specificul unui conflict ne-rezolvat intern cu autorităţile separatiste, iar patrimoniul sistemului de aprovizionare şi transportare a gazului natural era divizat, o parte din el aflîndu-se la bilanţul şi sub controlul autorităţilor separatiste. Mai mult, chiar şi în baza repartizării cotelor patrimoniale la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, care după cum am descris în capitolele precedente a fost făcută în baza unor date absolut eronate umflînd cota parte a S.A.R. „Gazprom” şi „Tiraspoltransgaz” din contul Î.R.G.M.„Moldovatransgaz”, părţii transnistrene trebuia să-i revină 22% din venitul total din tranzit, iar părţii drepte a Nistrului respectiv 78%.
Doar datorită achitării datoriilor mai ieftine, în defavoarea celor scumpe, R.Moldova a pierdut 37 mln $ între 1997 şi 1999…
Datorită reducerii uniforme a preţului gazului pentru ambele maluri ale Nistrului, în 1997¬1999 consumatorii malului drept au achitat 37,5 mil.$ din datoria aferentă consumatorilor transnistreni…
Însă, odată ce aceşti bani au fost convertiţi într-o reducere a preţului de procurare a gazului de la 80 la 58 dolari la 1000 metri cubi de gaz natural, aceşti bani aveau să fie repartizaţi nu proporţional patrimoniului cu care contribuia fiecare parte la această tranzitare, dar proporţional consumului. Astfel, malului stâng, ponderea căruia în totalul consumului moldovenesc de gaz natural în aceşti trei ani a fost de 40%, i-au revenit 83 milioane de dolari din totalul de aproximativ 207,5 milioane dolari venituri totale din tranzitarea gazului natural, malului drept revenindu-i respectiv 124,5 milioane. În realitate însă, în cazul repartizării acestor venituri în baza cotelor de proprietate existente în„Gazsnabtranzit”, părţii transnistrene trebuia să-i revină 45,6 milioane dolari, iar malului drept – respectiv 161,9 milioane. Astfel, cei care de fapt în aceşti trei ani au achitat aproape 95% din toate sumele achitate Federaţiei Ruse pentru gazul consumat în Moldova au mai fost păgubiţi de 37,5 milioane dolari.
În rezultat, datoria Republicii Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” formată către sfârşitul anului 1997 din circa 510,8 milioane dolari, inclusiv peste 149 milioane penalităţi, a fost umflată cu încă cel puţin 222,6 milioane dolari, plus încă 37,5 milioane datorii au fost puse pe umerii plătitorilor de pe malul drept al Nistrului pentru datoriile acumulate de către malul stîng. Mai mult ca atît, în cazul în care în 1995, la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, Republica Moldova avea să răscumpere întreaga datorie faţă de S.A.R. „Gazprom” prin patrimoniu (vezi secţiunea 2.4), atunci către 1998 datoria totală a R.Moldova ar fi de doar 104,9 milioane dolari (vezi tabelul 3). Valorile negative din acest tabel indică supra-plăţile efectuate. Astfel, partea dreaptă a Nistrului a achitat cu 107,36 milioane dolari mai mult decât datoria aferentă ei, iar penalităţile total calculate au fost cu 30 milioane dolari mai mari decît au achitat ambele maluri. Astfel, după păgubirea intereselor Republicii Moldova în 1994-1995 în sumă de peste 566 milioane dolari (prin cedarea la preţ de 51,5 milioane dolari a unei proprietăţi care de fapt valorează aproape 468 milioane plus umflarea datoriei cu peste 150 milioane dolari), autorităţile moldoveneşti au continuat să accepte condiţii prin care Republica Moldova a mai pierdut aproximativ 76 milioane dolari către începutul anului 1998. În capitolul următor vom examina cum aceşti bani au fost convertiţi în proprietate asupra întregului sistem de aprovizionare şi distribuţie a gazului natural.

2.6. Cedarea patrimoniului R.Moldova în 1997-1998 la constituirea S.A. „Moldovagaz”

În condiţiile descrise în capitolele anterioare, cînd la începutul anului 1998 datoria Republicii Moldova pentru gazul consumat se ridica la peste jumătate de miliard de dolari, pentru a micşora această datorie a fost utilizată aceeaşi metodă ca şi în anul 1994: cedarea unei părţi din patrimoniul sistemului de aprovizionare şi distribuţie a gazului. Astfel, după deetatizarea Asociaţiei Republicane de producere „Moldovagaz”, în baza ei la 19 ianuarie 1996 s-a creat Întreprinderea Principală „Concernul Moldovagaz” S.A. Apoi, în octombrie 1997, în urma negocierilor între vice-prim-ministrul Republicii Moldova şi vice-preşedintele S.A.R. „Gazprom”, s-a decis crearea în trimestrul IV al anului 1997 a unei întreprinderii mixte moldo-ruse cu participarea următoarelor persoane juridice:
• S.A.R. „Gazprom” cu o parte din datoria formată la data de 01 iulie 1997;
• Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a R.Moldova;
• Comitetul de coordonare a Proprietăţii din Transnistria.
Incălcînd legislaţia şi contractul de constituire a „Gazsnabtranzit”-ului, R.Moldova mai face „Gazprom”-ului un „cadou” de peste 40 mln. $ în 1998…
Conform procesului verbal al negocierilor sus-menţionate, valoarea capitalului statutar al noii societăţi mixte trebuia constituită din:
• Valoarea capitalului social al Societăţii pe Acţiuni de tip închis (S.A.T.Î.) „Gazsnabtranzit”,
• Cota valorii de stat în societăţile pe acţiuni ale concernului „Moldovagaz”;
• Valoarea proprietăţii gospodăriilor de gazificare a Transnistriei;
• Cota valorii persoanelor fizice, acţionari ai concernului „Moldovagaz”
Acelaşi proces verbal prevedea de asemenea evaluarea patrimoniului inclus de părţi la formarea capitalului social al noii întreprinderi mixte în conformitate o metodologie unică prevăzută de legislaţia R.Moldova. Mai mult ca atît, p.6 al acestui proces verbal prevede ca în prima jumătate a anului 1998 (deja după formarea noii întreprinderi mixte), costul acestui patrimoniu proaspăt reevaluat să fie recalculat din nou, reieşind din preţurile pieţei mondiale, iar modificările eventuale să fie introduse în capitalul social al noii întreprinderi.
Această prevedere este un semn că însăşi la momentul negocierilor se cunoştea că valoarea activelor R.Moldova chiar şi după reevaluare nu va fi relevantă din punct de vedere economic. În acest caz, reevaluarea activelor pentru a le ajusta valoarea la situaţia economică reală putea fi efectuată înainte de constituirea acelei întreprinderi mixte. Mai mult ca atât, de facto, contractul de constituire a S.A. „Moldovagaz” a fost semnat la 23 octombrie 1998, adică după efectuarea reevaluării activelor, ceea ce sugerează că era posibilă constituirea noii societăţi deja în baza valorii actualizate a activelor care au intrat în capitalul său social.
Astfel, după reevaluare valoarea activelor care făceau parte din capitalul social al S.A.T.Î. „Gazsnabtranzit” a crescut cu 86,8%. În acelaşi timp cota S.A.R. „Gazprom” a rămas neschimbată la nivel de 50%, pe cînd valoarea activelor transnistrene a crescut de la 11% la 21,41% din contul scăderii de la 39% la 28,59% a ponderii activelor malului drept. Astfel, putem face următoarele concluzii:
1. Deşi reevaluării s-au supus doar gazoductele magistrale, care reprezentau contribuţia R.Moldova (ambelor maluri) la capitalul social al „Gazsnabtranzit”, proporţional aprecierii acestui
patrimoniu a fost mărită şi valoarea cotei părţi a S.A.R. „Gazprom”, care era formată din contul micşorării datoriei R.Moldova pentru gazul consumat. Însă conform datelor disponibile, odată cu aprecierea cotei părţi a S.A.R. „Gazprom” cu 191 milioane lei, datoria Republicii Moldova faţă de concernul rus nu a fost micşorată, ceea ce de fapt înseamnă încă un„cadou” făcut monopolistului rus din partea R.Moldova în valoare de 41,2 milioane dolari la cursul de schimb valutar la zi (4,63 lei pentru 1 dolar).

2. Deşi lungimea gazoductelor incluse în calcul pentru partea dreaptă a Nistrului a crescut cu 65%, valoarea acestora a fost majorată doar cu puţin sub 37%, pe cînd în cazul Tiraspoltransgazului creşterea cu doar 10,5% a lungimii gazoductelor magistrale incluse în calcul a fost apreciată ca valoare cu peste 263,5%, ceea ce este absolut nerealist din orice punct de vedere.
3. Este greu de imaginat că cei care au efectuat reevaluarea activelor pentru includerea lor în capitalul social al „Gazsnabtranzit” să nu fi „observat” nici pînă atunci, nici la momentul „reevaluării”, şi nici pînă în prezent încă peste 155 de km de gazoducte magistrale care trec prin partea dreaptă a Nistrului, peste cîte 50 km din fiecare dintre cele trei gazoducte prin care gazul este transportat în Balcani. Aceasta, împreună cu cele descrise în paragraful precedent au condus la distorsionarea structurii proprietăţii în cadrul noii societăţi mixte, respectiv la repartizarea neadecvată a veniturilor de la tranzitul gazului, defavorizând grav consumatorii din dreapta Nistrului.
Mai mult ca atît, în continuare Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat propune Guvernului să accepte valoarea totală a proprietăţii complexului de aprovizionare, distribuire şi transportare a gazului natural în mărime de aproape 333 milioane lei, inclusiv costul gazoductelor magistrale în mărime de 821,81 milioane lei, ceea ce ar fi însemnat că valoarea gazoductelor de presiune medie şi mică (reţelei de distribuţie) a fost estimată la puţin peste 511 milioane lei (conform situaţiei la 01 iulie 1997), echivalent a 111,1 milioane dolari conform cursului valutar la zi (4,6 lei pentru 1 dolar). Aici trebuie să menţionăm că această evaluare iarăşi pare irelevantă din punct de vedere economic odată ce în anii 1994-1997 după ridicarea preţului gazului la nivel de 80 dolari pentru 1000 m3, Republica Moldova prin acest sistem de distribuţie consuma anual gaz în valoare de aproximativ 240-260 milioane dolari anual, iar după cum veţi observa din Capitolul 3, conform tarifului calculat cu încălcarea legislaţiei, profitabilitatea business-ului de distribuţie a gazului prin acest sistem constituia peste 10% din această sumă, respectiv cel puţin în jur de 30 milioane dolari anual. Astfel, valoarea aproximativă a business-ului de vânzare a gazului în R.Moldova fiind de peste 145 milioane dolari. Astfel, Republicii Moldova i s-au mai adus daune în valoare de peste 34 milioane dolari, dintre care peste 17 milioane – un nou „cadou” făcut monopolistului rus „Gazprom”.
Totodată, încălcînd prevederile Legii cu privire la investiţiile străine din 1 aprilie 1998, care stabilesc în mod expres prevederea după care, la momentul depunerii proprietăţii statului în calitate de contribuţie în fondul statutar al Societăţilor pe Acţiuni, această proprietate urmează a fi evaluată în conformitate cu preţurile mondiale, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr.1068 din 21 octombrie 1998 acceptă propunerea Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat. În baza acestei hotărâri, la 23 octombrie 1998 este semnat contractul de constituire a S.A. „Moldovagaz”, cu un capital social de 1’333 milioane lei, divizate în felul următor : S.A.R. „Gazprom” – 50% plus o acţiune, „Tiraspoltransgaz” (atît cu gazoductele magistrale cît şi cu reţeaua de distribuţie) -13,4%, iar din partea malului drept:„Moldovatransgaz” (cu gazoductele magistrale) – 20,3% şi concernul „Moldovagaz” (cu reţeaua de distribuţie compusă din „raigazuri” – agenţii teritoriale amplasate la nivelul raioanelor) – 16,3%. Mai departe însă situaţia a evoluat absolut inexplicabil atît de jure, cît şi de facto:
În primul rând, societatea moldo-rusă „Gazsnabtranzit” nici nu a fost dizolvată, nici nu a fost printre fondatorii S.A. „Moldovagaz”, astfel creându-se situaţia în care aceleaşi gazoducte magistrale erau incluse şi în capitalul social al acesteia şi făceau parte din capitalul social al S.A. „Moldovagaz”
Deşi R.Moldova a venit cu o contribuţie suplimentară la gazoductele magistrale deja depuse anterior în S.A.T.Î. „Gazsnabtranzit”, şi anume gazoductele de presiune medie şi mică, valoarea cărora fusese sub-evaluată la 111,1 milioane dolari, şi necătînd la faptul că S.A.R. „Gazprom” trebuia să depună timp de două luni (prin micşorarea datoriei R.Moldova pentru gazul consumat) cota sa în mărime de cel puţin 50% din această sumă, nici în anul 1998, nici în 1999 şi nici mai tîrziu datele disponibile nu indică o atare micşorare a datoriei (cu 55,55 milioane dolari). Acest fapt în sine poate servi drept motiv pentru invalidarea contractului de constituire a S.A. „Moldovagaz” şi revenirea la situaţia de până la sfârşitul anului 1997. Contractul de constituire sus-menţionat a fost înregistrat nu în termeni de două luni, cum stipula legislaţia în vigoare la acel moment, dar tocmai la 25 mai 1999, adică peste 7 luni din data constituirii, ceea ce poate servi drept încă un temei pentru invalidarea acestuia.
Mai jos vom prezenta situaţia în termeni reali, conform calculelor prezentate în Anexa 2 şi în lumina celor expuse în secţiunile 2.2-2.5 . Aşadar, chiar dacă R.Moldova răscumpăra prin patrimoniu întreaga datorie a sa faţă de S.A.R. „Gazprom”formată către sfârşitul anului 1997 (aproape 105 milioane dolari, toate aferente părţii transnistrene), atunci, considerând faptul că la capitalul social al S.A.T.Î. „Gazsnabtranzit” de aproape 4 miliarde lei mai trebuia de adăugat aproape 670 milioane lei – valoarea realistă a sistemului de distribuţie a gazului natural, noua societate pe acţiuni avea să aibă următoarea structură a capitalului social: S.A.R. „Gazprom” – 26,83%, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a R.Moldova – 64,23%, Comitetul de coordonare a Proprietăţii din Transnistria – 8,94%. Astfel, observaţi că de fapt cota malului drept practic rămînea neschimbată faţă de situaţia de la începutul anului 1998, crescînd doar valoarea totală a capitalului social, pe cînd cota S.A.R. „Gazprom” trebuia să crească în primul rînd din contul cotei malului stîng, iar datoria totală a Republicii Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom” în acest caz era stinsă complet.
Din 1999 mai departe situaţia a continuat să evolueze deja reieşind din noile realităţi create în ramură după fondarea S.A. „Moldovagaz”: Republica Moldova, în special partea stângă a Nistrului, continua să acumuleze datorii enorme. În decembrie 2005 S.A.R. „Gazprom” a vândut datoria de 1,2 miliarde dolari SUA companiei „Factoring-Finans” SRL, o companie fiică a monopolistului rus. Din această sumă 120,1 milioane constituia datoria principală a malului drept, 567 milioane – datoria principală a malului stâng, iar celelalte peste 500 milioane – penalităţi, repartizate probabil mai mult sau mai puţin proporţional datoriei principale. Mai mult ca atât, din anul 2005 malul drept al Nistrului a ieşit la nivelul de 100% achitare pentru consumul curent de gaz natural, însă alte modificări de proporţii în structura proprietăţii asupra sistemului moldovenesc de transportare, aprovizionare şi distribuţie a gazului natural din 1998 nu au survenit. În secţiunea următoare vom demonstra însă că această structură ar fi trebuit însă modificată în direcţia creşterii cotei malului drept şi, posibil a „Gazprom”-ului, în cazul în care ultimul ar reduce datoria Republicii Moldova.

3.1. Problema gazului care „se pierde” din conducte.

Contoarele după care se calculează intrarea gazului în Moldova şi ieşirea lui din R.M. se află în Ucraina, la 30¬40 km de hotare nostru, ceea ce duce la „pierderi” de sute de milioane metri cubi de gaz, zeci de milioane dolari anual…
Conform informaţiei disponibile, în tariful calculat în baza condiţiilor anului 1996 au fost incluse în calcul pierderi de gaz natural în valoare de 41,4 milioane lei, sau 9 milioane dolari la cursul de schimb valutar mediu pentru anul 1996 (4,60 lei/dolar), ceea ce la preţul de procurare a gazului de 58 dolari pentru 1000 metri cubi (cu reducerea respectivă de preţ în contul tranzitului) reprezintă aproximativ 155 milioane metri cubi, ceea ce reprezintă aproape 5% din întreg consumul de gaz natural al Republicii Moldova, inclusiv regiunea separatistă.
O atare proporţie a pierderilor este inacceptabilă pentru că este extrem de exagerată atît faţă de standardele din ramură, cît şi în conformitate chiar cu raportarea concernului „Moldovagaz”, care raportează pierderi tehnologice de gaz doar în mărime de aproape 7,2 milioane lei.
Pentru a explica din ce surse apar celelalte pierderi de gaz trebuie să menţionăm că cel puţin una din cauzele apariţiei unor atare decalaje este că fizic contoarele după care se calculează intrarea gazului în Republica Moldova se află pe teritoriul Ucrainei, la vreo 40 km de la hotar, iar contorul după care se calculează ieşirea gazului din Moldova prin gazoductul ADCB se află iarăşi pe teritoriul Ucrainei la aceiaşi aproximativ 40 km după ce gazoductul magistral intră pe teritoriul Ucrainei în regiunea Cernăuţi. Mai mult ca atât, dacă este să privim atent Anexa 1 cu Harta gazoductelor magistrale prin care gazul se transportă în Balcani, apoi observăm că acestea intersectează hotarul între R.Moldova şi Ucraina în mai multe locuri, însă nicăieri pe acest parcurs nu sînt instalate contoare după care s-ar putea calcula exact consumul gazului pe teritoriul R.Moldova şi al Ucrainei. Pentru a face această repartizare a pierderilor, anual se întruneşte o comisie mixtă moldo-ucraineană, care prin negocieri repartizează aceste volume între Ucraina şi Republica Moldova. Ce înseamnă aceste negocieri, după care proceduri sunt tratate repartizările ulterioare, cum sunt estimate pierderile acumulate în procesul de tranzitare: sunt întrebări la care opinia publică şi comunitatea de experţi din Republica Moldova nu a primit niciodată nici un răspuns! Mai mult, regulamentul de funcţionare şi documentele de lucru ale acestei comisii, componenţa nominală şi chiar şi procesele verbale ale şedinţelor acestei Comisii nu au fost niciodată făcute publice, şi nici nu au fost prezentate la solicitarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, atunci când aceasta a efectuat controlul activităţii S.A. „Moldovagaz” în anii 2000-2001. Orice clarificări necesare pe subiectul consumului de gaz, iniţiate de către autorităţi trebuie să pornească inevitabil, de la crearea condiţiilor în care transparenţa şi controlul public asupra elementelor – cheie ale sistemului existent de administrare, nu provoacă suspiciuni, şi se înscriu în spiritul şi litera statului de drept.
Evident că există şi problema furtului gazului, însă dacă punem toate pierderile susmenţionate pe seama furturilor posibile, aceasta ar însemna că deja timp de peste un deceniu cei care gestionează sistemul de transportare şi distribuţie a gazului au permis să persiste această problemă în proporţii deosebit de mari, fără a lua nici o măsură de reglementare şi reparare a sistemului existent. Mai mult ca atât, nici un leu din aceste cheltuieli aferente pierderilor de gaz nu a fost preluat de către partea transnistreană, toate fiind trecute la bilanţul concernului „Moldovagaz” şi, respectiv, acestea fiind introduse în tarif pentru a fi achitate de către consumatorii loiali de pe malul drept. Este inadmisibil ca până şi segmentul foarte îngust transnistrean să fie total ocolit de pierderi, acestea fiind plasate pe umerii consumatorilor din Republica Moldova. Această stare de lucruri sugerează foarte clar că, la mijloc, nu sunt pierderi fizice, ci mai degrabă o politică adiţională de „stoarcere” a banilor din consumatorii aflaţi pe malul drept al Nistrului. Pe de altă parte, aceste pierderi reprezintă o rezervă foarte importantă de reducere a tarifului: spre exemplu în anul 1996, după eliminarea din calcul a tuturor pierderilor netehnologice, tariful trebuia redus cu peste 20 lei sau 4,5% din tarif.

3.2. Includerea în tariful consumatorilor din dreapta Nistrului a cheltuielilor aferente regiunii transnistrene.

În capitolul precedent (vezi secţiunea 2.5 ) am menţionat deja că situaţia privind repartizarea veniturilor de la tranzit între malul stîng şi malul drept al Nistrului a fost distorsionată prin reducerea uniformă a preţului de procurare a gazului natural din Rusia de la 80 la 58 dolari SUA în contul achitării serviciilor de tranzit a gazului prin R.Moldova, ignorând faptul că ponderea regiunii transnistrene în consumul gazului este mult mai mare decît aportul acesteia la tranzitarea gazului (conform structurii proprietăţii S.A.T.Î. „Gazsnabtranzit”). Prin intermediul acestor distorsionări evidente, consumatorii de pe malul drept al Republicii Moldova, în doar 3 ani (1995-1997) au fost nevoiţi să achite suplimentar peste 37,5 milioane dolari! Însă dacă de facto veniturile de la tranzitul gazului în aceşti trei ani au fost repartizate 40% la 60% (regiunea separatistă şi malul drept al Nistrului, respectiv), apoi cheltuielile privind tranzitarea şi distribuţia gazului natural aferente transnistrenilor erau transmise în proporţie de 100% pentru a fi achitate de către malul drept, cu formularea extrem de suspectă: „servicii acordate de „Tiraspoltransgaz” la transportarea gazului”. Acceptarea de către autorităţile guvernamentale ale Republicii Moldova a acestor cheltuieli (care doar în anul 1996 au constituit peste 9 milioane lei), au stat la baza umflării tarifului de consum a gazelor naturale cu circa 5,38 lei, sau de apr. 1,2%.

3.3. Mărirea ilegală a marjei de profitabilitate

Incălcînd legislaţia, „Moldovagaz” cu acordul oficialităţilor guvernamentale îşi măreşte profitul cu peste zece milioane dolari anual din contul consumatorilor…
Un alt procedeu utilizat foarte frecvent de către conducerea întreprinderilor din ramură pentru a umfla tariful a fost „umflarea marjei de profitabilitate”. Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova prevede un plafon de 10% de profitabilitate a companiilor cu poziţie monopolistă în R.Moldova. Această marjă însă trebuie aplicată doar asupra cheltuielilor de producţie, pe cînd administraţia întreprinderilor din ramură a aplicat în calculele propuse guvernului această rată de 10% şi preţului de achiziţie a gazului natural. Aceasta politică tarifară contravine flagrant legislaţiei în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova din simplul motiv că gazul procurat nu este supus procesării, respectiv, acesta trebuie să fie considerat din start „marfă” şi nu „materie primă” sau „producţie finită”. Menţionăm însă că Guvernul Republicii Moldova tolerează deschis această serie de ilegalităţi, şi permite introducerea acestor cheltuieli în tarif, ceea ce are drept rezultat „umflarea tarifului” cu încă 26,8 lei (aproape 6%). În rezultatul acestor manipulări de preţuri, consumatorii din Republica Moldova mai sunt o dată penalizaţi cu încă 49,5 milioane lei în plus, doar în anul 1996.
In încercările sale de a creşte profitul „Moldova-gaz” apelează la manipulări de proporţii cu datele, oficialităţile publice acceptîn-du-le fie din necunoştinţă de cauză, fie din rea-intenţie…

4. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI

Prejudiciile cauzate de politicile publice neadecvate adoptate pe parcursul anilor 1994-2006 se ridică la aproximativ 1,5 miliarde dolari…
Principalele concluzii care pot fi trase din acest raport sînt că efectul politicilor publice în domeniul aprovizionării şi tranzitării gazului natural, adoptate la diferite etape istorice de către autorităţile Republicii Moldova, au adus prejudiciu ţării în mărime de cel puţin 952,2 milioane dolari SUA, inclusiv 111,7 milioane supraprofituri realizate de S.A.R. „Gazprom” pe seama consumatorilor din dreapta Nistrului; mai mult ca atît, din aceştia s-au mai stors încă 536,8 milioane dolari, dintre care circa 338,4 milioane dolari au fost utilizaţi pentru finanţarea indirectă a regimului separatist instaurat în stînga Nistrului, şi anume:
Către sfârşitul anului 1994 şi constituirea „Gazsnabtranzit”-ului:
S peste 416 milioane dolari SUA prin vânzarea la preţ de 51,5 milioane dolari a unui patrimoniu valoarea căruia este de aproape 468 milioane dolari; S peste 150 milioane dolari prin umflarea exagerată şi neîntemeiată a datoriei faţă de
S.A.R. „Gazprom”.
Către sfîrşitul anului 1997 şi prin constituirea S.A. „Moldovagaz”, suplimentar la cele expuse mai sus:
– 76 milioane dolari prin umflarea datoriei faţă de S.A.R. „Gazprom”;
– 95,5 milioane dolari prin neachitarea pînă în prezent (conform datelor disponibile) a unui patrimoniu obţinut suplimentar; S 70,1 milioane dolari prin umflarea tarifului.
– plus 107,36 milioane dolari datorie aferentă părţii transnistrene însă facturată consumatorilor malului drept şi respectiv plătită de aceştia.
Către sfîrşitul anului 2006 şi prin ne-includerea sistemului de distribuţie nou construit, suplimentar la cele expuse mai sus:
– 103 milioane dolari din ne-ajustarea preţului la tranzitul gazului; S aproape 240 milioane dolari prin umflarea tarifului;
– plus 231 milioane dolari prin achitarea de către consumatorii malului drept a cheltuielilor aferente malului stâng.
Situaţia creată în acest domeniu de importanţă strategică pentru stabilitatea şi creşterea economică a ţării este catastrofală. Înaceste condiţii, autorităţile publice centrale, Parlamentul, Guvernul, alte autorităţi de resort, trebuie să formeze de urgenţă o Comisie Naţională, care să stabilească gravitatea infracţiunilor comise, elaborând acţiuni urgente de repunere în câmpul constituţional şi de drept a agenţiilor economici menţionaţi mai sus, stabilirea unui plan de acţiuni cu privire la protecţia consumatorilor, restituirea proprietăţilor confiscate ilegitim prin acţiuni ilicite, identificarea vinovaţilor şi stabilirea unui nou cadru de cooperare cu furnizorul rus de gaze naturale. Un asemenea cadru nou de cooperare va putea să apară numai prin creşterea seriozităţii demersului jurisdicţional, politic şi economic asupra acestei probleme de viaţă şi moarte pentru independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.
Printre acţiunile prioritare pe care trebuie să le întreprindă această Comisie, înfiinţată de Parlamentul Republicii Moldova, trebuie să se numere şi următoarele:
Instituirea unui cadru suficient de transparent, deschis şi accesibil asupra datelor cu privire la consumul de gaze naturale pe teritoriul RM, tranzitul spre alte ţări şi formarea tarifelor la preţul de cost pentru consumatori. Anexa 3 conţine lista documentelor şi datelor de care ar fi nevoie pentru efectuarea unei analize detaliate şi bazate pe date exacte, nu estimative. Publicarea cît se poate de urgentă a acestor date ar fio dovadă de constructivism şi deschidere spre dialog a conducerii S.A. „Moldovagaz” S Automatizarea şi contorizarea neîntârziată la hotarele de est a livrărilor de gaze naturale,
inclusiv revizuirea procedurilor de atestare a consumului şi monitorizare a datelor la hotarul moldo-ucrainean; S Crearea unui grup de lucru inter-guvernamental, mixt, cu participarea mediului de afaceri, a societăţii civile şi a experţilor în domeniu, care să ateste în mod profesionist şi responsabil situaţia descrisă în acest studiu, şi să propună soluţii în baza datelor reale, nu estimative.
Negocierea cu S.A.R. „Gazprom” a unor noi condiţii privind preţul gazului şi preţul tranzitului echivalent cu Ucraina. Subscrierea RM la Carta Energetică a UE, în calitate de ţară de tranzit a gazelor naturale, şi recurgerea la serviciile unui arbitraj internaţional, în condiţiile în care oferta RM este respinsă de către monopolistul rus;
Reevaluarea proprietăţilor deţinute în prezent de către acţionarii SA Moldova-gaz, inclusiv reevaluarea proprietăţilor şi consumului declarat de către autorităţile transnistrene, folosind în acest scop, toate instrumentele legal-economice posibile, şi apelarea la promisiunea de a denunţa acordurile încheiate anterior şi revenirea la situaţia din 1993.