AURELIAN SILVESTRU: IERTAREA LUI BUREBISTA

aurelian_silvestru

Dacă n-am fi oameni, n-am greşi. Dar trebuie să fii un om onest, ca să-ţi recunoşti greşeala. Poate de asta şi ne rugăm aproape zilnic în faţa Tatălui Nostru „să ne ierte nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”…
Pe timpul când Burebista lupta să-i unească pe toţi dacii într-o singură împărăţie, o căpetenie de la Nistru, pe nume Strabalus, în loc să ducă tratative cu el, şi-a adunat oştenii şi l-a atacat.

Burebista era un mare strateg, aşa că foarte curând l-a făcut prizonier, împreună cu o bună parte din armata sa. Acum, toată lumea aştepta ca regele să se răzbune şi să-l decapiteze, cum era obiceiul în acele timpuri. Burebista, însă, i-a separat pe oşteni de căpetenia lor, le-a dat să bea şi să mănânce, apoi le-a spus:

− Ştiu că nu sunteţi nici voi bucuroşi de situaţia în care vă aflaţi. Un alt rege, în locul meu, v-ar fi condamnat la moarte. Eu, însă, nu vreau sânge. Aveţi copii, neveste sau părinţi care, probabil, varsă lacrimi pentru voi… De dragul lor, vă las să reveniţi acasă!

Oştenii i-au mulţumit şi au plecat, iar Burebista l-a chemat la sine pe Strabalus.

− Îţi mai ofer o şansă, i-a spus el. Ce ai de gând să faci?

− Am să mă bat din nou cu tine, i-a răspuns rebelul.

Surprins de încăpăţinarea lui, regele i-a ripostat:
− Nu eu sunt adversarul tău, ci seminţiile străine care ne calcă ţara.

Strabalus ştia că regele avea dreptate şi, totuşi, n-a stat în cumpănă să-şi strângă oamenii şi să pornească la un nou atac. Cum era de aşteptat, din nou a fost învins şi făcut prizonier.

− Daţi-i un cal bine odihnit şi lăsaţi-l să plece! a ordonat Burebista.

− De ce faci asta? l-a întrebat sfetnicul său, la care Burebista a răspuns:

− Am venit aici să cuceresc sufletele fraţilor noştri, nu pământurile lor, or pentru asta e nevoie de iertare, nu de ură.

Întors la Orhedava, în cetatea sa de scaun, Strabalus a observat că majoritatea supuşilor îl ocolesc şi nu vor să-l asculte.

− Eşti nedrept cu regele nostru, i-au reproşat ei. Fă pace cu el şi, datorită lui, vom deveni mult mai puternici!

− Noi şi aşa suntem puternici! i-a apostrofat Strabalus. Vă cer să mă urmaţi în bătălia decisivă!

Vrând-nevrând, oştenii s-au strâns încă odată în jurul lui şi au pornit la luptă. Spre seară, însă, au fost înfrânţi din nou. Dezarmat şi umilit, Strabalus aştepta acum pedeapsa capitală. Burebista, însă, i-a pus o mână pe umăr şi a rostit:

− Aş fi nespus de mândru să am alături de mine un general ca tine. Dar voia ta e alta… Aşa că du-te cu pace de unde ai venit şi fă ce crezi că e mai bine pentru cetatea ta.

În vocea regelui era doar milă şi dezamăgire.

− Aşteaptă! L-a rugat Strabalus. M-ai bătut de trei ori la rând şi de fiecare dată m-ai iertat şi mi-ai cruţat oştenii… Mărinimia ta nu are margini. E mult mai mare decât trufia mea. De aceea mă opresc aici şi rog să fiu iertat… Dacă mai poţi avea încredere în mine, atunci dă-mi voie să-mi răscumpăr încăpăţinarea prin slujire. Fi-i sigur că şi eu, şi fiii mei te vom servi de azi încolo cu osteneală şi credinţă!

Iluminat de bucuria împlinirii, Burebista s-a întors şi l-a îmbrăţişat frăţeşte, şoptindu-i la ureche:

− Această e victoria pe care am râvnit-o cel mai mult…

* * *

Iertarea e prima calitate a nobleţei.

În Biblie stă scris:

− Fratele tău de-ţi va greşi, mergi la el şi mustră-l, dar câştigă-l prin iertare!

Auzind odată aceste vorbe, Petru l-a întrebat pe Învăţătorul său:

− Doamne, de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu, dacă acesta va greşi faţă de mine? De cel mult, şapte ori?

Fără să şovăie, Mântuitorul i-a răspuns:

− Trebuie să-l ierţi de şaptezeci de ori câte şapte!

Burebista a stat în fruntea dacilor cu mult înainte de venirea lui Isus, dar a ştiut de pe atunci că fraţii se câştigă prin iertare!

Vocea Basarabiei

Aurelian Silvestru