FLORI DE GHEAŢĂ ŞI ALTE FLORI

flori-de-gheata

ADRIAN BUCURESCU

Cu excepţia sărbătorilor de iarnă, acest anotimp este, în general, ocolit de literatura populară şi de cea cultă. S-ar zice că suntem un popor de primăvară, vară şi toamnă, deşi, măcar în munţii României, iarna ţine uneori aproape o jumătate de an.
Poate că poporului nostru îi plac foarte mult florile, şi, iarna, fiind săracă în ele, este ignorată de creaţiile literare. În acest sens, se cuvine aşternută în scris o legendă cu Iarna şi florile ei, pe care am cules-o acum mulţi ani din satul Sărăţeni, judeţul Ialomiţa. Astfel, îndeosebi în Muntenia, cele patru anotimpuri apar ca patru surori, toate frumoase, dar cu temperamente diferite.
Cum nu doar românilor, ci probabil tuturor oamenilor de pe pământ le plac florile, Primăvara este privită la noi cu foarte multă simpatie, fiind cea mai bogată în câmpuri şi grădini înflorite. Vara, la rândul ei, are şi ea flori din cele mai diverse soiuri. Chiar Toamna, măcar până dă bruma, se poate mândri cu o puzderie de flori, în toate culorile şi nuanţele: crizanteme şi tufănici, dălii, crăiţe, petunii, gălbenele, trandafiri de toamnă şi câte şi mai câte alte flori de pe câmpuri, tăpşane şi crânguri, cum ar fi brânduşele de toamnă. Ba, uneori, când Toamna e blândă, înfloresc a doua oară merii, perii, liliacul, salcâmii şi alţii.
Numai Iarna, sărmana, dată fiind firea ei rece, chiar îngheţată, nu avea pe vremuri nicio floare, şi, din această pricină, suferea, mai ales că surorile ei aveau grijă să-i amintească, din când în când, această sărăcie. Şi odată, când a vrut să pună şi ea un buchet de flori într-un vas, ca să împodobească masa cea întinsă, din marea sală a palatului de gheaţă, ia flori de unde nu-s! Şi a început să plângă în hohote, în singurătatea palatului ei, fără s-o audă nimeni, căci toate slugile erau plecate.
Deodată a auzit pe-afară un fâlfâit de aripi, şi, când s-a uitat pe fereastră a văzut o lumină orbitoare în ogradă. Uşile mari s-au deschis singure, şi în sală s-a ivit însăşi Maica Precista, care a prins a întreba-o: – Ce ai faţă, de ce plângi? Speriată, Zâna Iernii, după ce a recunoscut-o pe musafira cerească, a răspuns: – Iaca, Maică Prea Curată, n-am şi eu nişte flori, să-mi împodobesc casa, cum fac surorile mele. – Lasă că-ţi las eu nişte flori, să fie numai ale tale. Şi Maica Precistă a dispărut îndată ce a rostit acele vorbe. Şi când s-a uita Iarna, toate geamurile palatului erau pline de strălucitoare flori de gheaţă.
Mândră tare, şi-a poftit surorile la ea acasă. Dar acestea, după ce au văzut acea minune de flori, tot au găsit o hibă: – Da, dar nicio floare de-a ta nu e colorată. Şi au plecat, lăsând-o pe sora lor plină de lacrimi.
Şi plângând ea aşa, iar a apărut Maica Precista în ogradă, cu aripile ei mari, ce spulberau zăpada. A intrat în casă şi a întrebat: – Ei, acum ce mai ai? – Florile n-au culori, Maică Preacurată, iar surorile mele au râs de mine. – Bine, lasă că-ţi aduc eu nişte flori colorate, care să fie numai ale tale. Şi plecând Maica Precista, iaca se aud glasuri de copii la uşă. Deschizându-le şi poftindu-i în casă, copiii au scos de sub cojocele nişte sorcove, pline de flori în toate culorile, şi au început s-o sorcovească.
După ce le-a mulţumit şi i-a umplut de daruri, copiii au plecat, iar Iarna, care îi rugase să-i lase ei acele sorcove şi le aninase în grindă, a trimis îndată soli la surorile ei, poftindu-le iar pe la ea. Venind acestea, nu le-au plăcut nici acele flori, ba că nu miros deloc, ba că n-au vlagă în ele, şi tot aşa. Şi au plecat, râzând.
Începând iar să plângă, a venit a treia oară Sfânta Fecioară şi, după ce a ascultat-o, i-a dăruit ghiocei, toporaşi, viorele, brânduşe, care sunt numai ale Iernii, chiar dacă le mai apucă şi Primăvara. Iar surorile, care de fapt o iubeau tare mult, şi-au cerut iertare, iar ultimele flori ale Iernii chiar le-au plăcut, iar Primăvara chiar a împrumutat şi ea din ele, de parcă n-ar fi avut destule!
Făcându-se pace între ele, toate cele patru surori s-au pus pe chefuit, ca în vremurile bune. Şi de atunci, Iarna a rămas şi cu flori de gheaţă şi cu sorcove, şi cu ghiocei, toporaşi, viorele şi brânduşe. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.