UN PORTRETIST DESĂVÂRŞIT

ionel_echim_crampeie

Prof. Dr. Const. MIU

Cu noul volum – Crâmpeie de viaţă – (fără editură, Medgidia , 2012), poetul Ionel Echim continuă aventura sa spirituală. Dacă în Drumul amintirilor şi Nu pot uita predomina tonul nostalgic-evocator, autorul propunându-şi, spre neuitare, evocarea unor secvenţe din copilărie, adolescenţă şi maturitate, într-o tonalitate când jovială, când tragică, în noua carte evocarea vizează portretele celor care şi-au pus amprenta pe cugetul şi sufletul acestuia.
Amintirea tatălui e şi acuma vie: „Mereu prezent în viaţa mea/ Avea statura mijlocie,/ Purta mustaţă, u prea mare,/ Funcţionar la primărie,/ Iubit de oameni foarte tare.// Avea un scris deosebit/ Cu litere parcă pictate.” (p. 36). Tot din lumea satului, se remarcă părintele spiritual – Sotir – „un om ca orişicare”, însă respectat de comunitate: „Îl respectau pentru renume/ Făcuse-n sat o nouă şcoală// (…) A construit şi primăria/ A mai făcut şi-un dispensar” (p. 11). Însă, când au ajuns comuniştii la putere, cel sacrificat a fost Sotir: s-au repezit „ca nişte fiare-nfometate”, l-au artestat şi l-au deportat. Tristeţea autorului este cutremurătoare, pentru că deşi „Sotir a fost cu suflet mare”, după atâţia ani „Chiar consătenii l-au uitat”. (p. 13).
Cum era şi firesc, găsim în volumul de care ne ocupăm acum şi un autoportret, din care nu lipsesc accentele ironice: „Un moşneag uitat de vreme/ Acesta sunt, ce să vă spun/ (…) De fel, eu sunt optimist/ (…) N-o să mă vedeţi voi trist/ Dar a venit bătrâneţea.// Nu mă plâng, ştiam că vine/ (..) Se cam strâmbă ea la mine,/ Dar mă lupt şi mai fac faţă.” (p. 51). Prin ironie, autorul se disociază de „moda” de a desacraliza erosul: „Sunt un om de modă veche,/ Mă-nsurai numai o dată./ Cu nevasta fac pereche,/ Din vremea când era fată.// (…) Acum… e ca la nebuni./ Doi, trei ani, alta la rând.// (…) Unde-i dragostea cea mare/ Tot cântată e poeţi?” (p. 43). În alt loc – Curat murdar, prin psudo-implicare şi ironie, autorul se disociază de cei bărbaţii care „calcă strâmb”: „Calcă omul strâmb în odată/ Că s-a întâmplat să fie./ A-ntâlnit ţi el o fată/ Şi-atunci, uită de soţie.// (…) Călcai şi eu strâmb odată,/ Că doar mai greşeşte omul./ Am călcat strâmb pe o piatră/ Şi-am luat urgent bastonul.” (p. 46).
Un loc aparte în galeria portretelor îl ocupă două poezii care îl evocă pe cel care a dat viaţă şlagărului Trecea fanfara militară – Dan Spătaru. Comunitatea locală, împreună cu Primăria municipiului Medgidia îl omagiază pe cântăreţ, cu ocazia desfăşurării Festivalului de muzică uşoară – Dan Spătaru: „Trei zile de sărbătoare/ Se repetă an de an./ E chiar bucurie mare/ Îl cinstim iarăşi pe Dan.” (p. 70). Organizarea unui astfel de festival-spectacol este o modalitate de preţuire a unui artist de talie naţională: „Îl iubeşte multă lume/ Ca şi cum ar fi cu noi/ Numele lui e renume/ Îl asculţi, uiţi de nevoi.// (…) Ascultându-l azi cum cântă/ Mai uit[m pu’in amaru’/ Îl doreşte lume multă/ Se numeşte DAN SPĂTARU.” (p. 70).
Din cele relevate în consideraţiile noastre, Ionel Echim probează un vădit talent în portretistică, „tablourile” sale surprinzând succint, cu mijloace poetice caractere a căror amintire pentru poet a rămas neştearsă de-a lungul vremii.