SOLIDARITATE ÎNTRE ROMÂNI ŞI NU SOLITARITATE!

solidar

Florin Cârlan

Peste aproximativ o oră, la New York, este miezul nopţii. Ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor, aproape a trecut. În 30 de ore care s-au scurs am dormit exact 45 de minute. Camerele de comerţ româno-americană şi moldo-americană au anulat sărbătorirea acestei importante zile la restaurantul Bucharest din New York. Prin urmare am petrecut aceste 30 de ore, acasă, cu familia, in faţa computerului. M-am simţit de parcă aş fi fost la Alba Iulia, la Chişinău, Bucureşti ori în oricare altă comunitate românească de pe planetă. Comunicarea rapidă prin Internet te face participant la viaţa românilor de pretutindeni. Mi-am dat astăzi seama că poporul nostru are destul de multe conştiinţe nationale, oameni care se simt români pâna-n măduva oaselor şi care onorează cu truda lor zilnică, calitatea de român. După cum se exprima un clasic: „am o singură Patrie, cea în care m-am născut şi am crescut, restul sunt ţări!” Am primit felurite mesaje, unele încărcate de o bucurie nemărginită, altele triste, deplângând viaţa consângenilor noştri, atât de la baştină, cât şi a celor plecaţi de acasă, în căutarea unui trai mai îndestulat.
Motivul principal pentru care am hotărât să alcătuiesc acest mesaj, la sfârşitul zilei de sărbătoare este pe cât de simplu, pe atât de important: AM VRUT SĂ VĂD DACĂ FIRMA LICEULUI LUCIAN BLAGA DIN TIRASPOL, SCRISĂ CU LITERE LATINE, VA REZISTA PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ZILEI DE 1 DECEMBRIE, FĂRĂ CA VREUN RĂUFĂCĂTOR S-O VANDALIZEZE, S-O DISTRUGĂ! SUNT INFORMAT DIN SURSE DEMNE DE ÎNCREDERE, CA FIRMA ESTE LA LOCUL EI, ÎNTREAGĂ ŞI NEVĂTĂMATĂ! Semn bun, semn rău? Vom trăi şi vom vedea ce urmează! Oricum am da-o, această şcoală rămâne una din baricadele de luptă, pentru apărarea românismului, pentru apărarea demnităţii naţionale. Una în care soldaţii noştri sunt copiii, sub conducerea profesorilor, iar ajutorul din partea celor 35 de milioane de suflete, de pe întreaga planetă, ce fac umbră pământului in limba română, este aproape inexistent. Oastea noastră naţională, fără sprijin de afară!
Pe data de 3 septembrie, la început de an şcolar, am fost alături de copii, însoţit fiind de către doamna Liliana Vasiliev, de la Constanţa, reprezentând Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina. Din partea OSCE-ului s-a prezentat ofiţerul politic Lyndon Allin, pe care îl cunosc din SUA. În rest, copiii însoţiţi de părinţi şi profesorii acestora. Eram tare curios cum va fi ceremonia de începere a noului an şcolar, deoarece am ajuns în Tiraspol cu o zi înainte, când acolo se sărbătoreşte eliberarea regiunii de „fasciştii” moldoveni, iar o tânără ţipa într-un microfon cât o ţineau plămânii slavă lui Putin, slavă armatei a paisprezecea. Pe bulevard, la vederea maşinii mele cu număr de Constanţa, un bărbat a scos capul pe fereastra taxiului, numindu-mă „prostituată românească”. Noroc de faptul că eram însoţtit de domnul director al liceului Lucian Blaga, Ion Iovcev, care mi-a tradus ce vărsase cu aşa venin individul respectiv, deoarece bruma mea de rusă, invăţată în şcoală şi nepracticată nu avea cum să mă ajute.
Ceremonia de deschidere a anului şcolar a fost cu totul şi cu totul specială. S-a cântat, s-a recitat, au fost discursuri înflăcărate şi multe lacrimi am văzut pe obrajii celor prezenţi. Doamna profesoară Liliana Vasiliev de la Constanţa şi-a adus aminte de propria copilărie, când împreună cu familia a trecut Prutul, în căutarea refugiului din calea ocupanţilor bolşevici. Simţea în copii, neliniştea care o avea în suflet, când a trebuit să părăsească Basarabia. A izbucnit în hohote de plâns şi pe fondul acesta a părăsit şcoala. Eu, la rându-mi, am povestit în careu despre fiica mea ce începea la New York clasa întâia şi faptul că îi iubesc pe elevii şcolii, chiar dacă biologic nu sunt tatăl lor. Ei sunt viitorul nostru şi trebuie să ne facem datoria de părinţi corespunzător, deoarece însămânţând ce trebuie, vom culege roadă bună, altfel va fi rău pentru noi, toţi. Am recitat strofa de aur pe care poetul Grigore Vieru a scris-o, când fetiţa mea era micuţă, comunicând celor de faţă că-mi cer spiritual permisiunea de la poet să introduc un vers, pe care eu îl consider esenţial, în conjunctura noastră. Iată cum sună strofa cu versul adăugat de mine în paranteze:

„Dulce-i limba românească,
Dulce-i limba englezească,
(Dulce-i limba cea rusească),
Dulce-i limba omenească,
Toate, toate să trăiască!”

Le-am explicat tuturor că Grigore Vieru nu avea absolut nimic împotriva limbii ruse, însă nu era de acord cu ce facuseră unii oameni prin şi cu ajutorul limbii ruse. Mesajul meu a fost unul de iubire, chiar dacă cei ce nu sunt capabili de iubire, o transformă în ură. Da, sunt romăn şi mă mândresc cu asta! Se cunoşte mai peste tot ce istorie fascinantă avem, ce tradiţii şi folclor posedăm, iar dulcea noastră limbă este atât de complexă că multe popoare s-ar mândri cu ea. Cănd vorbesc in faţa oamenilor cu diverse ocazii, punctele mele de vedere sunt aceleasi şi nu cred că greşesc cu ceva dacă trezesc in compatrioţii mei sentimentul identităţii, mândria de a fi romăni. Avem, ca popor, o zestre spirituală fascinantă, pe care trebuie s-o apărăm, pentru a fi transmisă celor ce vin după noi, copii şi nepoţi.
Pe acest fond normal de înţelegere şi acceptare mi-am luat rămas bun de la consângenii pe care soarta i-a aşezat într-o Transnistrie, aflată, în prezent, sub ocupatia separatiştilor, nerecunoscuţi, oficial, de nimeni pe planetă. Este bine de reţinut că la stânga Nistrului trăieşte circa jumătate de milion de consângeni de-ai noştri. Ajungând la New York am fost înştiinţat că de la sediul OSCE din Viena s-au primit reclamaţii, întrucât doi români de la dreapta Prutului au venit la liceul românesc din Tiraspol, încingând spiritele naţionaliste. Aceşti doi români sunt doamna profesoară Liliana Vasiliev şi eu, Florin Cârlan, aflat cu traiul la New York. As vrea să abordez acest subiect într-un mod inedit pentru cei mai mulţi dintre noi. Aici, în SUA, când sunt felicitaţi cei ce intră în posesia paşaportului american de catre preşedinte, acesta, de regulă, sugerează noilor posesori să nu uite niciodată de unde vin, să nu-şi uite rădăcinile. Preşedintele Bush, de exemplu, spunea că de se uită originea, America nu are ce face cu astfel de indivizi. Eşti folositor atâta timp cât ai o origine, cât foloseşti valorile cu care ai crescut şi mergi pe drumul cunoscut atât de bine. Dacă gândim corespunzător, lucrurile chiar aşa stau: eşti un bun dacă fucţionezi cu ceea ce posezi, altfel reprezinţi un vas gol, fără valoare! Chiar şi presedintele Obama este mândru de originile sale africane, ştiindu-se bine că tatăl acestuia a fost african. De ce se cere ca noi să fim altceva decât a hotărât Dumnezeu? De ce aşa batjocură la adresa noastră? Ce rele am comis de suntem pedepsiţi în felul acesta? În final şi ocupanţii şi ocupaţii sunt tot oameni, care vin de la, exact, aceeaşi sursă. Se aude din ce în ce mai des, prin Basarabia, „spânzuraţi-i pe români, ca pe nişte câini” sau „urmaşilor lui Ion Antonescu, soarta acestuia”! Astăzi, tineretul rus, în Chişinău, a oferit prezervative celor ce se aflau in Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu ocazia zilei noastre naţionale, ca semn de a nu ne înmulţi. Îi sfătuiesc pe aceşti tineri să citescă în Guiness Book, unde noi, romănii, avem activitatea sexuală cea mai puternică de pe planetă, aşa-zisul „sexual drive”. Trecem, dragilor şi prin plasticul speranţei voastre de a ne vedea exterminaţi. Găsiţi alte căi, dacă tot vreţi să ne arătaţi cât de diabolici sunteţi! Revenind la rapoartele OSCE-ului, aş întreba ce este mai periculos, versurile recitate de mine copiilor din Tiraspol sau expresia, cu origini în vechile orânduiri inchizitoriale, „spânzuraţi-i pe români, ca pe nişte câini”? Aş vrea să se ştie că doamna Vasiliev se ocupă de sute de elevi din Basarabia, veniţi pe litoralul Mării Negre, şi asta nu de un an, doi, ci de douăzeci de ani. Eu n-am nici o tragere de inimă spre alte locuri pe planetă, cu toate că sunt atâtea de văzut, dar socotesc că slujirea Neamului este mai important decăt toate şi pun tot ce am pentru acest ţel nobil. Oare asta merită doamna Vasiliev, asta merit eu? M-aş fi bucurat precum copiii să fi auzit că OSCE-ul se interesează de cazul elevului Alexandru Bejan, de la liceul Lucian Blaga, acuzat pe nedrept de terorism. După atacul asupra turnurilor gemene le New York s-a efectuat o analiză a periculozităţii diferitelor comunităţi pentru SUA, din punct de vedere al terorismului. Pentru noi, românii, s-a stabilit că singurul pericol pe care-l prezentăm este că am putea schimba, într-o singură noapte, culoarea întregii faţade a vestitului Empire State Building, de la nivelul străzii până la antena de la etajul 103. În aceste condiţii, la Tiraspol, Alexandru Bejan este acuzat de terorism. Oare, nu cumva, s-a depăşit orice limită a bunului simţ? Nu cumva abuzul este la nivelul anilor de deportări şi condamnări, doar pentru că suntem români? S-au strâns prea multe, numai de la împuşcarea mortală, în prima zi a acestui an, a lui Vadim Pisari, fără nenorocirile petrecute anii trecuţi. Este clar: PENTRU REFACEREA URSS-ULUI TREBUIESC VICTIME!
Nu mai e nimic nou sub soare, străinul rămâne străin şi nu vrea adevăr şi dreptate! Dar ce facem noi, poporul, consângenii, compatrioţii? Nu întâmplător am ales titlul scurt, dar foarte sugestiv: SOLIDARITATE, NU SOLITARITATE! Pe plan local, am organizat proteste la misiunile rusesti de la New York, cu prilejul fiecărui abuz săvârşit în Transnistria. Prezenţa la aceste proteste a fost, de fiecare dată, foarte scăzută. Săptămâna trecută s-a organizat la Bucureşti, in faţa ambasadei Ucrainei, un protest pentru fraţii din Bucovina, care îndură atâta nedreptate. Din nou, prezenţa la protest, foarte, foarte scăzută. Bunica mea din partea tatălui a fost iliterată, insă urmărea familia noastră cel mai îndeaproape. Când era întrebată de vecini de ce este cu ochii mai mult pe noi, din toţi cei şase copii, răspunsul ei era, pe cât de simplu, pe atât de înţelept: „Ionel să dusă cu frate-său pe front şi să-ntoarsă fără Tomiţă, că-l împuşcară ruşii. Îşi adusă şi el fomeie de pe pământurile luate de duşmani. Nici aci n-au linişte din pricina Basarabiei, fiindcă-s hăituiţî pi la Bucureşti, pi la mare, cu DO-iştii pin Bărăgan. Mi se cam făcu frică şi pentru Ionel şi pentru basarabeanca lui, ce să mai zâc de ăi mici. Cum să nu-mi fie-n grijă, coană Petro?” Iată, deci pe muma mea, fiindcă aşa se spune bunicăi în Oltenia, la Caracal, cu toată fiinţa lângă familia noastră, cei mai hăituiţi şi hărţuiţi dintre toţi ceilalţi. Cu mintea de acum înţeleg cel mai bine în ce consta toată înţelepciunea mumei mele: aceasta era, de fapt, regula maternităţii, a paternităţii, a fraternităţii! Să fii acolo unde este greu, unde este nevoie! Şi, este nevoie de noi, acum, în aşa de multe locuri! ÎN SOLIDARITATE ŞI DUŞMANUL SE GÂNDEŞTE DE TREI ORI PÂNĂ SĂ NE FACĂ UN RĂU. ÎN SOLITARITATE, OCUPANTUL TE CONTROLEAZĂ, TE ÎNROBEŞTE, FĂRĂ SĂ MIŞTE UN DEGET. Trebuie să ne întindem mâna unul-altuia, dacă vrem să rezistăm, fiindcă esenţa nu-i supravieţuirea, ci a trăi în linişte şi pace, într-o lume civilizată, supertehnicizată, globalizată ca efect al supertehnicizării.
LA MULŢI ANI CELOR CU INIMA ROMÂNĂ, ÎN SOLIDARITATE ŞI CÂT MAI GRABNICĂ REÎNTREGIRE! AŞA SĂ NE AJUTE, BUNUL DUMNEZEU, FIINDCĂ O MERITĂM!

Florin Cârlan
Preşedintele Fundaţiei Grigore Vieru
New York
1 DECEMBRIE 2012