LUMINIŢA CIUBOTARU – VOCEA CLOCOTITOARE A DRAGOSTEI

Luminita Ciubotaru

Pentru prima oară în cadrul Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea-Ciuc au fost prezentate versuri ale unei poete nu doar din afara judeţului, dar chiar din afara ţării. Dacă Basarabia, alias Republica Moldova, este „o altă ţară”. Probabil că este, de vreme ce, în atlasele geografice, ne sunt prezentate două ţări, despărţite de un râu numit Prut.
Motivele acestei excepţii rare sunt două: recent, LUMINIŢA CIUBOTARU a fost prezentă în judeţul nostru, odată cu o delegaţie de primari din Nordul Basarabiei, prilej cu care, se crede, s-au pus bazele unor colaborări de viitor, în primul rând în plan spiritual; al doilea motiv rezidă în valoarea intrinsecă, dar şi în factura absolut deosebită a poeziei Luminiţei. Este o poezie aproape integral erotică, de o bogăţie ideatică absolut surprinzătoare, fără nici un fel de licenţe în plan moral. Cu toate că Luminiţa Ciubotaru „se apropie de foc” aşa cum, probabil, în poezia românească doar Vasile Voiculescu a făcut-o.
Citindu-i versurile, şi necunoscând poeta, ţi-ai putea-o închipui pe Luminiţaca pe un fel de Afrodită a zilelor noastre, imagine absolut alături de realitate. Luminiţa Ciubotaru este cadru didactic, absolventă a Universităţii Pedagogice „Alecu Russo” din Bălţi, căsătorită, mamă a 3 copii, plus un nepoţel.
Iată de altfel cum îşi creionează autoportretul:

EU

Sunt şi eu
O femeie ca multe:
Frumoasă – de-o credeţi pe mama,
Blajină – vor spune feciorii,
Fidelă – susţine bărbatul…
Iar eu: vreo 5 centimetri am lipsă,
vreo 3 kilograme în plus,
pe frunte
c-o brumă de carte,
în gânduri c-o boare de vânt,
cu visul pe strune astrale,
cu paşii desprinşi de pământ,
pe umeri cu aripi de rimă,
şi veacul mereu în frământ…

Şi acum să încercăm să ilustrăm, atât cât ne lasă spaţiul, vocea poetică unică a Luminiţei Ciubotaru, cu sublinierea că deşi, aşa cum ne mărturisea, este adeptă nedezminţită a rimei şi ritmului, a găsit forme inedite de exprimare. Un exemplu:

ÎMPLINIRE

Salut.
Să mai aştepţi? Să vin?
Te am aici în vis, iubite,
În „mi-este dor”,
Într-un suspin…
Dar răbdătoare-aştept,
Cuminte.

Ştiu,
Rezervat ne e de sus
În doi o zi
Ori poate-o noapte
Şi fug spre tine, n-am ajuns,
sau vii şi tu spre mine poate?
Să mai scurtăm ist infinit
Care cuprinde-o aşteptare,
Să fiu a ta,
Să-mi fii iubit,
Nu doar aici, în monitoare.

Apoi,
Privind prin Univers
Să te găsesc în amintire
Şi viu să te zidesc în vers
După o dulce împlinire.

INSOMNIE

O noapte de nesomn la tine-n braţe,
Când visele asemeni unor hoaţe
Mă despuiau de mine cu-a ta şoaptă,
Hrănindu-mă cu must de poamă coaptă.

Şi-n leagăn de orbite-ntersectate,
Răpită din castelele-mi prădate
De-a ta chemare ce trăia în mine
– Las să mă duci în bolţile-ţi senine.

Să mă iubeşti cu para din cuvinte,
Să te ascult, să mă supun cuminte,
Dar să rămân flămândă, să aştept
Să mă săruţi cu versul înţelept.

Căci din delirul şoaptei mă hrănesc,
Pe-a lui cearşaf cu gându-ţi mă iubesc
Să nasc din tine rimele-mi nebune
Pe-altarul lor în zori să ne cunune.

DORESC

Vin să vorbim şi azi iubite,
despre nimicuri, să simţesc
cum gându-n verbu-ţi mă cuprinde.
De-mbrăţişarea-mi să-ţi şoptesc.

Şi mai doresc
să-ţi gust culoarea sub pleoape –n
taina-mi când priveşti
şi-auzi sub palmele-mi chemarea
ce mut te-ndeamnă…
să ghiceşti…

Şi aş mai vrea
s-aud, iubite,
când gura caută popas
pe-o insuliţă mai fierbinte
cum tu mă rogi.
eu să te las.

Apoi să-ntrebi,
nu mai contează
Ce fraze spui
Ce îţi răspund.
Dorinţa care ţi-o trădează
Din voce tremur-
Vreau s-aud.

Ne oprim aici, cu regretul că nu mai putem oferi şi alte mostre dintr-o poezie adevărată, mustind de metafore şi imagini inedite, fără a mai vorbi de amplasarea poeziei Luminiţei Ciubotaru într-o sferă în care puţine feminine s-au aventurat. În nici un caz cu atâta curaj şi talent ca ale Luminiţei..

Informaţia Harghitei