BASME CU RUŞINEA, SISTEMUL ŞI GROSUL OBRAZULUI ÎN POLITICĂ ÎN BASARABIA

basme

MARIA HERŢA

„Este o mare ruşine”-a spus-o zilele acestea, Ministrul agriculturii, aflând despre grâul furat în unele raioane ale R.Moldova. Acest grâu, venit din ajutoarele umanitare ale României şi Ucraina, era destinat pentru agricultorii ce-au avut pierderi mari provocate de secetă.
„Oameni cu morala joasă”- vorba vine tot de la Ministru . Cică, grâul „furat”, ca atare, a fost „împărţit frăţeşte „ de baronaşii locali, apoi, tot „frăţeşte” dosit prin depozite ascunse.
Păi, ce mai– aceştea sunt copii sistemului care i-a crescut şi educat. Când „peştele se strică de la cap „ şi coada miroase. Şi dacă guvernanţii se mai schimbă trecând prin filierile puterii, apoi sistemul, ca atare, şi filtrele lui se c-am astupă de-atâta mizerie lichidă şi solidă.
Cât costă ruşinea şi obrazul astăzi, mai contează oare ? E dificil să rămâi nepărtnitor la un răspuns direct.
Astfel de „oamenii cu morala joasă”, crescuţi şi educaţi de sistem, avem la toate nivelele puterii, duc o viaţă liniştită şi asigurată. În schimb, ţăranii, membrii gospodăriilor, fiind neremuneraţi cu anii pentru munca lor ori pentru producţia livrată, tac şi aşteaptă. Tac chitic, învinuind de toate relele şi de sărăcia lor doar pe acei „de sus”,care, nu-şi prea strunesc, controlează „odraslele” de nivele locale ale puterii.
Ştiu, la sigur, oamenii sistemului, că ani buni deja, în unele localităţi, datoriile salariale din partea conducerii locale se dau cu ţârâita, iar cei pătimiţi nu prea îndrăznesc măcar a se uni pentru a-şi cere nişte drepturi. Cine î-i mai întreabă astăzi pe liderii acestor gospodării agricole restanţiere, când se va achită cu oamenii pentru munca depusă?. Sunt lăsaţi de voia lor, chit că nici mulţimea nu-şi prea cunoaşte drepturile şi obligaţiunele.
Tot din neruşinarea copilaşilor din sistem se trag şi problemelor sătenilor ce le-a venit sorocul să se pensioneze. Aflu dăunăzi că marele obstacol, pentru perfectarea actelor de pensionare, vine din lipsa banilor, care n-au fost alocaţi de către conducerea gospodăriei agricole în Fondul Social. Bună treabă, nebună…Reţinerile din salarii s-au efectuat, banii s-au acumulat, dar în Fondul de pensii n-au ajuns. Atunci—unde-s banii?
Iată cum se menţine sistemul, prin lipsa ruşinii şi-a obrazului necreştinesc din partea odraslelor crescute de sistem. Iată cum copiii sistemului produc blocaje la toate nivelurile puterii şi vieţii sociale în faţa oamenilor simpli.
M-am aflat zilele acestea şi prin Chişinău. Am trecut pe lângă fostul Stadion Republican ,astăzi distrus şi tupilat printre buruene.
„Salut” zic, în mintea mea .- Ce mai face oare, Vasile?/ primul de atunci/, care a distrus stadionul. Era anul 2007, Vasilică s-a urcat pe tractor, a improvizat distrugerea unui zid, astfel, dând startul demolării stadionului.
Că a fost atac raider, parcă nu seamănă, iar despre ruşine şi obraz la nivel de stat nici nu se discută. Dacă nu se discută, să încercăm cu logica că e mai înţeleaptă. Dacă s-a distrus, logica presupune că erau bani pentru o nouă construcţie. Deci, statul avea banii ori ţintea, de unde puteau fi luaţi? Asta spune logica, iar ruşinea este mută.
Deja este pe ducă anul 2012, iar stadionul nou tot stă încremenit în proiecte.
Unde-s banii, tovarăşilor, dacă obraz n-aţi avut ?..
Mai trec şi pe la fostul „Lac comsomolist”, astăzi Valea Morilor, pe unde au trecut cei mai frumoşi ani de studenţie.
„Salut”, zic şi aici mai mult imaginar.- Să trăieşti o mie de ani, lacule, şi nimeni să nu-ţi mai „ bâhlească” apa.!
Acea „campanie” pompoasă despre care, pe vremea comuniştilor s-a trâmbiţat prin toate canalele mass-media, doar obraz şi ruşine n-avea. Voronin prezida şedinţele, subalternii cu propuneri, care mai năstruşnice, s-au mobilizat laboratoarele pentru analizarea nămolului, iar apa „dusă la vale”.
Toţi, fiind cu propuneri, iar Guvernul să pună banul… gologanii…n-au mai ajuns atunci, acum, noroc de primăria Chişinău, cu „copiii”ei, nu din sistem, avem lacul în mişcare.
Cine mai caută ruşinea şi obrazul- totul deja s-a uitat, iar nişte „leuţi” tot „pe la vale” s-o fi dus.
Ei, dar cu Fondul Strategic pentru soluţionarea problemei transnistrene, creat de guvernul comunistei Zina, astăzi deja socialistă, nu m-am întâlnit la Chişinău. Cine-şi mai aminteşte de el, că avea şi nişte bani, poate puţini ori poate urmau să vină, printr-un „atac raider” şi de la organizaţiile private ori sponsorizări străine” ? Poate, pentru ne-„reântregirea ţării dezbinate” banii treceau Nistrul la Tiraspol …
Sigur, azi n-avem împuşcături, dar nici mare progrese şi bucurii nu prea avem pe interior. Primul glonte tras „în Nistru” încă sângerează.
Marketingul în politică capătă tot mai mare sens şi valoare. Politicienii se rotesc prin partide cu mai puţină credibilitate. Oare câţi dintre ei îşi mai amintesc ori mai cred în ceia ce-au spus pe la întâlnirile lor cu noi, electoratul, dar câte au promis atunci!
Aici nu mai e loc de ruşine sau obraz. Pentru guvernanţi nu contează decât imaginea.
Marfa se cere vândută, chiar şi cea preponderent de mâna a doua. Astăzi în viaţa social-politică tot mai accentuat iese la suprafaţă imaginea, piarul personal. Cum să-ţi vinzi „marfa” fără a ieşi pe piaţă, fără a scoate marfa la public?
Când nu ajută regulile marketingului, mai joci teatru-spectacolul fiind regizat de după cortină, teatralizarea prinde la viaţă, ajunsă în stradă, pe baricade improvizate ori cu ţipete prin cabinete. În R.Moldova „nemulţumiţii”, din fruntea maselor sunt tot acei care au contribuit la starea actuală prin toate mijloacele puterii deţinute anterior. Tot „ai noştri” au fost. Tot „ai noştri” sunt şi azi-doar culorile se mai schimbă, iar la unii şi discursurile publice.
Când cauţi să le mai cercetezi ofertele la modul serios, să le mai pui cap la cap cu realitatea, nu prea găseşti pentru cine a-i putea să-ţi dai votul pe viitor-ceva lipseşte.
Ce-i lipseşte clasei politice moldoveneşti?
Pe noi, alegătorii, să ne deranjeze chestia asta cel mai mult- nu „pe-ai noştri”. Nu ne plac-sunt oglinda noastră şi dacă nu ne place, nu-i de vină oglinda, ci este problema noastră, a electoratului.
Ei nu prea au probleme. Ei ştiu că totdeauna sunt ai cuiva… Ei sunt rezultatul votului nostru. Noi, mai căutăm şi la ruşine, şi la obraz, dar, până la urmă tot ei ne reprezintă pe noi şi tot noi ne închinăm în faţa lor.
Ce alegem, aceia culegem…