EX-REGELE MIHAI – MARELE TRĂDĂTOR AL MAREŞALULUI ANTONESCU

Mihai 1 Carol II

Replică la sărbătoarea Camarilei la Timişoara

Cititorul din ţarã şi cel din strãinãtate este rugat sã reflecteze la cele petrecute în preziua şi în ziua de 23 August 1944. El, Mihãiţã, pusese la cale arestarea mareşalului ION ANTONESCU, apoi condamnarea acestuia la moarte şi acceptarea execuţiei, când el, ca REGE (de baligã!), putea sã comute pedeapsa sau chiar sã-l graţieze! Nu s-a sinchisit sã facã aşa ceva şi pentru cã nu fãcuse a fost decorat cu cel mai înalt ordin de cãtre Iosif Vissaronovici Stalin, care, başca, i-a dãruit odatã cu Ordinul Victoria şi un avion. Mihãiţã, limbutul de el, n-a fãcut prea multã carte, dar avea în el patima avioanelor.
Va pleca din ţarã, dupã actul de abdicare, impus cu pistolul de cãtre Ana Pauker, dar nu va pleca cu mâna goalã, ci cu un tren, cu o garniturã din zeci de vagoane, cu bunuri de mare preţ (blãnuri şi tablouri); în câteva vagoane ceruse sticlã, da, sticlã, se gândise Mãria Sa şi la un mic ghişeft – în Turcia fusese un mare cutremur, şi era crizã de sticlã în aceastã ţarã.
Abdicarea şi plecarea din ţarã a lui Mihãiţã fusese condiţionatã, de cãtre el şi de cãtre cei ce l-au însoţit, de obţinerea unei rente anuale de 200 (douã sute) mii dolari americani. O datã pe an zburau la Viena doi „şoimi”, cadre ale Securitãţii, cu suma de 200 (douã sute) mii dolari, fiind predaþţ la o anume persoanã desemnatã de Mihãiţã.
Povestea cu cele douã sute mii dolari s-a întrerupt la un moment dat – Nicolae Ceauşescu, având datorii externe, încetase sã-i mai trimitã ex-regelui dolarii, suma stabilitã în decembrie 1947. Dacã pânã la data respectivã, Mãria Sa tãcuse mâlc, nu vorbea, nu dãdea interviuri, nu înjura regimul de la Bucureşti, de la data respectivã Mihãiţă s-a încadrat în Guvernul din Exil, din Franţa, şi a militat pentru înlãturarea lui Ceauşescu.
Organele de Securitate iniţiaserã în exterior acţiunea informativ-operativã de grup, botezatã „UNIREA”. Din acest grup fãcea parte şi un oarecare Tãnase, colţos din cale-afarã. Se cãutau informatori din ţarã, din exterior (Franţa, Elveţia, Spania, America etc.), erau destui amatori. Se plãtea valutã forte şi „grasã”. Din ţarã nu se prea gãseau, cam muriserã bãtrânii dizidenţi. Am fost solicitat sã dau o mânã de ajutor, se ştia cã sunt din Petnic (Caraş-Severin), de unde era şi neica Ioniţã – aşa îi spuneam eu, fiind destul de apropiat de el, e vorba de avocatul Ion-Ioniţă Jurchescu, fiu de învãţãtor, care fãcuse liceul la Mãnãstirea Dealul cu ex-regele. Îl contactase pe avocatul Jurchescu, l-am tatonat cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, evident cu avantaje materiale, deplasare în strãinãtate etc., etc. Ioniţã Jurchescu nici nu a vrut sã audã de aşa ceva. S-a renunţat la serviciile lui şi s-a apelat la ale altora din Bucureşti.

*
Dupã Decembrie 1989, fostul rege Mihai voia sã revinã în ţarã. Avea gânduri înalte şi promisiuni din exterior, dar mai abitir din ţarã. Se crease un cerc cu afinitãţi şi abilitãţi monarhice, grup în care se aflau mai mulţi scriitori, printre care metresa Ana Blandiana, Liiceanu, Pleşu, apoi profesori, precum Emil Constantinescu (cu servicii pentru americani, încã de pe vremea când salahorise ca geolog prin Banat). Se preconizase o zi din iunie 1990. Scopul real al grupului anti-Iliescu era clar: reinstaurarea Monarhiei. Chemarea minerilor din Valea Jiului fusese motivatã: dacã nu ajungeau ei în Bucureşti astãzi aveam Monarhie în România.
Era mai bine? Era mai rãu? Cred cã era şi mai rãu decât rãul groaznic pe care-l trãim. Scopul regelui era sã redobândeascã averile, castelele, pãdurile pierdute în România, averi agonisite printr-o cruntã exploatare. Moşul sãu, Carol I, a venit în România cu o gentuţă şi nimic mai mult!!!
Mihai nu s-a gândit o clipã la binele poporului român. Vã dau un singur exemplu, unul verificabil: a redobândit Castelul şi pãmânturile (arabil, plus pãşune) de la Sãvârşin. Undeva în preajma castelului era o clãdire în care funcţiona o şcoalã. A dat copiii afarã din ăcoalã! Se pare cã era o şcoalã pentru copiii bolnavi. Desigur s-a gãsit pânã la urmã o altã clãdire, în localitatea Sãvârşin. Copiii adesea vizitau pãdurea, erau goniţi de oamenii lui Mihai (din dispoziţia sa) cu cartuşe cu sare şi cu câini asmuţiţi.
Povestea aceasta a istorisit-o o mamã şi fiica sa, în trenul ce ducea de la Arad în inima Ardealului, scriitorilor Mariana Sperlea (Dumbrãviţa 13, Timiş) şi George Lungoci, actor, din Timişoara.
Prezent în compartiment, în iunie 2006, şi semnatarul

NICOLAE DANCIU PETNICEANU
Decembrie 2010

Articol apărut în ziarul Vestea – Periodic social-cultural – Editat de Primăria Comunei Mehadia (Caraş-Severin) şi Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat

NOTĂ:
Stimaţi români!
Pentru că votaţi întotdeauna pentru un kilogram de ulei, vă propun să-i cereţi lui Mihai şi celor care-i fac propagandă, ca la viitoarele alegeri, pentru kilogramul de ulei, să-l votaţi pe el sau pe ilustrul său ginere, cabotinul Dudă. De ce n-am avea un fost rege sau un Dudă, preşedinte al României?
Propunerea lui Mircea Vâlcu-Mehedinţi