ISTORIA ASCUNSĂ A MASACRULUI DIN BĂLŢI, COMPARAT CU CEL DE LA KATYN

Balti

Claudiu Padurean
romanialibera.ro

OASELE MARTIRILOR AU FOST ADUNATE INTR-O PIRAMIDA IMENSA, LA MARGINEA ORASULUI BALTI

Peste 10.000 de soldaţi români au fost lichidaţi de NKVD în timpul celui de-al doilea război mondial, pe malul râului Răut.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români. Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.

Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn. În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti.

Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

Cum s-au petrecut faptele

În anul 1944, aflată în primă ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă. Însă unii au fost concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut. În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi. Aproximativ 40.000 de soldaţi erau români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS. Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii NKVD, precursorul KGB. Au fost, totuşi, prizonieri care au scăpat. “Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Poveste îngropată

Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni. Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi. Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană. Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ. În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, PS Petru. Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, PS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării. În fiecare an, în preajma Paştelui, rudele celor dispăruţi în crâncenul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruţi, însă, la nivel oficial nici autorităţile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare.