CONSTANTIN RUSU, MARIA HERŢA, MARIN MOSCU : POEME, POEZII

versuri

RAZE DE SOARE

Constantin Rusu

Muzica ascunde notele pe doruri,
un penel aşează culori pe speranţe,
un vers are drumuri triste şi ostenite
şi florile caută raze de soare.

Nu putem alege între zi şi noapte,
dar atingem uimiţi şoapta şi tăcerea
cu privirile înţelese doar de stele
şi florile caută raze de soare.

Amurgul doreşte să împartă jalea,
în zile de lucru ninge cu repaos,
nu ştiu dacă este vals sau nebunie
şi florile caută raze de soare.

Ce pare frumos e aruncat departe,
dorim viaţa să fie un imens ocean,
dar constatăm că şi deşertul este bun
şi florile caută raze de soare.

INDEPENDENT

Constantin Rusu

Iubirile uitate nu mă vor văduv
pun trăirile într-o sită de glorii
ţinute-n stress învelit cu diabet
şi confundând tenul cu asfaltul

ne-am cunoscut lângă un peron
la un concurs de ochi holbaţi
iar ochii tăi frumoşi cu cataractă
au crezut că spun o rugăciune

am pregătit flori pentru cutremur
şi le-ai luat crezând că-s pizza
nu te ţin în plămâni, eu fumez
şi scriu vers pe taxele de bloc

de ziua mea ai hohotit un cleşte
din salariul tău pentru amăgire
suntem răguşiţi după o convorbire
şi după iubire mă faci independent.

MULŢI NU FAC PÂINE

Constantin Rusu

Vorbeşti fără să ştii amintiri
când eşti singur ai solidaritate
dar crezi că nu este rumeguş
pe poteca din Valea Cerbilor

clipele întunecate se ascund
cu vorbe nu le poti lumina
dar te linişteşti fiind sigur
că sunt clipele de noapte

când eşti furişat printre greeri
şi cauţi frunza căzută din milă
doar fluturii galbeni te aplaudă
crezând că eşti un compozitor

supărat vorbeşti cu dicţionarul
spunând că ai pâine proaspătă
coaptă din obicei strămoşesc
dar mulţi te fură şi nu fac pâine

BAL MASCAT

Constantin Rusu

Nimeni nu râdea la un bal mascat
unde te-am cunoscut şi erai sirenă,
mă adorai că-ţi plăcea mult zoologia
iar eu eram un şoricel uşor de prins.

Mi-ai împrumutat în nori visele tale,
ne-am dus şi ne-am sărutat în lift,
azi nu mai vreau e cam stricat liftul
şi nu prea ador miracolul paternităţii.

Erai frumoasă, aveai oglinda comoară
şi sânii cam mari dar nu aveai şcoală,
pentru că sforăiai nu dormeai noaptea,
vedeai filme dar nu-ţi plăcea cartea.

Tu nu poţi să iubeşti nici după ce mori,
spânzuri lumea cu un anotimp încheiat,
uneori când ne amintim unul de altul
tu râzi ca o sirenă, iar eu plâng plecat.

SIMFONII DIN RAMURI

Constantin Rusu

Frunzele mângâiate blând de somn
se aştern uşor pe umbra copacilor,
dar ochii nu pot traversa pădurea,
doar paşii pot, că-i înţeleg cărarea.

Tainele ascunse în păduri şi flori
ne ascund fiorii unui sfânt mister
în adierea simfoniilor din ramuri
şi a petalelor care ne caută lumina.

Aduc parfumuri de suspine
în roua de pe trandafiri
şi pe o petală de lacrimi uitate
văd unda de vis neîmplinit.

Din florile roşii şi galbene ştiu
că razele dimineţii sunt albastre
şi aud cum o salcie plângătoare
mă chemă să-i aduc o îmbrăţişare.

PIERDUTĂ LUMEA…

Maria Herţa

Pierdută lumea în iluzii-
Nici şah nu ştie a juca-
Actori politici ştiu mai bine
Pe unde calul va muta.
Orbecăind printre putere
Şi printre lideri „parfumaţi”-
Noi, când vom şti la care bursă
Putem pretinde la „cotaţi”?
În ziua când le dăm puterea
Nu mai lucrează nicio bursă-
De ce-am pretinde la valoare,
De ce-am pretinde la o sursă?
Ei ştiu mai bine şi orarul
Când bursele obţin venit-
Noi, doar o iarbă care creşte
Dintr-un pâmănt prea sărăcit.

DOAR O VORBĂ

Maria Herţa

Tu mi-ai zis să fiu cuminte
Să n-ating acele flori
Care semănau cu tine
Şi la gânduri, la culori.

Tu mi-ai zis: priveşte cerul
Cum coboatră peste noi,
Eu vedeam munţii şi marea,
Pescăruşii prea greoi.

Ai mai zis să-ncerc tăcerea
Cum respiră şi gândeşte-
Greeraşul de alături
Îmi zicea că ne iubeşte.

Câte-ai zis s-au dus cu ape,
Vorbe multe într-un val
Un cuvânt nu reuşise-
Se-agăţase de un mal.

Încercam să-i văd şi sensul
Să-l ajut printr-un sărut—
Întrebându-l ce î-l doare
Observai că e şi mut.

SLOGANELE ÎN SCRUM

Maria Herţa

A ajuns democraţia
La o margine de drum
Căutând sloganul care
s-a trecut deja la scrum.
Toate s-au încrucişat
Cu pancarde parfumate—
Căci campaniile-au trecut
Deci, cu toate sunt uitate.

Să te miri şi să nu crezi
În democraţia care,
Ca năluca ce-a de veacuri
Ba apare, ba dispare.
Ne-au lăsat pe toţi ca proştii
Şi cei verzi, şi cei tărcaţi-
Ce mai vrem, pomeni deşarte,
Când am fost deja uitaţi.
Noi o turmă,ei-apostoli
Cu coroanele de fier-
Am dorit o libertate
Ei şi sufletul ni-l cer…

SCUTURAT DE SINE

Maria Herţa

Te-ai scuturat de sine
Când ai plecat râzând-
Ca un vulpoi lihnit
Cu coada la pământ.
Te-ai uşurat de sine-
Actor cu multe roluri,
n-a mai rămas nimica
să împle nişte goluri.
Nici măştile sfărmate,
Căzute-n calmul tău,
Nu mai puteau a spune
Că eşti un nătărău.

Doar frunzele căzute
Dintr-un apus de vis,
Te-nconjurau tăcute
Într-un târziu prea trist.

DRAGOSTE IMAGINARĂ

Marin Moscu

Augusta doamnă din grădină
Adună floare de sulfină,
O mângâie cu-obrazul fin –
Ca semn de viaţă şi destin.

Înoată şi prin flori de mac,
Mai strânge-n braţe un copac,
Un nuc vânjos cu iz de iod
Să-i pună farmecul pe rod.

Poartă în ochi izvor de vis
Şi-un semn de magic necuprins,
Pe-un vers de neted menuet
Iubeşte-n taină un poet.

Din inima-i albină dulce
Cu mierea vorbei mă seduce
Şi-o strâng la piept imaginar
Într-o prisacă de nectar.

Păcatul nostru, Domnu-l ştie,
Este alt fel de poezie,
Eu sunt un nuc vânjos de ţară,
Ea, dragostea-mi imaginară.

COPII FARA COPILARIE

Marin Moscu

Zburdă iezii pe câmpie,
Zboară păsările sub nori,
Numai la noi uneori
Îngeri mor de duioşie.

Au părinţi plecaţi din ţară,
Vorba bună le lipseşte,
Piaza rea oricând doseşte
Miez de ură şi ocară.

Îngeri dulci fără speranţă
Stau în sinea lor închişi
Şi rămân aşa surprinşi
Că şi Domnu-i în vacanţă.
N-are nimeni să le-arate
Calea mersului sub soare,
Ofiliţi, uscată floare,
Mor în visuri de carate.

Se închid ca-ntr-o magie,
Îşi pun sufletul pe tavă,
Sângele ţâşneşte lavă –
Pată pe copilărie!

CLIPA NEMURITOARE

Marin Moscu

Cerul pune-albastră floare,
Fulgeră în picuri apa,
Oase calcinate-n soare
Învârte Domnul cu sapa.

Via-şi leagănă belşugul,
Trec prin noi visuri măreţe,
Domnul merge-n cer cu plugul,
Noi, pe căi petrecăreţe.

Paşi-s grei, sub grea licoare
Purtăm peste tot pământul,
Cerul pune la-ncercare
Limba de-a stâlci cuvântul.

Hai să strecurăm ideea
Cu un vin băut în taină
Unde-şi dăruie femeia
Tot belşugul de sub haină.

Aşa Domnul urcă-n soare
Clipa mea nemuritoare.

ÎNTREBARE ŞI RĂSPUNS

Marin Moscu

Întrebarea mea firească
Este Doamne românească:
Cum e viaţa pe pământ
Împlinită prin cuvânt?

Că din tot ce-i mineral
Bălegaru-i natural!

CUIB DE VISE

Marin Moscu

În ochiul meu stâng soarele-apune,
În ochiul meu drept veştile-s bune,
Vino, femeie, luminează clipa
Rotunjită-n zboruri cu aripa.

Eu zbor deasupra, tu pe dedesubt
Fură mărul raiului abrupt,
Seminţele le varsă în neant,
Codrul lor în ceruri ni-i liant.

Vino-apoi la soarele apune,
Să alegem razele ce-s bune,
Una s-o lăsăm în răsărire,
Să fie lumii veşnic amintire.

Alta s-o lipim pe naltul cer,
Nu vreau o clipă ca să fiu stingher,
Zburăm aşa în forme neatinse,
Tu reală, eu, un cuib de vise.

ÎNCERCARE ANONIMĂ

Marin Moscu

Telefonul sună în pustiu,
Eu nu răspund. Nici tu? Nu ştiu.
Încercarea-i anonimă între noi
Sau soarele cloceşte în noroi?

Eşti supărată, sunt la fel sedus
De durerea dorului ascuns,
Se încurcă-n vorbe telefonul,
Ceru-şi lăsă peste noi plafonul.

MAI BEAU

Marin Moscu

Mai beau un whiskey şi mai scriu
Un rând voios, un rând zglobiu,
Devin haios în astă seară,
Storc lămâi pe-o lăcrimioară,
Şi mă umplu de virtute
Pe căi noi, necunoscute.
Lămâie eşti şi asta-i bine,
Poezia mea-i cu tine.

BRUNETA
Marin Moscu

Bruneta care mă inspiră
În nopţile de primăvară
Se plimbă prin oraş aiurea
Cum pufăie trenul în gară

Eu, călător pe şine-ascunse
Merg către dânsa ca un zeu
Şi nasc în vise suprapuse
Iubiri căzute-n curcubeu.

Bruneta care mă inspiră
Eşti tu, nobleţe de nespus,
Unde săruturile iubirii
Sunt lacrimile lui Isus.

De ştii sau de nu ştii prea bine,
Răsare supra-luna-n rai
Şi versul meu urcă în îngeri
Prelinşi pe cetini şi pe nai.

SONOR

Marin Moscu

Sonor e sângele în noi,
Cântă româneşte orişicând,
Curge viitorul plin de viaţă
Peste marea oaselor din gând.

Ne jucăm cu suliţe de vise,
Puncte de spectacol se zăresc
În tot ce e potenţial fantastic
În genunea mea de înger românesc.

În surâsul gândurilor mele
De la Nistru ,Doamne, pân` la Tisa
Rămâne ca să românească sieşi
România românind distinsa.

E sonor în noi, nu gândul,
Ci sângele urcând peste zenit,
Desluşind prin tricolor trecutul
Dar şi viitorul împlinit.

PLOUA

Marin Moscu

Plouă cu salcâmi în floare
Şi cu aripi zburătoare
Cât în lume mai e soare.

Plouă cu miros divin
Din nectar şi din senin
Câtu-i sufletul creştin.

Plouă din zori până – n seară
Peste trupu-ţi de fecioară,
Vis la colţ de ulicioară.

Plouă cu iubiri în noi
Cât e zaibăr în butoi
Şi tu ai buzele moi.

Plouă, plouă, plouă iar,
Îmi fac inima umbrar
Şi aştept să-mi cazi la zar.

PRIVESC PRIN PLOAIE

Marin Moscu

Privesc prin ploaie ochii tăi
Ca două frunze pe un val
Şi raiul se deschide-n mine,
Ecou de nechezat de cal.

Se pune-n forme unduirea
Imperiului de carne crudă
Şi simt un fluture de ceară
Cum inima-mi cu vers inundă.

Privesc prin ploaie, iar privesc,
Cum fulgeră în depărtare
Şi forma se preface-n miere
Şi clipa se preface-n soare.

Imperiul tău de carne crudă
Îmi inventează vis şi dor,
În urma ta e frenezie
Pe cerul nud prin care zbor.
Te prind la braţ ca pe o carte
Şi te citesc ca pe-o magie,
Eşti flacăra ce mă cuprinde
Şi ard cu tine-n poezie.

RĂVĂŞIRE

Marin Moscu

Trunchiul ţine ramu-n soare,
Ramul ţine mugur, floare,
Minunat ar fi să fie
Visul plin de poezie.

Dar cum se întâmplă, Doamne,
Floarea să nu facă poame,
Se înăbuşe-n uimire
Ram şi trunchi, făr` unduire.

Soarele răsare – apune,
Lacrima sensul răpune,
Clipă aspră ne-mplinită,
Soarta noastră-i răvăşită!

DINCOLO, DINCOACE…

Marin Moscu

Dincolo şi dincoace de linia imaginară
Este linia ce te sfâşie, ţară,
O mică parte sus, în vârful strălucirii
Şi grosul jos în pragul ne-mplinirii.

Ce-i limita? E-o diferenţă inegală,
Unii mor de foame, alţii-n fală
Aruncă la gunoi valori nemăsurate:
Fabrici şi uzine, genii sugrumate.

Cum s-a ajuns să fie limita hilară?
Suspuşii stau în tronul ţării tributară,
Cinstiţii sunt doar jertfă hoitarilor de sus,
Pentru noi dezastrul s-apropie de-apus.

Procentajul-arată că zece-n milion
Au dat groaznice tunuri în orice filon,
Ne-au prăfuit în ochi cu verbul vorbei lor
C-au grija bunăstării întregului popor.

Şi ca să credem gestul că este o favoare,
Se-njură, se-ameninţă la curte-n gura mare,
Dar se rotesc în vârful strălucitor în toate
Şi la urma urmei îşi şterg a lor păcate.

Noi rămânem veşnic sub limita amară
Cu sufletul vândut din ţară-n altă ţară,
Dar si acolo timpul ne dă cu şutu-n fund,
Rămân cu gândul negru, amar, amar şi crud.

N-ar trebui să fie o linie trasată,
Rotundul românimii pe aceeaşi vatră
E sacru scris cu sânge în faţa istoriei oricui
Şi spiritul dreptăţii e semnul Domnului.

OAZA DE LUMINĂ

Marin Moscu

Oaza de lumină şi speranţă
Este azi când fraţii îndrăznesc
Să-ndepărteze gardul ce-i desparte,
Pus de alţii-n suflet românesc.

Furtuna de nisip în curcubeie
Înalţă flori de viaţă şi uimire,
Din nou pe vatra ţării creşte pâine
Pusă peste rana cuvântului iubire.

Oaza de lumină ne alină
Dimineţi de vise-n viţă-aleasă
Fără gajuri şi-mpilări trufaşe
Se-ntoarce iar istoria acasă.

Oaza de lumină şi speranţă
Este azi când fraţii îndrăznesc
Să-ndepărteze gardul ce-i desparte,
Pus de alţii-n suflet românesc.

PROMISIUNI DEŞARTE

Marin Moscu

Promisiunea e intrarea
În valul şubred al tăcerii,
Inima se-nşurubează
În adâncul aşteptării.

Intră tresărirea-n suflet
Urc durerea către cer –
Ce a fost promisiune
E-ntrebare şi mister.

Ochi hoinar în mişcătoare
Vânturi duse-n agonie
Pe nisipul făr` intrare
În cuvântul omenie.

Îşi bea sufletul şi trupul
Cel ce trece călător
Cu promisiuni deşarte
Pentru-a lui minţit popor!

TRONURI DE GUNOI

Marin Moscu

Se-ntoarce lumea înapoi
În tronuri pline de gunoi,
În văi împinse-n neagră tină
Brăzdate rar de vreo lumină.
Copiii dau cuprinşi de ură
În cei bătrâni din bătătură,
Se-negură dorul de milă,
Se-nfundă-n suflet rău şi silă.

Şi trec pe stradă ochi destui
Dar nu-i mai pasă nimănui
Că lumea se-ntoarce înapoi
În tronuri pline de gunoi.

PĂRUL MINERAL

Marin Moscu

Luna îşi întinde
Părul mineral pe pământ,
Îngerii se încâlcesc
În lunecarea lui,
În dansul minunat
Alţi îngeri respiră
Petale din flori.
Un copil desenează imaginile
Şi o căprioară alăptează
Iezii cu păr mineral.

VOCEA PĂCATELOR

Marin Moscu

Vocea păcatelor intră-n mormânt,
Copacii prind izvoare
Şi aduc din cer
Fructul oprit pe pământ.

Vocea ta
Asemenea pâinii din care
Muşcă îngerii
Cumpăneşte păcatele noastre
Spălate
La rădăcini.

TOAMNA

Marin Moscu

Paşii mei înnoptează
Pe urme de nisip,
Ploile udă formele,
Vântul devine albastru
Şi eu îmi privesc
Tabloul
Pictat cu laptele
Sânilor tăi.

OCHI ŢINTUIŢI

Marin Moscu

Liniştea sugrumă entuziasmul,
Debaraua mea clocoteşte de bătrâneţe,
Pereţii se năruiesc,
Colţurile sunt susţinute
De întuneric.
Se trag linii
Peste ridurile mele.
În goliciunea somnului
Monstrul
Izgoneşte mântuirea
Şi rămân cu ochii ţintuiţi
Către tine.

CRUCI FĂRĂ NUMĂR

Marin Moscu

Montez aripi
Pe crucea sfârşitului,
Spăl morţii
La izvorul prezentului
Şi într-o carte
Cu oameni vii
Pun ochii nopţii
Să citească în fugă
Crezul
Ce ridică spre zare
Pescăruşi şi lumini pământii,
O lopată întoarsă
În propriu interior
Îmi arată cum
Să montez aripi
La cruci fără număr.

RĂCHITĂ VIOLATĂ

Marin Moscu

Pe covoare de frunze putrede
Carne moale, întinsă
Din răchita despletită,
Frunze sângerii
Cu ochii multicolori
Şi genunchii pustiiţi
De propriile rugăciuni
Întâmpină
Monologul îngerului
Cu aripile sfâşiate
De strănutul pozei mele
Încercând o cruce
Înfiptă
Sub răchita
Violată de vânt.

COPACI DE MĂTASE

Marin Moscu

Copacii de mătase
Mângâie fetele
Cu netezimea nopţii,
Sub cerceii stelelor
Se umflă
Burta buricelor ierbii,
O lumină logodită cu mătasea
Adulmecă cununia nervilor
Ce sterilizează prezentul,
Fetele se închină
La fătul imaginar,
Dinţii de lapte
Se întrec în copaci mătăsoşi
La deschiderea porţii…

PRIVATIZARE

Marin Moscu

Fiecare licitant
Din fiecare partid
Şi-a întocmit
Caietul de sarcini
Şi-a anunţat
Data şi ora,
Depunerea dosarelor,
Adjudecarea
Privatizării
S-a anunţat la fel,
Numai că
Înainte de licitaţie
Mă întreb
Ce vor să privatizeze:
Inima mea,
Sufletul meu,
Trupul meu,
Viziunea mea,
Prezentul şi trecutul meu?
Aş fi preferat
Viitorul
Dar
Viitor n-am!