CALENDARUL DACIC DIN ANSAMBLUL DE SANCTUARE DE LA SARMISEGETUZA REGIA (2)

Calendaeul dacic

Sebastian Vîrtosu
Anişoara Munteanu

CONSIDERAŢII ASUPRA ANSAMBLULUI DE SANCTUARE DE LA SARMISEGETUZA

I. Elemente generale de calcul

1. Un an dacic conţine 52 săptămâni, ceea ce înseamnă 364 zile (52×7=364) sau 13 luni egale, a câte 28 zile fiecare (13×28=364)
2. Anul egiptenilor antici conţinea 365 zile, fiind împărţit în 12 luni a câte 30 zile fiecare, plus 5 zile adăugate.
3. Anul iulian (stil vechi) are durata de 365,25 zile.
4. Anul gregorian (stil nou) are durata de 365,2425 zile.
5. Anul tropic, măsurat precis în zilele noastre, are durata de 365,2422 zile.

II. Elemente particulare de calcul desprinse din analiza numerelor şi măsurătorilor cuprinse în Marele Sanctuar Circular (MSC) din Sarmisegetuza

1. Cercul exterior (1) conţine 104 piese (13×8, 26×4)
2. Cercul lipit de cel exterior (2) conţine 210 piese (30 cicluri a câte 7 stâlpi)
3. Cercul interior din lemn (3) conţine 84 piese (4 cicluri a câte 21 stâlpi)
4. Absida centrală (templul propriu-zis dacic, închinat Zeului Unic, nevăzut de ochii pământenilor, Zalmoxe) conţine 34 piese (21+13 stâlpi).

III. Elemente de calcul desprinse din celelalte sanctuare din Sarmisegetuza

1. Micul Sanctuar Circular conţine 114 piese (6×19=114), unde „19” reprezintă numărul de ani solari din ciclul Meton. Ciclul Meton reprezintă perioada de 19 ani solari, în care anii lunari, din calendarul ebraic, sau 235 luni sinodice, încep anul odată cu anul solar tropic. Luna sinodică conţine 29, 5306 zile.
2. Marele Sanctuar Patrulater din calcar conţine 4 rânduri de lespezi circulare de calcar, a câte 13 lespezi fiecare (4×13=52, astfel, 4 anotimpuri egale, a câte 13 săptămâni fiecare, reprezintă anul dacic de 364 zile). 7 lespezi circulare mai înalte, ca nişte mese, la mijlocul celor 4 rânduri (reprezintă cele 7 zile ale săptămânii).
3. Soarele de andezit ajuta la stabilirea orei exacte, a meridianului locului, având şi rolul de teodolit. Cu el calculau unghiurile şi înălţimile răsăriturilor şi apusurilor stele- lor, Soarelui, Lunii şi planetelor, la diverse date din an sau la diverse ore din zi sau noapte.
4. Cele două sanctuare mici, patrulatere, de andezit, aflate pe direcţia Soarelui de andezit, erau, probabil, dependinţe ale preoţilor. În sanctuarul din stânga, locuiau preoţii, iar în cel din dreapta (din care porneşte canalul de drenaj ce trece pe lângă Soarele de andezit, ocoleşte Marele Sanctuar Circular şi se varsă la vale) era, probabil, cum am zice în limbaj mănăstiresc, trapeza – locul unde se pregătea şi/sau se mânca.
5. Sanctuarul mic, patrulater, de calcar, era spaţiul în care locuiau ucenicii, discipolii preoţilor.
6. Sanctuarul Mare, patrulater, de andezit, aflat pe o terasă, mai sus decât restul sanctuarelor, era locul în care erau primiţi pelerinii sau poporul ce venea la sărbători, ori poate că acolo erau primiţi preoţii din teritoriu, atunci când, din timp în timp, veneau aici pentru a afla ce dată este, ce oră, ce schimbări în calendar erau făcute pentru armonizarea calendarului cu anul tropic, ce sărbători şi la ce dată, etc., apoi mergeau în teritoriu şi comunicau poporului hotărârile luate de Marii Preoţi.
Dacii nu erau străini de calculele efectuate de egipteni şi de latini, în ceea ce priveşte armonizarea calendarului cu anul tropic. Anul egiptean de 365 zile, fiind mai scurt decât anul tropic, ajungea să parcurgă, după 1508 ani, toate zilele anului tropic, avansând cu un an faţă de succesiunea anilor tropici, astfel că, la 1508 ani egipteni calendaristici, erau doar 1507 ani tropici.
Latinii observă şi ei acest lucru, astfel că Iulius Cezar, în anul 46 î. Hr., introduce un nou calendar, calendarul iulian (stil vechi), alcătuit de astronomul Sosigene din Alexandria. Acest calendar iulian a fost valabil în România până în 1924. Dar şi acest calendar, cu durata de 365,25 zile, este inexact. Fiind mai lung cu 0,0078 zile decât anul tropic, face ca după 384 de ani să fie în urmă cu trei zile faţă de anul tropic. Din această cauză a fost înlocuit, în timpul Papei Grigore al XIII-lea, sec. XVI, de către astronomul italian Lilius, cu un nou calendar, calendarul gregorian (stil nou). Acest calendar a intrat în vigoare în România după 1924. Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decât anul tropic, întârzie faţă de acesta cu o zi la 3300 ani.
Aşadar, dacii au încercat şi ei, într-un mod propriu, să găsească o modalitate simplă şi practică, din dorinţa de a armoniza calendarul cu anul tropic. Cum au reuşit acest lucru?
Ştim, din Marele Sanctuar patrulater de calcar, că Anul dacic avea 364 de zile, 4 anotimpuri egale, a câte 13 săptămâni, şi că săptămâna avea şapte zile. În această formă, anul dacic era cel mai inexact dintre calendarele vremii sale, fiind mai scurt cu 1,2422 zile decât anul tropic. La 294 de ani, calendarul dacic parcurgea toate zilele dintr-un an tropic, astfel că 294 ani dacici însemnau 293 ani tropici. Dacii ştiau asta, deoarece, dacă adunăm numărul 210 (numărul stâlpilor de piatră de pe cercul nr. 2) cu 84 (numărul stâlpilor de lemn din cercul nr. 3), obţinem 294, numărul de ani în care anul dacic ajunge cu un an mai mult decât succesiunea anilor tropici.
Astfel, înţelegem de ce cercul exterior (cu 104 pietre) al Marelui Sanctuar Circular numără doi ani, şi nu unul sau mai mulţi. Să ne amintim de faptul că, în numerologia ebraică, Numele lui Dumnezeu, TETRAGRAMMATON, este format din patru litere: Y (Jod) = numărul 10 (zece), H (He) = numărul 5 (cinci), W (Vau) = numărul 6 (şase), H (He) = numărul 5 (cinci). Adunate, formează numărul 26 (10+5+6+5), apoi, 2+6=8 (opt fiind cifra perfecţiunii , a morţii şi vieţii , a judecăţii , numărul lui Saturn, Cronos, Zamolxe). Aşadar, 26×4=104, adică de patru ori, în cele patru puncte cardinale, numele lui Dumnezeu în toată Lumea! Aceasta zice multe despre monoteismul şi religia dacilor, despre Zeul Moş, despre Demiurg, Creatorul Lumii.
Legat de calendarul dacic, cităm din cartea lui Vasile Ureche, membru al Uniunii Astronomice Internaţionale: „S-au imaginat calendare solare mai precise decât cel gregorian […] S-au propus mai multe proiecte de reformare a calendarului gregorian. Un proiect simplu şi aparent convenabil propune ca toate cele patru trimestre ale anului să fie egale, având fiecare 13 săptămâni (91 de zile )(subl. n.). Prima lună a fiecărui trimestru ar avea 31 de zile iar următoarele două câte 30 de zile. În acest mod fiecare trimestru şi fiecare an ar începe în aceeaşi zi a săptămânii. În anii simpli s-ar adăuga o zi suplimentară (de repaus) între 30 decembrie şi 1 ianuarie, iar în anii bisecţi două asemenea zile (una între 30 iunie şi 1 iulie).”
Nu ştim dacă Vasile Ureche a cercetat calendarul dacic, dar varianta expusă seamănă foarte mult cu propunerea noastră de calendar dacic. Chiar şi aşa, în calendarul domniei sale e mai uşor de calculat în ce zi a anului pică o dată oarecare, decât în actualul calendar gregorian, în care nu ştim bine câte zile au lunile!
În rest, asemănările cu anul dacic, inclusiv cu cele două zile adăugate pentru corecţie, sunt uimitoare. Toate acestea fac ca anul dacic să fi fost, nu numai pentru vremea lui, dar chiar şi pentru vremea noastră, cel mai simplu şi mai precis calendar, cu toată aparenta sa imprecizie şi singurul capabil să înlocuiască calendarul gregorian, fără a produce disfuncţii în desfăşurarea acţiunilor.
Pentru mai multă credibilitate a celor zise până aici, să refacem câteva mici calcule, pornind de la datele pe care le avem conţinute în Marele Sanctuar Circular (primul cerc = 104, al doilea cerc = 210, al treilea cerc = 84, absida = 34):

210 : 84=2,5. Dacă într-un an calendarul dacic e mai scurt cu 1,2422 zile decât Anul tropic, atunci în 2 ani va fi în urmă cu 2,4844 zile. Se vede că eroarea de calcul a dacilor este de 0,0156 zile (2,5-2,4844=0,0156), adică 22 min, 27 sec., 84 sutimi de secunde, faţă de calculele moderne.
210:104=2,0192308. Reprezintă numărul de zile adăugate în primul an bisect (al 3-lea an din ciclul de 4 ani).
104:34=3,0588235 . Reprezintă numărul de zile adăugate în al 2-lea an bisect (al 4-lea an şi ultimul din ciclul de 4 ani), în care, cum am mai spus, primii doi ani sunt simpli.
104+210+84+34=432
432:2=216
432:3=144
432:4=108
432:5=86,4
432:6=72
432:7=61,714286
432:8=54
432:9=48
432:10=43,2
432:11=39,272727
432:12=36
432:13=33,230769
432:14=30,857143
432:15=28,8
432:16=27
432:17=25,411765
432:18=24
432:19=22,736842
432:20=21,6
432:21=20,571429
432:22=19,636364
432:23=18,782609 etc.
104x210x84x34=62.375.040. Dacă reprezintă ani, atunci poate ne spun despre dispa- riţia dinozaurilor sau alt eveniment major, dispariţia unei civilizaţii străvechi sau alt eveniment cosmic.
Desigur, s-ar putea obiecta că nu ştim exact care era numărul de stâlpi de lemn din cercul numărul 3 al Marelui Sanctuar Circular din Sarmisegetuza. Noi ne-am bazat calculele pe cercetările lui Ioan Glodariu şi coautorii lui , precum şi pe cercetările lui Dan Oltean . Concluziile acestor cercetători sunt suficiente, clare şi aduc argumente arheologice şi ştiinţifice pentru susţinerea celor afirmate.
Am observat că, în afara funcţiei calendaristice, Marele Sanctuar Circular are şi alte funcţii.

I. Una dintre aceste funcţii este calcularea Anului Lumii dacic. Cum dovedim?
Astfel:
– o rotaţie completă a cercului 1 exterior din piatră (104 piese) reprezintă 2 ani.
– o rotaţie completă a cercului 1 exterior din piatră (104 piese) – 2 ani – este nu- mărată de fiecare din cei 7 stâlpi (6+1) ai fiecărui ciclu (din cele 30 totale), ai cercului numărul 2 din stâlpi de piatră. Aceasta înseamnă că cercul numărul 2 (210 piese – 30 cicluri a câte 7 piese) execută o rotaţie completă la fiecare 420 ani.
– o rotaţie completă de 420 ani a cercului numărul 2 din stâlpi de piatră (210 piese) este numărată de fiecare din cei 84 de stâlpi de lemn ai cercului numărul 3. Aceasta înseamnă că cercul numărul 3 din lemn (84 piese) execută o rotaţie completă în 35.280 ani. Acesta este Anul Lumii dacic. Cercul de 84 de stâlpi de lemn este împărţit în patru, fiecare având 21 de stâlpi. Această împărţire ne arată anotimpuri egale ale Anului Lumii, cu două echinocţii şi două solstiţii. Anotimpurile Lumii se schimbă o dată la 8820 de ani.
Absida nu este perfect orientată pe direcţia răsăritului Soarelui la solstiţiul de iarnă din 22 decembrie. Eroarea e prea mare ca să poată fi pusă pe seama neştiinţei dacilor (erorile de amplasare a sanctuarelor nu depăşesc 5 grade şi chiar şi aceste 5 grade s-ar putea explica ca o medie a înclinaţiei eclipticii. La punctul maxim ar fi 35 grade 23`47„, iar la punctul minim 23 grade 25`57„. Înclinaţia medie ar fi de 29 grade 25`47„. Este posibil ca dacii să fi calculat această medie, ceea ce ar rezulta diferenţa de 5 grade în amplasarea sanctuarelor. Anticii ştiau aceste lucruri, aşa că nu avem motive să credem că dacii nu ştiau).
Spre deosebire de Dan Oltean, noi am ajuns la o altă concluzie. Abaterea de 15 grade (deşi măsurătorile noastre pe teren au dat o abatere de doar 6 grade) este făcută cu bună ştiinţă, în sensul că ne arată foarte precis că anul dacic începe la 22 decembrie, la solstiţiul de iarnă, dar neamplasarea precisă a absidei centrale pe direcţia răsăritului Soarelui la solstiţiul de iarnă, ne arată nu o eroare de proiectare sau de construcţie sau de măsurare, ci este o mărturie de credinţă zalmoxiană, că dacii nu se închinau soarelui (creaţiei), ci se închinau Creatorului, unui zeu precum soarele, dar fără a fi confundat cu acesta. Zeul dacilor nu era reprezentat prin statui sau chipuri, ci era simbolizat prin soare. Cum soarele este unul, aşa şi zeul lor este unul; soarele dă căldură, lumină, viaţă şi fără el nimic nu ar putea supravieţui, aşa şi fără lumina şi căldura iubirii oferite de zeu lor, lumea ar dispărea.

( Va urma )