REUNIUNEA NATO DE LA SIBIU, ROMÂNIA ÎNTRE 14-16 SEP-TEMBRIE ŞI DE CE VLAD FILAT, PREMIERUL CAMELEON AL RM, DORIN CHIRTOACĂ, PRIMARUL CU DOUĂ FEŢE NU VOR SĂ AI-BĂ LOC MARŞUL UNIRII, PLANIFICAT PENTRU 16 SEPTEM-BRIE LA CHIŞINĂU

Ion Petrescu

Ion Petrescu
Ziua veche.ro

Într-un interviu acordat jurnalistei Stela Popa, din Chişinău, semnalam că, după baza militară americană, de la Mihail Kogălniceanu, din Dobrogea, urmată de aceea din Oltenia, de la Deveselu, în curând, în arealul situat la est de Munţii Carpaţi, dominat de dulcele grai moldovenesc, 100% românesc, va fi un alt treilea punct de sprijin al Forţelor Armate Americane, de o factură aparte.
Iată că acum, Comitetul Militar al NATO desantează la Sibiu, între 14 la 16 septembrie, pentru a da astfel, tacit, un semnal puternic omologilor din arealul Comunităţii Statelor Independente, tutelat, cum bine se ştie, de voinţa prezidentului de la Kremlin. Aliaţii privind din vest, de la Sibiu, spre est, către Chişinău şi Tiraspol.
Aşa se explică, acum, apelurile puerile, ale lui Vlad Filat, premierul cameleon, al celui de-Al Doilea Stat Românesc, precum şi a lui Dorin Chirtoacă, primarul cu două feţe, de la Chişinău, ca să nu aibă loc marşul unirii, planificat pentru 16 septembrie. Ziua finală a reuniunii Comitetului Militar al NATO, în România.
Cu alte cuvinte, vezi Doamne… gubernia lui Filat să nu dea semne de instabilitate, ca să nu rămână, ulterior, liderii menţionaţi fără fotoliile capitonate actuale. Filat fiind oricum – dovadă declaraţiile sale, din aceste zile, de la Moscova -, cu popoul în barca europeană, dar şi în cea euroasiatică. Cum stă bine oricărui mascul potent. Şi recent divorţat, deci, biologic, total motivat.
Cine crede că altele au fost motivele alegerii acestui loc, din inima României, este nu doar naiv, ci şi pradă unor relaţii publice neprofesioniste. Fie acestea şi de o hilară inspiraţie autohtonă.
Provocările mediului general de securitate, stadiile transformării NATO şi revizuirea structurii Statului Major Militar Internaţional se puteau discuta, bine mersi, şi la sediul Alianţei Nord-Atlantice. Mai pe larg. Şi fără reţineri.
Faptul că şefii apărării – aşa ar trebui să se numească şi Şeful de Stat Major al Armatei României – vin pe teritoriul românesc, pentru a discuta, în cadrul organizat, despre Afganistan şi Balcanii de Vest, iar în pauza de cafea şi despre demantelarea dispozitivului militar rusesc, cu 1.800 de santinele, din Transnistria, indică integrala agendă a emisarilor militari ai NATO.
Indiciul că întâia revedere a şefilor apărării, după aceea de la Chicago, are loc în inima României, confirmă atenţia sporită pe care NATO o acordă nervozităţii conducerii Rusiei, obsedată, aidoma lui Adolf Hitler, ca să refacă, oricum, cu orice preţ, indiferent de sacrificii şi mijloace – spaţiul vital!
De data asta, cel al defunctei Uniuni Sovietice, prin revenirea forţată, inclusiv prin recursul la manu militari, a fostelor republici sovietice, alături de matca mafiei răsăritene, Federaţia Rusă.
Prezenţa ambasadorului Stephen Evans, asistentul secretarului general al NATO pentru operaţiuni aliate – ultima, de mare anvergură, cea aeriană şi maritimă vizând Libia -, indică, fără putinţă de tăgadă, că vremea alocuţiunilor pentru impresie artistică a trecut. Iar focalizarea pe priorităţi regionale, deloc neglijabile, este pe agenda consultărilor informale, de la Sibiu.
În acest context, orientativ şi sugestiv este interviul acordat recent de generalul-maior Miroslaw Rozanski, şeful Departamentului de planificare strategică şi operaţională, din ministerul armatei poloneze, care ridica problema identificării, în mod clar, a persoanei căreia îi revine postul de comandant-şef al forţelor armate, în vreme de război.
Pe timp de pace, în Polonia, atribuţiile sunt delegate ministrului apărării. Dar pe timp de război ar fi dezirabil ca tocmai şeful apărării să preia responsabilităţile adecvate.
O concluzie generată de experienţa trupelor poloneze participante la operaţiunile aliate din Afganistan şi la cele ale Coaliţiei din Irak. Ipoteză de lucru ce va fi aprobată de parlamentarii polonezi, în cursul primului trimestru, al anului 2013.
Asta înseamnă, în traducere liberă, capacitatea de reacţie imediată, a armatei, la comanda şefului apărării, devenit comandant-şef al forţelor armate, pe timpul implicării forţei expediţionare, dincolo de graniţele naţionale.
La fel de benefic va fi şi faptul că, astfel, structurile subordonate şefului apărării vor fi direct responsabile pentru dezvoltarea, pe termen lung a armatei, pentru monitorizarea operaţiunilor în curs de derulare şi pentru furnizarea sprijinului de luptă necesar finalizării adecvate a misiunilor ordonate.
Într-o asemenea nouă viziune, vor fi combinate simultan actualele comenzi separate, pentru forţele terestre, aeriene, navale şi unităţile forţelor speciale. Comanda operaţională nou instituită vizând acţiunea forţei expediţionare naţionale, pe timpul uneia sau mai multor campanii multinaţionale, cu derulare concomitentă, cum au fost cele din Afganistan şi Irak.
În acest mod s-ar crea şi facilitatea de a nu mai aştepta lunga perioadă de trecere a unei iniţiative, prin procesul îndelungat al analizei şi deciziei parlamentare, fiind creat cadrul pentru înfiinţarea de noi capacităţi defensive, precum cea în domeniul războiului cibernetic, funcţie de situaţie, chiar imediat.
Cum s-a simţit Vlad Filat, în cele trei zile de autoumilire la Moscova, nu mai interesează pe nimeni. Ce va face ministrul român al afacerilor externe, la Chişinău, pe 13.09.2012 ţine de curiozitatea postului de radio Erevan. Gluma fiind anticipabilă. Şi seacă.
Însă ce vor face emisarii militari aliaţi, în zilele de 14 şi 16 septembrie la Sibiu – iată un motiv de perpelire, la Kremlin. Şi pe şoseaua Kiseleff…