ADRIAN BUCURESCU : STIHURI

Bucurescu A

DEPORTAŢII

Nu au ştiut ai mei niciodată
în tristeţile lor puzderie
că vatra noastră curată
poate fi o altă Siberie

şi că vreodată pe Bărăganul
pe care ning salcâmi înfloriţi
neaşteptat va veni anul
cu amurgenii surghiuniţi.

Le-or fi supărat pe Rusalii
de vreme ce chiar la hramul lor
în Banat s-au spart mii de vitralii
de-au rămas templele fără decor.

Satele au rămas fără dig.
Ei nu şi-au luat în vagoane nici câinii.
Tu, Doamne, ai dat prea mult frig
în chiar Câmpia Caldă a Pâinii!

Vouă, celor pieriţi în ţărâna noastră
şi celor care vii aţi plecat,
nu v-a mai ars de zarea albastră
care în cicori s-a revărsat.

Iertare, dar n-au ştiut niciodată
ai mei în tristeţile lor puzderie
că şi vatra noastră curată
poate fi o altă Siberie!

ARBORE DE ROMÂNIA

Într-o dimineaţă cu subţire ceaţă,
M-am trezit şi m-am spălat pe faţă,
Şi-n oglinda lacului, când m-am privit,
Ce să vezi? Eram împodobit
Ca un pom în floare, şi-n loc de picioare
Aveam o tulpină luminoasă tare,
Cum are mesteacănul curat,
Şi aveam coroană ca de împărat,
Crengi în loc de mâini unduiau în vânt,
Tălpile mi-ncremeniseră-n pământ,
Plin eram de frunze proaspete în zori
Şi în loc de ochi aveam cicori…

Da, mă ţintuiră Soarele şi Luna
În pământul ţării pentru totdeauna.

FEREŞTE-NE, DOAMNE, DE SECETĂ!

Creasta Nopţii s-a pleoştit de zăduf.
Luna presară pe trestii puf.
O nagodă latră prelung prin stuf.
Seceta întrece orice năduf.

Însăşi Nădejdea fierbe în pârjol.
Mai are oare Noaptea vreun rol?
Dar Ziua mai are ea vreo menire
în cumplita ei izvrătire?

Geaba au mai ieşit cu moaştele sfântului
peste largi crăpăturile pământului;
în cimitir pe rând au luat foc
cruci de lemn şi de putred soroc.

De atâta pedeapsă câmpia tace,
Soarele o taie şi pielea-i desface.
Scheletul de hârburi n-o să-i mai scape.
Dar cine şi unde să o îngroape?

SECERIŞ

Combina-secerătoare
A tăiat o fată mare.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Plângeţi-o, mamă şi tată,
C-aveaţi şi voi doar o fată!
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Plângeţi voi, secerători,
Plângeţi, fete şi feciori!
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Lui Gheorghiţă, la oştire,
Nimenea nu-i da de ştire.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Of, dar şi când a aflat,
El în gardă s-a-mpuşcat.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

LA DIONYSUS

Arhanghel al malinconiei
Ce zâmbetul nu-şi stăpâneşte,
Născut din lutul României,
Măria Ta, spre noi priveşte!

Stăpâne din olat de stele,
Cu plete viforând lumină,
Ascultă păsurile mele
Şi de tristeţe mă alină!

Tu, domn al cetelor de îngeri,
Cu ochi de foc şi braţ de piatră,
Eu rogu-te acum să sângeri
Trei picături la noi în vatră.

Că sângele divin de pică
În cruda secetă din ţară
Pe cei ce suferă-i ridică
Iar pe scârbavnici îi coboară.

Arhanghel al malinconiei,
În vin divin prefă-ne-amarul,
Sfărâmă cupele mâniei
Şi dă-ne nouă azi nectarul!

Tu, fiu împărătesc, tu, Dacul,
Măria Ta, spre noi priveşte,
Binecuvântă-ne atacul
Şi dă semnalul româneşte!

Şi-a ta poruncă să ne poarte
Ori spre izbândă ori spre moarte!