MISTERELE „HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA” (I)

holocaust

Teodor Filip

„HOLOCAUSTUL DIN ROMÂNIA” – CIFRE VARIABILE ŞI APOCALIPTICE
Istoria nu face excepţie de la regula relativismului,în care ceea ce părea adevărat ieri este dovedit ca fals astăzi.În cazul României,ceea ce părea adevărat ieri se încearcă a se dovedi fals astăzi.Concret la ceea ce interesează în acest articol.
Istorici evrei, grupaţi în mai multe centre de studii evreieşti, sau individual, încearcă şi reuşesc să acrediteze ideea că în România,dinainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi existat un Holocaust evreiesc ce a dus la uciderea a cca.400.000 de evrei după unii, aproape 600.000 după alţii.
Nu neg Holocaustul evreilor,suferinţele pe care le-au îndurat,nedreptăţile comise împotriva lor. Nu sunt de acord cu cifrele vehiculate.În numele adevărului,pe care îl cer istoricii şi cercetătorii evrei,personalităţile de seamă ale Organizaţie Sioniste Mondiale vizavi de acest Holocaust,al adevărului pe care îl cere preşedintele Traian Băsescu din partea celor care studiază Holocaustul din România am scris acest articol. Nu promovez cultul „persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, aşa cum stipulează Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă nr. 31/28.03.2002. Prezint doar Adevărul istoric, respectând întocmai pct.3 din prevederile Senatului american în legătură cu condiţiile pe care să le îndeplinească cele 7 ţări care vor adera la NATO, între care şi România.
Este bine ca cititorul să cunoască că,la data de 1 iulie 1991,rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României(inclusiv Transilvania de Nord).Atunci a fost menţionată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului în România.Întrebat de ce nu s-a menţionat până atunci această cifră,Moses Rosen a afirmat că „din 1944 până în 1991 nimeni nu a pomenit această cifră pentru că evreii au fost aşa de terorizaţi în România încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morţii lor.”
Pe baza acuzaţiilor sale,Senatul SUA a emis la 11 iulie 1991(la numai 10 zile de la comemorare) o rezoluţie care „condamnă resurecţia antisemitismului şi a intoleranţei etnice din România.”
Afirmaţia rabinului Moses Rosen nu concordă cu realitatea.Ca unul care am participat direct aproape la toate festivităţile şi întâlnirile care s-au desfăşurat,în perioada ianuarie 1978-ianuarie 1986,la Cantina Evreiască din Bucureşti,strada Plantelor,precum şi la unele slujbe de la Templul Coral(de data aceasta la asigurarea securităţii exterioare) am putut constata că evreii aveau deplina libertate în a-şi plânge morţii.Pe fosta stradă Porţile de Fier,din Oradea,uşă-n uşă cu mămica locuia familia Herşcovici.De câte ori o vizitam pe mămica,obligatoriu treceam şi pe la familia respectivă-tatăl şi fiu.Pentru ei nu conta că lucram la Securitatea din Bucureşti (nu puteam să le spun că activez la U.S.L.A.),au fost oameni.Am purtat nenumărate discuţii în care deschiderea s-a manifestat din ambele părţi.Curios din fire, i-am cam tras de limbă.Singura nemulţumire suna cam aşa:”Domnule maior,de ce nu ni se permite să vizităm Ţara Sfântă?”.Însă erau mulţumiţi că li se permitea să fie sprijiniţi de comunitate.De trei ori ne-am plâns împreună morţii la cimitirul municipal.
În perioada toamna lui 1983-toamna lui 1985,răspunzând de controlul antiterorist şi antideturnare la Aeroportul Internaţional Otopeni,am stat de vorbă cu foarte mulţi evrei sosiţi din Israel în România.Pe fluxul sosiri-pasageri,cu ocazia controlului documentelor ori a bagajelor.Foarte mulţi dintre ei veneau pentru a-şi plânge morţii înmormântaţi în cimitirele evreieşti din ţara noastră.
De la 1 ianuarie 1990 şi până la 1 iulie 1991 cine i-a oprit pe evrei să-şi plângă morţii?Poate morţii noştri din acel decembrie însângerat,care prin jertfa lor au permis şi ca rabinul Moses Rosen să-i comemoreze pe cei 400.000 de evrei,victime ale Holocaustului din România!

MAREŞALUL VOIA SALVAREA A 70.000 DE EVREI, SIONIŞTII AU REFUZAT!!!
Mai departe să apelăm la „Encyclopedia Iudaică Jerusalem”, unde la p.1472 se poate citi:”Garda de Fier ţinea conferinţe şi demonstraţii studenţeşti deseori acompaniate de răzmeriţe antievreieşti în care distrugeau sinagoge,magazine şi ziare evreieşti ca în Oradea-Mare şi Cluj[1922] şi în Timişoare[1938]…În perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliată cu regele Carol al II-lea, a comis masacre împotriva evreilor în special în Moldova. La 6 Septembrie 1940, Garda de Fier proclamă Statul Naţional-Legionar împreună cu Ion Antonescu.Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viaţa politică,culturală şi economică a României.Ţelul final al Gărzii de Fier era deportarea tuturor evreilor(nu uciderea lor?-nota TF).O luptă pentru putere a dus la rebeliunea legionară din 19-20 Ianuarie 1941,în care au fost ucişi 120 de evrei în Bucureşti şi cca.30 de alţi evrei în provincie[în special în Ploieşţti şi Constanţa).Rebeliunea a fost înăbuşită şi Conducătorul mişcării legionare Horia Sima împreună cu alţi lideri legionari s-au refugiat în străinătate.Odată cu izbucnirea războiului contra Rusiei Sovietice[Iunie 1941],forţele germane împreună cu poliţia antonesciană la care s-au alăturat elemente ale Gărzii de Fier au comis atacuri împotriva evreilor ca Pogromul de la Iaşi [29 iunie 1941] şi „trenurile morţii”,şi alte atacuri în Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime.”
Deci ieri era evident că legionarii au ucis 120 de evrei la Bucureşti şi alţi 30 de evrei în provincie,iar pogromul de la Iaşi,”trenurile morţii” şi „alte atacuri în Moldova” s-au soldat cu 7.500-10000 de victime.Făcând o adunare macabră rezultă o cifră cuprinsă între 7.650 şi 10.150 de evrei,victime ale Holocaustului în România.Rog a se ţine seama de următoarele:
-cifrele sunt date de către centrele evreieşti de studii de atunci;
-atrocităţile,crimele şi deportările evreilor din Transilvania de Nord nu au fost comise de către autorităţile române;
-un fapt se desprinde cu certitudine şi claritate.Mişcarea Legionară,vânată de regele Carol al II-lea până în septembrie 1940 şi de generalul Antonescu după ianuarie 1941 este scoasă din cauză.Singura imputaţie care i se poate aduce rămâne uciderea celor 120 de evrei în timpul rebeliunii declanşate chiar de către generalul Antonescu.
În nici un caz generalul Antonescu nu poate fi bănuit de iubire faţă de legionari.După cifrele oficiale ale guvernului său,bilanţul rebeliunii legionare a fost de 416 morţi,370 în Bucureşti şi 46 în provincie,din care 120 erau evrei.Deci au murit aproape de patru ori mai mulţi creştini decât evrei.În timpul unui conflict armat, mai ales într-o capitală, gloanţele nu selectează victimele.
Iată o informaţie inedită.Pe 16.02.1943,România condusă de Mareşalul Antonescu s-a oferit să ajute 70.000 de evrei din Transnistria să părăsească Europa contra sumei de 50 dolari pentru fiecare evreu.Propunerea a fost publicată în ziarele din New York din acea vreme.
În aceeaşi zi, Stephan Wise,Preşedintele Congresului Evreilor din America şi liderul sionismului american a dat spre tipar un refuz public la această ofertă declarând că strângerea de fonduri pentru salvarea evreilor din Transnistria „nu se justifică”(1).
Pe 19 februarie,Yitzhak Greenbaum,şeful Comitetului de Salvare al Agenţiei Evreieşti,participant la lucrările Consiliului Executiv al Sionismului din Tel Aviv,a fost întrebat dacă nu poate lua bani din fondul United Jawish Appeal pentru salvarea celor 70.000 de evrei din Transnistria.Răspunsul acestuia a fost un categoric „NU!” (Nota A).
Informaţiile de mai sus au fost publicate în The Wall Street Journal,December 2,1976.
De ce acest presupus comerţ cu „evrei” nu este menţionat în arhivele Comunităţii Evreieşti din România?De fapt autorul crede că în nici o arhivă a Sionismului nu există această informaţie.Concluzia rog să o tragă cititorul.
Mai prezint una.În 1942 a avut loc aşa-numitul târg „sânge contra camioane”.În cadrul unei discuţii secrete între o delegaţie a Mişcării Sioniste cu reprezentanţii Germaniei naziste,germanii propuneau eliberarea a 1.000.000 de evrei,dacă Germania va primi în schimbul lor 10.000 de camioane(100 de evrei=un camion) noi de mare tonaj,camioane de care armata germană avea mare nevoie.David Ben Gurion a optat însă pentru „folosirea” banilor,atunci când va fi nevoie,la formarea statului Israel.Nici Marea Britanie nu a fost de acord cu acest „târg”.
În continuare apelez la istoricul evreu Nicolae Minei Gruenberg,care scrie:”În România Holocaustul nu a avut loc,tocmai pentru că,cu foarte puţine şi nesemnificative excepţii,CĂLĂII CU ZVASTICĂ nu numai că nu s-au bucurat de concursuri binevoitoare oferite din proprie iniţaitivă,dar s-au lovit de refuz în tentativele lor de a recruta complicităţi,cu caracter privat sau oficial,pentru asigurarea deportărilor sau a altor acţiuni de genocid.Deportările dincolo de Nistru,efectuate de autorităţile antonesciene,nu au avut drept scop,fie el mărturisit sau ascuns,exterminarea celor în cauză.Pieirea unui număr dintre ei are trei cauze pruncipale:abuzurile comise de anumiţi reprezentanţi ai autorităţilor care au delapidat fonduri alocate pentru achiziţia de alimente,excesele criminale ale unor elemente degenerate din organele de pază şi supraveghere; intervenţia ASASINILOR GFERMANI NAZIŞTI organizaţi în Einsatzkommando-uri,care,în plină retragere de pe frontul de est,au pătruns cu forţa în lagăre,exterminându-i pe deţinuţi.”
Profesorul universitar Dr.Israel Gotman,din Israel,în studiul intitulat „Situaţia evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de nazişti”arată că planurile naziste de a-i deporta pe evrei din România în lagărele de exterminare din Polonia au întâmpinat „o opoziţie energică din partea poporului român şi a autorităţilor româneşti,inclusiv a guvernului şi dictatorului Ion Antonescu.Refuzul clar de a-i preda pe evrei a crescut cu timpul şi această rezistenţă este factorul care a salvat majoritatea evreilor români de „soluţie finală” de concepţie nazistă.Mi se pare că aceasta nu a fost doar consecinţa unei poziţii oportuniste şi a schimbărilor de front,ci,în mare măsură şi în parte în mod decisiv,rezultatul deosebirilor de poziţii şi concepţii care existau între Germania nazistă şi România de sub dictatura lui Antonescu în privinţa evreilor”(2).
Într-un alt studiu,tot evreiesc,se precizează:”(…)Dacă considerăm Stalingradul ca momentul hotărâtor în istoria celui de al doilea război mondial un moment care marchează începutul sfârşitului dominaţiei naziste,atunci refuzul guvernului român de a-şi preda evreii poate fi considerat ca unul din marile acte de rezistenţă din Europa,într-un moment când Germania se afla în culmea puterii sale”(idem,p.90).
S-a făcut mare caz de lagărul/campul de la Moghilev,unde erau deportaţi evrei,afirmându-se că Antonescu intenţiona exterminarea acestora.Se uită că acel lagăr era o colonie penală conform Ordonanţei Nr.23,unde erau deportaţi răufăcătorii evrei,cei care făcuseră atâtea rele la retragerea trupelor române şi a administraţiei române din Basarabia.În cartea „Turnătoria lui Jagendorf”,la p.15,evreul bucovinean Siegfried Jagendorf scrie că în acest lagăr evreii munceau.Iar Antonescu îi plătea cu 2 mărci/zi pe meseriaşi şi profesionişti şi cu 1 marcă/zi pe muncitorii necalificaţi.
În 1990,Olivian Veverca,secretarul guvernatorului George Alexianu,care trăieşte în Canada, a dat publicităţii cartea intitulată „Administraţia română civilă în Transnistria,1941-1944”.Toţi istoricii,toţi scriitorii,dar fără excepţie,care au scris despre Holocaustul din România,ori despre subiectul Transnistria în al Doilea Război Mondial,au ignorat această carte-document.Din rea-credinţă.Este o carte scrisă de martorul ocular cel mai bine informat din cei ce mai sunt în viaţă.De unde trag concluzia că nu avem de-a face cu istorici ori scriitori dornici să relateze adevărul,pe care nu-i animă dorinţa de a fi cronicari ai evenimentelor istorice.

MOSSAD AJUTĂ LA FALSIFICAREA ISTORIEI
Documentele istorice cele mai importante privind nevinovăţia mareşalului Ion Antonescu,ale guvernatorului Alexianu,ale poporului român se află în Israel!În mod special mă refer la „Jurnalul” lui Wilhelm Filderman.Cu limbă de moarte,preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lăsat ca memoriile lui să fie publicate în România,de Academia Română,de îndată ce comuniştii nu vor mai fi la putere.”Astfel că,imediat după 1990 ultimul secretar particular al lui Filderman,aflat în viaţă la Paris,s-a adresat Academiei Române,preşedintelui acesteia,dlui profesor Eugen Simion,oferindu-i preţiosul manuscris.Până însă să se îndeplinească formalităţile legate de acest transfer au avut timp să intervină oficialii de la Tel-Aviv(este vorba de Mossad-nota TF) şi să pună mâna pe Jurnal,dar nu pentru a-l publica,ci pentru a-l dosi,pentru a-l ascunde de ochii publicului,precum se vede din împrejurarea că despre acest manuscris nu vorbeşte nimeni,şi în special nu vorbeşte nici unul dintre cei care ne acuză de cele mai cumplite crime!”(3).
Din ordinul special al lui Antonescu şi Filderman a fost „deportat” în Transnistria.Dar pentru un scop precis:să vadă cu ochii lui în ce constă regimul de exterminare aplicat de români,evreilor,pentru ca să nu se mai lamenteze pentru soarta evreilor „săi”.Mai departe povesteşte fiul lui George Alexianu:”În Transnistria George Alexianu s-a îngrijit personal ca liderul evreimii româneşti să locuiască cu doamna Filderman într-o vilă,în condiţii de lux,unde în mod decent să poată primi în audienţă pe orice evreu aflat printre cei deportaţi,să ia astfel cunoştinţă de toate „nenorocirile” abătute asupra evreilor din Transnistria.La vremea aceea nu a dat publicităţii nici o dezminţire a celor reclamate până atunci,dar odată întors la Bucureşti a încetat să-l mai bombardeze pe mareşal cu „lăcrămaţiile” sale pe cât de politice,pe atât de neîntemeiate.Ba mai mult,în primăvara lui 1944 Filderman s-a numărat printre acei conducători oneşti ai evreimii din România care,la cererea lui Mihai Antonescu,au acceptat să plece în Occident unde,în semn de recunoştinţă faţă de autorităţile române care s-au purtat atât de corect cu evreii,să ceară de la evreii influenţi să intervină pe lângă guvernul american ca debarcarea trupelor aliate în Europa să se facă în Balcani ca să-i împiedice astfel pe ruşi să ocupe România şi să impună un regim comunist.”
La 13 octombrie 1942, în Consiliul de Miniştri s-a petrecut un eveniment peste care istoricii trec prea repede.Unii nici nu au auzit de el.
Înainte doresc să prezint raportul Ministerului Căilor Ferate din Bucureşti,către Consiliul de Miniştri,la 27 octombrie 1941,raport semnat de directorul general al C.F.R.,generalul T.C.Orezanu şi directorul transporturilor Traian Buradescu:
„Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele:Direcţia Căilor Ferate germane Ost-Berlin a convocat,în ziua de 26 septembrie 1942,la Berlin,o conferinţă pentru stabilirea trenurilor speciale cu evrei din Guvernământul General(teritorii poloneze anexate de Reich în septembrie 1939-n.n.),precum şi pentru expedierea evreilor din România în Guvernământul General.Neavând nici o cunoştinţă despre această chestiune,am intervenit la Ministerul de Interne cu scrisoarea nr.896-213 din 22 septembrie,la care am primit răspunsul că Ministerul de Interne nu are nici o cunoştinţă şi că trebuie să ne adresăm dlui Radu Lecca,împuternicitul Guvernului pentru reglementarea regimului evreiesc din România.Intervenind la dl Radu Lecca,ni s-a răspuns că d-sa nu cunoaşte chestiunea.În această situaţie am cerut căilor ferate
germane amînarea conferinţei.Totuşi,conferinţa a avut loc,fără reprezentantul CFR,încheindu-se procesul verbal pe care-l anexăm în copie.Din acest proces verbal rezultă că pentru evacuarea(deportarea-n.n.) a 280.000 evrei din România în Guvernământul General,va circula,la fiecare două zile,câte un tren special compus din 50 vagoane de marfă şi un vogon de personal(pentru însoţitori),pentru transportul a 2000 persoane.Staţia de plecare va fi Adjud,iar staţia de destinaţie Belzen,trenurile circulând pe ruta Orăşeni-Snyatin.Faţă de această situaţie,cu onoare vă rugăm să binevoiţi a ne comunica de urgenţă dispoziţiunile Dvs.”(4).
Mareşalul Antonescu şi-a pus rezoluţia pe Raport:”În Consiliul de Minişltri de la 13 octombrie 1942 s-au sistat deportările de evrei.”Deci,Antonescu a hotărât să respingă planul elaborat de autorităţile naziste pentru „Soluţia Finală” din România.
Unii vor întreba,probabil,de ce Hitler nu a insistat pentru aplicarea acestei soluţii şi în România?
În primul rând,România nu era o ţară ocupată.La toate întâlnirile cu Hitler Antonescu şi-a impus punctele de vedere.Nu era o persoană care putea fi manipulată.Toate acestea sunt stipulate în stenogramele lui Schmidt,interpretul lui Hitler(vezi Andreas Hillgruber,”Hitker,Regele Carol şi Mareşalul Antonescu.Relaţiile germano-române 1938-1944)” şi lucrarea „Memorial Antonescu”,scrisă de Gheorghe Barbul,secretarul particular al Mareşalului).
Pe de altă parte,Hitler avea nevoie de cooperarea,în continuare,a armatei române.Şi de petrolul de pe Valea Prahovei…

Nota A: Roosevelt şi Churchill au refuzat şi ei să primească evrei fugiţi din Germania şi Polonia! Aceştia erau împinşi să fugă în Palestina, unde îi aştepta…viitorul stat Israel, făurirea acestuia fiind adevăratul scop al celui de Al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, David Rothchild declarase că nu are nevoie de „poveri” în programatul stat… Pe larg în lucrarea „Istoria secretă a Omenirii”, vol.II, Editua OBIECTIV Craiova. Aceste atitudini au fost uitate ?!

Surse:
1. http://bataiosu.wordpress.com;
2.Prezentată la simpozionul ştiinţific româno-izraelian,în Anale de Istorie,Nr.6/1984,p.53.
3. http://ro.altermedia.info;
4. http://www.ziua.net.