CONSTANTIN RUSU: VERSURI

Rusu

CÂNTEC DE IUBIRE

Odată ai spus că iubirea nu moare,
dar ascunsă-ntr-o floare neofilită,
cu rătăciri prin taine nepieritoare,
rămâne cu singurătate acoperită.

Durerea iubirii naşte numai moartea,
aducând zilele pe paginile de nori,
cu dorul portativului plecat noaptea,
dintr-o simfonie mută golită de comori.

Se ţin iubirile pe-o insulă pustie,
fără acorduri pe marginile de vis,
puse-n vârtejurile pe care le ştie,
doar un nebun părăsit în paradis.
……………………………………………………
Tu rămâi oglinda mea acum în toamnă,
pe spectrul unui vis cândva întrezărit,
în păienjenişul care mai înseamnă
doar adierea pentru care ne-am iubit.

UN NEÎNŢELES

Astăzi bradul nădejdilor sale
nu-i mai aduce nimic în rădăcini,
vede viaţa un somn cu halucinaţii
lângă o imponderabilă tăcere.

Are răsunetul unei viori pe zâmbet,
dar melancolia nu are sindicat
şi îi face din lacrimă o odaie rece,
lăsând în ecou şoaptele florilor.

Nu vrea oglinzi care arată minciuni,
crede că el cade, dar nu ca fructele,
fructele cad doar după ce s-au copt,
insă în idile i s-au pus somnifere.

Spune plictisit de vedenii şi de praf,
că iubirea nu aduce paşii în uitare,
admiră făuritorii de viitor oprit,
el nu râde dar le înţelege surâsul

ŞI AI PLECAT

Tot ce e simplu nu înţelegi
nu crezi că stelele sunt triste
şi rândunelele vesele
sunt fereastra primăverii
şi ai plecat
nu se poate nega eternitatea
gândim mereu aproape
cu vise spre infinit
şi când sufletul nu vrea trupul
sigur vom pleca
nu crezi clipa aruncată în tăcere
dar dacă alegi umbra eşti vinovat
nu înţelegeai ce spune cucul
te credeai pe o cărare străină
şi ai plecat
am spus inundă şoaptele norilor
cu îmbrăţişarea unui poem
în nimic adu măcar o rugăciune
şi ai fost sigur că nu te-am înţeles
şi ai plecat.

TĂCEREA

Petalele colorate
sub învăluirea norilor
inundă şoaptele cerului
cu îmbrăţişarea unui poem
şi aduc tăcerea.
Căutătorii de izvoare
în anii număraţi evită
rătăcirile printre sfaturi
însă vor în orizont copaci
şi aduc tăcerea.
Zumzetul de primăvară
devine mut sub fulgii de nea
pleoapele ne feresc de tristeţe
parcă dorm cu propoziţii bâlbâite
şi aduc tăcerea.
Stropii de ploaie vin
plini de nimicuri înoptate
unii vor numai munca brazdei
nepăsătorii nu vor brazda muncii
şi aduc tăcerea.

CĂILE ILUZIILOR

Harta serii e invadată de ore
dar nişte amatori îmi respiră timpul
ca să mă aducă pe o trambulină
atestată pentru săritori în moarte,

ceasurile însă s-au oprit incredibil
secundele făcând o grevă de probă
amurgul nu ştia dacă poate pleca
şi-o plăcintă era cină sau mic dejun,

de frică am căutat îmbrăţişarea
dar iubirile aveau ceasuri diferite
iar oglinzile erau nedesluşite
şi m-am destrămat când a murit frica,

în coastele câmpului şi ale timpului
soarele rupe orizonturi şi ceasuri
nu mai înţeleg nimic pe lumea asta
dar vine lângă pat cafeaua cu nevasta.