DICTATURA SIONISTO-MASONICĂ A LUI CAROL AL II-lea

Carol II

Teodor Filip

Pentru înţelegerea corectă a acţiunilor întreprinse de Mareşalul Antonescu şi a evenimentelor asupra cărora şi-a pus amprenta, sunt nevoit să revin în timp…
La data când l-a sedus pe Carol al II-lea, Elena Lupescu Grunberg era soţia maiorului Tâmpeanu (atunci se chema Elena Tâmpeanu), cel mai bun prieten al acestuia şi fost camarad de arme în timpul Primului Război Mondial. A divorţat de acesta. Fiica evreului industriaş Nuham Grunberg era deosebit de inteligentă şi ambiţioasă.
Subjugat de frumuseţea evreicei, prinţul Carol a preferat să renunţe la succesiunea la tron şi la căsnicie, plecând cu amanta în străinătate. De la început, nu a ţinut cont nici de sfaturile Regelui Ferdinand al României, care a condamnat relaţia adulteră a celor doi.
Pentru evrei, Carol al II-lea s-a dovedit o speranţă, învestind în el mulţi bani. Renunţarea la familie şi la tron pentru una de-a lor era cea mai mare garanţie că le va servi interesele odată ajuns pe tron. Pentru aceasta s-au servit de lojile masonice din România, din cadrul cărora şi-au atras de partea lor personalităţi cu „greutate”: amiralul aghiotant regal Păiş, comandorul Fundăţeanu, generalul GBeorgescu, colonelul V.Bădulecu, comandorul Bucholzer şi colonelul Matropol.
Într-o notă informativă a unui agent al Siguranţei române, din mai-iunie 1929, rezultă că numeroşi ofiţeri din armată, în special din marină şi aviaţie, sunt recrutaţi în lojile masonice de către publicistul Mihai Negru (alias Mihai Zussman), secretar de redacţie al ziarului Universul, apoi „sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vină în ţară, că sunt datori să lucreze camarazii spre a-i câştiga acestei idei, întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol(…) Zilele trecute, comandorul Bucholzer, din Şcoala navală din Constanţa, a lat parte la o întrunire a membrilor lojii (masonice, Steaua Polară) cu care ocazie a ţinut un discurs înflăcărat pentru prinţul Carol. (…) Sunt mulţi evrei în această lojă şi convingerea (informatorului) este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare şi că în caz că ar izbucni mişcarea violentă de răsturnare a bolşevismului, evreii care vor cădea cei dintâi victime ale pogromurilor ce vor avea loc (în Rusia) vor fi toleraţi a se refugia în masă în România” (1).
Acelaşi Zussman prezintă săptămânal, în aceeaşi perioadă, şi loja „Cavalerii Steagului” din Bucureşti, militând pentru aducerea lui Carol al II-lea în fruntea statului.
Marele gazetar Pamfil Şeicaru l-a vizitat pe Carol la Paris şi a pus problema unei eventuale campanii de presă în favoarea întoarcerii lui în ţară. L-a atenţionat că şansele sunt minime dacă nu renunţă la legătura cu Elena Grunberg. Carol a ripostat violent, afirmând că Elena era la fel de bună ca orice altă femeie.
– Sire, dintr-o zdreanţă murdară nu se poate face steag, a replicat influentul Şeicaru.
Asupra reginei-mamă, Regina Maria, a început o campanie agresivă de denigrare. Reprezenta o piedică în calea planurilor evreilor, deoarece după moartea regelui Ferdinand trebuia să preia şi să asigure regenţa ţării, alături de prinţul Barbu Ştirbei, prinţul Mihai (urmaşul legitim la tron), fiind minor.
Simona Lahovary, care făcea parte din suita reginei, a consemnat în jurnalul său intim: „Campania de denigrare împotriva reginei este alimentată în primul rând de Grigore Filipescu (Nota A)…apoi de ziariştii şantajişti…
Confuzia domneşte şi în capetele oamenilor, în primul pentru că fiecare gândeşte, chiar dacă nu conştient: „de ce n-aş fi eu dictator sau regent?”. Puterea supremă, în trecut regală şi de neatins, este acum obiectul tuturor poftelor, datorită poznelor principelui Carol…Cei care spun că virtual suntem o republică, continuă să-şi spună că am putea fi cu adevărat, ceea ce ar fi mai simplu şi mai puţin costisitor. Confuzia a pătruns şi în mintea lui Aristide Blank. O ridică în slăvi pe regină dar finanţează mişcarea „Vlad Ţepeş” (Nota B), condusă de George Filipescu…” (2)
În foarte scurt timp, societatea românească a devenit conştientă de faptul că „duetul” Carol-Elena Grungerg a venit la putere pentru a spolia ţara (Nota C). Vioara întâia era mânuită de evreică. În acest sens, deosebit de elocvente sunt pasajele de mai jos din scrisoarea pe care soţia generalului erou Eremia Grigorescu i-a adresat-o direct: „Am luat hotărârea să-ţi scriu aceste rânduri copleşită de o imensă durere. Îţi scriu ca româncă ce-şi iubeşte profund ţara…Toţi ţipă de orice se face în politica ţării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru ţară, prin contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc, etc, toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viaţă a ţării, şi implicit te face să devii cauza tuturor mizeriilor, a sărăciei financiare…
Se spune că regele, în prima linie doreşte ca să-i aduni bani…că regele a venit în ţară decât să-şi refacă situaţia materială…că el ar fi venit în zile ca cele de azi să sacrifice ţara pentru o femeie…Tu, şi prin tina întreaga ta familie, pe care poporul nu vă mai poate admite ca factori influenţă în conducerea destinelor lui, atârnaţi ca plumbul de capul şi de braţele regelui”.
Şi presa internaţională era la curent cu jefuirea României de cele două lipitori. Iată ce scria revista „Time” în 1937: „În România, a cărei familie regală n-a fost considerată niciodată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia (a iahtului lui Eduard al VIII-lea) a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de guvern…Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri (Nuham Grunberg) părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră (!) cu iahtul „Nahlin, care s-o facă cunoscută în întreaga lume”.
Foarte puţine persoane cunoşteau că Naham Grunberg locuia la Bucureşti. Prin fiica sa a profitat din plin de pe urma multor afaceri, devenind o persoană extrem de bogată. Casa acestuia a fost pusă la dispoziţia celor doi, unde se aranjau cele mai secrete afaceri politice şi economice. Din timp, Carol şi Elena au comandat construirea mai multor tuneluri subterane care uneau Palatul cu casa Elenei şi a tatălui ei. Prin ele, cei doi se puteau deplasa în cel mai deplin secret,
Cea mai sinistră persoană care a pătruns în preajma regelui Carol al II-lea a fost Ernest Urdăreanu, un „jidan” sadea, cum îi numeau românii pe evreii proveniţi din căsătorii mixte. La cererea amantei, regele l-a numit secretarul şi aghiotantul său personal, după care l-a propulsat ca şef al Palatului. De el nu putea trece nimeni fără a lăsa o dijmă.
„Pe bună dreptate – scria un comentator britanic – se spune că aurul strălucitor al Coroanei României este atât de pătat şi de şters încât abia dacă se mai vede. Că frumoasele mâini ale Elenei Lupescu ţin în ele viaţa şi moartea, iar ghearele lacome ale lui Urdăreanu ţin destinul ţării. Încet dar sigur, Carol alunecă spre dezastru, trăgându-şi după el regatul”. Evenimentele pe care le prezint în continuare au fost ţinute secret de Casa regală. Însă, aceeaşi revistă „Time” a intrat în posesia informaţiilor şi le-a făcut publice. Pe scurt.
Înainte de urcarea pe tron al lui Carol, România era pe cale de a fi guvernată prin regenţă de prinţul Nicolae, care se opunea cu înverşunare activităţii evreieşti din România şi făcea parte din mişcarea legionară. Citez din revista menţionată: „Ruptura finală dintre Carol şi Nicolae s-a întâmplat la o petrecere în familie, la Palatul Cotroceni, când Carol, a propus un toast în cinstea roşcovanei intruse, madam Lupescu (Grunberg). Prinţul de 15 ani, Mihai a scăpat paharul de şampanie, Carol i-a tras un picior. Nicolae a intervenit. O armă, se pare a lui Nicolae,a detunat. Regina Maria, care a primit glonţul în piept, a început să scuipe sânge”.
Se întâmpla în 1937. După un an, Regina mamă a încetat din viaţă, fără a se da publicităţii cauza morţii. De fapt, în ţară, despre cele de mai sus nu s-a scris nimic…
Elena Grunberg este cea care a deschis uşa palatului regal pentru magnaţii evrei Max Auschnitt şi Nicolae Malaxa (Nota D). Spolierea României în folosul evreimii şi a Casei regale se făcea deja pe faţă. Voi reda doar cel mai mare gheşeft din perioada interbelică, cel care a desăvârşit această spoliere: falimentul deliberat al „Marmorosch-Blank”.
În perioada 1931-1932 s-a decoperit că această bancă avea un deficit de 1.600.000.000 lei. „Banca, cea mai mare bamcă comercială din România, era tentaculul economic al B’nai B’rith, iar evreul Aristide Blank, patronul băncii, se învârtea ca peştele prin apă la Palatul Regal, sponsorizând în dreapta şi în stânga. Ingineria pusă la cale mai făcea ca falimentul Băncii să atragă şi falimentul mai multor întreprinderi în care Carol al II-lea şi Elene Lupesc-Grunberg fuseseră special cointeresaţi prin cedare de acţiuni.
Pentru salvarea Băncii a intervenit la Carol chiar tatăl roşcatei sale amante, Nicolae Lupescu (Naham Grunberg). Oricum, Carol al II-lea îi era însă obligat direct chiar lui Aristide Blank. De aceea, regele a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul (trebuie arătat că Mitiţă Constantinescu, guvernatorul BNR era în acelaşi timp şi ministru de Finanţe, deci o marionetă perfectă în mâna lui Carol al II-lea) Primăria Bucureştiului să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank, iar guvernul să concesioneze Regia Monopolului de Stat băncii evreieşti.
Cum molahul iudeu nu a fost sătul, regele dispune finalmente ca statul să preia activul şi pasivul băncii Marmorosch-Blank, asta însemnând că afacerile oneroase evreieşti să fie suportate de contribuabilii români” (1)…

NOTE:
Nota A: Trebuie precizat că Grigore Filipescu era urmaşul unor masoni renumiţi. Dintre aceştia, Gheorghe Filipescu, aghiotant al domnitorului Cuza şi mareşal al Curţii regelui Carol I, avea gradul 94 în Ordinul de Memphis, supraveghetor al Lojii „Steaua României” şi venerabil al lojii „Înţelepţii din Heliopolis”, aceasta de obedienţă evreiască, motiv pentru care evreul Aristide Blank îi finanţa organizaţia.

Nota B: Organizaţia „Vlad Ţepeş” era finanţată copios de evreul Aristide Blank. Mai târziu, când regele Carol al II-lea avea nevoie de o diversiune pentru a diminua puterea Mişcării Legionare la alegeri, va fi transformată în Partidul Conservator.

Nota C: În 1894, căpitanul Alfred Dreyfus, un ofiţer evreu din armata franceză, a fost pe nedrept acuzat de trădare, în mare parte din cauza atmosferei preponderent antisemite. Herzl a văzut mulţimi de oameni scandând: „Moarte evreilor” în Franţa, patria Revoluţiei, şi a prevăzut o singură soluţie: emigrarea în masă a evreilor într-un loc pe care să-l numească „al lor”. Şi unde putea fi aceasta? În Ţările Române. Astfel, „Afacerea Dreyfus” a devenit determinantă în geneza sionismului politic.
În ziua de astăzi se repetă această „minciună oficială”. În realitate a fost o înscenare făcută de Moses Lehman, maiorul Estehazy şi Maurice Weil (evrei), cel din urmă un intim al lui Rothschild.

Nota D: Max Auschnitt era fiul evreului Osias Auschnitt, care deţinea o firmă comercială de import tablă, la Galaţi. După moartea tatălui, fiul a mutat afacerea la Bucureşti, fondând firma „Magazinele unite de fierărie”. În scurt timp, prin corupţie, a reuşit să deţină monopolul importului de tablă pe întreaga ţară. Cumpărând acţiuni peste acţiuni, pătrunde în Comitetul de Administraţie al Societăţii Reşiţa, alături de Malaxa.
Cei doi au dat o grea lovitură industriei româneşti. Primul a reuşit să falimenteze toate întreprinderile româneşti care produceau tablă subţire, foarte solicitată pe piaţa internă, impunându-şi monopolul în acest domeniu. Malaxa şi-a dezvoltat uzinele sale de producţie de locomotive la Bucureşti, blocând-o pe cea de la Reşiţa.
Cei doi escroci i-au asigurat regelui Carol al II-lea 30-35% din totalul acţiunilor la Uzinele Malaxa.

Surse: 1. http://bisericasecretă.wordpress.com;
2. Revista Magazin istoric, mai 1974;