ISRAELUL EUROPEAN – „GALIŢIA, SLOVACIA, MARAMURES, BUCOVINA, MOLDOVA, BASARABIA, ŞI O PARTE A UCRAINEI – CAPITALA LA LEMBERG (LVOV)”

Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc în Europa[1] [2]. Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susţinător al acesteia!”[3].
Despre acelasi lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susţinut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)” [4].
Când, „la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern(;), are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu(;) din care cităm: „Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-pontodunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă”[5].
În momentul în care a aparut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Astfel că, teoria unor protocronişti evrei susţine că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane[6]. Alţii sustineau şi susţin că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului român[7]. Dintre inventatorii şi susţinătorii unor astfel de teorii trebuie amintiţi: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea „Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004[8].
Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a facut simţită prezenţa atât la Conferinţa internatională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să „accepte încetăţenirea neconditionată a oricarui evreu” care voia să se stabilească în România. De menţionat este faptul că venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele oraşe majoritatea populaţiei să fie evreiască[9]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% [10] şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%[11]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internaţional prin care accepta intarea în ţară a încă 300.000 de evrei [12].
Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluţiei comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru „caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul „revoluţionar” care domnea. Mai trebuie evidenţiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluţionare să se vorbească doar în rusă. Poziţia minorităţilor etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susţineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelasi istoric ne spune că: „pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalităţi arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”[13]. Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Ţării, în prima lui configuraţie, doreau ramânerea Basarabiei în componenţa Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip[14]. Organizaţia politică naţională evreiască Bund, propaga doua idei de bază: autonomia naţional culturală evreiască şi menţinerea Basarabiei în componenţa Imperiului Rus[15].
După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susţină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”. Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât „începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, „evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: „Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!”. Mai mult, „după 28 iunie 1940, evreii cereau: şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)” [16].
Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumatate de gură cele întâmplate declarând în 1946: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”.
La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască. Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere[17].
Totuşi Stalin s-a tinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalităţilor pe care o promova, a fondat în URSS la graniţa cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin naţional evreiesc. Anterior, „a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme ţara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enunţată mai sus, a unei regiuni autonome[18].
Note

↑ Şerban Milcoveanu, Tactica şi strategia în întrebări cu ori fără răspunsuri, Tipografia TCM Print, vol. I, Bucureşti, 2003, pag. 10-11
↑ Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93 (Ediţia august 2006)
↑ Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
↑ Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93-94 (Ediţia august 2006)
↑ Radu Mihai Crişan, Istoria interzisă, p.124-125
↑ Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 97 şi 99 (Ediţia august 2006)
↑ De unde ne vin evreii ! http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/
↑ Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII – Gyémánt 2004, p.9
↑ Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
↑ Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, p.16
↑ Saitul oficial al Comunităţii Evreieşti din România
↑ Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
↑ Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, p. 42 si 61-62
↑ Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93 si 97-98
↑ Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, p. 17
↑ Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 90- 94, si 154 (Ediția august 2006)
↑ Vali Ştirbu şi Mihai Buzduga, Realitatea TV, Botoşani – Republică Sovietică, 22 februarie 2009 (Documentele referitoare la evenimentele din 7 aprilie 1944 pot fi studiate la Muzeul Judeţean Botoşani)
↑ A. Savin, Clipa Siderală a Ucrainei – Cîrdăşia sovieto-germană

ro.metapedia.org