MARIN MOSCU. VIRGIL CIUCA. MARIN TOMA, LUCA CIPOLLA, CARDEI V. MARIANA : VERSURI

POEZIA

Marin Moscu

O pasăre măiastră de lumină,
Cu forme de curcubeu în vocale
Şi-a deschis mugur crud şi-l anină
Pe ţitera inimii prelinsă-n pocale.

Raiul se umple de flori primenite,
Fluturi de vis se pierd în neant,
Cocorii din noi prin zări ostenite
Se-nchină la rana deschisă-n Levant.

Pustiul se-aşează în voci suprapuse,
Se coase mireasmă în miezul de limbă,
Dor inventat pe coarde supuse,
Noaptea din noi cu rime se schimbă.

Poetul împarte pământu-n felii
Şi gustă năucul din verbe curate,
Izvorul simţirii îl pune-n tingii
Cu troieni de lumini şi carate.

O pasăre măiastră ţese în cer
Mii de iubiri ce cuprind omenia,
Pe fruntea ta, curcubeul mister,
E-acelaşi mereu, Poezia!

APEL PENTRU REÎNTREGIRE

Popor român, urmaş de daci
Trezeşte-te din amorţire
Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci
Aspiră la re-întregire

Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ţine visul unirii treaz
Recheamă-ţi oastea de la vatră

Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istru
Clădeşte peste Ţară punte
Ca Tisa sa uneşti cu Nistru.

Tulnicele în munţi să sune
Adună-ţi oştenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.

De la letopiseţ citire
Dorinţa ta spre cer să tune
Românii vor re-întregire
Uniţi în crez şi acţiune

Virgil Ciuca
New York
13 martie 2012

„SIMFONII DE PRIMAVARA”

Cârdei V. Mariana

Iarna, cristaline unde
pe sub gheaţă se strecoară
şi-n noapte argintul Lunii
îl transformă-n poleială.

Ajunge o zi-nsorită
să se subţieze gheaţa
şi prin margini dantelate
să pătrundă-n apă viaţa.

Sălciile arcuite
spre oglinda de cleştar,
lasă gheţa ce le-mbracă
să prelingă stropi de apă.

Cade acum o picătură
şi alta se pregăteşte,
gheaţa râului în raze
şi cristale-ncet plezneşte.

Zăresc peştii curcubeu,
aurii şi argintii, ce-şi
pun solzii in valoare,
fluturând din aripioare.

Susur duios se aude,
„Simfonii de primăvară”,
şi pe maluri, dalbe flori
scot căpşorul din zăpadă.

Tot priveşti şi nu ai crede
că gingaşii ghiocei,
cu lăncile din smarald,
scot clinchet de clopoţei.

O boare de vânt uşoară
va purta mireasma lor,
„Vestitori ai Primăverii”,
bucuria tuturor.

Iarna însă nu se lasă,
„Babele” îşi pregăteşte
să cearnă zăpadă-n zări
troienind din nou cărări.

Vântul de la Miază-Zi,
„Mâncătorul de zăpadă”,
Dochiei-i fură cojoace,
de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieşit din case,
purtând fine mărţişoare,
şi pe câmpuri apar pâlcuri
de culori, pline de floare.

Iată, mândra Primăvară
cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în ţară
dând farmec visărilor…

LA REVEDERE BOTOSANI…

Marin Toma

La revedere Botoşani,
La revedere plai moldav,
O viaţă am visat la tine!
Şi-acum te părăsesc bolnav.

Am tot visat de mic copil,
Să vin un pic la el acasă,
Sub codrii ce mi i-a descris,
Şi lacul cel cu unda-albastră.

Veniţi ,veniţi la Ipoteşti ,
Veniţi să luăm lumină,
Pe diferitele- i poteci
Să ne rugăm în tihnă.

Voi născuţi pe aceste plaiuri
Nu lăsaţi să-l terfelească
Schiombii, hoţii şi tâlharii
Care stau cu voi la masă.

Nu- l lăsaţi în părăsire,
Iar pe cei fără de nume
Fără mumă, fără ţară
…Zvarliţi-I în foc, să piară.

Eu plec până la mine acasă
Şi sper să mai revin la voi,
Să văd Moldova,mai frumoasă
Pe voi, poeţilor… pe voi !

Eu,plec …,bolnav şi de iubire,
De farmec şi de cer curat,
De zorii zilelor trăite
În patul ei,curat şi cald.

Botosani,24 martie,2012

VERSURI

Luca Cipolla

Qualcuno parlò al suo ego
ed io immaturo,
le prugne sulla strada per Battonya,
prodromo di un sogno impari,
brama e rimpianto,
piangeva alla mensa del ricordo
quel bimbo senza meta,
un dittatore muto,
trame colorite che si dipanano
al soffio della steppa.

Cineva vorbi la egoul sau
si eu imatur,
prunele pe drumul spre Battonya,
prodrom unui vis inegal,
ravna si dor,
plangea la masa amintirii
copilul acela fara tel,
un dictator mut,
batelile colorate care se deapana
la suflul stepei.

Oggi non importa se il freddo entra nelle ossa
perché chi è solo
non conosce il mal d’Africa;
non importa se sei lontana
perché i pesci danzan sempre al ritmo d’onde funeste
nel mar della mattana
come il sangue del mio cuore in tempesta;
ma gitana l’allegria sa di notti ingenue e sconosciute
dal sapore incerto
di polvere sollevata
da sirte straniera.

Azi n-are importanta daca frigul intra in oase
pentru ca cine e singur
nu cunoaste durerea de Africa;
n-are importanta daca esti departe
pentru ca pestii danseaza intruna la ritmul valurilor funeste
in marea smintelii
ca sangele inimii mele in vijelie;
dar tiganeasca bucuria stie de noptile ingenue si necunoscute
la savoarea incerta
a pulberii ridicate
din sirta straina.

Legifera il Nilo
e la mia mente beve l’ultimo sorso..
Iside m’insegnò la vita e la passione
ed il mio cuore sanguinò
oltre la riva,
quale tenacia
e quell’acacia mai si fecondò..
il mio cuore oltre la riva,
estraneo a se stesso
e degli avi verbo..
lasciate che risuoni come timpano
nella notte,
solingo
nella danza di Venere,
altera dell’universo schivo.

Legifereaza Nilul
si mintea mea bea ultima sorbitura..
Isis imi preda viata si pasiunea
si inima mea sangera
dincolo de mal,
cata tenacitate
si salcamul acela niciodata nu se fecunda..
inima mea dincolo de mal,
straina de ea insasi
si stramosilor cuvantul..
lasati-o sa rasune ca timpan
in noapte,
singurea
in dansul lui Luceafar,
mandru al universului sfios.

Tutto sommato
un bene.
Ricordi quei momenti,
le nostre mani,
un afflato di
petali di rose;
tutto sommato,
quella sera così lieta
un bene,
che anche Copou era in festa;
le luminarie per noi deste
e il distante così vicino,
i paracarri
singole presenze;
un istante e l’Horsky s’affacciava
dalla sua atmosfera cupa
e noi
come dipinti da sconosciuta mano.

Considerand pro si contra
un bine.
Iti amintesti acele momente,
mainile noastre,
un suspin
al petalelor de trandafiri;
considerand pro si contra,
seara aceea asa vesela
un bine,
ca si Copou sarbatorea;
iluminatiile pentru noi treze
si distantul asa aproape,
bornele
singure prezente;
o clipa si Horsky-ul se arata
din atmosfera lui intunecata
si noi
ca pictati de o mana necunoscuta.

Il mio amore per te
una canna al sole,
nuovo vigore,
si nutre di memorie
e pulsa di riverbero
in acqua di torrente,
l’inganno che da tempo
uno zèfiro scuote quieto
dall’onda,
d’astuto persico..

Iubirea mea pentru tine
o trestie la soare,
noua vigoare,
se nutreste de amintiri
si pulseaza din reverberatie
in apa torentului,
inselatoria pe care de la un timp
un zefir o scutura domol
din val,
ca smecher biban..

Non resta che guardare il deserto,
parlare al silenzio,
ascoltare la mia eco,
è così decadente il deserto cittadino
e affascinante..
sono quei muri scrostati,
intonaci chiazzati dalla nebbia..

Nu ramane decat sa privesc desertul,
decat sa vorbesc la tacere,
sa ascult ecoul meu,
este asa decadent desertul orasenesc
si fascinant..
sunt zidurile acelea descojite,
tencuielile patate din ceata..

L’istante impresso in una foto,
l’ombra mnestica,
a un tratto tutto sembra tacere
quasi lei tornasse anche solo
per chiedere di me..
Il vento di ieri
solleva polvere
e ancora polvere
su strade mai battute dal mio passo,
ma è lì che incontro te..

Momentul intiparit intr-o poza,
umbra mnezica,
dintr-o data orice parca tace
ca si cum ea sa revina chiar doar
sa intrebe de mine..
Vantul de ieri
ridica praf
si inca praf
pe strazile niciodata calcate din pasul meu,
dar este acolo unde te intalnesc pe tine..

Notte gelida,
insonne
di città sporcata
da neon e nafta,
ammicca ai colli circostanti,
estasi parallele
d’un Helios mai nato..
Orizzonte tagliato
da satellite sparuto
taci
ch’io raccolga i resti
d’un dio fertile e muto.

Noapte inghetata,
fara somn
unui oras murdarit
de neon si naft,
clipeste la dealurile inconjuratoare,
extase paralele
unui Helios niciodata nascut..
Orizont taiat
de catre un satelit sfrijit
taci
sa strang eu moastele
unui zeu fecund si mut.

Le mie parole son povere
come legno di Dion
riservato all’Olimpo dei sensi;
le mie parole han radici
che s’avvinghiano al tuo corpo
e lo scuoton nella speranza
di ricavarne attenzione;
le mie parole umili
che celebrano nonsense
di vuoto e frasi vane;
le mie parole
così meste
da intristire un guerriero
nella battaglia della vita;
le mie parole per te,
impalpabili e leggere,
dal passo delicato,
e solo questo ho da darti.

Cuvintele mele sunt sarace
ca lemnul de Dion
rezervat Olimpului sensurilor;
cuvintele mele au radacini
care se leaga strans trupului tau
si il scutura in nadejde
sa-si obtie atentie;
cuvintele mele umile
care celebreaza nonsensuri
de gol si ale frazelor vane;
cuvintele mele
asa mahnite
de a intrista pe un ostas
in batalia vietii;
cuvintele mele pentru tine,
impalpabile si usoare,
la pasul delicat,
si doar acest lucru am sa-ti dau.

L’inverno che sento
e dominare la china,
immobile guardare
te che mi saluti,
ad un prossimo antefatto
ma quale..
se mai starò male
è per rivederti
nella tua sporta
il mio sangue come vino
e starò male
perché sangue è rivederti,
tutta la mia vita.

Iarna ca simt
si a domina povarnisul,
fix sa ma uit
la tine sa ma saluti,
unui precedent urmator
dar care..
daca vreodata ma voi simti rau
asta va fi sa te revad
in tasca ta
sangele meu ca vin
si ma voi simti rau
fiindca sange e sa te revad,
toata viata mea.

E
quel letto di foglie
calpestato da uomo ferito
lo riscatta il silenzio;
se questa vita fosse neve
cadrei impalpabile
sulle tue vesti
per poi lavarmi e seccare
in quel volo di farfalla..
è un nodo allo stomaco,
una mano che si tende
ma che pago
come ogni preghiera,
Sara,
la fortuna ti colga leggera..

Si
patul ala al frunzelor
calcat de catre un barbat ranit
il rascumpara tacerea;
daca viata asta ar fi zapada
as cadea impalpabil
pe hainele tale
ca sa ma spal si sa usuc asadar
in zborul ala de fluture..
este un nod in stomac,
o mana care se intinde
dar pe care eu platesc
cat fiecare rugaminte,
Sara,
norocul sa te culeaga usoara..

Adesso chiudo gli occhi
e provo a sognare
due dita lontane,
una mano,
la bottiglia
ed il cielo grigio sabbia,
un tappeto di vaniglia,
è come galleggiare
vivo, morto;
l’ombra ti possiede
e sei della tua stirpe
virgola di tempo
liquefatta
come l’ora che c’insegue;
una voce senza scampo,
stupida eco indistinta,
risuona d’ambizione
d’oltralpe la sovrana.

Acum inchid ochii
si incerc sa visez
doua degete departate,
o mana,
sticla
si cerul gri nisip,
un covor al vaniliei,
e ca si cum sa plutesc
viu, mort;
umbra te poseda
si esti din stirpea ta
virgula de timp
lichefiata
cat si ora care ne urmareste;
o voce fara scapare,
prostul ecou indistinct,
rasuna de ambitie
de dincolo de Alpi suverana.