CINE CONDUCE CU ADEVĂRAT R. MOLDOVA: FILAT (ŞI LUPU) SAU AMBASADORUL RUS KUZMIN?

Tanasr c

Constantin Tănase

Asasinarea tânărului Vadim Pisari de către un ofiţer ”pacificator” rus a pus in lumină nu numai psihologia rusului înarmat, aflat pe un teritoriu străin, dar şi psihologia de vasali ai Moscovei ai aşa-zişilor ”conducători de vârf” ai R. Moldova.
Crima odioasă de la Vadul lui Vodă a stârnit revolta chiar şi ai acelor moldoveni care, de regulă, evită să vorbească în termeni ”radicali” despre politica externă imperialistă a Rusiei. Într-un mod foarte ”original” au reacţionat politicienii de la Chişinău. De obicei foarte ”sonori” şi ”justiţiari”, comuniştii lui Voronin au luat apă în gură şi nu au reacţionat în nici un fel la crima comisă de ofiţerul rus. Nu au condamnat crima nici ”social-democraţii” lui Şelin, un alt proaspăt ”patriot moldovean” care-şi face loc cu coatele spre Putere… A tăcut şi faimosul patriot V. Klimenko. Nu am auzit nici vocea patriotică a lui Dodon…

Să zicem că cu aceştia totul e clar. Reacţiile liderilor politici ai R. Moldova au fost mai penibile decât lipsa de reacţii din partea celor nominalizaţi mai sus. (Apropo, prima persoană care a reacţionat public la crima de la Vadul lui Vodă a fost …ambasadorul Rusiei Kuzmin). Reacţia lui Lupu, preşedintele interimar al R. Moldovei, ca să-l parafrazez pe Caragiale, a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire. Reacţia premierului Filat a fost întârziată, deşi acesta susţine că ”a ştiut din prima clipă” despre cazul de la punctul de pacificatori. (Nu am motive să nu-l cred, precum nu am nici suficiente motive ca să-l cred. Prietenii mei ştiu de ce). Felul cum a reacţionat Chişinăul oficial e penibil şi descalificant; atunci când trupele de ocupaţie ruseşti se află pe teritoriul ţării tale, când aceste trupe îşi împuşcă cetăţenii, reacţiile politicienilor sunt altele. În cazul dat ar fi fost necesară, în chiar primele ore ale dimineţii de 1 ianuarie o conferinţă de presă a celor trei lideri ai AIE-2 – M. Lupu, V. Filat şi M. Ghimpu…
Reacţia lui Filat a fost, ca esenţă şi mesaj, identică cu cea a ambasadorului rus Kuzmin. Ultimul a ”regretat incidentul”, dar a ”recomandat” presei ”să nu facă campanii isterice”. şi Filat a spus că ”e un caz regretabil, dar acesta trebuie abordat fără patimă şi emoţii”. Filat i-a mai îndemnat pe politicieni ”să nu folosească moartea tânărului din Pârâta pentru a acumula dividende politice”. Îndemnul lui Filat mi se pare cu totul deplasat şi iezuit, fiindcă el, de facto, sub pretextul ”nepolitizării” cazului, îi îndeamnă pe politicieni să nu reacţioneze la crima comisă de ofiţerul rus, adică să nu-i deranjeze pe ruşi.

Moartea lui V. Pisari ar fi trebuit să-i aducă la realitate pe conducătorii R. Moldova, să-i trezească la viaţă, să-i scoată din starea de oportunism, admiraţie faţă de Putin, laşitate politică şi lipsa de demnitate naţională şi statală. Bravii noştri patrioţi de la conducere R. Moldova, care chipurile luptă pentru consolidarea independenţei şi statalităţii RM aşa şi nu au înţeles că fărădemnitate naţională, adică un pic de naţionalism statal, nu există independenţă, suveranitate şi statalitate! Prestaţia lor lamentabilă ne obligă să ne întrebăm la modul serios: dar cine-i adevăratul lider politic al R. Moldovei – V. Filat (şi M. Lupu) sau V. Kuzmin, ambasadorul rus? Până acum, anumite voci declarau că R. Moldova este condusă de la Bucureşti. Crima de la Vadul lui Vodă a pus toate lucrurile la locul lor: R. Moldova este condusă de la Chişinău. Dar de un rus…

Raţiunea supremă de a fi a unui stat este apărarea vieţii cetăţenilor săi. Statul (şi conducătorii) R. Moldova nu-şi motivează această raţiune supremă, dimpotrivă prin politica sa externă lipsită de demnitate acest stat (şi conducătorii lui) favorizează ca cetăţenii săi să fie împuşcaţi de soldaţii străini, care se află ilegal pe teritoriul său.

De ce, dar se pretinde ca un asemenea stat ar trebui iubit şi respectat de cetăţenii lui?