CE FEL DE ROMÂNIE VREM? O ROMÂNIE A ŞTIINTEI SI TEHNOLOGIEI, A INVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR ŞI A INOVĂRII, A CUNOAŞTERII ŞI CREATIVITĂŢII

romania

Prof. Adrian Curaj

Celui ce nu ştie în ce port vrea să ajungă, niciodată vântul nu-i va fi favorabil!

În loc de introducere

Suntem la răscruce! De opţiunile noastre depinde în ce fel de Românie vom trăi.
Pe mine mă interesază pentru că am ales viitorul ca loc unde vreau să trăiesc. Mă simt responsabil, ca şi Dumnevoastă, de deciziile luate astăzi, de cele ce se vor lua mâine, şi poimâine pentru ca le asociez cu paşi necesari pentru a ajunge acolo. Avem un acolo? Imaginea lui, viziunea pe termen lung, am construit-o împreună şi credem în ea? Am discutat despre tendinţele globale, am luat în calcul factori ai schimbării, am negociat posibile opţiuni, ne-am pus problema riscurilor? Este această viziune suficient de provocatoare dar şi credibilă? Ţine cont de (şi valorifică) imensul capital intelectual, natural şi cultural al României? Este acea viziune pe termen lung asumată de actorii-cheie din sistem şi conduce la decizii şi acţiuni începând de mâine? Daca da, atunci avem o ţintă, acel acolo, iar politicile pe termen scurt, strategiile şi planurile de implementare precizează doar forma prezentă, specifică de acţiune. Ţinta nu este însă nici ea fixă şi de aceea se vorbeşte de un proces continuu, de cicluri de învăţare. Pe de altă parte nu inventăm şi reinventăm roata, fiecare ciclu politic începând prin a nega tot ce a fost înainte, pornind totul de la zero şi, implacabil, terminând a fi contestat de altul ce reia ciclul, din păcate nu unul virtuos.
Dacă m-aţi întreba „Ce fel de Românie doresc?”, aş spune că vreau o Românie în care îţi place să trăieşti şi să munceşti, o destinaţie ştiinţifică şi tehnologică de interes. „Îţi place să trăieşti” se asociază calităţii sociale; „îţi place să lucrezi” înseamnă mediu deschis competiţiei, producerii de cunoaştere şi inovare, oportunităţi de a-ţi valorifica cunoaşterea şi creativitatea. O Românie care nu te goneşte, pentru care nu brain-drain-ul este problema ci selecţia celor ce vor să vină să lucreze în universităţi, în institutele publice de cercetare şi în cele private, în firmele high-tech, în centrele de design. O Românie care-şi valorifică moştenirea culturală, ştiinţifică şi tehnologică, în care ruralul nu este văzut ca problemă şi handicap ci este transformat în avantaj competitiv.
Nu avem încă o astfel de viziune şi nici priorităţi, deşi nu se poate spune că nu s-a încercat la momente diverse de timp în ultimii 20 de ani. Dacă le-am fi avut, cu siguranţă că în perioada aceasta atât de dificilă economic, global şi national, nu am fi putut lua decizii atât de neinspirate şi dureroase privind diminuarea dramatică a cheltuielilor/ investiţiei în cercetare şi dezvoltare (C&D). Cu siguranţă că nu am fi ajuns să avem cel mai mic procent din PIB alocat investiţiei publice în cercetare dintre toate ţările UE27 şi am fi inţeles că tocmai criza economică şi nevoia de ieşire rapidă din ea ne obligă să sporim investiţia atât în cercetare şi dezvoltare, cât şi în educaţie. Un raport recent al Organizaţiei pentru Colaborare Economică şi Dezvoltare analizează răspunsurile ţărilor membre la un chestionar privind recesiunea economică şi acţiunile pentru revenirea la 0 creştere pe termen lung, sustenabilă. Investiţia în C&D şi inovare este văzută ca o prioritate în pachetele de stimulare economică. În principiu, aceste măsuri constau în formularea şi aderarea la ţinte pentru C&D (incluzând creşterea cheltuielilor destinate acestui scop, măsuri specifice pentru anumite domenii considerate prioritare şi investiţia în infrastructuri de cercetare), stimulente pentru investiţia privată în C&D (incluzând facilităţi fiscale, achiziţii publice de inovare), măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor inovative, încurajarea angajării în C&D. Acest efort include, de asemenea, măsuri fără rol de reglementare pentru a stimula inovarea, cum ar fi prevederi ce direcţionează cercetarea în ştiinţele vieţii (de exemplu, în domeniul celulelor stem) sau în sfera tehnologiilor verzi (de exemplu, cele privind sursele standard sau regenerabile de energie). Aspectele instituţionale, colaborarea public-privat, transferul de cunoaştere şi cooperarea internaţională sunt considerate drept componente esenţiale ale pachetelor de stimulare economică.
Ţin de viziune atât opţiunile pe termen lung (think big) cât şi opţiunile pe termen scurt (act small, quick and of quality).
Dacă ne uităm la statistici şi analize (Trendcharts, INNO-Barometers, Innovation Scoreboards, Science and Engineering Indicators, Key Figures) dar şi la tendinţe şi provocări globale, înţelegem că şansa României nu poate veni din a copia, din a avea permanent ţinta să-i ajungă pe alţii din urmă, ceea ce poate fi asemănat cu red ocean straregy, ci din schimbarea de paradigmă pe care aş asocia-o cu blue ocean strategy . Într-un fel, este vorba de a construi o poveste de succes aşa cum sunt povestile altora, ale Irlandei, Finlandei, Israelului sau Coreei de Sud, ca să păstrăm scala, dar aceasta trebuie să fie propria noastră poveste.
Pentru fiecare dintre ţările de mai sus diferenţa a făcut-o investiţia în cercetare, dezvoltare, inovare dar mai ales investiţia în educaţie, iar rezultateles-au văzut în 10-15 ani şi sunt sustenabile. Nu cred în soluţii miraculoase pentru România dar cred că este momentul să discutăm despre viziune, strategii, consecvenţă, predictibilitate. Nu cred într-un consens superficial, dar cred în opţiuni majore, negociate şi asumate de actorii cheie.
Parafrazând raportul unuia dintre Grupurile de Experţi ai Comisiei Europene pentru pregătirea Strategiei 2020, aş vrea să cred că ne putem propune un viitor intensiv în cunoaştere pentru România, aşa cum se doreşte A Knowledge-intensive future for Europe . Sintagma „intensiv în cunoaştere” ne duce spre triunghiul Educaţie/Cercetare/Inovare ca punct focal pentru România, declarat ca şi punct focal al Strategiei „Europa 2020”. În acelaşi timp nu trebuie să uitam de tripla elice (triplehelix): universitate-guvernare-mediul de afaceri.
Avem proiecte pe termen scurt, mediu şi lung referitoare la cercetare ştiinţifică şi la universităţi.

Ştiinţa românescă

În articolul „Ştiinţa românescă pentru secolul XXI” este făcută o analiza a cercetării ştiintifice din România ca sistem, cu puncte forte, puncte slabe, şanse şi oportunităţi, ameninţări şi riscuri (SWOT), în condiţiile unei Românii ce aderase la UE şi tocmai lansase Strategia şi Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) 2007-2013, cu Programe Naţionale după modelul Programului-Cadru European de Cercetare 7 (PC7) şi obiective clar formulate (dar greu de realizat). Atât analiza SWOT cât şi analiza performanţelor sistemului CDI reflectă acelaşi punct de vedere cu analiza de sistem făcută în cadrul primului exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie.
De ce Strategie Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) şi Plan Naţional CDI, două documente şi nu unul? Este vorba de guvernarea sistemului naţional de cercetare şi dezvoltare. Strategia Naţională de CDI este strategia de cercetare, dezvoltare şi inovare a României, iar Planul Naţional este documentul prin care Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiintifică (ANCS) operaţionalizează Strategia. Dar ANCS, deşi are rolul de a coordona la nivel naţional elaborarea şi implementarea politicilor CDI, este doar unul dintre actorii cheie din sistem, ceilalţi actori fiind Academia Română şi ministerele de ramură. Acestea au putut, la rândul lor, dezvolta propriile planuri de implementare şi, respectiv, instrumentele de monitorizare şi evaluare. Realitatea arată că nu există coordonare la nivel naţional,implicaţiile fiind mai accentuate atunci când discutăm de inovare. UE va publica anul acesta planul european pentru inovare, iar ţările OECD discută de necesitatea unei strategii de inovare la nivelul fiecăreia dintre ele. Guvernele joacă un rol direct în favorizarea inovării. Este vorba de investiţia publică în tehnologii informatice şi comunicaţii (ICT), în ştiinţă şi cercetare fundamentală care pot juca un rol important în dezvoltarea tehnologiilor cu scop general. Suportul public pentru inovare necesită dezvoltarea unui mix de instrumente pentru intervenţii directe şi indirecte: prin taxare, sprijin nemijlocit, parteneriate public-privat, sprijin pentru clustere inovative, introducerea unor mecanisme care să măsoare eficienţa acţiunii publice .
Noi ce facem, pentru că este clară nevoia unui proces continuu de reformă şi actualizare a cadrului regulatoriu şi instituţional în interiorul căruia activităţile inovative au loc?
În ultimii doi ani, 2009 şi 2010, datorită recesiunii economice şi deciziilor de reducere drastică a bugetului public pentru C&D, s-a pus din ce în ce mai mult problema eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice alocate C&D, accentuând nevoia de monitorizare şi evaluare, necesitatea elaborării unor planuri naţionale de acţiuni. Cel puţin două elemente sunt critice: coordonarea la nivel de sistem şi finanţarea corespunzătoare.
Recomandarea 1: Operaţionalizarea Consiliului Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologie (CNPST) în coordonarea Primului Ministru, consiliu stabilit prin Legea Cercetării dar care nu a devenit niciodată funcţional. CNPST va avea ca misiune crearea resurselor necesare de cunoaştere şi punerea acestora la dispoziţia Guvernului în vederea asigurării unui cadru unitar şi eficient de politici în domeniile cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării CNPST ar putea avea în componenţa sa două grupuri: Grupul Interministerial pentru Ştiinţă şi Inovare (rol de coordonare şi decizie) şi Grupul de Analiză pentru Politica Ştiinţei şi Inovării (rol consultativ, format din personalităţi ale comunităţii ştiinţifice, mediului de afaceri şi societăţii civile care se bucură de recunoaştere şi prestigiu) .
Recomandarea 2: Adoptarea explicită a ţintei de finanţare 3% Barcelona (1% finanţare publică şi 2% finanţare privată a C&D) . Mult mai interesantă ar fi adoptarea în România a ţintei pentru intensitatea cunoaşterii (knowledge intensity) propusă în cadrul elaborării Strategiei „Europa 2020″: 5% din produsul intern brut pentru învăţământ superior şi cercetare până în 2020, 3% din fonduri publice (1% cercetare şi 2% învăţământ superior) şi 2% din fonduri private pentru C&D Această nouă ţintă nu anulează ţinta de 3%, ci întăreşte eficacitatea şi impactul investiţiilor în C&D prinsuplimentarea acestora cu investiţii în învăţământul superior. Ţinta aceasta este deja depăşită în destule ţări ale UE . Avantajul adoptării unei astfel de ţinte este că încurajează stabilirea unui echilibru al investiţiilor în C&D, educaţie şi inovare bazat pe contextul naţional, capacitatea de absorbţie şi priorităţi România ar putea lua o opţiune esenţială pentru dezvoltare economică, competitivitate şi bunăstare. Ţine de opţiuni!
Revenind la Strategia CDI 2007-2013, aceasta a fost dezvoltată în cadrul primului exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie (2005-2006). Pentru România a reprezentat o premieră, fiind prima strategie de cercetare şi dezvoltare după 1989. A reprezentat o premieră şi prin dimensiunea procesului de negociere: opt cicluri pe o perioada de 18 luni, peste 1.000 de persoane în întâlniri faţă în faţă (paneluri de experţi, workshopuri, conferinţe etc.), peste 6.000 de persoane ce şi-au exprimat opinia on-line, peste 800 contribuţii instituţionale. A fost unică pentru ca a existat o puternică expunere internaţională, proiectul având un comitet internaţional de avizare (International Advisory Board) format din personalităţi din Europa şi America, din instituţii UE (Comisia Europeană) şi internaţionale (Banca Mondială, UNIDO). A fost un proces complex de comunicare şi negociere, iar povestea acestui exercitiu de foresight în România, ca tehnologie socială, este o poveste actor-reţea .
Elaborarea Strategiei şi a Planului Naţional CDI 2007-2013 a valorificat o fereastră de oportunitate. La sfârsitul anului 2006 se încheia Planul Naţional 1 (1999-2004) cu toate prelungirile posibile (2005-2006), deci era nevoie de un nou Plan Naţional CDI; era nevoie şi de o Strategie Naţională CDI, ambele, Planul şi Strategia, corelate cu ciclul de programare a instrumentelor Europene structurale (2007-2013). România trebuia să negocieze, în cadrul programului operaţional de creştere a competitivităţii economice (POS-CCE), componenta de inovare şi trebuia argumentată sinergia, complementaritatea programelor finanţate din fonduri naţionale cu cele ce urmau a fi finanţate din fonduri structurale. Exerciţiul a avut impact şi asupra Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) deoarece au fost prevăzute peste 12.000 burse doctorale şi 2.000 de burse postdoctorale.
Nu ne-am propus să analizăm modul de implementare a programelor finanţate din fonduri structurale, nici să evaluăm implementarea Strategiei sau Planului Naţional CDI. O observaţie trebuie însă făcută legat de subfinanţarea cercetării şi dezvoltării în 2009 şi 2010 şi impactul negativ asociat complementarităţii fondurilor naţionale pentru C&D cu cele structurale. Fondurile structurale pentru inovare au fost în special orientate spre dezvoltarea de infrastructuri mari, moderne de cercetare, spre implicarea unor specialişti străini de excelenţă în proiecte implementate în instituţii din România, spre stimularea creării de spin-off-uri inovative prin valorificarea unor patente. Am sperat ca printre specialiştii străini de excelenţă să fie mulţi români, membri ai diasporei ştiinţifice româneşti, ţinând cont de structura flexibilă a proiectelor şi de cerinţele limitate privind durata, pe an, a prezenţei acestora în România. Nu aceasta este situaţia. De ce?
Recomandarea 3: Consolidarea legăturilor cu diaspora ştiintifică românească pentru ca informarea, programele de mobilitate, evenimentele ştiinţifice comune să contribuie la valorificarea potenţialului enorm de colaborare a românilor ce lucrează în străinătate cu cei ce lucrează în România. Conferinţa „Diaspora Ştiinţifică Românească”, desfăşurată prima dată în 2008, cu ediţia a doua planificată deja pentru septembrie 2010, va trebui să devină tradiţie. Aceste întâlniri bi-anuale trebuie să fie urmate de activităţi comune, participare la proiecte de cercetare comune, co-tutela unor tineri doctoranzi, participare în proiecte comune cu finanţare internaţională
Din fondurile structurale pentru dezvoltarea resurselor umane (POS-DRU) se asigură finanţarea de poziţii de doctorat (peste 12.000 doctoranzi, cercetători în formare) si poziţii postdoctorale (peste 2.000 cercetători cu experienţă). Sunt câteva aspecte prea puţin vizibile în legătura cu aceste burse. Bursele pentru doctorat se acordă pentru 3 ani, corespunzator duratei ciclului 3, de doctorat, stabilit prin procesul Bologna, şi prevăd o perioadă obligatorie de maximum 8 luni petrecută într-un laborator aflat într-o ţară membră a UE. Asta însemna până la 96.000 luni/om petrecute de tinerii cercetători români în străinătate. Ce potenţial enorm de colaborare şi proiecte de viitor! Pe de altă parte, bursele postdoctorale sunt, esenţial, programe în care cercetătorul cu experienţă, doctor în ştiinţe se dedică integral (full time) cercetării, de regulă într-o instituţie de cercetare alta decât cea în care a urmat programul de doctorat, mobilitatea cercetătorului fiind importantă pentru dezvoltarea sa profesională. Este un avantaj atât pentru cercetător cât şi pentru laboratorul gazdă. De aceea este de sperat că instituţiile beneficiare vor anunţa public poziţiile de doctorat scoase la concurs şi vor face totul pentru a-i atrage pe cei mai buni.
Recomandarea 4: Pentru ca programele, atât cel de burse de doctorat cât şi cel de burse postdoctorat, să aibă vizibilitate şi să-şi poată atinge potenţialul maxim se recomandă realizarea unui portal naţional cu informaţii despre: (i) bursele de doctorat pe instituţii, domenii, denumirile temelor, numele doctoranzilor şi datele de contact, numele supervizorilor, numele laboratoarelor din străinătate în care doctoranzii urmeză să-şi desfăşoare activitatea etc; (ii) bursele postdoc; competiţiile pentru burse (în legătură şi cu portalul www.Euraxess.ro ), instituţiile gazdă, beneficiarii burselor, temele etc.
Fondurile naţionale pentru C&D urmau să asigure, prin proiecte, resursele complementare necesare pentru desfăşurarea atât a unor cercetări exploratorii cât şi a unor cercetări interdisciplinare ce trebuiau să vină cu soluţii la probleme socio-economice şi să contribuie la dezvoltarea de cunoştiinţe şi producerea de inovare. Datorită scăderii bugetului cercetării, o bună parte din aceste proiecte sunt dramatic subfinanţate, cu implicaţii evident negative asupra rezultatelor aşteptate, resursei umane şi asupr valorificarii/exploatării investiţiei semnificative în infrastructura de cercetare.
Finanţăm burse pentru doctoranzi. Unde se vor forma aceştia? Unde vor cerceta, în ce echipe şi cu ce? În ce proiecte vor mai putea să-şi valorifice cunoaşterea pentru rezolvarea unor probleme de interes socio-economic? Cum vor acoperi costurile de acces la infrastructuri de cercetare, materialele necesare cercetării? Cu cine vor mai putea colabora în ţară? Vor putea participa la evenimente ştiinţifice majore internaţionale la care să-şi prezinte rezultatele cercetărilor?
Finanţăm burse postdoctorale. În ce laboratoare vor lucra acei cercetători? Cu ce resurse vor acoperi costurile de cercetare? În ce echipe vor lucra? Cum vor acoperi costurile de mobilitate? Cum şi cu ce echipe de cercetare vor colabora?
Am promis cercetătorilor români performanţi că, revenind în ţară, vor găsi un mediu potrivit dezvoltării lor. Mulţi s-au întors şi fiecare are propria sa „Poveste a revenirii mele”‘. Aparent, direct poate că nu au fost afectaţi de diminuările semnificative ale bugetului public pentru C&D, granturile lor continuând. Au fost însă dramatic afectaţi cei din jurul lor, din laboratoare, institute de cercetare din universităţi datorită incertitudinii, lipsei de predictibilitate, încărcării administrative. Adesea colaborările lor internaţionale au avut de suferit, iar efectul se vede şi se va vedea.
Până la urmă toate acestea afectează performanţele la nivel individual şi instituţional. Ne-am propus obiective specifice prin strategie, criterii de performanţă la nivel individual şi ţinte de performanţă la nivel de sistem în condiţiile unei finanţări publice a cărei evoluţie, conform angajamentelor României referitoare la Strategia Lisabona, părea să fie predictibilă. În condiţiile actuale obiective specifice din Strategia CDI precum: Creşterea atractivităţii carierei în cercetare; Atragerea de cercetători cu experienţă din străinatate; Triplarea numărului de cercetatori şi scăderea mediei de vârstă a cercetătorilor;
Creşterea ponderii doctorilor şi doctoranzilor la peste 50% din totalul cercetătorilor; Creşterea accesului şi a participării la infrastructurile internaţionale, nu mai sunt posibil de realizat.
Perioada în care investiţiile din C&D au fost apropiate de cele planificate a fost extrem de scurtă, dar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Producţia ştiinţifică – indicator important al gradului de dezvoltare al unei ţări – a urmat un trend ascendent, România fiind ţara cu una dintre cele mai spectaculoase creşteri
(Figura1). Performanţele arată o legătura clară între investiţia în cercetare şi rezultate. Datorită ciclului de publicare se constată un decalaj de 1-2 ani între momentul desfăşurării cercetării şi momentul publicării, astfel încât impactul subfinanţării din ultimii ani va fi vizibil probabil în 2011, 2012, 2013.
În anul 2010 este planificată evaluarea la jumătatea perioadei de implementare a Strategiei şi a Planului Naţional CDI, iar recomandările vor putea duce la schimbări în programele planului naţional sau acţiuni suplimentare la nivelul sistemului CDI.

figura 1

Recomandarea 5: Evaluarea implementării Strategiei şi Planului Naţional să fie făcută internaţional pentru a avea o opinie obiectivă, pentru a putea face comparaţii internaţionale (benchmarking) cât şi pentru transparenţă
Strategia de CD&I 2007-2013 precizează clar că are ca obiectivrecuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul CDI din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate sa exceleze. Acest lucru ar fi însemnat, printre altele, o permanentă căutare a nişelor, acele zone ştiinţifice şi tehnologice în care România are masă critică, infrastructură de cercetare, resursă umană de excelenţă, bine racordată internaţional. Această căutare trebuia să înceapă imediat ce PN2 s-a lansat, componenta „Capacităţi” a Planului fiind pregătită şi pentru a finanţa astfel de proiecte. Cum ne pregătim pentru a identifica posibilele nişe? Ce acţiuni trebuie avute în vedere? Cum dezvoltăm capacitatea de a gândi strategic pe termen lung (long- term strategic thinking)?
Recomandarea6: Organizarea unor exerciţii de foresight/forwardlook pe subiecte ce îndeplinesc condiţiile unor astfel de exerciţii pentru a putea formula viziuni pe termn lung care să fundamenteze priorităţi în ştiinţă şi tehnologie şi să contureze acţiunile pe termen scurt şi mediu, de tip strategii şi planuri.
Recomandarea 7: Organizarea unui Institut de Studii Prospective şi Evaluare Tehnologică care să ofere expertiză şi să informeze procesul de elaborarea a politicilor şi strategiilor guvernamentale prin identificarea potenţialelor probleme şi tendinţe pe termen lung ce ar putea avea impact asupra politicilor publice.
Din ce în ce mai mult se pune accent pe Monitorizare şi Evaluare (M&E). Resursele limitate creează presiune pe evaluarea rezultatelor, pe indicatori de ieşire: lucrări publicate în reviste cu factor de impact relativ cât mai mare, pe citări, pe indici ce măsoara performanţa. Din ce în ce este mai accentuată nevoia de a se evalua performanţa individuală, instituţională, regională, la nivel de ţară şi în context global. Monitorizarea şi evaluarea trebuie să aibă în vedere proceduri care să asigure obiectivitatea şi, în acelaşi timp, să conducă la simplificarea procedurilor administrative.
Recomandarea 8: Generalizarea evaluării internaţionale atât pentru proiectele de cercetare, pentru performanţa instituţională a universităţilor şi a institutelor publice de cercetare/institutelor naţionale de cercetare.
Topici posibile pentru a fi lansate în anul 2010: Viitorul Ştiintei Serviciilor; Nanoştiintele şi Nanomaterialele pentru competitivitatea economică a României; Energiile Verzi – oportunităţi şi provocări; Terapiile Celulare.
Eficienţa şi eficacitatea utilizării resurselor publice pentru cercetare, nevoie de performanţă şi recompensarea excelenţei pune din ce în ce mai acut problema finanţării diferenţiate în funcţie de performanţă, iar performanţa trebuie discutată în contextul misiunii instituţiei. Nevoia restructurării instituţionale se simte la nivelul tuturor actorilor din triunghiul cunoaşterii şi îi implică pe toţi actorii din triple helix . Transformările instituţionale vizează atât universităţile cât şi instituţiile publice de cercetare, indiferent cine le coordonează. Suntem obişnuiţi să discutăm despre misiunea universităţilor dar foarte rar despre misiunea institutelor publice de cercetare şi dezvoltare: (I) să fundamenteze ştiinţific deciziile de politici (rol reactiv, de policy support) şi, de dorit din ce în ce mai mult, să recomande politici (atitudine proactivă, de policy advice) în domeniul lor de competenţă; (II) să contribuie la dezvoltarea stocului de cunoaştere; (III) sa contribuie la transferul de cunoaştere şi tehnologii către mediul economic şi social, inclusiv prin cercetare contractuală; (IY) să contribuie la dezvoltarea resurselor umane pentru cercetare.
De mult timp se simte nevoia unor schimbări structurale şi a dezvoltării capacităţii instituţionale la majoritatea actorilor publici: universităţi şi institute de cercetare. Situaţia cere trecerea de la transformări reparatorii, de multe ori fără rezultatele asteptate, la transformări structurale, de la supravieţuire la excelenţă. Transformările structurale vor putea conduce la internaţionalizarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice din România, instituţiile pregătindu-se să găzduiască cel puţin de două ori mai mulţi cercetători comparativ cu situaţia anului 2010 .

Calitate şi leadership

În ianuarie 2009 se lansau cinci proiecte strategice ce şi-au propus deschiderea unui dialog despre învăţământul superior la nivelul societăţii româneşti. Proiectele au sens prin conţinut, fiind menite a face învăţământul superior din România mai competitiv internaţional (european şi global) şi au sens prin universul de timp, fiind orientate spre viitor. Cu siguranţă că nu este uşor să vorbeşti despre viitor într-o lume care azi caută să-şi găsească echilibrul.
Poate o succintă prezentare a principalelor aspecte legate de istoria recentă a sistemului românesc de învăţământ superior ar contribui mai bine la precizarea rolului priectelor strategice şi a impactului aşteptat.
Perioada imediat după 1989 este una dominată de „trecerea de la reforme reparatorii la reforme de sistem”. Perioada 1990-1995 este caracterizată de reforme reparatorii. Autonomia universitară, libertatea academică, diversificarea programelor de studii şi deschiderea lor spre piaţă, legea educaţiei, prima lege de acreditare în ţările post-comuniste, înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Evaluare Academică şi Acreditare – CNEEA sunt numai câteva dintre rezultatele acestei perioade.
Perioada 1995-2002 aduce primul val de reforme sistemice: schimbări în autonomia universitară, modul de finanţare al universităţilor, conducerea universităţilor, asigurarea calităţii şi finanţarea cercetării ştiinţifice. Prin crearea CNCSIS (1995), CNFIS (1995), UEFISCSU (2000) si ACPART (2001) dezvoltarea instituţională trece într-o nouă etapă. Cele mai importante proiecte ce sunt asociate acestor transformări: Proiectul finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României: „Reforma Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiintifice în Universităţi” (1996-2002), Proiectul PHARE pentru Management Universitar (1996-2001) şi programul TEMPUS (1991-2001).
De atunci, 2002-2009, au fost doar schimbări în principal datorate implementării procesului Bologna.
Anul 2010 ne găseşte la începutul celui de al treilea ciclu de reforme. Perspectiva învăţământului superior din România în următorii ani trebuie înţeleasă ca parte a mai multor agende care se suprapun adesea: (I) agenda largă europeană – procesul Bologna; România a fost printre primele 25 de ţări semnatare ale Declaraţiei Bologna în 1999; (II) agenda europeană ca stat membru al UE, legată de rolul universităţii în societatea cunoaşterii; (III) agenda naţională, legată de perspectiva socială şi economică a României ca stat membru al UE, în care rolul politicilor interne nu poate fi subestimat.
Rezultatele acestor cinci proiecte complementare, integrate într-o perspectivă pe termen lung se va reflecta nu doar în creşterea calităţii învăţământului superior, incluzând aici şi cercetarea ştiinţifică în universităţi, dar şi în implementarea cu succes a celei de a doua faze a procesului Bologna (2010¬2020).
Ce îşi propun în principal proiectele:
– Calitate şi Leadership pentru Învăţământul Superior :
• Constructia unei Viziuni 2025 pentru învăţământul superior din România şi a Cărţii Albe pe baza căreia se vor putea face opţiuni strategice;
• Analiza opţiunilor privind diferenţierea universităţilor şi stabilirea unui posibil model pentru România.
– Doctoratul în Şcoli de Excelenţă :
• Evaluarea de fond a cercetării în universităţi, pe domenii. Evaluarea internaţională va permite identificarea zonelor de excelenţă şi va putea fi un bun punct de pornire pentru un program de finanţare instituţională a performanţei în cercetare. Aici trebuie amintit că nuse finanţează instituţional cercetarea în universităţile româneşti, totalitatea resurselor financiare provenind din proiecte de cercetare câştigate în competiţii naţionale şi internaţionale cât şi din cercetare contractuală cu mediul economic.
• Stabilirea unui posibil model de Universitate de Excelenţă / Campus de Excelenţă, ca răspuns la iniţiativele de World Class University pentru universităţile româneşti. Nu este scopul acestei lucrări de a intra în detaliile specifice ale unui astfel de program, dar este necesar a spune ca este vorba de ţinta pe care şi-o stabileşte România în ceea ce priveşte plasarea unor universităţi în topul celor mai performante din lume. Ce vizăm? Loc între 100 şi 150 în clasamentul Shanghai sau în cel mai performant clasament mondial la momentul 2025? Să avem o universitate în primele 100, două universităţi în primele 150 sau trei universităţi în primele 200? Recomandările vor putea conduce la un program pentru universităţi de excelenţă. Finanţarea va fi un subiect cheie şi asociată acesteia subiectul privind comasarea/reţelarea universităţilor. Câte proiecte vom putea finanţa, 2-3, 4-6 sau mai multe? Vom vedea dacă subiectul cheie este cercetarea ştiinţiică sau modelul de excelenţă va i unul extins la triunghiul cunoaşterii, aşa cum este programul Universităţii de Excelenţă din Spania.
– Studii Doctorale în România – Organizarea Şcolilor Doctorale
• Dezvoltarea unui sistem coerent, integrat şi flexibil de organizare a Şcolilor Doctorale la nivel naţional, cu instrumente adecvate de identiicare a performanţei şi excelenţei, caracterizându-se prin complementaritate şi interdisciplinaritate.
• Doctoratul profesional, legătura doctoratului cu programele de master profesional şi master ştiiţiic cât şi legătura cu programele postdoc vor i analizate.
– Îmbunătăţirea Managementului Universitar
• Promovarea unor tehnici, cunoştinţe şi instrumente moderne de management al instituţiilor de învăţământ superior;
• Pentru că programele sunt orientate spre viitor (2025), proiectul îşi propune dezvoltarea capacităţii manageriale a viitoarei generaţii de manageri ai universităţilor, grupul ţintă iind format din tinere cadre didactice şi cercetători din universităţi.
– Registrul Matricol Unic
• Crearea unui sistem informatic integrat unic la nivel naţional privind participanţii din sistemul de învăţământ superior (SIS). Pe lângă o mai bună gestionare a datelor la nivelul instituţiilor SIS, viitoarea bază de date va oferi o imagine reală a dezvoltării capitalului uman prin învăţământul superior;
• Răspunde problemei privind scăderea reputaţiei unor universităţi româneşti datorită scandalurilor cu diplome false .
Proiectele strategice pentru învăţământul superior constituie poate cea mai semniicativă concentrare de efort şi resurse privind politicile legate de învăţământul superior. Sunt extrem de vizibile internaţional şi concentrează resurse la nivel naţional. Inovarea este cuvântul cheie, iar produse cum este portalul ForWiki , în tehnologie web 2.0, primul în lume focalizat pe foresight tematic (învăţământ superior), este în centrul comunităţii epistemice de foresight şi platforma de referinţă în politici.
Cu siguranţă că evaluarea performanţei, managementului strategic, modelelor de inanţare instituţională şi a excelenţei instituţionale sunt subiecte de interes şi pentru Instituţiile Publice de Cercetare, indiferent de cine le coordonează.
Recomandarea 9: Derularea unui proiect de tipul „Calitate şi Leadership pentru Cercetarea Românească” care să discute despre viitorul institutelor publice de cercetare, a institutelor naţionale.
Recomandarea 10: Derularea unui proiect de tipul „Calitate şi Leadership pentru Cercetarea în Academia Română” care să discute despre viitorul institutelor de cercetare ale Academiei Române.
Toate aceste exerciţii de construcţie de viziuni pe termen lung pentru unele domenii – Cercetare, Dezvoltare şi Inovare; Învăţământ Superior; Institute Publice de Cercetare şi Dezvoltare, cazul exerciţiilor de foresight derulate în ultimii anii sau care urmeaza a se derula – propun obiective de durată, axate pe domenii speciice, imagini obţinute printr-un proces sistematic, participatoriu, orientat spre viitor şi acţiune. Ele mobilizează şi conduc la acţiuni imediate.
Lipseşte totuşi ceva, un răspuns la întrebarea „Ce fel de Românie vrem?” adică o viziune pe termen lung a României. Totul ţine de opţiuni!

În loc de concluzii

Ştiinţa şi tehnologia, învăţământul superior şi inovarea pot face diferenţa pentru România. Sunt în pregătire două proiecte mari, cu ţinte diferite dar cu impact important asupra vizibilităţii internaţionale a României, asupra dezvoltării regionale, asupra competitivităţii. Cred că ele ar fi un start important pentru o Românie a Cunoaşterii şi Creativităţii, un loc în care îţi place să lucrezi şi să trăieşti.
Un proiect se numeşte „Magurele HotSpot Internaţional de Inovare” sau „Oraşul Ştiinţei şi Inovării”; el valorifică un capital uman, ştiintific, tehnologic şi de inovare de excepţie din orasul Măgurele, cel al fizicii româneşti. Aici va fi realizată o infrastructură pan-europeană de cercetare denumită ELI-NP (Extreme Light Infrastructure and Nuclear Physics), unică în lume prin tipul de experimente la frontiera ştiinţei , un parc tehnologic high-tech, un parc ştiinţific al universităţilor partenere, un centru de cercetări în ştiinţa viului, facilităţi de conferinţă şi cazare pentru aproximativ 1.000 de cercetători români şi străini, alte facilităţi de cercetare. Conceptul general de dezvoltare va fi acela de green energy. Va fi cea mai mare concentrare de resurse cu finanţare din fonduri structurale dar şi din fonduri private. Impactul va fi asupra vizibilităţii ştiinţei româneşti, inovării cât şi asupra dezvoltării regiunii. Proiectul este gândit pe termen lung (5-8 ani) şi va începe în 2011.
Un alt proiect se numeşte „Institutul Internaţional Dunăre, Delta-Dunării, Marea Neagră”. Este singularizat datorită unicităţii mediului natural şi poate contribui la vizibilitatea internaţională a României datorită studiilor interdisciplinare legate de schimbări climatice, biodiversitate, ecologie, geologie etc. Proiectul va fi finanţat din fonduri structurale şi prin contribuţii ale statelor partenere. Proiectul poate începe în anul 2011 şi va dura 5-6 ani.
Ţine de viziune, opţiuni pe termen lung (think big) şi acţiune, opţiuni pe termen scurt (act small, quick and of quality)!