EFECTUL FIINDULUI PRIN RĂU

muresanu

Ştefan Lucian MUREŞANU

Moto: Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!
(Sfântul Augustin)

Cuvinte cheie: fiind, temerea, zbateri, imagine, rău, efect, suferă, furibunzi.

Am vrut, într-o zi, să-mi privesc altfel propriul chip în oglinda din camera mea. Mă trezisem cu această dorinţă pentru că visele somnului meu mă chinuiseră zadarnic cu marea dorinţă de a înţelege efectul fiindului prin rău. Ochii îmi erau încă împăienjeniţi şi tulburaţi de ceea ce privirea înseşi ascundea, dincolo de adevărata realitate a ceea ce suntem, în imaginea imaginarului lumii, în care trăim. Aveam, de îndată, să înlătur temerea şi să îmi deschid putinţa percepţiei imaginare a unor lucruri nereale. Ochii mei verzi şi pătrunzători îmi iscodeau propria semnificaţie a ceea ce eu întrezărisem, în viaţa mea, că poate fi un mod just de a fi în faţa celor, care mă priveau direct sau indirect în marşul agresiv al drumului către neputinţa de a ne dezghioca. Eram eu sau un ascuns al fiindului meu ce prezentam o altă identitate lumii care, spre surprinderea mea, mă observa sau încerca să îmi observe mersul prin viaţă. Tangenţial, existăm şi ne surpăm fiindul cu energiile pe care le degajăm din interiorul minţii, spre întregul nostru trup, pe care singuri sau cu ajutorul unora dintre semenii noştri ni-l scurtcircuităm producându-ne leziuni. Creierul blochează informaţiile, irumpe deodată răul care cooptează imaginaţia noastră în frământări înmiite, care nu au nicio noimă. Zbaterile distrug eul nostru şi alţii se hrănesc cu tot miracolul energetic benefic care părăseşte brusc corpul, cedând răului care îl învăluie zdrobindu-l treptat dar sigur.
Oglinda îţi dezvăluie adevărata ta identitate. Priveşte-te în ea odată şi este de ajuns să te descoperi ţie şi, dacă ai puterea, rezistă în faţa adevărului. Dacă nu te poţi privi, atunci să înţelegi că nici adevărul nu îl poţi spune despre tine în faţa ta, şi că viaţa nu îţi este altceva decât o imagine a neputinţei de a-ţi înţelege fiindul.
În dimineaţa aceea m-am privit şi am înţeles că prea puţin din viaţa mea am fost eu, aşa cum aş fi vrut să fiu. Este adevărat că totul nostru universal este patronat de vicii, pe care ni le înfrânăm, şi că ele sunt adevărate instituţii de departajare a individului de indivizi. Nerealul apare în mintea noastră însă noi, prin tot ceea ce facem, gândit sau negândit, dezvăluim realul. Gestica este una dintre cele mai subtile analize a adevăratei noastre identităţi. Cei cu fler citesc în tine prin trebuinţele de manifestare ale dorinţei de a fi, prin mirosul dermei, care emană substanţe ce coalizează cu eterul din aer în apărarea ta însă tu eşti singurul care te poţi despovăra de privirile căutătoare ale celor care îi interesezi. Interesul celor care te înconjoară poate fi de două feluri: benefic, în sensul acceptului de simpatie şi malefic, pentru cei care râvnesc la toată putinţa ta de a-i învinge şi a le crea un obstacol. În amândouă cazurile apare efectul de gelozie, care dăunează fiindului prins în copcile inimaginabile ale răului.
Sunt eu?, m-am întrebat privindu-mă admirativ, dar în momentul următor am simţit fiori reci pe coloana vertebrală şi o dâră rece de transpiraţie şerpuitoare, pornită de la ceafă spre mijlocul corpului meu, mi-a îngheţat zâmbetul perfid. De ce îmi este cald când eu doresc să-mi fie rece?, m-am întrebat din nou, de astă dată, suspinând fără a fi o stare controlată, ci pornită, aşa, dintr-o dată, din adâncul interiorului meu. Mă mint că sunt eu când în realitate trăiesc pentru existenţă, pentru cei care mă înconjoară: familie, prieteni, colegi de serviciu, oamenii de pe stradă. Unde sunt eu, în realitatea fiindului meu. Sunt cu adevărat în faţa calculatorului, peste claviatura căruia mâinile mele aleargă cu siguranţa gândirii, sau încă mă mai privesc în oglinda în faţa căreia mă tot întrebam despre adevărul putinţei duble a existenţei. Farmec insinuant, prezenţă contradictorie, sunt ceea ce doresc să fiu şi ceea ce eul meu a transportat în imaginea celor care mă cunosc, într-o anumită perioadă a existenţei mele.
Răul domneşte mintea şi „negativizează” parţial sau integral posibilitatea omului de a-şi conştientiza propria existenţă. Omul lovit de rău suferă profund dar el însuşi nu se leapădă de rău datorită neputinţei de a înţelege că acesta sfarmă, precum un vulcan care dospeşte, frumuseţea vieţii urâţită de lavă. Un efect nimicitor al fiindului îl are şi gândul rău, care fermentează substanţele vitale, ulcerând atmosfera şi, în masă compactă lumea se transformă din dătători de viaţă în nimicitori ai existenţei.
Cine sunteţi voi, cei care conduceţi lumile trecătoare ale Universului şi care este dorinţa voastră? Ce plan secund doriţi să îl treceţi înaintea vieţii omului? De ce ţineţi ascuns mersul pe care lumea, de altfel, îl ştie şi zâmbiţi cu răul pe buzele voastre? Oare voi ştiţi de planul răzbunării luciferiene şi aţi acceptat distrugerea, ca o lumină pentru voi? Lumina aceea e în întuneric, dacă greşiţi nici voi nu veţi mai fi.
Cine sunt eu, oare, şi care este răul din mine, pe care niciunul dintre noi nu vrem să îl vedem? Trăim pentru că fiindului nostru imaginea adevărată oglinda ne-o ascunde pentru că ea stă ascunsă în noi. Şi, Doamne, cât de încetiniţi mai suntem în a înţelege cu puterea minţii că viaţa nu este un dat al nostru, ci un dar miraculos al măreţei tale creaţii şi cât de neîncrezători în ceea ce suntem.
În şoapta nopţii mergem călcând în dezechilibru, balansându-ne pe firul virtual al existenţei, care am dori să fie ceea ce de fapt nici nu gândim, ci doar ne imaginăm că ar putea fi. Unii se vor puternici şi batjocoritori de fiind însă nu vor să înţeleagă că, tocmai pentru că sunt un întreg al conceptului „nimeni”, cad în derizoriu mustind a mucegai. Alţii se cred făuritori de început şi nu concep că lumea poate exista fără ca ei să nu fie întrebaţi dacă mersul pe jos este mai sănătos decât tolănirea în scaunele confortabile ale maşinilor lor luxoase însă cei care privesc de pe trotuarele prăfuite, mărunţesc între buze nimicnicia lor. Efectul tânjelii şi a grosolăniei se întinde ca pecinginea în caracterul celor crescuţi şi ţinuţi în puf, ca nişte obiecte considerate de lux dar de prost gust, unde mojicia tolerează răutatea fiindului ca demnitate a neputinţei de a înţelege ceea ce însemnă să fii om.
Efectul fiindului prin rău este înrâurirea puţinului gândit, dobândit de furibunzii adunători de aversiune fără oprelişte, de limitatorii timpului cu violenţa, de cei cu vinderea necugetată a calităţii de a şti că aurul străluceşte însă doboară fiindul, orbind şi distrugând generosul.